Mărturisire de credinţă antiecumenistă a comunităţii Schitului Rădeni, Neamţ

Prea Cuvioase Părinte Exarh,

Prea Cuvioase Părinte Stareţ,

În ultimele săptămâni Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” de la Rădeni, Neamţ, a fost ţinta unor presiuni exercitate de la nivelul Centrului eparhial, cu scopul de a determina reluarea pomenirii ierarhului sau, în caz contrar, părăsirea schitului de către preoţii slujitori şi înlocuirea lor cu alţii. Vă adresăm acest memoriu cu speranţa că va reuşi să explice poziţia noastră, în aşa fel încât aceste presiuni să înceteze, iar vieţuitorii schitului Rădeni şi credincioşii care îşi găsesc refugiu spiritual aici să poată participa în linişte la slujbe şi la viaţa duhovnicească a aşezământului.

În vara acestui an, în localitatea Kolimbari, în insula Creta, s-a desfăşurat ceea ce s-a numit “Marele şi Sfântul Sinod”, o întâlnire care s-a dorit a fi panortodoxă şi şi-a propus cu emfază “să manifeste unitatea sinodală a Ortodoxiei”, dar a produs, prin deciziile sale, o dezbinare fără precedent în rândul Sfintelor Biserici Ortodoxe. Adunarea din Creta a adoptat hotărârea eretică de introducere în Ortodoxie, ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, a ecumenismului, ideologie condamnată ca erezie şi panerezie de sfinţi ai Bisericii, precum sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Ioan Iacob Hozevitul, sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Paisie Aghioritul, de teologi renumiţi, precum părintele academician preot profesor Dumitru Stăniloae, părintele Serafim Rose, de duhovnici recunoscuţi precum părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, de sinoade locale, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene, sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Întreg documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” este o recunoaştere şi o parafare a ecumenismului ca nou mod de gândire eclesiologică în Ortodoxie, prin acceptarea celorlalte comunităţi creştine ca “biserici”, prin ratificarea premiselor eclesiologice ecumeniste ale Declaraţiei de la Toronto, considerate “de importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”, în ciuda faptului că aceste premise eclesiologice sunt cu totul eretice, vorbind despre “adevărata Biserică”, “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, expresii care se referă la o entitate religioasă inspirată de ideologia protestantă, pe care CMB încearcă să o realizeze sub sloganul “unităţii Bisericii”, cu participarea şi a unor ierarhi şi clerici ortodocşi. Documentul sinodal mai sus menţionat acceptă dreptul membrilor CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind Biserica mântuitoare şi chiar de a nu o recunoaşte nici măcar ca “Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului”[1]. Acelaşi ecumenism l-au propus sinodalii din Creta şi în relaţiile familiale, prin acceptarea căsătoriilor mixte, şi chiar în maniera de înţelegere a postului, prin lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a modului de aplicare a pogorămintelor referitoare la acesta[2], afectând astfel practica unitară de până acum a Ortodoxiei. În privinţa raporturilor cu lumea, în loc să prezinte Biserica Ortodoxă ca pe o ancoră morală şi spirituală într-o lume debusolată şi complet tulburată, documentul referitor la relaţiile cu lumea prezintă Biserica Ortodoxă ca pe o instituţie internaţională oarecare, angrenată în procesul globalizării şi al realizării distopiei paradisului terestru pe care îl propovăduieşte societatea materialist-ateistă din zilele noastre. Nu în ultimul rând, în Creta s-a încercat schimbarea conceptului de sinodalitate, de la modelul propus de primele nouă sinoade ecumenice (cele şapte sfinte sinoade “clasice” şi sinodul Sfântului Fotie şi cel al Sfântului Grigore Palama) şi de 2000 de ani de vieţuire sinodală a Bisericii, la un model papalist, în care egalitatea harică a episcopilor nu mai este respectată (prin modul în care a fost conceput procesul de adoptare a deciziilor sinodale), iar poporul nu mai are niciun rol în receptarea hotărârilor din Creta şi ale celor ale sinoadelor ce vor veni. Vocea pliromei a fost amuţită de prevederile art. 22 al documentului despre relaţiile cu ansamblul lumii creştine, în care se dă de înţeles că cine se opune “sinodului” din Creta şi ecumenismului în general este un “fanatic”, un “taliban” şi chiar un “pretins ortodox”. În felul acesta, aşa cum s-au asigurat că disidenţa episcopală faţă de deciziile sinodului nu va influenţa decizia finală a Bisericii Autocefale căreia aparţine episcopul disident[3], “sinodul” s-a asigurat şi că procesul de receptare de către pliroma merge fără dificultăţi, prin etichetarea apriori a celor ce ar putea contesta hotărârile sale sau ar aplica prevederile canonice de întrerupere a pomenirii ierarhului în astfel de situaţii ca “schismatici” şi „duşmani ai unităţii Bisericii”.

Hotărârile “sinodului” din Creta au fost contestate şi considerate ca problematice, adică eretice, de teologi de renume, precum profesorul Dimitrios Tselenghidis, protopresbiter prof. Theodoros Zisis, de peste 30 de episcopi participanţi în Creta, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, de Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiene, chiar şi de o parte a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti, de duhovnici de marcă şi de o parte a pliromei, care a fost stupefiată de acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi în Ortodoxie. Chiar şi sinoade favorabile “sinodului” din Creta, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Române, au recunoscut că mai e loc de “explicitări, nuanţări şi dezvoltări”[4] ale textelor, iar mitropolitul Ierotheos Vlachos, care a peregrinat prin Moldova, încercând să-i convingă pe moldoveni de ortodoxia mărturisirii arhiereului local, în ciuda faptului că acesta a semnat toate documente în Creta şi le-a mai aprobat odată prin “luare de act” şi în sinodul BOR din 29 octombrie 2016, a fost citat, şi aprobat astfel, de agenţia de ştiri patriarhală Basilica ca spunând că textele “trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod”[5] (s.n.). Acelaşi mitropolit Ierotheos Vlachos a scris un întreg studiu referitor la caracterul eretic al “sinodului” din Creta, ceea ce face greu de înţeles afirmaţia făcută în Moldova că participanţii la acest sinod sunt ortodocşi şi vrednici de a fi urmaţi cu statornicie, deşi sinodul în sine este eretic[6].

 Discuţiile contradictorii sterile, manipulative, şi argumentările prosinod arată cât de puternic este pătruns spiritul relativist şi reducţionist al ecumenismului în Biserica Ortodoxă şi cum acesta face ravagii încă înainte ca sinodul să fi aprobat oficial ecumenismul. În încercarea de a măslui adevărul cu privire la erezia adoptată în Creta, s-au folosit tot felul de argumentări: argumentul “teologic”, în care sfinţi precum Vasile cel Mare, sinoade, precum cel de la 1484, sau enciclice patriarhale, precum cea din 1848, au fost luaţi drept “complici” la recunoaşterea denumirii de „biserici” acordate ereticilor; argumentul că “nu s-a schimbat nimic”, de ca şi când faptul că eclesiologia Bisericii a fost infestată cu sincretismul religios ecumenist ar fi “nimic”; argumentul că “sinodul nu produce niciun efect”, ignorând evidenţa consemnată în art. 13 al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care prevede că “aceste texte au autoritate panortodoxă”; argumentul serghianist că “atât s-a putut”, de ca şi când ar exista vreo scuză pentru trădarea Ortodoxiei; argumentul ridicol că “dacă nu se semna, se pierdea unitatea teritorială a ţării”; argumentul ilogic că “s-a recunoscut denumirea de biserici, dar nu statutul eclesiologic de biserici”, de ca şi când poţi numi ceva “biserică” fără ca cel denumit aşa să fie perceput ca atare; argumentul “aşteptării potirului comun”, care exonerează cauza (erezia), dar condamnă doar efectul (comuniunea liturgică) şi goleşte de sens conceptul de “erezie”, înţeleasă de către teologie îndeobşte ca învăţătură greşită propovăduită public, faţă de care canonul 15 I-II statuează dreptul Bisericii de a se apăra din faza de învăţătură greşită, pentru a nu se ajunge la faza de potir comun, când de fapt Biserica este cu totul cuprinsă de erezie.

În faţa realităţii irefutabile că arhiereii români prezenţi la “sinodul” din Creta s-au făcut părtaşi la ereziile adoptate acolo, iar acum încearcă să le relativizeze şi să le facă acceptabile poporului ortodox prin diferite mijloace, vieţuitorii schitului Rădeni din Neamţ au luat măsura, prevăzută de canonul 31 apostolic şi de canonul 15 I-II Constantinopol, a întreruperii pomenirii ierarhului locului, până în momentul în care acesta va reveni la ortodoxia mărturisirii. Cele două canoane ne permit să ne îngrădim prin nepomenire de ierarhul care “propovăduieşte cu capul descoperit”, adică în mod public, o erezie, ceea ce s-a întâmplat în cel mai public mod, în faţa întregii planete, prin semnarea actelor “sinodului” din Creta şi prin reconfirmarea lor în sinodul românesc, la sfârşitul lunii octombrie. Tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic explică: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[7] (s.n.). Este făcută astfel şi legătura cu partea a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, care precizează: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”, ceea ce spulberă argumentarea neserioasă că de fapt canonul 15 I-II s-ar adresa numai relaţiei dintre mitropolit şi patriarh şi ar fi, în întregime, o continuare a canoanelor anterioare 13  şi 14, care se referă la întreruperea pomenirii pe orice alt motiv decât erezia. Prin urmare, preoţilor le este interzis să înceteze pomenirea episcopului lor pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să înceteze pomenirea episcopului dovedit ca învăţând erezii. Potrivit profesorului de drept canonic român diac. prof. univ. dr. Ioan Floca despărţirea preotului de episcopul părtaş la erezie este atât un drept, cât şi o obligaţie[8]. Mai mult, preoţii care întrerup pomenirea trebuie să rămână în Biserică şi în biserici, adică nu pot fi izgoniţi din bisericile în care slujesc pentru faptul că au întrerupt pomenirea, aşa cum arată clar canonul 15 I-II.

Partea a doua a canonului 15 I-II răspunde şi acuzaţiei că, prin întreruperea pomenirii, am fi devenit schismatici, afirmând că, procedând astfel, am devenit de fapt “silitori în a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”. Aşa cum v-am comunicat şi duminică, 27 noiembrie 2016, când ne-aţi cercetat, la Rădeni, noi am aplicat canonul 15 I-II, care ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului şi atât. Nu ne-am separat de Sfânta Biserică Ortodoxă Română, am rămas şi vom rămâne în Biserică, nu am intrat sub ascultarea vreunui alt episcop şi nu avem de gând să facem acest lucru, nu contestăm prezenţa harului în Biserică sau valabilitatea Tainelor, pentru a nu cădea în erori săvârşite de alţii în trecut (grupările stiliste etc.), încercăm să ne împărtăşim în stare de vrednicie, necontaminaţi de erezia cretană, pentru a ne fi spre luminare, nu spre osândă, nu am primit şi nu vom primi antimise de la alţi episcopi, aşa precum aţi putut constata şi preacuvioşiile voastre, când aţi inspectat sfântul altar al bisericii. Îl respectăm pe ierarhul locului şi aşteptăm să facă dovada ortodoxiei propovăduirii sale, prin lepădarea de erezia din Creta, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vom relua pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale şi ascultarea ce i se cuvine. Îi respectăm pe toţi preoţii ortodocşi care încă nu au întrerupt pomenirea ierarhului şi ne rugăm pentru ca toţi să aibă curajul de a face ceea ce trebuie făcut, îi respectăm pe toţi creştinii ortodocşi şi ne rugăm pentru ei să ia atitudinea corectă, care să-i justifice ca pliroma ortodoxă de veghe la respectarea ortodoxiei credinţei noastre. Nu cerem decât să ni se respecte şi nouă dreptul de a putea să slujim şi să ne închinăm în biserica de la Rădeni.

Respingem ca lipsite de sens afirmaţiile episcopocentrist-papiste că fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie liturghia nu este valabilă, deoarece acest argument este infirmat de însăşi prevederea canonică a celor două canoane, 31 apostolic şi 15 I-II, care permit încetarea pomenirii episcopului. Dacă ar fi ştiut că, prin această măsură, liturghia săvârşită fără pomenirea ierarhului ar fi invalidă, oare ar mai fi statornicit-o Sfinţii Părinţi, inducându-ne astfel în eroare? A susţine astfel de argument este o insultă la adresa Părinţilor care au statornicit canoanele şi a Duhului care i-a inspirat să o facă.

Pentru toate aceste motive, considerăm că orice măsură represivă împotriva noastră este necanonică şi neconstituţională. Măsura este necanonică, deoarece, aşa cum spune canonul 31 apostolic, “unii ca aceia [preoţii care întrerup pomenirea episcopilor care propovăduiesc erezii] nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Prin urmare, orice măsură represivă din partea Mănăstirii Petru-Vodă sau a Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor reprezintă un abuz, deoarece îngrădirea de erezie nu poate fi supusă cercetării canonice, adică penalizărilor de orice fel, ci “cuviincioasei cinstiri”. Măsura este neconstituţională, deoarece încercarea de reeducare la care suntem acum supuşi, la care au fost supuşi înaintea noastră şi vieţuitorii Schitului Codrii Paşcanilor (schit care a fost scos pur şi simplu din uz, în urma unor acţiuni abuzive de genul celor ce se doresc a se desfăşura împotriva noastră), vieţuitoarele antiecumeniste din Mănăstirea Văratec şi alţi slujitori ai altarului, contravine articolul 29, alin. (1) al Constituţiei României, care prevede: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Cu alte cuvinte, noi nu putem fi constrânşi să aderăm la opinia că “sinodul” din Creta ar fi fost ortodox, sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun pericol pentru Biserica noastră. Biserica Ortodoxă şi-a asumat obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării  şi să nu aducă atingere... drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.).

În consecinţă, credem că avem dreptul să ne desfăşurăm activitatea liturgică fără a fi deranjaţi, fără a se face presiuni asupra noastră, fără a fi ameninţaţi cu închiderea schitului sau cu dislocarea comunităţii vieţuitorilor şi mutarea lor altundeva. La Schitul Rădeni s-a creat o comunitate foarte puternică, alcătuită din oameni veniţi din toate colţurile ţării pentru a asista la slujbe ortodoxe ferite de ecumenism, pentru a se bucura de prezenţa confraţilor ortodocşi, veniţi de la sute de kilometri pentru a urma preoţilor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă. În aceste zile se împlinesc cuvintele profetice ale Părintelui Iustin, care, atunci când l-a trimis pe părintele Pamvo să zidească schit la Rădeni, a fost întrebat de către acesta: “Pentru cine să îl fac? Cine va veni acolo?”, iar părintele i-a răspuns: “Va veni o zi în care va fi plin de lume”. Acea zi a venit. Schitul Rădeni este bucuros să ducă mai departe moştenirea spirituală a Părintelui Iustin, de care mulţi dintre vieţuitorii de la Petru Vodă, angrenaţi în susţinerea ierarhiei care a semnat în Creta, au uitat între timp.  

Respectuos vă rugăm să ţineţi seama de cele scrise mai sus şi să acceptaţi dreptul nostru de a ne ruga în linişte, în biserica de la Schitul Rădeni, fără a fi tulburaţi de nimeni. Dacă doriţi să participaţi la slujbe la Rădeni, puteţi să o faceţi fără a cere să coliturghisiţi cu slujitorii din ziua respectivă, deoarece acest lucru nu se poate, decât dacă decideţi să întrerupeţi şi preacuvioşiile voastre pomenirea ierarhului. Dacă doriţi să discutaţi aspecte administrative legate de schit, o puteţi face în afara programului liturgic.

Orice încercare de a tulbura sfintele slujbe care se desfăşoară la schit, prin manifestarea dorinţei de a sluji cu preoţii care nu pomenesc ierarhul şi de a-l pomeni, ne va obliga să părăsim biserica în timpul sfintelor slujbe, ceea ce va îndeplini elementele infracţiunii contra libertăţii religioase prevăzute de articolul 381 din Noul Cod Penal, care prevede: “Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După cum vedeţi, Codul Penal vorbeşte despre tulburarea unei slujbe religioase, fără a face precizări cu privire la cine este cel tulburat sau cine este cel ce tulbură. Prin urmare, părerea că dreptul de jurisdicţie vă permite să obligaţi obştea de la Rădeni să vă accepte ca slujitori la sfântul altar, în condiţiile în care continuaţi să fiţi părtaşi la erezie,  nu vă va putea apăra de prevederile acestui articol din Codul Penal, atunci când 300-400 de oameni vor putea depune plângere penală că au fost obligaţi să părăsească biserica în timpul Sfintei Liturghii, fiind împiedicaţi să participe la aceasta, deşi aveau dreptul să o facă şi din punct de vedere legal şi mai ales din punct de vedere canonic.

Schitul Rădeni este realizat în mare parte din munca asiduă a locuitorilor din localitate şi din satele învecinate şi din contribuţia unor donatori. Schitul se află în fază de construcţie şi nu a fost sfinţit, prin urmare nu a intrat în “circuitul normal de funcţionare”, pentru ca donaţia şi munca celor ce l-au clădit să fie ireversibile, în conformitate cu art. 11 din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale[9]. Prin urmare, în condiţiile în care se va încerca schimbarea egumenului schitului sau aducerea unei obşti noi, favorabile “sinodului” din Creta, locuitorii din zonă, care au muncit la schit, şi donatorii vor putea avea dreptul să revendice contribuţia lor la clădirea schitului. La acest drept al lor se adaugă şi regimul general al donaţiilor, care prevede că „donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul” (art. 1020 NCC), în cel de-al doilea caz, sarcina donatarului era să construiască un schit care să deservească nevoile spirituale ale donatorului. Donatorii nu au dorit să contribuie la clădirea unui schit în care să se propovăduiască erezia ecumenistă.  

În concluzie, sperăm ca viaţa liturgică a Schitului “Cuvioasa Parascheva” din Rădeni să reintre în parametrii normali, ca presiunile la adresa slujitorilor săi şi a credincioşilor care îl frecventează să înceteze, pentru ca înţelegerea creştină să ia locul acţiunilor de destabilizare şi intimidare care se desfăşoară în prezent, mai mult sau mai puţin subtil.   

30 noiembrie 2016

---

[1] Sinodalii din Creta au făcut uz de acel principiu din Declaraţia de la Toronto pentru a-şi justifica acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereziilor şi schismelor, însă efectul pervers al acestei justificări a fost că au recunoscut şi celorlalţi membri CMB dreptul de a aplica acelaşi tratament Bisericii Ortodoxe.

[2]http://sinodultalharesc.tk/document-final-al-sinodului-panortodox-din-creta-importanta-postului-si-respectarea-lui-astazi/.

[3] Articolul 12, alin. (2), (3) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod prevede că părerile contrare se notează, dar că votul final se va da cu o “majoritate internă”, care să nu permită niciun fel de surpriză. http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/. În felul acesta, dezbaterile au fost transformate într-un fel de “Colţ al Oratorilor” din celebrul Hyde Park londonez.

[4]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.

[5]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[6] Acest artificiu logic este o versiune teologică a lui “cine a tras în noi după ’22?” sau a constatării că există “corupţie fără corupţi”.

[7] Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70.

[8] Diac. prof. univ. dr. Ioan Floca, Canoanele explicate, p. 24.

[9] http://www.nistea.com/regula.htm.