Lansarea volumului Credinţă şi tradiţii nemţene la Librăria Avant-Garde din Iaşi

Marţi, 7 februarie 2012, volumul de interviuri Credinţă şi tradiţii nemţene. O perspectivă creştină asupra vieţuirii în lumea contemporană a fost prezentat publicului ieşean în cadrul unei lansări găzduite cu amabilitate de librăria Avant-Garde din Iaşi. A fost un bun prilej pentru a le arăta celor din capitala culturală a României un crâmpei din trăirea şi simţirea intelectualilor nemţeni. Lansarea a fost mediată de către tânărul student Silvian Emanuel Man, iar volumul a fost prezentat de către realizatorul TV preot Dumitru Păduraru.

După alocuţiunile foarte pertinente ale celor doi rafinaţi intelectuali, nemţeni şi ei, dar aflaţi în Iaşi pentru diferite slujiri, mi-a revenit mie plăcerea de a spune câteva cuvinte despre volum.

Publicul, select, deşi nu numeros (nici nu era de aşteptat ca o carte cu numele Credinţă şi tradiţii nemţene scrisă de un autor total necunoscut să adune mulţimile), a fost foarte cald şi receptiv, cum e de fapt sufletul ieşenilor.

Pe lângă întâlnirea cu vechi prieteni ieşeni şi cunoştinţa unor prieteni noi, surpriza serii a constituit-o pentru mine prezenţa în audienţă a domnului Dumitru Grumăzesc, celebrul anticar al Galeriilor Anticariat Grumăzescu, de pe strada Lăpuşneanu, un loc care îmbină modernitatea cu parfumul extraordinar al oraşului de odinioară.

Înainte de începerea lansării, am adăstat împreună cu amicul meu Cornel Ciubotaru, la Pizzeria Odeon, din Podu Roş, un loc unde petreceam eu unele dintre orele libere când locuiam în Iaşi, şi unde mă întâlneam cu bunii mei prieteni. Surprinza totală a fost că Odeon s-a dezvoltat dintr-o pizzerie de cartier într-un local rafinat, cu săli frumos decorate, cu o atmosferă civilizată şi cu un meniu foarte bine garnisit.

Plăcerea a fost amplificată şi de întâlnirea cu prietenul meu Eugen Harasim şi cu soţia sa Zamfira Bîrzu, ilustru artist plastic. Eugen este şi autorul superbelor fotografii care însoţesc aceste gânduri. Împreună cu Eugen, Zamfira şi Cornel am petrecut o oră la pizzeria Odeon, într-un oraş înzăpăzit şi, ca de obicei, prost administrat.

Am decis să ne proclamăm fraţi cu Cornel. Mai precis, eu şi Eugen fiind deja ca fraţii, nu am făcut decât să îl primim şi pe Cornel în frăţia noastră.

Una dintre rugăminţile mele la Eugen a fost ca el să fie cel ce fotografiază această lansare, acceptarea propunerii constituindu-se în al doilea lucru onorant al serii, dat fiind că Eugen este unul dintre cei mai buni fotografi profesionişti din oraş, fiind un artist el însuşi.

Fotografiile au ieşit minunat, aşa cum a ieşit de altfel şi lansarea în sine, un privilegiu pentru mine să debutez ca autor (chiar şi dacă al unui volum de interviuri) într-un sălaş cultural atât de rafinat.

Cel mai interesant lucru atunci când scrii un volum de interviuri este că toată lumea are tendinţa de a te considera un simplu scrib care transcrie interviurile. Dacă ar fi aşa, atunci volumul meu ar trebui să fie sub auctorialitatea distinsei doamne Mihaela Antici, cea care a cules textul propriu-zis de pe suport TV pe suport Word, lucru pentru care îi sunt recunoscător.

Volumul însă este un volum de creaţie pentru că emisiunea mea este ea însăşi de creaţie, eu nefiind un prompterist care citeşte ceea ce i se spune din producţie. Bune sau rele, interviurile au fost concepute de mine, mă au pe mine ca partener în fiecare dintre ele, întrebările sunt puse de mine cu scopul de a obţine anumite răspunsuri şi a lămuri anumite probleme.

De aici încolo intră în joc şi valoarea culturală şi intelectuală a invitaţilor mei. Selectarea lor în aşa fel încât să fie capabili să răspundă la întrebările puse este tot obligaţia mea, ca realizator al emisiunii.

Toate aceste aspecte am avut posibilitatea să le explic unuia dintre participanţii la lansare cu prilejul sesiunii de întrebări şi răspunsuri care a însoţit prezentarea cărţii.

Credinţă şi tradiţii nemţene 19

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene are plăcerea de a vă propune o discuţie de substanţă despre laicitatea statului şi Biserica laicilor (şi a laicilor).

Tot mai des intelectuali şcoliţi în Ocţident, fie direct în Ocţident, fie după moda ocţidentală, ne dau lecţii despre statalitatea românească şi ne spun că statul român este laic şi Iisus ar trebui să rămână închis acolo în Biserica lui, dar nu în societate, pentru că în societate operează statul "laic".

Dar oare aşa să fie? O fi statul român chiar aşa de laic pe cât mint formatorii noştri de opinie? Unde scrie în Constituţia României că statul este laic? Prin ce lege este statul român laic?

Este statul laic neutru din punct de vedere religios sau este de-a dreptul antireligios (ceea ce înseamnă că nu mai e "laic", ci este un stat ateu ca şi regimurile comuniste)?

Există o cale de supravieţuire între două extreme: statul laic (antireligios) şi teocraţia politizată (nu cred că cineva îşi doreşte un stat religios cum este Vaticanul sau Iranul şi nici nu ar fi de dorit aşa ceva întrucât toate păcatele statului s-ar transfera asupra Bisericii în timp, şi aceasta ar trece prin istorie pătată de aceste ticăloşii mundane, cum i se întâmplă Bisericii romane acum)? Se poate să trăim într-un stat care să nu ne impună o doctrină politico-religioasă, care chiar nu ne interesează, ci să-şi facă datoria faţă de noi şi să ne lase să avem o relaţie cu Dumnezeu aşa cum ne învaţă pe fiecare religia care ne defineşte şi de care aparţinem?

Relaţiile dintre statul laic şi Biserica care este şi a laicilor atât din punct de vedere istoric, cât şi teologic ni le explică părintele Andrei Bejan, de la Mănăstirea Cernica din Bucureşti, licenţiat în teologie şi student la drept şi la Conservatorul din Iaşi.

În debutul emisiunii, prezentarea unui volum de poezie a tinerei poete Raluca Pavel, o autoare de mare talent şi de perspectivă.

Credinţă şi tradiţii nemţene 12

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o discuţie despre rugăciune, despre rugăciunea publică şi cea privată, prilejuită de Duminica vameşului şi a fariseului.

Invitat este părintele Mihail Popa, preot paroh la Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Dodeni, Bicaz, un preot originar din Moldova de est, dintre Prut şi Nistru (sau mai corect din Moldova de mijloc dacă ţinem seama de Moldova dintre Nistru şi Bug), care s-a acomodat perfect în Moldova noastră occidentală, dintre Prut şi Cheile Bicazului (mi se pare că acestea sunt singurele forme de descriere geografică şi politică a frumoasei şi sfintei noastre Moldove).

Pe lângă discuţia despre anumite aspecte sociale ale rugăciunii, Părintele Mihail vorbeşte despre activitatea sa culturală ca preot şi ca intelectual în zonă.

În anul 2009, când a şi devenit paroh, părintele Mihail a participat activ la crearea unei asociaţii culturale numite Piatra Corbului.

Când obiectivele acestei asociaţii şi mai ales mentalitatea celor ce o conduceau nu au mai corespuns celor ale tinerilor membri, a fost unul dintre cei care s-au alăturat proiectului Revistei Valea Muntelui.

Întrucât revista a devenit un succes editorial, părintele a sugerat crearea unui club intelectual al celor care, preocupaţi de spirit şi de literă, să se regăsească şi să se întărească într-o societate extrem de ostilă oamenilor de cultură.

Proiectele pe care Părintele Mihail le expune au şi început să devină realitate, făcând ca la Bicaz să se întâmple lucruri foarte frumoase şi cu un miez cultural incontestabil.