Poveste despre nebunul orasului

Ma uitam la Morometii într-o seara și ma gandeam ca daca salcamul din satul natal al lui Marin Preda a ajuns faimos pentru tot restul istoriei, de ce nu ar ajunge nebunul orasului Bicaz, de exemplu, la fel de cunoscut? Doar pentru ca orasul de sub Ceahlau nu beneficiaza de genialul penel al lui Preda? E un motiv suficient pentru a trage perdeaua uitarii asupra unor oameni și locuri? Bineinteles ca nu.
Intotdeauna mi s-a parut fascinanta problema nebunilor. Granita dintre real și ireal, pe care ei o trec adesea, dintre constient și sub/inconstient; întrebarea cine e de fapt nebunul, nebunul propriu-zis sau noi, cei „sanatosi”?; cum arata universul în mintea unui nebun? Toate aceste întrebari au ramas fără raspuns în mintea mea pana în ziua de azi. Am citit carti, am aflat ca în cetatile antice și medievale existenta unui nebun era aboslut necesara, ca acei nebuni rituali se numeau morosophos (“nebun intelept”) și ca erau un constant reminder pentru toti „sanatosii”. Se pare ca asa au ajuns langa tronurile regilor, iar unii dintre ei, cei mai periculosi, au început mai nou sa sada chiar pe tronurile fostilor regi. Nu m-a multumit explicatia medicala, pentru ca eu cred cu tarie în faptul ca persoana umana este compusa din trup și suflet, iar nebunia nu este doar o „defectiune” a „softului”, ci o stare a trupului și a sufletului ca intreg. Am mai aflat și despre „nebunii pentru Hristos”, oameni în care locuieste Domnul și care se comporta ca și cand ar locui deja în salasele vesnice. Daca sfantul Pavel are dreptate cand spune ca „înțelepciunea lui Dumnezeu este pentru oamenii nespirituali nebunie”, ce este de fapt nebunia? Cine stie?

Ceea ce se stie însă este ca orasul Bicaz, ca orice cetate care se respecta, are nebunul ei. Nu este un nebun oarecare, ci este un adevarat filozof. Spun asta fără nici un fel de ironie. Realitatea este ca el a fost imprumutat în oras din comuna limitrofa, Tasca (localitatea mea natala). Se spune despre acest om ca pe vremuri a fost foarte inteligent, ca studiase pe undeva printr-un centru universitar. Spun unii ca o poveste de dragoste l-ar fi facut sa-si piarda luciditatea. Cu toate acestea, uneori este foarte lucid, și atunci vestigiile inteligentei de demult pot fi vazute cu ochiul liber. Dintr-o discutie cu el am aflat ca i s-a interzis sa aiba relatii intime datorita conditiei sale. Sufera din aceasta cauza, dar niciodata nu a profitat de „statutul” sau în oras pentru a se obraznici fata de vreuna dintre multele frumuseti Bicazului, spre deosebire de multi dintre „sanatosi”.
Exista cateva istorisiri „legendare” despre acest om deosebit în felul sau. La ele voi mai adauga doua la care am fost eu insumi martor.

Umbla vorba ca, odata, a intrat într-o clasa, la scoala, în pauza, și i-a întrebat pe elevi ce ora au. Ei au raspuns ca urmeaza matematica. Atunci s-a apropiat de tabla, a luat creta și a umplut doua table cu ecuatii matematice. Cand a venit profesoara de matematica în clasa și a vazut ce e scris pe tabla s-a crucit și a zis ca asa ceva numai la universitate se invata.

Se mai spune ca acum doua mandate, pe cand la primaria orasului lucra un domn extrem de excentric, nebunul orasului se plimba pe aleea din fata primariei. La un moment dat, intr-un acces de autoironie, angajatul respectiv al primariei a ordonat cuiva din subordine sa îl alunge, „pentru ca un nebun în primarie e de ajuns”.

Intr-una din zile, mergeam inspre centrul orasului cu o colega de la scoala (eram profesor la liceu), o doamna profesoara foarte stilata și foarte volubila. Cand am trecut prin fata lui, nebunul s-a adresat distinsei doamne:
- Sarut mana, doamna! Spuneti-mi, va rog, ati citit ultima mea carte?
Fara a-si pierde aplombul, doamna a raspuns:
- Am început-o, dar mai am cateva teze de corectat și apoi o termin de citit.
A plecat foarte incantat. în acea secunda mi-am dat seama ca fusesem martor al unei discutii dîntr-o realitate paralela. M-a fascinat prezenta de spirit a colegei mele și naturaletea absoluta a nebunului filozof.

După alegerile prezidentiale din anul 2000, dupa turul al doilea, cand un anumit domn a primit al treilea mandat prezidential, ma intalnesc cu nebunul nostru. Dupa ce mi-a cerut un ban, i l-am dat, ceva de mancare, i-am dat, ma intreaba abrupt:
- Ai vazut?
- Da, zic eu, intrand în joc.
- Ai vazut pe cine au ales astia? Si mai zic de mine ca sunt nebun!
Credeti-ma, nu cred ca fusese vreodata în viata lui mai „sanatos”.

L-am numit pe acest om în scurta mea istorisire „nebun”, iar nu „dezabilitat mintal”, cum se numește el în Newspeak, pentru ca omul despre care v-am vorbit este mai mult decat un om bolnav mintal. El este o adevarata institutie în cultura europeana autentica a Antichitatii și Evului Mediu.
Carcotasii vor spune: „Haide, domnule, scrii și tu un cuvant despre orasul nostru și te ocupi de nebunul orasului, sa zica lumea ca Bicaz e un oras de nebuni. Ce, oameni de valoare nu ai gasit despre care sa scrii?”. Nu incape indoiala ca orasul Bicaz este plin de oameni minunati, despre care voi scrie pe indelete la timpul potrivit. Am considerat necesar sa scriu acum despre aceasta „pata de culoare” în viata orasului pentru ca nu admit ca o viata de om sa treaca prin lume și sa se stinga în dispretul și în uitarea tuturor. Nu admit ca un suflet sa treaca prin aceasta lume fara ca nimeni sa îi acorde un pic de atentie, nimeni, niciodata. In plus, multe dintre orasele tarii sunt pline de tot felul de nebuni, dar cate dintre ele au „nebunul orasului”? Spuneti-mi, stiti cum se numește nebunul orasului dumneavoastra? Nebunul Timisoarei? Al Iasilor? Al Brasovului? Al Bucurestilor? Va rog sa tratati ultimele întrebari ca pe întrebari pur literare. Insist sa nu incercati sa raspundeti la ele.