joi, 22 octombrie 2009

Din pacate, romanii voteaza...

O emisiune la Realitatea TV în care se vorbea despre alegerile europarlamentare. Intra prin telefon dl. Adrian Severin, ministru de Externe în timpul Tratatului cu Ucraina, prin care România a pierdut în 1999 teritorii importante ale sale (Si pentru ce? Pentru ca NATO și UE sa intre în vacanta de Pasti [desi cei de acolo nu au nici o treaba cu creștinismului, caruia îi refuza recunoasterea rolului fondator al civilizatiei europene] în timp ce romanii basarabeni sunt ucisi în bataie de primitivul de Voronin. Sau sa spuna ca la Chisinau alegerile au fost corecte). Acest europarlamentar sustine ca daca romanii îl voteaza pe Becali în parlamentul european ne facem de ras în Europa. Aceeasi placa veche cu facutul de ras în Europa! Mai spunea domnul Severin ca ei acolo construiesc Europa și ca oameni ca Becali nu au ce cauta în acest proces. A uitat sa ne spuna ce Europa construieste și mai ales pentru cine, dat fiind ca majoritatea europenilor, în special cei care gândesc cu capul lor, nu cu televizorul, se opun acestui tip de constructie europeana, desi gasesc, normal, ideea de Europa unita foarte buna. Si a mai uitat ceva: ca într-o democrație autentica, orice cetatean are voie sa participe la „constructia europeana”, nu numai cei care sunt „alesi” pe alte cai decât votul popular (in fapt birocratii care conduc Europa nu sunt alesi în mod democrațic).
Ceea ce nu ne spune domnul Severin (nici nu l-a întrebat nimeni vreodata, ce e drept) este ca, de fapt, parlamentul european este un megaclub masonic (astia sunt „constructori”, fauritori ai lumii noi, și au ca unul dintre sloganuri Ab chao ordo „Ordinea se naste din haos”. Vi se pare cunoscut? Haosul, ordinea, noua ordine etc.) și din acest motiv nu prea ajunge acolo nimeni fără astfel de apartenente (si asta nu o spun asa, ca adept al teoriei conspiratiei. Exista o carte intreaga în care masoneria se lauda ca ea e „constructoarea” Europei). Asta e democrația care se construieste acolo, la Bruxelles. Va las sa judecati singuri daca vi se mare normal ca o organizatie secreta sa fie cea care are cea mai mare putere în statul, megastatul, suprastatul european ce se construieste acum. Mie mi se pare periculos ca un adevarat stat în stat sa detina aproape toata puterea pe un continent intreg, fără a participa la guvernare în mod deschis, democrațic, și a-si asuma riscurile inerente ale guvernarii, care sunt dezamorsate de partidele politice, pe majoritatea carora le controleaza.
Ca Becali ar putea fi o sursa de deriziune la adresa României sunt de acord. Ca el are dreptul sa participe la alegeri este foarte clar. Ca poporului i se indica pe cine sa aleaga „ca sa nu ne facem de ras” mi se pare inacceptabil, mi se pare primitiv, comunist... Vasazica, EBa e ok, Tokes e ok, altii care au fost trimisi în parlamentul european doar asa ca sa se afle în treaba sunt ok, aia care a votat împotriva romanilor din Serbia e ok, toti sunt ok, doar când e vorba de Becali e drama, e apocalipsa... Asta e nivelul democrației romane.
Si ca sa vedeti care e nivelul real al democrației romanesti, ascultati vorba aleia care modera emisiunea: Din pacate, romanii sunt cei care voteaza pe cine vor sa trimita în parlamentul european. Așadar, romanii sunt cei ce aleg, din pacate.
Ce mai e de spus la vorbele astea? Cum sa le intelegem decât ca romanii sunt o adunatura de imbecili care, din pacate, au dreptul de vot?! Bravos!
Oare cucoana respectiva o fi avand dreptul la vot-din-pacate? Sau nu o fi romanca?

Învierea lui Hristos și idealul mântuirii azi

Istoria spirituală a omenirii, din perspectiva teologiei creștine, cunoaște câteva repere de importanță cosmică, desfășurându-se într-o curgere lineară a timpului, de la începutul lumii până la sfârșitul ei. Aceste repere sunt evenimente fundamentale care au marcat adevărata evoluție a vieții în lume: 1. crearea lumii din nimic (cu răzvrătirea îngerilor lui Lucifer și căderea omului în păcat urmată de izgonirea din rai și promisiunea unui Mântuitor); 2. mântuirea lumii, prin lucrarea lui Iisus Hristos pe pământ (Bunavestire, întruparea Fiului lui Dumnezeu, activitatea Sa învățătorească, patimile, Învierea și înălțarea la ceruri); 3. activitatea de sfințire a lumii desfășurată de Duhul Sfânt prin întemeierea în lume a Bisericii (activitatea Maicii Domnului și a Apostolilor și a Bisericii dreptmăritoare) și 4. sfârșitul lumii și judecarea ei de către Hristos (evenimentul principal fiind aici venirea lui Hristos, nu cea a lui Antihrist).
Fiecare dintre aceste repere istorice subscrie evenimente desfășurate pe durata unor milenii, adică ceea ce noi numim îndeobște „istoria”. În comparație cu ele însă, orice eveniment istoric obișnuit nu pare mai mult decât „cele 15 minute de faimă” pe care le oferă televiziunile americane celor avizi de a se face cunoscuți. Toată zbaterea umanității se petrece în interiorul acestor borne. De aceea, marele teolog rus Vladimir Lossky a afirmat că dacă s-ar demonstra că extratereștrii există, acest lucru nu are decât o importanță misionară pentru Biserică, nu infirmă doctrina acesteia, fiindcă indiferent de câți extratereștri există în univers, planeta noastră rămâne unică și centru spiritual al universului pentru un motiv foarte simplu: aici S-a întrupat și S-a făcut om, a învățat, a vindecât, a suferit a murit și a înviat din morți Fiu lui Dumnezeu făcut om.
În această periodizare a istoriei, învierea lui Hristos este un punct central, nu doar prin „spectaculosul evenimentului” (Hristos a învins moartea, a schimbat legile firii sub care trăim cu toții arătând că este Dumnezeu), ci și pentru că „înviind Hristos, legăturile iadului s-au rupt”, iar omul, care prin căderea în păcat, a adus în lume moartea, se poate izbăvi de aceasta prin unirea cu El. Hristos golește iadul de cei ce stăteau acolo în așteptarea Lui, după cum spun cântarile pascale și ne arată icoanele ortodoxe, și mai ales ne dă nouă șansa învierii din moartea păcatului spre o nouă viață spirituală. Învierea lui aduce în lume posibilitatea „mântuirii” (în dicționarele etimologice se spune că termenul „mântuire” provine din expresia latină manu tenere, „a ține de mână”, cu referire directă la sprijinul pe care jertfa lui Hristos ni-l dă pentru a nu muri, ci a fi vii).
Secole de-a rândul (mai bine de un mileniu și jumătate), idealul vieții creștinului a fost mântuirea, salvarea, cu ajutorul lui Hristos, de iadul deznădejdii și al lipsei iubirii. Acest ideal a scris paginile glorioase de istorie spirituală a luptei Părinților pustiei împotriva diavolului (asceții pustiei nu s-au retras în deșert doar pentru că acolo este liniște și nu îi tulbură nimeni, cum se crede de obicei. S-au dus în deșert, deoarece, așa cum spune Patericul, citând „mărturia” unui demon care s-a „confesat” unuia dintre Părinți, după ce a înviat Hristos și s-a întemeiat Biserica Sa, demonii au fost alungați din cetăți prin puterea lui Dumnezeu și s-au retras în locuri neumblate. Asceții s-au dus în pustie ca să-i izgonească și de acolo, pentru a împlini cuvântul psalmistului din Psalm 24 care spune „a Domnului este tot pământul, tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc”), lupta Dascălilor Bisericii împotriva ereziilor veacurilor și lupta voievozilor și a împăraților bizantini pentru apărarea credinței. Mai bine de un mileniu și jumătate întrebarea pe buzele fiecărui creștin era: „Ce să fac ca să dobândesc viata veșnică” (cf. Lc. 10,15). Cu toate greșelile și nedreptățile veacurilor trecute, foarte mulți creștini au trăit cu speranța Împărăției lui Dumnezeu. Atât de mult și-au dorit acest lucru încât la începutul istoriei creștine trăiau într-o continuă așteptare a sfârșitului lumii care să le aducă viața veșnică. Nu exista spaima lui Antihrist, ci nădejdea că după ce acesta își va face ce are de făcut, Hristos îl va birui și va împărăți cu ei „mii de ani”, cum le promisese în cartea Apocalipsei (Apoc. 20,6; 22,5). Pentru a arăta că ei sunt doar trecători prin această lume, creștinii primelor secole numeau Biserica „pelerină”, arătând că aceasta nu este o instituție umană obișnuită, ci o corabie ce navighează pe valurile învolburate ale lumii acesteia către patria cerească.
În ultima vreme însă lucrurile s-au schimbat într-o oarecare măsură. Slăbind viața spirituală și accentuându-se o violentă propagândă hedonist-consumeristă, prioritățile multor creștini se schimbă. Materialismul grosolan care domină gândirea lumii de astăzi îi îndeamnă pe mulți să își construiască o viață tihnită pe acest pământ, abandonând cu totul sau, și mai periculos, amăgindu-se că se poate realiza mântuirea și bucurându-te de plăcerile lumii, și visând la viața veșnică (adică slujind la doi domni). Din ce în ce mai mulți creștini au pierdut conținutul termenului „mântuire” sau l-au adaptat la stilul lor de viață, în așa fel încât să nu le deranjeze cu nimic „realizarea” și „realizările” pe acest pământ. Mântuirea creștină se luptă în zilele noastre la baionetă cu „calitatea vieții”, iar creștinii noștri visează la o mântuire în extremis, a tâlharului de pe cruce, uitând că aceea a fost doar excepția, nu regula iubirii lui Dumnezeu față de oameni. Ca tabloul să fie complet, unii slujitori ai altarului au adoptat un aggiornamento ad-hoc al acriviei creștine, ajungând să le întrețină multor creștini iluzia că se vor mântui oricum, „numai să mai vină și ei pe la Biserică, măcar din când în când”. Consecința cea mai periculoasă a acestei schimbări de paradigmă este faptul că în loc să înduhovnicească lumea, cum îi cere rugăciunea de la Liturghie „Cu pace să ieșim, întru numele Domnului” (care nu înseamnă o invitație afară, ca la crâșmă, la ora închiderii, ci: „Cu pacea Domnului să ieșim în lume și să ducem această pace cu noi pentru a sfinți lumea”), Biserica riscă să-și schimonosească chipul său frumos de Mireasă a lui Hristos și să arate După chipul lumii acesteia.
E adevărat că și acum domnește o stare de lipsă de teamă față de grozăviile pe care le va aduce Antihristul în lume când va veni, dar nu izvorâtă din nădejdea că Hristos îl va birui, ci din indiferența față de venirea acestuia, lucru care ne face să credem că vremurile viitoare vor cunoaște multe suflete care se vor pierde prin înșelăciunea mentalității lumii acesteia, dacă o trezire urgentă nu se produce, urmată de o lepădare la fel de urgentă de stilul de viață actual și o îmbrățișare cu tot sufletul a stilului de viață creștin autentic, abandonat de ceva vreme. Pentru ca Jertfa pe Cruce să nu fi fost zadarnică și Hristos să nu fi murit degeaba (raportat la generațiile actuale, desigur), suntem obligați să le transmitem confraților noștri creștini, cu prilejul Paștilor (cuvântul „Paște” provine de la ebraicul Pesah, care înseamnă „trecere”, trecere de la moarte spre viață, din această lume înșelătoare către Împărăția veșnică), vestea cea bună (în limba greacă evanghelion, evanghelia): Hristos a înviat pentru ca fiecare dintre noi să învieze prin unirea cu El și prin trăirea în Duhul Lui!

Nelimba romana

1. Propun spre aprobare ca forme corecte de exprimare în limba romana a formelor „a lu’ nimenea” și „a lu’ care”. Aceste forme profunde de intelegere a limbii romane au fost revelate publicului de catre academiciana Magda Ciumac, intr-unul din nenumaratele excursuri lingvistice tinute de cercul literar de la Facultatea de Litere OTV.
2. Propun ca expresia „a face sens”, promovata în limba romana de savantul Silviu Prigoana, sa fie de referinta, și sa se precizeze ca, în limba engleza, expresia to make sense a aparut odata cu sederea ilustrului lingvist roman în USA.
3. Propun ca expresia „a pune presiune pe” sa devina referentiala, și sa se faca precizarea ca, în limba engleza, expresia to put pressure on a aparut odata cu primele incursiuni peste hotare ale reporterilor televiziunilor sportive din România.
4. Propun ca forma de acuzativ a pronumelui relativ sa fie invariabil „care”, și sa se dea o lege prin care cei ce indraznesc sa foloseasca forma alterata „pe care” sa fie condamnati la amenda penala. De asemenea, aceasta uniformizare sa i se atribuie lingvistului Calin Popescu Tariceanu. Propun ca ilustrului savant sa îi fie conferit vreun ordin de cavaler, cu titlul de „Dusman de Moarte al Cazului Acuzativ”.
5. Propun ca expresia „locatie” sa inlocuiasca formele banale „situare, localizare, amplasare” și chiar banalul „loc”. Propun ca și alte cuvinte relative sa fie eliminate din limba romana, pentru a face loc (pardon, „pentru a face locatie”) termenului nou. Propun medalierea tuturor vorbitorilor subtiri de limba romana care folosesc aceasta expresie, în orice locatie se vor afla. în acelasi timp, propun ca fostul termen „locatie”, definind o taxa, sa fie eliminat din uz, impreuna cu taxa aferenta lui.
6. Propun ca termenului „moneda” sa i se acorde ca sinonim termenul „bancnota” și sa se faca mentiunea ca aceasta uniformizare a limbii apartine ilustrului wannabe (president) Mircea Geoana (in scena în care, ridicând o bancnota de 1 leu a spus: „Priviti aceasta moneda de 1 leu”).
7. Propun ca DOOM-ul urmator sa dea satisfactie tuturor vorbitorilor de romana, și ceea ce pana acum era considerat de unii greseala de exprimare sa devina norma de exprimare.
8. Propun ca verbul „a fi” sa fie defectiv de timp, mod și persoana, prin aceasta oferindu-i ilustrului carturar Marean Vanghelie posibilitatea de a raspunde la provocari neprietenoase de genul: „Conjugati verbul a fi”. De asemenea, propun ca expresia „care este” sa devina semn de punctuatie.
9. Propun ca ortoepia limbii romane sa fie sensibil largita pentru a cuprinde toate tendintele de rostire a acesteia. în acest sens, pentru a cuprinde diverse forme de expresie din viata grea de cartier, din diaspora italiana sau din speluncile în care se cloceste destinul patriei, propun sa se mai adauge cateva litere în alfabetul roman.
10. Propun ca toate cuvintele din limba italiana ce sunt aduse în limba romana de iubitii conationali lucratori în Italia, sa fie adoptate urgent, eliminand cuvintele echivalente existente deja în limba romana.
11. Propun ca vocativul: „Fata!” sa fie introdus ca titlu nobiliar. Trebuie sa fie facuta precizarea ca, în trecut, „surorile” din cartierele de culoare din America își spuneau intre ele „Fata!”, După care, cunoasterea limbii romane slabind în comunitatea africano-americana, s-a utilizat insignifiantul surogat englez: „Girl!”, cu variatiunea „Gal!”. Propun, pentru conformitate, ca și limba romana, recunoscatoare, sa foloseasca forma prescurtata „Fta!”.
12. Propun interzicerea expresiei „In puii mei!”, ca ofensatoare la adresa iubitorilor de animale mari și mici. în locul ei, recomand utilizarea expresiei-surogat „In banii mei!” sau alte expresii care nu intra nici în dictionarele limbii romane, nici în contradictie cu libertatea conștiintei unora dintre concetateni.
13. Propun excluderea din dictionare a pronumelui de intarire, în toate formele sale. Mentinerea sa reprezinta o discriminare grosolana fata de cei care se exprima suficient de clar încât sa nu aiba nevoie ca spusele lor sa fie intarite în vreun fel.
14. Propun ca ideea de pleonasm sa fie exclusa complet din gândirea gramatica romaneasca. în tara „tertului inclus”, a spune ca „urci în sus” reprezinta o clarificare binevenita, pentru ca, pe tărâmul tuturor posibilitatilor (numit de teologi atât de plastic „tărâmul dezolarii” sau „tara plangerii”), este posibil sa urci în jos, sau sa ingheti de cald, sau sa cazi în sus, sau sa fii baba tanara, sau sa te intorci inainte, sau... orice altceva. Din acest punct de vedere, cred ca limba romana este tributara unei epoci istorice în care (oricat ar parea de incredibil) acest popor era unul normal, iar lucrurile în aceasta tara se petreceau ca în orice alt loc (“locatie”) din lume.
15. Propun ca infierarea dezacordului gramatical dintre subiect și predicat și considerarea acestuia ca indicativ al slabei cunoasteri a limbii sau al „analfabetismului” sa fie pedepsite prin lege, ca discriminari culturale. Limba greaca clasica are ceea ce se numește „acord atic”, care consta tocmai în dezacordul dintre numarul pronumelui sau substantivului și cel al verbului, fără ca marii filozofi Platon, Aristotel sau Evagrie Ponticul sa fie considerati „analfabeti”, „inculti”, „manelisti” sau sa li se atribuie alte apelative depreciative.
16. Propun ca expresia „Ghiciti ce!” sa fie considerata forma suprema de calchiere din limba engleza. Expresia trebuie atribuita lui Mircea Badea, care e un baiat destept, desi scoate astfel de „americanisme”. E dă porc, maestre!

Ce ne mai învață grămăticii

Sunt un fanatic cautator de etimologii si, în general, de sensuri în limba, constient de faptul ca limba e cel mai mare depozitar al istoriei unei natiuni sau civilizatii.
Am sa incep cu expresia a fi la cheremul cuiva. Expresia trebuie sa fi aparut în spatiul romanesc în vremea convietuirii cu minoritatea evreiasca, de la care ne-a ramas noua. Kerem este în dreptul cutumiar evreiesc un blestem religios, prin care cel care nu își achita o datorie financiara pana la un anumit termen risca sa fie izgonit din societate. De aceea, a fi la keremul cuiva era pentru evreii traitori în mijlocul diverselor popoare echivalent unei condamnari la moarte, intrucat izgonirea din comunitate ducea automat la pierderea identitatii.
A doua expresie pe care o propun spre discutie este expresia a umbla în cardasie cu. Nu stiu din ce motive aceasta expresie a ajuns sa aiba conotatii negative, poate pentru ca provine de la un cuvant turcesc, kardeş, care însemna „frate”. Iata cum arata cuvantul „cardasie” în turceste: kardeşçe. El înseamna „frateste, ca fratii”. Trebuie adaugat ca nuanta acestui termen este ca se refer în principal la fratii care nu sunt de sange, la prietenii care îi fac pe oameni sa fie ca fratii.

Un pic de teologie

Verbul romanesc a milui și forma substantivala mila provin din limba slavona, din verbul milovat’, care înseamna „a iubi, a-i placea de”. Termenul se pastreaza în toate limbile slave actuale, unde înseamna acelasi lucru. Imnul de stat al Bulgariei spune spre exemplu Mila Rodino/Ti și zemen’ rai (“Iubita Patrie/Tu esti raiul pe pamant”) (Impresionante cuvinte! Cum erau bulgarii? „Cu ceafa groasa”? Versurile astea nu îi recomanda astfel). Bunul meu prieten slovac Andrei imi spunea plin de dor de casa, pe când ne plimbam prin codrii Neamtului, ca elevi seminaristi, ca tatal sau, preot, îi spunea lui când era acasa milovane moe! (“iubitul meu [fiu]”). Acesta este sensul profund al cuvantului slavon. Acesta e sensul profund al termenului mila din teologie. Când îi spui cuiva mi-e mila de tine îi spui de fapt „te iubesc”, îi spui ca simti durerea lui ca fiind a ta. Aceasta este mila. Este iubire. Nu e condescendenta. Nu e obraznicia ghiftuitului fata de flamand.
Inrudit cu „mila”, avem termenul milosârd. Milosard este un cuvant ce se gaseste mai mult în cartile de cult romanesti, din uz el a disparut. Provine din limba slavona și e format din doua cuvinte: milaia („iubitoare”) și serdțe („inima”). Cuvantul înseamna „inima plina de iubire”. Frumos, nu?

Si acum o mirare hibernala

Intrucat iarna a si venit și eu petrec dîntr-o raceala intr-alta m-am trezit cautand sensul cuvantului zapada. Mi-am amintit ca limba rusa are un cuvant care suna ca „zapada”, zapad, care înseamna „apus, occident”. Pai, și ce legatura este intre Occident și zapada, mi-am zis? Aparent, nici una.
Am cautat în DEX. Explicatia DEX-ului: „zapada” provine de la zapadati, cuvant slavon care însemna „a cadea”. Parea ca are noima. M-am uitat intr-un dictionar ucrainean, am gasit termenul, dar acolo înseamna „a cadea în spatele unui obiect, a sapa o valcea” sau pur și simplu „a cadea”. Am inteles din termenii astia mai mult de ce spun slavii Apusului Zapad: pentru ca intr-acolo „cade” soarele, în spatele planetei, cum zice dictionarul ucrainean.
Bun, dar cu zapada cum ramane? Sa zicem ca zapadati ar fi sensul. Orice om care studiaza etimologii trebuie sa aiba o logica inextricabila și un puternic simt al limbii insotit de o orientare în istorie și în spatii civilizationale. Ca urmare a conjugarii acestor cerinte, am ajuns sa ma întreb: Buuuun! și cum a fost? A vazut romanul ca incepe sa cada și a început sa „slavonsloveasca”: „Uite, baaaa, cum mai zapaduieste?!!?!”. Asa o fi fost? Dar nu putea sa zica mai bine: „Uite, ba, cum pica, sau cade, sau chica?”. Ca doar sunt cuvinte romanesti berechet care sa arate caderea. De ce un termen slavon?
Curiozitatea este și mai mare. Limbile slave numesc zapada sneg. Nici o legatura cu „zapada”. Sa zicem ca romanii i-au auzit pe slavi gavarind ceva de genul: Vot, zapadaet sneg! (“Io-te, cade zapada!”) (rusii spun doar padaet sneg, deci nu i-au auzit pe ei. Atunci pe care dintre slavi? Pe cehi?!?). Si ce au facut? Au luat cuvantul pentru „cade” și au numit cu el „zapada”? Deja rad curcile din curte de la mine.
Trebuie sa recunosc ca explicatia DEX-ului e foarte subreda. Mai corecta ar fi cea data pe un site numit http://dacica.ro/blog/?p=206, unde cineva crede ca termenul ar fi derivat din temenul zapor, despre care spune DEX-ul ca înseamna „ingrămădire de sloiuri de gheata, formata primavara în anumite locuri, pe cursul unui rau”. Ei, trebuie sa recunoastem ca pare mai logic. Singura problema este ca „zapor” este de origine slavona, însemnand „zagaz, lacat etc.”, iar nu dacic, cum spun dacii de pe site.
Buuuun! și eu ce fac cu zapada? De unde se trage termenul asta? Daca aflati, sa imi spuneti și mie. Daca nu, am sa folosesc numai termenul „nea”, care stiu de unde vine. De „omat” nu ma ating, pentru ca nici nu vreau sa ma gândesc ce s-ar intampla daca as incerca sa aflu de unde provine. DEX spune ca e tot slavon. Pai, daca și asta e slavon, de ce mai sustinem ca suntem limba latina?
Asta e marea problema a DEX-ului. Daca te uiti în el, observi ca majoritatea cuvintelor sunt de origine straina, ceea ce ne duce cu gândul la faptul ca romanii, saracii, s-au apucat de vorbit de prin secolul al XVI-lea incoace. Pana atunci... silentiu lugubru.
Marea drama e ca în determinarea etimologiilor se calca în picioare logica lucrurilor. Va dau un singur exemplu: termenul „hardau” este creditat ca provenind din ungureste. Logica bunului-simt elementar ne spune ca nu poti atribui unei populatii nomade (la momentul formarii limbii, desigur) termeni care definesc obiecte specifice vieții sedentare. Cate hardaie au avut ungurii în perioada lor nomada? Nu e mai logic sa credem ca ei au preluat termenul de la populatia sedentara în mijlocul careia s-au asezat, și care avea și cuvantul, și hardaul? Mie asa mi se pare. Daca romanii i-au asteptat pe unguri pentru a defini hardaul, cum i-or fi spus inainte?
In anul 2006, cred, am studiat un text paleografic care m-a socat. Era un text romanesc de prin 1560 și ceva, scris de mana. Era din Biblie. Ma uit în DEX. Caut „a descinde”. DEX ne sugereaza ca termenul e latinesc, provenit la noi în limba pe filiera franceza. Stiti ce scria în textul meu biblic? „Si au descinsu...” Frumos, nu? Stiti ce mai scria? „Si s-au isu“ (forma participiala putin denaturata, de la eo, ire, ivi, itum). Si s-au isu însemna: „Si au mers”! Toata fraza însemna: „Si au coborat, și au mers...”. Era despre Lot. Mi se pare. DEX m-a invatât astfel ceva ce nu stiam: ca Tarile Romane au imprumutat din franceza cu mult inainte de „ai nostri tineri la Paris invata...”. Cum? Hoc semper ignorabimus!
Studiind acel document paleografic, am inteles eu ca romanii au vorbit și inainte de aparitia maghiarilor, bulgarilor, sarbilor, rusilor, nemtilor, francezilor etc. Chiar au vorbit. Au vorbit și inainte de aparitia romanilor. Asa ca DEX are o mare problema. și nu numai DEX. Va invit sa meditati.
Eu inteleg ca dacii si-au abandonat complet limba în fata romanilor și au preluat-o pe a cuceritorilor pe capete. Mai mult chiar, dacii necuceriti de romani s-au romanizat și ei, abandonandu-si complet limba și stabilind, astfel, un caz unic în lume de popor care își abandoneaza complet limba în fata cuceritorului. Inteleg ca suna frumos aceasta filiatie romana (desi mie nu mi se pare deloc onoranta, dat fiind cine au fost romanii și ca toata cultura lor a fost facuta de greci), dar logica bunului-simt se sparie de asa o explicatie. Ma rog, asa vor romanii sa își vada originile nationale (ignorand una dintre teoriile mult mai logice, cea a savantului interbelic N. Densusianu, care presupunea ca limba dacilor era de fapt din acelasi trunchi lingvistic cu a latinilor, și se asemanau, și ca daco-getii nu si-au lepadat limba, ci doar au imbogatit-o cu termeni noi și cu unele forme mai academice. Densusianu aduce cateva argumente de bun-simt: Ovidiu spune ca s-a inteles de la început cu getii în limba lor, pe care a și invatât sa o vorbeasca la Tomis, iar pe Coloana lui Traian cuceritorii vorbesc cu dacii direct, fără translator. Vorbeau romanii în daca?), Totuși, daca admitem etimologiile DEX-ului, de fapt limba romana nu e romanica, ci slavo-turco-turanica, ceea ce nu corespunde adevarului.
Aceasta este parerea mea. Daca aflati de unde provine termenul „zapada”, dati-mi de stire și puteti sa o și luati de la poalele Ceahlaului, pentru ca o avem din noiembrie și e cam... rece.

miercuri, 21 octombrie 2009

American „Stonehenge”



Va propun sa vedeti o „opera de arta” din America, numita Stonehenge-ul American, amplasata în Elbert County Georgia, USA.
Este un ansamblu sculptat în piatra care cuprinde un mesaj în 8 limbi moderne: engleza, spaniola, swahili, hindu, ebraica, araba, chineza veche și rusa.
Iata deci noul decalog al „artistilor” nostri americani:

MENTINETI POPULATIA LA SUB 500.000.000 DE LOCUITORI, IN CONTINUU ECHILIBRU CU NATURA.

CONTROLATI REPRODUCEREA CU INTELEPCIUNE, IMBUNATATIND CONDITIA FIZICA SI DIVERSITATEA.

UNITI OMENIREA PRINTR-O NOUA LIMBA VIE.

STAPANITI PASIUNEA-CREDINTA-TRADITIA SI TOATE LUCRURILE CU RATIUNE CALCULATA.

PROTEJATI POPOARELE SI NATIUNILE CU LEGI CORECTE SI TRIBUNALE IMPARTIALE.

LASATI TOATE NATIUNILE SA SE CONDUCA IN INTERIOR REZOLVAND DISPUTELE EXTERNE INTR-UN TRIBUNAL MONDIAL.

ELIMINATI LEGILE INUTILE SI BIROCRATII INUTILI.

PASTRATI ECHILIBRUL INTRE DREPTURILE PERSONALE SI DATORIILE SOCIALE.

PRETUITI ADEVARUL-FRUMOSUL-DRAGOSTEA CAUTAND ARMONIA CU INFINITUL.

NU FITI O PACOSTE PENTRU PAMANT LASATI și NATURA SA TRAIASCA.
LASATI SI NATURA SA TRAIASCA


Buuuun. Daca ne uitam mai bine, „opera de arta” este chiar un „decalog” care repeta ultima „porunca”.
Permiteti-mi pentru moment sa fiu un tip needucat, fără aplecare spre arta, fără rafinamente culturale, fără a intelege concepte ca „performance”, „arta militanta” etc. Ma aflu în fata acestei pietre și incep sa citesc:
1. “Porunca” numarul 1: „Reduceti populatia la un numar de sub 500 de milioane de oameni”. Nu sunt rafinat, dar totuși l-am citit pe Malthus, ala din Clubul de la Roma, care spune ca drama acestei lumi este ca e suprapopulata și ca o reducere a populatiei este absolut obligatorie. Citesc în „prima porunca” ca trebuie sa fie redusa populatia cu 6 miliarde de oameni. 6 miliarde de oameni trebuie sa moara! Dumnezeule! Dar cum? și astfel ajung la
2. “Porunca” numarul 2: „Controlati reproducerea”! Asa deci! Controlati reproducerea cu înțelepciune. Bine, dar asta suna a eugenie! Nu? Cum sa controlezi reproducerea „cu înțelepciune” pana la a asasina 6 miliarde de oameni și 120 de popoare (sa nu uitam ca sunt doar 8 limbi în care sunt scrise aceste pietre, iar chineza e cea veche, antica, celelalte nu au nevoie de placa, pentru ca nu vor mai exista).
3. “Porunca” numarul 3: „Uniti lumea printr-o noua limba”. Deci o limba noua? Sa fie oare Newspeak? (care deja incepe sa devina o limba veche). Ce se intampla cu celelalte limbi? Chiar și cu celelalte sapte limbi în care e scris „mesajul”. De ce s-a scris în 8 limbi? Doar ca sa inteleaga celelalte sapte ca trebuie sa dispara?
4. “Porunca” numarul 4: „Stapaniti pasiunea-credința-traditia și toate lucrurile cu ratiunea”. Aceasta e, de fapt, o indicatie pretioasa a felului în care va arata „omul stonehengist”, fără sentimente, fără sa creada în nimic, fără sa aiba o radacina traditionala.

De aici incolo urmeaza o gargara care „umanizeaza” textul: protejarea „tuturor” popoarelor: (toate popoarele fiind 8, repet), guvern mondial, datorii sociale si, foarte interesant... pretuirea ADEVARULUI-FRUMOSULUI-DRAGOSTEA și legatura cu INFINITUL. Pai, bine mai „moise” redneck, parca spuneai mai sus ca pasiunea, credința și traditia trebuie stapanite de ratiune! Daca e stapanita de ratiune, cum vrei tu sa pretuim dragostea? Sa spunem (sa spuna, pentru ca nu exista o tabla în romana, asa ca noi nu mai avem ce sa spunem: viitorul ne e asigurat): „azi decid sa ma indragostesc și voi sta indragostit 6 luni”? Se poate asa? Si daca dispare credința, cum mai suntem în armonie cu infinitul? Aud?
“Lasati natura sa traiasca” repetat de doua ori. Dati-mi voie sa inteleg: asasinezi cu sange rece 6 miliarde de oameni și apoi te dedici protejarii naturii? Dar consultarea unui doctor psihiatru nu ai putut-o trece în „decalogul” lu’ matale?

Asa as zice eu daca as fi un tip needucat și fără nici o sensibilitate artistica. Marturisesc ca și daca as fi educat, nu as putea sa inteleg ce fel de arta este aceasta în care se vorbeste despre asasinarea a 6 miliarde de oameni (e echivalent cu a pune o placa în plin Ierusalim cu pasaje din Mein Kampf). și la urma urmei, de unde stiu eu ca e un efort artistic și nu o platforma-manifest a unor dementi care considera acest „decalog” ca fiind cazut din cer? (acesti „nebuni care ne conduc” exista și au asemenea idei). Chiar asa, de unde stiu eu ca peste 100 de ani, când tinerii nostri nu vor mai sti nici macar ca au o mama și un tata (pentru ca se vor scoate din acte mentiunile referitoare la paternitate), nu se va spune ca „in 1980, INFINITUL a trimis un mesaj, un decalog care se afla în Georgia. Sa îl urmam cu sfintenie, pentru ca e de la Infinit”?

Vreti sa o luati ca pe o opera de arta? Faceti ce vreti. Eu o iau ca pe o insulta la adresa calitatii mele de OM. Arta sau nu, trebuie sa existe o limita a inspiratiei creatoare.

De ce e o insulta?

Pentru ca la începutul creatiei, Dumnezeu spune „Cresteti și va inmultiti și umpleti pamantul și îl stapaniti” (Facerea 1,28). Cum zice? „Va inmultiti și umpleti pamantul”? Pai daca Bunul Creator a spus „umpleti pamantul”, cum își permite Malthus sa vina sa spuna ca e suprapopulata planeta? Cum își permite acesta piatra obraznica, fie ea și artistica, sa imi sugereze și numarul peste care nici porunca lui Dumnezeu nu se mai aplica? Dumnezeu nu a spus: „Controlati-va genetic cu înțelepciune reproducerea, impartiti-va în bogati și saraci, beliti-i pe saraci, distrugeti planeta cu egoismul vostru nemasurat și apoi fiti în armonie cu Infinitul”. Cum pot americanii, atât de traditionalisti si, unii dintre ei, atât de practicanti în religia creștină sa accepte asemenea forme de idolatrie pe teritoriul tarii lor?
In al doilea rand, în aceeasi Biblie Dumnezeu S-a recomandat lumii ca „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau” (Iesirea 20,2), nu ca „Eu sunt Infinitul”. Apoi zice: „Sa nu ai alti dumnezei în afara de Mine” (Iesire 20,3) și mai incolo „sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau” (Deuteronomul 6,5; Luca 10) nu „sa fii în armonie cu Infinitul”. Pentru mine expresia „a fi în armonie cu infinitul” este la fel de nesemnificativa ca și „a fi în armonie cu inexistentul”.

Sigur, o putem privi ca pe opera unui artist „orwellian” care „trage un semnal de alarma”, dar și ca pe o sabie a lui Damocles care luceste din ce în ce mai stralucitor deasupra capetelor noastre. Sa nu uitam ca în America au mai fost descoperite și alte „pietre cazute din cer”. Asa ca mare atentie la mesajele din partea „Infinitului”!

Menhirele de genul Stonehenge sunt cimitire uriase. Acest menhir american pare a fi un cimitir al intregii umanitati, pare o piatra funerara sinistra a lumii asa cum o cunoastem. Obiect de arta sau nu! (?)
Menhirele sunt facute pentru a rezista în timp și pentru a ajunge loc de pelerinaj. Imaginati-va peste sute de ani, urmasi ai celor 500 de milioane ramasi în viata, nascuti după serioase experimente eugenice, cu pasiunea/credința/traditia strunite sever de ratiune, vorbind o limba noua și vie și venind în pelerinaj la acest monument pentru a intra în armonie cu „Infinitul”. Chiar și ca efort de imaginatie este o blasfemie fata de tot ce înseamna viata pe pamant.

luni, 12 octombrie 2009

Ajunge zilei răutatea ei

Una dintre cele mai interesante învățături ale lui Iisus este cea referitoare la abandonarea grijilor acestei lumi și la concentrarea asupra împărăției cerurilor. Pasajul biblic care vorbește despre această temă face parte din contextul mai larg al Predicii de pe Munte (Mt. 5-7,27).
Întreaga Predică de pe Munte este practic o revoluție spirituală, o schimbare completă a mentalității lumii acesteia. Aici se vede dumnezeirea lui Iisus, în capacitatea de a se desprinde de inerția gândirii comune pentru a o răsturna ca într-un fel de oglindă în care omul să se poată vedea prin ochii cu care îl vede Dumnezeu. Discursul lui Iisus începe cu promisiunea fericirii eterne (în care postulează că sursa fericirii este Dumnezeu, formele de „fericire” lumească fiind niște iluzii), continuă cu o interpretare profund spiritualizată a Decalogului și a Legii Talionului și cu alte sfaturi morale legate de viața spirituală. Apoi ne descoperă pe Tatăl, în Rugăciunea Domnească. Toate acestea poartă în sine ideea profundă a restaurării omului în raporturile cu Dumnezeu și cu lumea.
În aceeași cheie trebuie înțelese și cuvintele din capitolul 6,25-33 al Evangheliei după Matei. Dincolo de stabilirea unor noi priorități în viața credinciosului, pentru care Dumnezeu trebuie să fie o preocupare mai importantă decât agonisirea de bunuri lumești, pasajul indicat mai sus are și un mesaj mult mai profund.
Pentru a-l înțelege trebuie să vizităm Vechiul Testament cu relatarea despre căderea în păcat a lui Adam. În cartea Facerii 3,17-19, ni se spune că după ce a greșit și nu s-a pocăit Adam s-a autocondamnat la o viață grea și dură în mijlocul unei naturi care, suferind și ea consecințele căderii lui Adam, îi devenise dușman acestuia. Dumnezeu îi spune: „...blestemat să fie pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi și te vei hrăni cu ierburile câmpului. În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat”. Cumplit blestem. Părinții Bisericii ne spun că Adam muncise și în paradis, dar munca era pentru el un exercițiu spiritual, o formă de creație artistică, o împreună lucrare a lui cu rațiunile plasticizate (logoi spermatikoi) ale lui Dumnezeu. Acum însă, după ce refuzase darul lui Dumnezeu, omul era blestemat să își găsească o sursă de existență altundeva decât la Creatorul său. Era obligat să supraviețuiască prin resursele pe care avea să i le ofere o lume limitată și dușmană. În capitolul 4 al Facerii Dumnezeu îl blestemă pe fratricid ca pământul să îi refuze roadele sale.
De aceea, cuvintele lui Iisus din Evanghelia Matei apar ca o adevărată eliberare de acest cumplit blestem. Nu sunt o invitație la lene, așa cum consideră unii, ci o ridicare a unui blestem străvechi și anunțarea unei repuneri în starea prelapsiană: „De aceea zic vouă: nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca: au nu este sufletul mai mult decât hrană și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru cel Ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată măreția lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei... Căutați mai întâi împărăția cerurilor și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale” (Mt. 6, 25-29.33).
Ce ne învață Iisus în aceste cuvinte? În primul rând, rupe închiderea monistă a omului în realitatea materială a lumii, deschizându-ne orizontul spiritual către Dumnezeu. Acesta este și simbolul comparației cu păsările cerului. Iisus nu ne învață să visăm la lucruri deșarte, ci ne invită să ne ne schimbăm prioritățile. Într-o lume dominată de iluzia realității lumii acesteia, Fiul lui Dumnezeu ne învață să căutăm mai întâi împărăția cerurilor, iar cele de care avem nevoie se vor adăuga de la sine. Ne mai învață Mântuitorul lumii să trăim în prezent, nu în trecut, nu în viitor. Nu are sens să trăim nici în amintirea trecutului, dar nici să nu amânăm pentru mâine ceea ce putem face azi pentru mântuire. Pentru că ziua de mâine se îngrijește de ale ei. Ajunge zilei răutatea ei.

duminică, 4 octombrie 2009

Viol la adresa unui popor întreg

Un eveniment neplăcut s-a petrecut ieri in Irlanda. După ce au votat hotărât NU la referendumul de anul trecut cu privire la Tratatul de la Lisabona, irlandezii au votat „frenetic” un „DA” cu mâna strânsă în ușă pentru același referendum. Pentru că așa funcționează democrația în Cealaltă Uniune Sovietică: votăm de un miliard de ori până ce iese cum trebuie. Ce contează ce vrea poporul?!! Păi, ce știe el poporul! Poporul e prost, nu știe nimic, el trebuie să facă așa cum îi spun „înțelepții” UE că altminteri aceștia se supără pe el și nu e bine.


Cam așa s-au desfășurat lucrurile cu Irlanda. După ce anul trecut Irlanda a votat împotriva instaurării unui suprastat, prevăzut în Tratatul de la Lisabona, asupra acestei țări s-au făcut presiuni infernale pentru a accepta acest proiect de constituție. S-a făcut o campanie deșănțată în favoarea tratatului, s-au făcut amenințări și iată că până la urmă Irlanda a cedat. Ce putea să facă? Putea să facă ceva? Evident că nu, mai ales că multe dintre celelalte state ale UE au votat tratatul în parlamentele naționale, departe de ochii opiniei publice.

De ce au votat totuși irlandezii NU prima dată, data care de fapt contează? Nu pentru că ar fi imbecili, nu pentru că ar fi dușmani ai EUropei, nu pentru că nu ar ști ce fac. Ci pur și simplu tocmai datorită faptului că au fost informați. Au știut că acest tratat prevede acordarea de puteri constituționale Uniunii Europene care practic anulează treptat autoritatea statelor componente. Și au mai votat irlandezii NU dintr-un motiv pentru care și Parlamentul României ar fi trebuit să voteze la fel: Uniunea Europeană este condusă de o castă de birocrați, aflați deasupra legii, asupra cărora nu există nici un control parlamentar sau de altă natură. Mai precis, întregul nostru continent este condus de niște indivizi despre care nimeni nu știe decât că toacă miliarde de euro ai concetățenilor lor pentru a debita inepții de genul asomării porcului, interzicerii hanoracelor cu glugă, interzicerii comercializării bananelor mai lungi de nu știu câți centimetri și multe astfel de imbecilități pe care le putem afla, vizitând ca niște buni creștini, azilele de boli neuropsihiatrice, fără a mai trebui să plătim miliarde de euro.


Tratatul de la Lisabona se află acum la mâna președintelui Cehiei. După cum se știe, Vaclav Klaus a refuzat categoric să ratifice acest tratat. A fost amenințat, i s-a spus că va fi demis, dar onorabilul președinte ceh a rămas inflexibil - își sacrifică întreaga carieră politică pentru a păstra independența patriei sale. Bravo lui! Nu e așa că seamănă cu candidatul-starletă la președinția României? Siiiiigur că da! Păi ce Vaclav Klaus și-a propus să scoată țara sa din criză, sau guvernul ceh, sau Banca Națională a Cehiei? Evident că nu. Ca și ai noștri, după cum recunoaște candid starleta română care fuge în lung și în lat după un nou mandat prezidențial. Să fie oare întâmplător că două state ex-comuniste, Cehia și Polonia, refuză să ratifice acest document politic? Sau am putea să ne gândim că după experiența primei Uniuni Sovietice, acestea se tem să nu cumva să cadă sub altă dictatură, mult mai feroce.

Să nu creadă cineva că sunt un dușman al Europei. Dimpotrivă. Unirea popoarelor într-o uniune mi se pare cel mai îndrăzneț proiect politic. Dar nu voi accepta ca acest proiect să încapă pe mâna unor escroci internaționali și internaționaliști care să conducă Europa ca pe o turmă de necuvântătoare, cu cipuri biometrice ca să nu miște nimeni în front. Niciodată! Niciodată nu voi renunța la steagul tricolor al țării mele de dragul stindardului unei țări conduse în mod despotic de tot felul de „înțelepți” și „iluminați” dubioși, cu sănătatea mintală pusă sub un grav semn al întrebării.

Ceea ce s-a întâmplat în Irlanda mi se pare un viol la nivel național. O întreagă națiune a fost violată grosolan și, ceea ce este mai dureros, după această samavolnicie irlandezii au fost puși să aplaude și să se bucure și să spună: We love you, UE!!!! We loveeee youuu! Vi se pare cunoscut? Dacă nu, citiți cărțile despre martirii din Aiud, din Gherla, din Pitești, din Sighet, din Gulag! Oare nu este acesta un motiv pentru care Tratatul de la Lisabona ar trebui respins? Eu cred că da. Vă întrebați de ce nu v-a consultat nimeni cu privire la acest tratat și nu știți mai nimic despre acest lucru? Pentru că cei ce conduc România vă disprețuiesc și vă consideră prea proști pentru a discuta cu dumneavoastră astfel de subiecte, care până la urmă nu vă privesc. Vedeți-vă de treabă! Munciți, produceți euro ca să aibă funcționarii euro ce cheltui. Nu așa e normal?


Există în psihologie un concept numit „sindromul Stockholm”. Acesta se referă la faptul că după ce cineva este supus unui tratament brutal dezvoltă un fel de atracție paradoxală față de agresor, izvorâtă din spaimă. Cred că europenii ar face bine să se obișnuiască cu „sindromul irlandez”... Sau ar face și mai bine să nu se obișnuiască cu el...
P.S. Se pare că prețul pentru „cumințirea” irlandezilor a fost postul de comisar european pentru agricultură.
Între timp, Polonia a semnat și ea tratatul. Acum totul depinde de un singur om: președintele Vaclav Klaus. Va putea acesta oare salva un întreg continent de „democrația” biurocraților de la Bruxelles și Strassbourg? Vom ajunge oare noi, europenii, să vorbim despre el ca despre un G. Washington sau J. Adams al Europei? Să dea Dumnezeu să nu ajungem să vorbim despre el ca despre un A. Lincoln sau J.F. Kennedy.
Poate că vor înțelege și compatrioții noștri de ce este atât de necesar ca președintele României să nu fie o starletă fanariotă, ci un om cu demnitate, capabil să facă sacrificii substanțiale pentru a păstra demnitatea și independența poporului în slujba căruia se află.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Vot universal, dar nu chiar pentru toti

Acum câteva luni, îmi dădeam cu părerea pe un site despre soarta țărișoarei noastre scumpe. Era înainte de campania europarlamentară, când ni se propunea să fim reprezentați în Europa de știm noi ce candidați. Spuneam atunci că mie mi se pare absolut inacceptabil ca votul unei persoane educate și care înțelege câte ceva din ce se întâmplă în lumea aceasta să fie egal cu votul unei persoane care nu știe să citească, spre exemplu. Spuneam atunci că acest principiu „un om, un vot” poate căpăta aspecte foarte ciudate, care pun în pericol însăși ideea de democrație. Pentru că democrația, atât în forma ei grecească, cât și în cea anglo-saxonă a însemnat întotdeaua participarea la viața publică a unor cetățeni informați și conștienți de statutul lor de cetățeni. Participarea la procesul de decizie a destinului unei națiuni fără nici un criteriu de înțelegere a realității politice creează imaginea unui joc murdar, iar democrației îi dă aspectul de joc măsluit. Pentru că într-o societate în care indiferența politică și nepregătirea intelectuală sunt omniprezente sunt întrunite toate condițiile pentru ca toți aventurierii și escrocii să se urce pe treapta socială și să ocupe poziții pe care într-o societate serioasă le-ar vedea cel mult la televizor.
Propuneam in articolul de pe siteul respectiv ca celor care nu știu să citească să li se ia pur și simplu dreptul de a vota și să fie direcționați către instituții de alfabetizare, după care să își poată exercita dreptul cetățenesc. Mai precis propuneam ca siglele electorale să dispară de pe buletinul de vot, iar cine nu știe a citi nu are decât să voteze cu partidul dușman. Mai mult, propuneam ca promisiunile electorale să fie asimilate juridic ofertelor publice, iar cel ce le încalcă să plătească inclusiv juridic pentru inducerea în eroare a electoratului și pentru obținerea de foloase necuvenite prin înșelarea bunei credințe.
Românii sunt recunoscuți pentru ușurința cu care se împotrivesc fără prea mare reflecție oricui proiect de bun-simț (în fapt cerbicia de a se opune unor proiecte de bun-simț este invers proporțională ușurinței cu care îmbrățișează imediat orice imbecilitate, astfel explicându-se conducerea țării și stadiul jalnic în care aceasta se află). Așa că am fost atacat virulent de toți „oamenii de bine” de pe siteul acela, apărători vajnici ai democrației de cumetrie, îngrijorați că nu vor mai vedea circul politic și minciunile nerușinate curgând fluviu pe la televizor, culmea... crezute ca literă de evanghelie de cei care, conform propunerii mele nu ar avea ce căuta la urna de vot. Juriști scorțoși au început să țâțâie superior și să clatine din cap, explicându-mi cât de prost sunt eu, uitând că ei nu sunt decât niște aplicători ai unor legi proaste, croite de niște escroci ajunși în Parlamentul României tocmai pe seama voturilor celor care nu ar trebui să voteze. Culmea este că toți apărătorii aștia vajnici ai democrației se văitau de dimineață până seară de abuzurile „democrației românești”.
Sensibilizat de acuzele de „fascist”, „comunist”, „elitist”, „eugenist” etc. etc. am renunțat la pretențiile mele „absurde”, dar nicidecum la convingerile mele.
Astăzi am auzit însă ceva ce mi-a reamintit de acel moment. La Antena 3, reputatul analist politic și sociolog Marius Pieleanu a spus cu subiect și predicat că el propune nici mai mult, nici mai puțin decât interzicerea dreptului la vot pentru analfabeți. Carevasăzică, mi-am zis eu, sunt și „fasciști” mai reputați decât mine. Mai mult decât atât, Pieleanu a susținut o idee la care eu achiesez total. Cei care nu știu nici măcar să citească sau cei care nu își plătesc datoriile la stat nu pot fi numiți pe drept cuvânt cetățeni, în sensul democratic al cuvântului. De fapt și de drept în acest om, de altfel foarte echilibrat, a izbucnit frustrarea cumplită a unei persoane raționale ce vede un popor întreg prizonierul celor mai primitive emoții exploatate de cei mai primitivi și mai veroși infractori care ar trebui să își țină dregătoriile într-un „stat” constituit ad hoc la Jilava. Sunt convins că orice intelectual autentic este de aceeași părere. Mai mult, sunt convins că orice om de bun-simț care nu are pretenții intelectuale este de acord cu acest punct de vedere. La urma urmei, cineva care nici nu e în stare să-și schimbe șosetele sau chiloții nu poate fi așteptat să facă alegerea corectă între doi candidați la președinție, nu?
Zică „oamenii de bine” ce vor să spună. Plângă-se cât or vrea că asemenea propunere este vot censitar, că e încălcare a libertăților fundamentale. Eu cred că până ce nu vor vota doar oamenii conștienți de ce înseamnă votul lor, toate atitudinile de operetă și toate eremiadele nemulțumiților de viața în România nu se ridică decât la nivelul unei interpretări din ce în ce mai false ale Mioriței contemporane.
P.S. M. Pieleanu a reafirmat azi, vineri, 30 octombrie 2009, poziția lui, denumind votul celor ce știu să citească și care își plătesc taxele „vot responsabil”.

joi, 1 octombrie 2009

Un ministru de interne...



Ziarul Buna ziua, Iași ne informează că într-o localitate din judetul Iași cetățenii țigani ai comunei au făcut o statuie unui polițist (imaginea alăturată așa cum o publică ziarul ieșean). Culmea e că motivul pentru care polițistul e amintit în statuie de către concetățeni este acela că... a aplicat legea. Foarte, foarte frumos.

Ziarul ieșean arată și că aceasta e prima statuie de polițist din țară. De acord.


În aceste condiții nu e normal ca acest om să fie numit direct ministru de interne? Pentru că postul s-a vacantat. Pentru că, ne place sau nu, Blaga nu are încă nici o statuie în țara noastră. Părerea mea e că acest om ar fi cel mai potrivit ministru de interne. Orice om care a primit o statuie pentru impunerea legii, mai ales în rândul unei populații relativ anomice, merită să fie ministru de interne. Fără glumă. În afara cazului în care Ministerul de Interne există pentru a se frauda alegerile, cum se tot spune pe la tv, situație în care omul nostru nu are ce căuta la acel minister.


Chiar și așa ar merita măcar funcția de comisar european pentru relațiile intertnice. Pentru că nici comisarul european Leonard Orban nu a primit statuie pentru activitatea sa, deși nu mă îndoiesc că a fost un profesionist.


Lăsând propunerile politice la o parte, eu cred că știu ce a contat pentru locuitorii din Grajduri mai mult chiar decât aplicarea legii. Acum câțiva ani, pe când frecventam cursurile masterale, m-am întâlnit cu un amic proaspăt chemat de mitropolitul de atunci al Moldovei la slujirea preoțească. Știind că sunt preocupat de limbile străine, amicul meu m-a întrebat de unde își poate cumpăra un curs de limba... romales. I-am spus că exista un ghid de conversație în oraș și că pentru mai multe cunoștințe ar trebui să meargă direct la Litere, unde acum au o catedră pe această temă. I-am spus că limba respectivă abia acum se conturează în tipare gramaticale, așa că șanse să găsească cursuri foarte complexe sunt mici. Întâmplător, și pe mine mă preocupase problema cu ceva timp înainte, când însă nu exista nimic scris pe limba țigănească, cel puțin cea vorbită în România. I-am recomandat să caute și ceva cursuri de sanskrită. La urma urmei, limba romales este într-o oarecare măsură înrudită cu nobila limbă a zeilor indici. Mai mult, i-am recomandat să îi împrumut un curs complet de limba hindi. Poate îi va folosi.


După ceva timp, m-am întâlnit cu părintele. Mi-a spus că a învățat, că s-a pregătit și, când a ajuns în parohie, alcătuită exclusiv din credincioși țigani, a încropit o predică în limba lor. Mi-a spus că atunci când au auzit predică în limba lor, oamenii au început să plângă și l-au primit ca pe un adevărat apostol. Peste câțiva ani, când preotul nostru a primit un transfer către oraș, pentru merite deosebite, credincioșii au refuzat categoric să se despartă de „părințelu' lor”. Până la urmă chiar și mitropolia a trebuit să asculte doleanța lor și să li-l lase pe „apostolul între neamuri”.


Până la urmă, o atitudine de genul acesta, o vorbă bună spusă pe limba acestor oameni huliți și disprețuiți de către toți, poate să-ți aducă chiar și o statuie. Bravo celor care înțeleg că cea mai eficientă metodă de a comunica pe lumea asta este să îi vorbești fiecăruia pe limba lui. În sensul strict al cuvintelor, dacă e cazul.

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...