Cei mai mulți teologi consideră că termenul „mântuire” are, în limba română, origine latină. Majoritatea cred că provine din contopirea a două cuvinte, manes („sufletele morților”) și tueor, tueri („a păstra”). Mântuirea ar fi, în viziunea acestor teologi, păstrarea sufletelor vii după moarte (etimologia aceasta nu cadrează cu eshatologia ortodoxă, care susține că mântuirea privește atât sufletul, cât și trupul).
Dumitru Stăniloae credea că „mântuire” provine din contopirea termenilor mentem („minte”) și tueor, tueri, sugerând că mântuirea este de fapt o preschimbare a minții, o înnoire a cugetului. Unii teologi cred, forțând o asemănare destul de neconcludentă, că „mântuire” provine din termenul grecesc metanoia („întoarcere”, „revenire în simțiri”).
În fine, o altă categorie de teologi (cu care eu sunt de acord) consideră că „mântuire” provine de la manu („de mână”) și tenere („a ține”). Mântuirea este, astfel, mâna întinsă a lui Dumnezeu, fără de care eforturile noastre sunt zadarnice, mâna pe care o întinde Iisus celor din iad când îi scoate de acolo. DEX-ul are și el o etimologie a acestui termen. Potrivit dicționarului respectiv, „mântuire” provine din cuvântul... maghiar menteni. Acesta înseamnă într-adevăr „a se salva”, iar în forma mentenegődzik înseamnă „a se dezvinovăți”. O întrebare rămâne totuși: dacă în limba română termenul provine din maghiară, cum vor fi numit românii mântuirea până la venirea ungurilor în Europa? Cum au preluat oare românii din Moldova și Valahia termenul „mântuire” din limba maghiară? Să li-l fi dat Carol Robert de Anjou la Posada? Matias Corvin, la Baia? Este firesc să considerăm că un cuvânt românesc provine din altă limbă modernă doar pentru că are o asemănare vagă cu el? Se poate să credem că un termen absolut fundamental în teologie a fost preluat din limba unui popor care s-a creștinat cu 1000 de ani mai târziu decât noi și în altă confesiune creștină, pe deasupra?
Dumitru Stăniloae credea că „mântuire” provine din contopirea termenilor mentem („minte”) și tueor, tueri, sugerând că mântuirea este de fapt o preschimbare a minții, o înnoire a cugetului. Unii teologi cred, forțând o asemănare destul de neconcludentă, că „mântuire” provine din termenul grecesc metanoia („întoarcere”, „revenire în simțiri”).
În fine, o altă categorie de teologi (cu care eu sunt de acord) consideră că „mântuire” provine de la manu („de mână”) și tenere („a ține”). Mântuirea este, astfel, mâna întinsă a lui Dumnezeu, fără de care eforturile noastre sunt zadarnice, mâna pe care o întinde Iisus celor din iad când îi scoate de acolo. DEX-ul are și el o etimologie a acestui termen. Potrivit dicționarului respectiv, „mântuire” provine din cuvântul... maghiar menteni. Acesta înseamnă într-adevăr „a se salva”, iar în forma mentenegődzik înseamnă „a se dezvinovăți”. O întrebare rămâne totuși: dacă în limba română termenul provine din maghiară, cum vor fi numit românii mântuirea până la venirea ungurilor în Europa? Cum au preluat oare românii din Moldova și Valahia termenul „mântuire” din limba maghiară? Să li-l fi dat Carol Robert de Anjou la Posada? Matias Corvin, la Baia? Este firesc să considerăm că un cuvânt românesc provine din altă limbă modernă doar pentru că are o asemănare vagă cu el? Se poate să credem că un termen absolut fundamental în teologie a fost preluat din limba unui popor care s-a creștinat cu 1000 de ani mai târziu decât noi și în altă confesiune creștină, pe deasupra?
cum vor fi numit românii mântuirea până la venirea ungurilor în Europa?
RăspundețiȘtergereIntrebari asemanatoare poti sa-ti pui si despre cuvinte ca "Iisus", "Hristos", "Evanghelie", `episcop`, etc.
Nici unul dintre acestea nu provine din daco-romana, ci din slavona.
-- Craciun Lucian.
Draga Lucian,
RăspundețiȘtergereToate cuvintele pe care le pomeneşti tu sunt de origine grecească (cu excepţia lui "Iisus" care e la rândul său un împrumut în greacă din ebraică), nu slavonă, şi au intrat în limba română în mod firesc prin legăturile foarte strânsă cu Bizanţul creştin şi vorbitor de greceşte. Poziţia lor în limba română nu are nevoie de nici o explicaţie.
Multumesc pentru comentariu.
Dragă Mihai,
RăspundețiȘtergereAs vrea ca să atrag atenția, nu asupra temei articolului, care eu cred ca e necesară, deoarece, creștinii folosesc anumite cuvinte din Biblie pe care nu le înțeleg(mântuire, evlavie, neprihanire, etc), cuvinte care nu sunt uzuale în viața de zi cu zi.
De exemplu, dacă eu aș fi în pericol de înec, și cineva mă scapă, nu spun că am fost mântuit, ci salvat, sau scăpat.
Legat de ceea ce ai spus cu privire la varianta de înțeles a cuvântului mântuire(cu care ești de acord)(și sunt și eu de acord), vreau să te întreb unde ai găsit tu în Biblie menționat că Dumnezeu mai ”mântuiește” sau salvează, sau sunt ținuți de mână acei oameni scoși din iad. Din iad nu mai iasă nimeni. Odată ajuns acolo, nimeni nu mai poate fi scăpat. Citește Epistola a doua către Tesaloniceni a apostolului Pavel capitolul 1 versetul 9, si Matei Capitolul 25 cu versetul 41 si 46.
Conform altor pasaje din Biblie oamenii trebuie să-și rezolve problemele cu Dumnezeu acum, atât timp cât sunt în viață.
Draga Mihai Ursu, este de ajuns sa vezi o icoana a coborarii lui Iisus la iad pentru a vedea cum Mantuitorul lumii intinde mana tuturor celor aflati acolo in iad, incepand cu Adam si terminand probabil cu ultimul om al Vechiului Testament care era acolo. Despre asta vorbeam. In plus, Biserica poate scoate prin rugaciunile sale din iad pe cei aflati acolo pana la Judecata de Apoi. Aceea e tot o mana intinsa de Hristos. Ca sa nu mai vorbim de cei ce traind pe acest pamant sunt deja cu sufletul in iad.
RăspundețiȘtergereCitatele pe care le invoci tu la 1 Tes si Mat 25 se refera la pedeapsa vesnica, dupa care mantuire nu mai exista. Mantuirea ca proces se desfasoara inainte de momentul final evocat de 1 Tes si Mat 25.
Sanatate.
Interesanta originea neclara sau multipla a cuvantului "mantuire". Recent auzisem pe dl. Neagu Giuvara pomenind de originea maghiara a termenului si am fost putin descumpanit. Nu vad nimic cert in supozitiile prezentate, gen "in textul cutare din perioada cutare apare scris termenul cutare...". Dupa parerea mea este evident ca poporul roman actual s-a format in timp, din mai multe straturi etnice necrestine (daci, romani, avari, slavi, cumani, pecenegi etc. - fara a mentiona o pondere numerica). Increstinarea s-a facut in mai multe moduri, din mai multe parti, in diversele parioade istorice. Gandesc, ca un nespecialist in problema, ca notiunea de mantuire putea fi redata prin cuvinte specifice acestor popoare (bastinase sau migratoare), iar cu timpul sa se fi impus doar unul dintre cuvinte.
RăspundețiȘtergereEste irelevanta originia unui termen romanesc in definirea unui concept conturat in cu totul alt mediu. Conteaza care este termenul din originalul grecesc. Sotirion are sensul de salvare, foarte similar cu cel maghiar infierat aici. Analiza trebuie dusa in directia asta. Sa analizam textul biblic care induce acest conept. Mantuirea prin Iisus e un concept nou testamentar.
RăspundețiȘtergeretermenul grec este "sotiria", iar originea sa nu este irelevanta, pentru ca acest articol vorbeste despre originea cuvantului, despre modul in care a intrat in romana, nu despre semnificatia sa teologica care este indiscutabila. In esenta, toate celelalte etimologii gloseaza intr-un fel sau altul pe marginea sensului fundamental de salvare.
ȘtergereCrestinarea s-a facut treptat, parere personala, si oamenii nu erau asa nationalisti, cateodata am impresia ca religia era mai importanta ca neamul, asta am vazut mult mai tarziu si intre polonezi si rusi (ura intre frati de fapt, unii catolici, altii ortodocsi). Dar revin, si ma gandesc la vremea primelor manastiri din Banat, datate din anii 1000 (una rit grecesc construita de voievodul Ahtum, alta de Chanadinus, rit latin), nu cred ca era cum e acum, satul si biserica sau cum ne-ar placea unora sa credem ca toti erau evlaviosi si buni crestini. Ganditi-va cate "sminteli" sunt doar de cand toti suntem crestini, daramite atunci, Voievodul formatiunii romanesti Ahtum, botezat crestin de rit grecesc cel ce a construit prima manastire din Banat la Cenad, avea sapte neveste. Era inca o combinatie de paganism si misionari crestini, greci, latini, vremuri tulburi, multi oameni de rand nu erau botezati poate, nu era asa organizare ca acum. Oamenii au trait in pace indiferent de rit in regatul maghiar, catolici, ortodocsi cam pana la cruciade, 1200 cand catolicii au devenit agresivi si au atacat Constantinopolul. Romanii au devenit neam martir pentru ca erau ortodocsi, nu pentru ca erau romani. Posibil ca daca treceau la catolicism n-ar fi fost exclusi si robiti. Sub influenta Romei, maghiarii au pedepsit schismaticii de romani, cum erau considerati in lumea catolica, ca nu acceptau ceea ce ei considerau singura credinta adevarata, filioque, pe Papa. Influenta maghiara a fost mare in acele vremuri, au dominat sute de ani Transilvania, Banatul intr-un fel sau altul, influenta extinsa prin vecinatate pentru ca erau treceri dintr-o parte in alta a tarilor romane. Regatul maghiar a pierdut statutul de mare putere a Europei, la Mohacs cand au fost invinsi de Suleiman Magnificul. Initial printre maghiari au fost ortodocsi, aveau cateva manastiri ortodoxe, inclusiv regele Stefan crestinatorul Ungariei a fost botezat ortodox dar sub influenta puterii Romei si statelor catolice a trecut la ritul latin. Poate daca maghiarii adoptau ortodoxia altfel se scria istoria. Probabil va intrebati de ce romanii n-au inceput sa vorbeasca maghiara daca influenta a fost asa mare? odata limba e grea si n-aveau scoli ca azi, apoi ca ungurii n-au avut un interes etnic la inceput, n-au fost asa nationalisti ca de exemplu dupa revolutia din 1848, adica era discriminare dar parca nu ca dupa, cand au introdus scoli obligatoriu limba, trecerea la greco-catolicism a ortodocsilor, colonizari masive, aproximativ dupa 1870. Apropo, limba oficiala de stat era latina pana la 1800 si ceva. E foarte greu de descoperit acum de ce un cuvant s-a impus. Poate din acelasi motiv pentru care cuvinte din latina, slavona, greaca, franceza, engleza s-au impus, impun. Credeti ca romanii n-aveau pahare pana sa vina maghiarii (pahar e cuvant unguresc), aveau dar limba vorbita e vie sau era mult mai vie pana sa se hotarasca de stat ce cuvinte si din ce limbi avem voie sa imprumutam si ma refer la importul masiv de cuvinte latine din franceza, eliminarea treptata a influentei slave din romana, de parca slavii care au ajutat la pastrarea credintei ortodoxe ar fi un neam inferior). Indiferent din ce limba ar fi un cuvant reprezinta limba romana de azi, o pagina de istorie cu bune si rele. Puritate lingvistica nu cred ca exista decat daca declaram oficiala limba latina.
RăspundețiȘtergere