Sunt un fanatic cautator de etimologii si, în general, de sensuri în limba, constient de faptul ca limba e cel mai mare depozitar al istoriei unei natiuni sau civilizatii.
Am sa incep cu expresia a fi la cheremul cuiva. Expresia trebuie sa fi aparut în spatiul romanesc în vremea convietuirii cu minoritatea evreiasca, de la care ne-a ramas noua. Kerem este în dreptul cutumiar evreiesc un blestem religios, prin care cel care nu își achita o datorie financiara pana la un anumit termen risca sa fie izgonit din societate. De aceea, a fi la keremul cuiva era pentru evreii traitori în mijlocul diverselor popoare echivalent unei condamnari la moarte, intrucat izgonirea din comunitate ducea automat la pierderea identitatii.
A doua expresie pe care o propun spre discutie este expresia a umbla în cardasie cu. Nu stiu din ce motive aceasta expresie a ajuns sa aiba conotatii negative, poate pentru ca provine de la un cuvant turcesc, kardeş, care însemna „frate”. Iata cum arata cuvantul „cardasie” în turceste: kardeşçe. El înseamna „frateste, ca fratii”. Trebuie adaugat ca nuanta acestui termen este ca se refer în principal la fratii care nu sunt de sange, la prietenii care îi fac pe oameni sa fie ca fratii.
Un pic de teologie
Verbul romanesc a milui și forma substantivala mila provin din limba slavona, din verbul milovat’, care înseamna „a iubi, a-i placea de”. Termenul se pastreaza în toate limbile slave actuale, unde înseamna acelasi lucru. Imnul de stat al Bulgariei spune spre exemplu Mila Rodino/Ti și zemen’ rai (“Iubita Patrie/Tu esti raiul pe pamant”) (Impresionante cuvinte! Cum erau bulgarii? „Cu ceafa groasa”? Versurile astea nu îi recomanda astfel). Bunul meu prieten slovac Andrei imi spunea plin de dor de casa, pe când ne plimbam prin codrii Neamtului, ca elevi seminaristi, ca tatal sau, preot, îi spunea lui când era acasa milovane moe! (“iubitul meu [fiu]”). Acesta este sensul profund al cuvantului slavon. Acesta e sensul profund al termenului mila din teologie. Când îi spui cuiva mi-e mila de tine îi spui de fapt „te iubesc”, îi spui ca simti durerea lui ca fiind a ta. Aceasta este mila. Este iubire. Nu e condescendenta. Nu e obraznicia ghiftuitului fata de flamand.
Inrudit cu „mila”, avem termenul milosârd. Milosard este un cuvant ce se gaseste mai mult în cartile de cult romanesti, din uz el a disparut. Provine din limba slavona și e format din doua cuvinte: milaia („iubitoare”) și serdțe („inima”). Cuvantul înseamna „inima plina de iubire”. Frumos, nu?
Si acum o mirare hibernala
Intrucat iarna a si venit și eu petrec dîntr-o raceala intr-alta m-am trezit cautand sensul cuvantului zapada. Mi-am amintit ca limba rusa are un cuvant care suna ca „zapada”, zapad, care înseamna „apus, occident”. Pai, și ce legatura este intre Occident și zapada, mi-am zis? Aparent, nici una.
Am cautat în DEX. Explicatia DEX-ului: „zapada” provine de la zapadati, cuvant slavon care însemna „a cadea”. Parea ca are noima. M-am uitat intr-un dictionar ucrainean, am gasit termenul, dar acolo înseamna „a cadea în spatele unui obiect, a sapa o valcea” sau pur și simplu „a cadea”. Am inteles din termenii astia mai mult de ce spun slavii Apusului Zapad: pentru ca intr-acolo „cade” soarele, în spatele planetei, cum zice dictionarul ucrainean.
Bun, dar cu zapada cum ramane? Sa zicem ca zapadati ar fi sensul. Orice om care studiaza etimologii trebuie sa aiba o logica inextricabila și un puternic simt al limbii insotit de o orientare în istorie și în spatii civilizationale. Ca urmare a conjugarii acestor cerinte, am ajuns sa ma întreb: Buuuun! și cum a fost? A vazut romanul ca incepe sa cada și a început sa „slavonsloveasca”: „Uite, baaaa, cum mai zapaduieste?!!?!”. Asa o fi fost? Dar nu putea sa zica mai bine: „Uite, ba, cum pica, sau cade, sau chica?”. Ca doar sunt cuvinte romanesti berechet care sa arate caderea. De ce un termen slavon?
Curiozitatea este și mai mare. Limbile slave numesc zapada sneg. Nici o legatura cu „zapada”. Sa zicem ca romanii i-au auzit pe slavi gavarind ceva de genul: Vot, zapadaet sneg! (“Io-te, cade zapada!”) (rusii spun doar padaet sneg, deci nu i-au auzit pe ei. Atunci pe care dintre slavi? Pe cehi?!?). Si ce au facut? Au luat cuvantul pentru „cade” și au numit cu el „zapada”? Deja rad curcile din curte de la mine.
Trebuie sa recunosc ca explicatia DEX-ului e foarte subreda. Mai corecta ar fi cea data pe un site numit http://dacica.ro/blog/?p=206, unde cineva crede ca termenul ar fi derivat din temenul zapor, despre care spune DEX-ul ca înseamna „ingrămădire de sloiuri de gheata, formata primavara în anumite locuri, pe cursul unui rau”. Ei, trebuie sa recunoastem ca pare mai logic. Singura problema este ca „zapor” este de origine slavona, însemnand „zagaz, lacat etc.”, iar nu dacic, cum spun dacii de pe site.
Buuuun! și eu ce fac cu zapada? De unde se trage termenul asta? Daca aflati, sa imi spuneti și mie. Daca nu, am sa folosesc numai termenul „nea”, care stiu de unde vine. De „omat” nu ma ating, pentru ca nici nu vreau sa ma gândesc ce s-ar intampla daca as incerca sa aflu de unde provine. DEX spune ca e tot slavon. Pai, daca și asta e slavon, de ce mai sustinem ca suntem limba latina?
Asta e marea problema a DEX-ului. Daca te uiti în el, observi ca majoritatea cuvintelor sunt de origine straina, ceea ce ne duce cu gândul la faptul ca romanii, saracii, s-au apucat de vorbit de prin secolul al XVI-lea incoace. Pana atunci... silentiu lugubru.
Marea drama e ca în determinarea etimologiilor se calca în picioare logica lucrurilor. Va dau un singur exemplu: termenul „hardau” este creditat ca provenind din ungureste. Logica bunului-simt elementar ne spune ca nu poti atribui unei populatii nomade (la momentul formarii limbii, desigur) termeni care definesc obiecte specifice vieții sedentare. Cate hardaie au avut ungurii în perioada lor nomada? Nu e mai logic sa credem ca ei au preluat termenul de la populatia sedentara în mijlocul careia s-au asezat, și care avea și cuvantul, și hardaul? Mie asa mi se pare. Daca romanii i-au asteptat pe unguri pentru a defini hardaul, cum i-or fi spus inainte?
In anul 2006, cred, am studiat un text paleografic care m-a socat. Era un text romanesc de prin 1560 și ceva, scris de mana. Era din Biblie. Ma uit în DEX. Caut „a descinde”. DEX ne sugereaza ca termenul e latinesc, provenit la noi în limba pe filiera franceza. Stiti ce scria în textul meu biblic? „Si au descinsu...” Frumos, nu? Stiti ce mai scria? „Si s-au isu“ (forma participiala putin denaturata, de la eo, ire, ivi, itum). Si s-au isu însemna: „Si au mers”! Toata fraza însemna: „Si au coborat, și au mers...”. Era despre Lot. Mi se pare. DEX m-a invatât astfel ceva ce nu stiam: ca Tarile Romane au imprumutat din franceza cu mult inainte de „ai nostri tineri la Paris invata...”. Cum? Hoc semper ignorabimus!
Studiind acel document paleografic, am inteles eu ca romanii au vorbit și inainte de aparitia maghiarilor, bulgarilor, sarbilor, rusilor, nemtilor, francezilor etc. Chiar au vorbit. Au vorbit și inainte de aparitia romanilor. Asa ca DEX are o mare problema. și nu numai DEX. Va invit sa meditati.
Eu inteleg ca dacii si-au abandonat complet limba în fata romanilor și au preluat-o pe a cuceritorilor pe capete. Mai mult chiar, dacii necuceriti de romani s-au romanizat și ei, abandonandu-si complet limba și stabilind, astfel, un caz unic în lume de popor care își abandoneaza complet limba în fata cuceritorului. Inteleg ca suna frumos aceasta filiatie romana (desi mie nu mi se pare deloc onoranta, dat fiind cine au fost romanii și ca toata cultura lor a fost facuta de greci), dar logica bunului-simt se sparie de asa o explicatie. Ma rog, asa vor romanii sa își vada originile nationale (ignorand una dintre teoriile mult mai logice, cea a savantului interbelic N. Densusianu, care presupunea ca limba dacilor era de fapt din acelasi trunchi lingvistic cu a latinilor, și se asemanau, și ca daco-getii nu si-au lepadat limba, ci doar au imbogatit-o cu termeni noi și cu unele forme mai academice. Densusianu aduce cateva argumente de bun-simt: Ovidiu spune ca s-a inteles de la început cu getii în limba lor, pe care a și invatât sa o vorbeasca la Tomis, iar pe Coloana lui Traian cuceritorii vorbesc cu dacii direct, fără translator. Vorbeau romanii în daca?), Totuși, daca admitem etimologiile DEX-ului, de fapt limba romana nu e romanica, ci slavo-turco-turanica, ceea ce nu corespunde adevarului.
Aceasta este parerea mea. Daca aflati de unde provine termenul „zapada”, dati-mi de stire și puteti sa o și luati de la poalele Ceahlaului, pentru ca o avem din noiembrie și e cam... rece.
Am sa incep cu expresia a fi la cheremul cuiva. Expresia trebuie sa fi aparut în spatiul romanesc în vremea convietuirii cu minoritatea evreiasca, de la care ne-a ramas noua. Kerem este în dreptul cutumiar evreiesc un blestem religios, prin care cel care nu își achita o datorie financiara pana la un anumit termen risca sa fie izgonit din societate. De aceea, a fi la keremul cuiva era pentru evreii traitori în mijlocul diverselor popoare echivalent unei condamnari la moarte, intrucat izgonirea din comunitate ducea automat la pierderea identitatii.
A doua expresie pe care o propun spre discutie este expresia a umbla în cardasie cu. Nu stiu din ce motive aceasta expresie a ajuns sa aiba conotatii negative, poate pentru ca provine de la un cuvant turcesc, kardeş, care însemna „frate”. Iata cum arata cuvantul „cardasie” în turceste: kardeşçe. El înseamna „frateste, ca fratii”. Trebuie adaugat ca nuanta acestui termen este ca se refer în principal la fratii care nu sunt de sange, la prietenii care îi fac pe oameni sa fie ca fratii.
Un pic de teologie
Verbul romanesc a milui și forma substantivala mila provin din limba slavona, din verbul milovat’, care înseamna „a iubi, a-i placea de”. Termenul se pastreaza în toate limbile slave actuale, unde înseamna acelasi lucru. Imnul de stat al Bulgariei spune spre exemplu Mila Rodino/Ti și zemen’ rai (“Iubita Patrie/Tu esti raiul pe pamant”) (Impresionante cuvinte! Cum erau bulgarii? „Cu ceafa groasa”? Versurile astea nu îi recomanda astfel). Bunul meu prieten slovac Andrei imi spunea plin de dor de casa, pe când ne plimbam prin codrii Neamtului, ca elevi seminaristi, ca tatal sau, preot, îi spunea lui când era acasa milovane moe! (“iubitul meu [fiu]”). Acesta este sensul profund al cuvantului slavon. Acesta e sensul profund al termenului mila din teologie. Când îi spui cuiva mi-e mila de tine îi spui de fapt „te iubesc”, îi spui ca simti durerea lui ca fiind a ta. Aceasta este mila. Este iubire. Nu e condescendenta. Nu e obraznicia ghiftuitului fata de flamand.
Inrudit cu „mila”, avem termenul milosârd. Milosard este un cuvant ce se gaseste mai mult în cartile de cult romanesti, din uz el a disparut. Provine din limba slavona și e format din doua cuvinte: milaia („iubitoare”) și serdțe („inima”). Cuvantul înseamna „inima plina de iubire”. Frumos, nu?
Si acum o mirare hibernala
Intrucat iarna a si venit și eu petrec dîntr-o raceala intr-alta m-am trezit cautand sensul cuvantului zapada. Mi-am amintit ca limba rusa are un cuvant care suna ca „zapada”, zapad, care înseamna „apus, occident”. Pai, și ce legatura este intre Occident și zapada, mi-am zis? Aparent, nici una.
Am cautat în DEX. Explicatia DEX-ului: „zapada” provine de la zapadati, cuvant slavon care însemna „a cadea”. Parea ca are noima. M-am uitat intr-un dictionar ucrainean, am gasit termenul, dar acolo înseamna „a cadea în spatele unui obiect, a sapa o valcea” sau pur și simplu „a cadea”. Am inteles din termenii astia mai mult de ce spun slavii Apusului Zapad: pentru ca intr-acolo „cade” soarele, în spatele planetei, cum zice dictionarul ucrainean.
Bun, dar cu zapada cum ramane? Sa zicem ca zapadati ar fi sensul. Orice om care studiaza etimologii trebuie sa aiba o logica inextricabila și un puternic simt al limbii insotit de o orientare în istorie și în spatii civilizationale. Ca urmare a conjugarii acestor cerinte, am ajuns sa ma întreb: Buuuun! și cum a fost? A vazut romanul ca incepe sa cada și a început sa „slavonsloveasca”: „Uite, baaaa, cum mai zapaduieste?!!?!”. Asa o fi fost? Dar nu putea sa zica mai bine: „Uite, ba, cum pica, sau cade, sau chica?”. Ca doar sunt cuvinte romanesti berechet care sa arate caderea. De ce un termen slavon?
Curiozitatea este și mai mare. Limbile slave numesc zapada sneg. Nici o legatura cu „zapada”. Sa zicem ca romanii i-au auzit pe slavi gavarind ceva de genul: Vot, zapadaet sneg! (“Io-te, cade zapada!”) (rusii spun doar padaet sneg, deci nu i-au auzit pe ei. Atunci pe care dintre slavi? Pe cehi?!?). Si ce au facut? Au luat cuvantul pentru „cade” și au numit cu el „zapada”? Deja rad curcile din curte de la mine.
Trebuie sa recunosc ca explicatia DEX-ului e foarte subreda. Mai corecta ar fi cea data pe un site numit http://dacica.ro/blog/?p=206, unde cineva crede ca termenul ar fi derivat din temenul zapor, despre care spune DEX-ul ca înseamna „ingrămădire de sloiuri de gheata, formata primavara în anumite locuri, pe cursul unui rau”. Ei, trebuie sa recunoastem ca pare mai logic. Singura problema este ca „zapor” este de origine slavona, însemnand „zagaz, lacat etc.”, iar nu dacic, cum spun dacii de pe site.
Buuuun! și eu ce fac cu zapada? De unde se trage termenul asta? Daca aflati, sa imi spuneti și mie. Daca nu, am sa folosesc numai termenul „nea”, care stiu de unde vine. De „omat” nu ma ating, pentru ca nici nu vreau sa ma gândesc ce s-ar intampla daca as incerca sa aflu de unde provine. DEX spune ca e tot slavon. Pai, daca și asta e slavon, de ce mai sustinem ca suntem limba latina?
Asta e marea problema a DEX-ului. Daca te uiti în el, observi ca majoritatea cuvintelor sunt de origine straina, ceea ce ne duce cu gândul la faptul ca romanii, saracii, s-au apucat de vorbit de prin secolul al XVI-lea incoace. Pana atunci... silentiu lugubru.
Marea drama e ca în determinarea etimologiilor se calca în picioare logica lucrurilor. Va dau un singur exemplu: termenul „hardau” este creditat ca provenind din ungureste. Logica bunului-simt elementar ne spune ca nu poti atribui unei populatii nomade (la momentul formarii limbii, desigur) termeni care definesc obiecte specifice vieții sedentare. Cate hardaie au avut ungurii în perioada lor nomada? Nu e mai logic sa credem ca ei au preluat termenul de la populatia sedentara în mijlocul careia s-au asezat, și care avea și cuvantul, și hardaul? Mie asa mi se pare. Daca romanii i-au asteptat pe unguri pentru a defini hardaul, cum i-or fi spus inainte?
In anul 2006, cred, am studiat un text paleografic care m-a socat. Era un text romanesc de prin 1560 și ceva, scris de mana. Era din Biblie. Ma uit în DEX. Caut „a descinde”. DEX ne sugereaza ca termenul e latinesc, provenit la noi în limba pe filiera franceza. Stiti ce scria în textul meu biblic? „Si au descinsu...” Frumos, nu? Stiti ce mai scria? „Si s-au isu“ (forma participiala putin denaturata, de la eo, ire, ivi, itum). Si s-au isu însemna: „Si au mers”! Toata fraza însemna: „Si au coborat, și au mers...”. Era despre Lot. Mi se pare. DEX m-a invatât astfel ceva ce nu stiam: ca Tarile Romane au imprumutat din franceza cu mult inainte de „ai nostri tineri la Paris invata...”. Cum? Hoc semper ignorabimus!
Studiind acel document paleografic, am inteles eu ca romanii au vorbit și inainte de aparitia maghiarilor, bulgarilor, sarbilor, rusilor, nemtilor, francezilor etc. Chiar au vorbit. Au vorbit și inainte de aparitia romanilor. Asa ca DEX are o mare problema. și nu numai DEX. Va invit sa meditati.
Eu inteleg ca dacii si-au abandonat complet limba în fata romanilor și au preluat-o pe a cuceritorilor pe capete. Mai mult chiar, dacii necuceriti de romani s-au romanizat și ei, abandonandu-si complet limba și stabilind, astfel, un caz unic în lume de popor care își abandoneaza complet limba în fata cuceritorului. Inteleg ca suna frumos aceasta filiatie romana (desi mie nu mi se pare deloc onoranta, dat fiind cine au fost romanii și ca toata cultura lor a fost facuta de greci), dar logica bunului-simt se sparie de asa o explicatie. Ma rog, asa vor romanii sa își vada originile nationale (ignorand una dintre teoriile mult mai logice, cea a savantului interbelic N. Densusianu, care presupunea ca limba dacilor era de fapt din acelasi trunchi lingvistic cu a latinilor, și se asemanau, și ca daco-getii nu si-au lepadat limba, ci doar au imbogatit-o cu termeni noi și cu unele forme mai academice. Densusianu aduce cateva argumente de bun-simt: Ovidiu spune ca s-a inteles de la început cu getii în limba lor, pe care a și invatât sa o vorbeasca la Tomis, iar pe Coloana lui Traian cuceritorii vorbesc cu dacii direct, fără translator. Vorbeau romanii în daca?), Totuși, daca admitem etimologiile DEX-ului, de fapt limba romana nu e romanica, ci slavo-turco-turanica, ceea ce nu corespunde adevarului.
Aceasta este parerea mea. Daca aflati de unde provine termenul „zapada”, dati-mi de stire și puteti sa o și luati de la poalele Ceahlaului, pentru ca o avem din noiembrie și e cam... rece.
