M-am gândit să reiau o temă mai veche, care pe mine mă tot preocupă, se pare mult mai mult decât pe cei care primesc bani de la acest stat să se preocupe numai de ea – satanizarea României și a românilor la nivel de percepție media. În timp ce geniile naționale abia fac primii pași în lumea războiului nevăzut al energiilor, România este făcută terci pe un front mult mai dur, cel al războiului imagologic.
Voi începe prin a spune că la ora actuală lumea e de așa manieră construită și ființa umană e atât de decăzută încât omul nu mai e pur și simplu în stare să aibă o idee personală, să descopere pe cont propriu ceva. Pentru a deveni puțin biblic, voi spune că omul are nevoie, vorba lui Pavel apostolul, ca „să i se dea mâncare pentru prunci [la minte]”, să i se dea totul mestecat și prefabricat. Cei ce se ocupă cu manipularea maselor au înțeles acest lucru și au creat mass-media, cu corolarul său televiziunea. Așa încât cine mai spune: „Lasă, dom’le, e doar un film, nu trebuie luat în serios!” ori nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă în lume, ori o face pe prostul pentru că nu știe ce să facă altceva.
Acestea fiind spune și reamintite, voi prezenta succint câteva momente-cheie în care imaginea României a fost târâtă în noroi în spațiul mass-media, toate acestea fiind lovituri imagologice date României fără ca cineva să fi reacționat în vreun fel.
1. Asasinarea soților Ceaușescu. După revoluțiile pașnice din Europa, a venit Revoluția Română care a culminat cu imaginile grotești ale soților Ceaușescu uciși. Indiferent cât de multă simpatia a câștigat lupta românilor în Europa, cred că toți cei ce au văzut procesul soților Ceaușescu, cu avocatul care își acuza clienții, cu un rechizitoriu ridicol și cu o execuție rapidă fără posibilitatea de a face recurs, au înțeles că românii au o problemă. Una foarte mare.
2. Mineriadele. O lovitură imagologică teribilă, care i-a arătat pe români ca un popor sălbatic, care și-au ucis președintele în zi sfântă de Crăciun, capabili să spună „Noi muncim, noi nu gândim!”.
3. Primele imagini din comunitățile sărace din România. Primele imagini cu copii subnutriți, cu vrăjitoare, cu copii vânduți nu au făcut decât să adâncească impresia deja creată.
4. Bram Stoker și primele ecranizări ale lui „Dracula”. Prima mare lovitură imagologică la scară planetară a venit o dată cu primele ecranizări ale imbecilității pseudoliterare a lui Bram Stoker, Dracula, scrisă în 1897 și ecranizată în 1931, 1958 și 1992. Dacă în anii ’31 și ’58, filmul trecea ca un fel de poveste „romantică” despre un personaj ciudat, lipită de imaginea descrisă în punctele anterioare, povestea lui Dracula, reluată în 1992, a devenit încetul cu încetul o etichetă a României. La aceasta a contribuit și o propagandă stupidă a autorităților române, culminând cu ideea cucoanei Udrea, pe care a avut-o ea anul trecut, de a-l declara pe Dracula… brand național (despre această „idee” într-un articol separat). Trebuie precizat că și oameni serioși, precum Michael Moore, au folosit imaginea vampirică pentru a ironiza România (în filmul Fahrenheit 9/11).
5. Imagini cu cohortele de hoți, violatori și cerșetori români care au invadat Europa. Pentru această lovitură de imagine sunt vinovate guvernele României care au permis plecarea din țară a acestor indivizi.
6. Spoturile promoționale ale Ministerului Turismului, aflate în centrul unui scandal de corupție anul trecut. În unul dintre aceste spoturi, Elena Udrea încurcă probabil viața privată personală cu realitatea socială și pune în gura Nadiei Comăneci următoarea aberație: This is Romania. This is the only country in the world where women have the legal right to marry for men at the same time („Aceasta e România. Aceasta e singura țară din lume în care femeile au dreptul legal să se căsătorească cu patru bărbați deodată”). Ilie Năstase spune străinilor că oamenii călăresc în România… zebre (să fie o sugestie a faptului că România e o țară africană?), iar Hagi arată cum cresc peștii în copaci în România. Ce minte genială a putut debita asemenea spot? Ce minte bolnavă a putut aproba asemenea spot? Așa-zisul clip de publicitate ar vrea să sugereze că de obicei străinii au păreri preconcepute despre țara noastră. Dar e atât de prost făcut încât îl putem trece liniștiți la loviturile de imagine date României. Pe banii cetățenilor români. Își imaginează Elena Udrea că privitorul de tv din lume se prinde de poanta clipului ei, când nici cel român nu e sigur cam câți soți au unele „compatrioate” voie să aibă prin lege?
Exemplele despre asemenea lovituri de imagine ar putea continua. România este pictată în cele mai sumbre culori și a devenit încetul cu încetul un tărâm al răului. Așa că nu e de mirare dacă aflăm de pe internet că de fapt și… Antihrist este tot român. Se putea altfel?
În 1998 a început editarea unei serii de patru romane numite Left Behind („Abandonații”), avându-i ca autori pe Tim LaHaye și Jerry B. Jenkins. Lucrarea prezintă un punct de vedere al protestantismului dispensaționalist, care pune accent deosebit pe evenimentele de dinaintea venirii a doua a lui Hristos. Urmând această viziune, cei doi autori, care se iau destul de în serios, croiesc o imagine despre sfârșitul lumii (destul de siropoasă și de americanizantă) în care pe noi ne interesează, în mod destul de ciudat, personajul Antihrist.
Antihristul din Left Behind este unul cu totul și cu totul special. El se numește Nicolae Carpathia, este român, născut la Cluj, din părinți Marilena și Sorin, ajunge președinte al României, urmându-i lui Gheorghe Vasile, ajunge apoi secretarul general al ONU.
Voi începe prin a spune că la ora actuală lumea e de așa manieră construită și ființa umană e atât de decăzută încât omul nu mai e pur și simplu în stare să aibă o idee personală, să descopere pe cont propriu ceva. Pentru a deveni puțin biblic, voi spune că omul are nevoie, vorba lui Pavel apostolul, ca „să i se dea mâncare pentru prunci [la minte]”, să i se dea totul mestecat și prefabricat. Cei ce se ocupă cu manipularea maselor au înțeles acest lucru și au creat mass-media, cu corolarul său televiziunea. Așa încât cine mai spune: „Lasă, dom’le, e doar un film, nu trebuie luat în serios!” ori nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă în lume, ori o face pe prostul pentru că nu știe ce să facă altceva.
Acestea fiind spune și reamintite, voi prezenta succint câteva momente-cheie în care imaginea României a fost târâtă în noroi în spațiul mass-media, toate acestea fiind lovituri imagologice date României fără ca cineva să fi reacționat în vreun fel.
1. Asasinarea soților Ceaușescu. După revoluțiile pașnice din Europa, a venit Revoluția Română care a culminat cu imaginile grotești ale soților Ceaușescu uciși. Indiferent cât de multă simpatia a câștigat lupta românilor în Europa, cred că toți cei ce au văzut procesul soților Ceaușescu, cu avocatul care își acuza clienții, cu un rechizitoriu ridicol și cu o execuție rapidă fără posibilitatea de a face recurs, au înțeles că românii au o problemă. Una foarte mare.
2. Mineriadele. O lovitură imagologică teribilă, care i-a arătat pe români ca un popor sălbatic, care și-au ucis președintele în zi sfântă de Crăciun, capabili să spună „Noi muncim, noi nu gândim!”.
3. Primele imagini din comunitățile sărace din România. Primele imagini cu copii subnutriți, cu vrăjitoare, cu copii vânduți nu au făcut decât să adâncească impresia deja creată.
4. Bram Stoker și primele ecranizări ale lui „Dracula”. Prima mare lovitură imagologică la scară planetară a venit o dată cu primele ecranizări ale imbecilității pseudoliterare a lui Bram Stoker, Dracula, scrisă în 1897 și ecranizată în 1931, 1958 și 1992. Dacă în anii ’31 și ’58, filmul trecea ca un fel de poveste „romantică” despre un personaj ciudat, lipită de imaginea descrisă în punctele anterioare, povestea lui Dracula, reluată în 1992, a devenit încetul cu încetul o etichetă a României. La aceasta a contribuit și o propagandă stupidă a autorităților române, culminând cu ideea cucoanei Udrea, pe care a avut-o ea anul trecut, de a-l declara pe Dracula… brand național (despre această „idee” într-un articol separat). Trebuie precizat că și oameni serioși, precum Michael Moore, au folosit imaginea vampirică pentru a ironiza România (în filmul Fahrenheit 9/11).
5. Imagini cu cohortele de hoți, violatori și cerșetori români care au invadat Europa. Pentru această lovitură de imagine sunt vinovate guvernele României care au permis plecarea din țară a acestor indivizi.
6. Spoturile promoționale ale Ministerului Turismului, aflate în centrul unui scandal de corupție anul trecut. În unul dintre aceste spoturi, Elena Udrea încurcă probabil viața privată personală cu realitatea socială și pune în gura Nadiei Comăneci următoarea aberație: This is Romania. This is the only country in the world where women have the legal right to marry for men at the same time („Aceasta e România. Aceasta e singura țară din lume în care femeile au dreptul legal să se căsătorească cu patru bărbați deodată”). Ilie Năstase spune străinilor că oamenii călăresc în România… zebre (să fie o sugestie a faptului că România e o țară africană?), iar Hagi arată cum cresc peștii în copaci în România. Ce minte genială a putut debita asemenea spot? Ce minte bolnavă a putut aproba asemenea spot? Așa-zisul clip de publicitate ar vrea să sugereze că de obicei străinii au păreri preconcepute despre țara noastră. Dar e atât de prost făcut încât îl putem trece liniștiți la loviturile de imagine date României. Pe banii cetățenilor români. Își imaginează Elena Udrea că privitorul de tv din lume se prinde de poanta clipului ei, când nici cel român nu e sigur cam câți soți au unele „compatrioate” voie să aibă prin lege?
Exemplele despre asemenea lovituri de imagine ar putea continua. România este pictată în cele mai sumbre culori și a devenit încetul cu încetul un tărâm al răului. Așa că nu e de mirare dacă aflăm de pe internet că de fapt și… Antihrist este tot român. Se putea altfel?
În 1998 a început editarea unei serii de patru romane numite Left Behind („Abandonații”), avându-i ca autori pe Tim LaHaye și Jerry B. Jenkins. Lucrarea prezintă un punct de vedere al protestantismului dispensaționalist, care pune accent deosebit pe evenimentele de dinaintea venirii a doua a lui Hristos. Urmând această viziune, cei doi autori, care se iau destul de în serios, croiesc o imagine despre sfârșitul lumii (destul de siropoasă și de americanizantă) în care pe noi ne interesează, în mod destul de ciudat, personajul Antihrist.
Antihristul din Left Behind este unul cu totul și cu totul special. El se numește Nicolae Carpathia, este român, născut la Cluj, din părinți Marilena și Sorin, ajunge președinte al României, urmându-i lui Gheorghe Vasile, ajunge apoi secretarul general al ONU.
Pentru cine nu mă crede poate accesa pagina de internet http://en.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Carpathia, unde Carpathia are o descriere cu tot dichisul. Acolo se spune că e născut pe 16 februarie, în România (este pus și steagul României), că moare tot pe 16 februarie în Israel (e pus și acolo steagul Israelului). Să fie asta un fel de urcuș „de la Ierihon la Ierusalim”? Omul rău care se naște în țara răului și moare în „Țara Sfântă” (chestia asta cu „țara sfântă” e cea mai mare țeapă imagologică pe care lobbyul sionist a dat-o creștinilor needucați, suprapunând ideii de „locuri sfinte” conceptul fals de „țară sfântă” și obținând astfel o maiestate pe care țara lor nu a avut-o nici în vremea teocrației veterotestamentare, când poporul era condus de Dumnezeu direct și denumirea de „țară sfântă” ar fi fost mult mai adecvată)...
Carpathia debutează în politica românească ca deputat (wikipedia ne dă de înțeles că vrăjeala unicamerală a lui Băsescu rămâne doar gargară – lucru pe care ni-l confirmă cumva și politicienii PD-L, care au dat-o cotită cu parlamentul unicameral de când s-au prins că i-ar afecta și pe ei dispariția Senatului, nu doar pe „ticăloșii”, „mogulii” și „vânduții” din opoziție – pentru că numește Camera Deputaților „camera inferioară” a Parlamentului). Oricum, ceva se schimbă în relațiile președinte-parlament până în „epoca Carpathia”. Dacă pe Băsescu Parlamentul l-a suspendat o dată și sigur îl va mai suspenda și a doua oară, pe Carpathia Parlamentul îl alege direct, fără acordul poporului. Să înțelegem că în viitor România va deveni o republică parlamentară?
De ce s-a ajuns până aici? Să fie prestația lamentabilă a președinților României de după 1989 care i-a inspirat pe cei doi autori (este deja confirmat oficial că Băsescu se consultă cu un vrăjitor, ceea ce este o mare rușine într-o țară creștină)? Să fie imaginea lui Ceaușescu? Sau o fi întregul curent satanic în care e învăluit numele României?
Orice ar fi, ideea că Antihristul e român este o încununare a acestei campanii de satanizare a unui întreg popor. Unii vor spune că nu contează. Oare așa să fie? Filmul acestei cărți a fost lansat în anul 2000 (nu întâmplător). Se află pe Internet în totalitate, iar comparația între Obama și Carpathia vorbește de la sine despre notorietatea antihristului „român”.
Pe măsură ce curentul apocaliptic cuprinde din ce în ce mai mulți creștini, popularitatea eroului nostru nu poate decât crește vertiginos.
Este o adevărată modă în România să ne bucurăm de realizările „alor noștri”. Ne bucurăm când fotbaliștii „noștri” dau goluri în campionate străine în timp ce noi avem un campionat lamentabil. Ne bucurăm când „ai noștri” câștigă un premiu internațional la matematică sau informatică și să pregătesc să plece în străinătate, pentru că în România nu au nici o șansă. Ne bucurăm când „ai noștri” se integrează pe unde a înțărcat mutu' iapa. În fine, ne bucurăm când „ai noștri” își găsesc un viitor într-o țară străină, pentru că în țara noastră nu îl vor avea niciodată. Încercați să vă gândiți dacă nu ar trebui să ne bucurăm că unul „de-ai noștri” devine conducătorul lumii? Vă îngrozește gândul? Atunci înțelegeți de ce am dedicat acest articol unui personaj, până una alta, ficțional…
Carpathia debutează în politica românească ca deputat (wikipedia ne dă de înțeles că vrăjeala unicamerală a lui Băsescu rămâne doar gargară – lucru pe care ni-l confirmă cumva și politicienii PD-L, care au dat-o cotită cu parlamentul unicameral de când s-au prins că i-ar afecta și pe ei dispariția Senatului, nu doar pe „ticăloșii”, „mogulii” și „vânduții” din opoziție – pentru că numește Camera Deputaților „camera inferioară” a Parlamentului). Oricum, ceva se schimbă în relațiile președinte-parlament până în „epoca Carpathia”. Dacă pe Băsescu Parlamentul l-a suspendat o dată și sigur îl va mai suspenda și a doua oară, pe Carpathia Parlamentul îl alege direct, fără acordul poporului. Să înțelegem că în viitor România va deveni o republică parlamentară?
De ce s-a ajuns până aici? Să fie prestația lamentabilă a președinților României de după 1989 care i-a inspirat pe cei doi autori (este deja confirmat oficial că Băsescu se consultă cu un vrăjitor, ceea ce este o mare rușine într-o țară creștină)? Să fie imaginea lui Ceaușescu? Sau o fi întregul curent satanic în care e învăluit numele României?
Orice ar fi, ideea că Antihristul e român este o încununare a acestei campanii de satanizare a unui întreg popor. Unii vor spune că nu contează. Oare așa să fie? Filmul acestei cărți a fost lansat în anul 2000 (nu întâmplător). Se află pe Internet în totalitate, iar comparația între Obama și Carpathia vorbește de la sine despre notorietatea antihristului „român”.
Pe măsură ce curentul apocaliptic cuprinde din ce în ce mai mulți creștini, popularitatea eroului nostru nu poate decât crește vertiginos.
Este o adevărată modă în România să ne bucurăm de realizările „alor noștri”. Ne bucurăm când fotbaliștii „noștri” dau goluri în campionate străine în timp ce noi avem un campionat lamentabil. Ne bucurăm când „ai noștri” câștigă un premiu internațional la matematică sau informatică și să pregătesc să plece în străinătate, pentru că în România nu au nici o șansă. Ne bucurăm când „ai noștri” se integrează pe unde a înțărcat mutu' iapa. În fine, ne bucurăm când „ai noștri” își găsesc un viitor într-o țară străină, pentru că în țara noastră nu îl vor avea niciodată. Încercați să vă gândiți dacă nu ar trebui să ne bucurăm că unul „de-ai noștri” devine conducătorul lumii? Vă îngrozește gândul? Atunci înțelegeți de ce am dedicat acest articol unui personaj, până una alta, ficțional…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu