Drept la replică adresat publicaţiei ZiarTarguNeamt.ro

 

Am citit cu consternare un articol intitulat “Comunicat la comunicatul schismaticilor” (numit în continuarea textului „Comunicat”), publicat în ediţia din 28 august 2016 a ziarului dumneavoastră, scris în numele unui “grup de credincioşi din Târgu Neamţ”, în care se doreşte exprimarea ataşamentului credincioşilor respectivi faţă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei şi faţă de hotărârile sinodului din Creta, pe care înaltul ierarh le-a semnat.

Articolul este scris într-o manieră reducţionistă, răuvoitoare, şi cuprinde un şir întreg de dezinformări, interpretări teologice deformate şi mai ales atacuri la persoană cu un conţinut nedemn de o publicaţie ce îşi propune informarea corectă a publicului. Tema este Scrisoarea către arhiereii ortodocşi, publicată de către un grup de teologi, clerici şi mireni, adresată Înaltpreasfinţiei Sale, Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în care semnatarii îi cereau înaltului ierarh să se dezică de hotărârile eretice ale sinodului din Creta, pentru a nu lăsa ca erezia să se cuibărească în dreapta cugetare ortodoxă a Bisericii Ortodoxe din Moldova şi Bucovina. Textul Scrisorii a fost însoţit de liste de susţinere din partea a 4500 de credincioşi ortodocşi de pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

“Comunicatul” semnat de credincioşii din Târgu Neamţ porneşte de la prezumţia că “mulţi dintre bunii credincioşi nu au la dispoziţie cărţi ce cuprind canoanele date în timp de Biserică” şi îşi propune să le explice acestora că semnatarii Scrisorii către ierarhi cu privire la sinodul din Creta ar fi interpretat greşit şi mincinos canoanele. În acest scop, citează canonul 31 Apostolic, dar oferă o explicaţie trunchiată a acestuia, întrucât, după cum poate vedea oricine citeşte textul canonului, acesta impune ascultarea preoţilor faţă de episcop, cu condiţia ca acesta să nu fi fost vădit ca “vrednic de osândă în privinţa dreptei credinţei şi dreptăţii”. Punem pe seama faptului că şi “grupul de credincioşi” suferă de lipsa cărţilor ce cuprind canoanele date în timp de Biserică, motiv pentru care nu a reuşit să citească şi tâlcuirea canonului 31 apostolic, din Pidalion, care spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” (Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70). Mai pe înţelesul tuturor, preoţilor le este interzis să se despartă de episcopul lor pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să se despartă prin nepomenire de episcopul dovedit ca învăţând erezii.

Autorii “Comunicatului” trădează faptul că ştiau sensul complet al canonului 31, pe care însă l-au ascuns de publicul cititor, deoarece încearcă, cu o explicaţie absolut puerilă, demonstrarea faptului că la sinodul din Creta nu s-a proferat nicio erezie: “sinodul nu a avut în discuţie nicio învăţătură dogmatică”, deci, conform logicii “grupului de credincioşi”, ierarhii nu puteau fi de acord cu o erezie oarecare. Pentru dovedirea caracterului eretic al învăţăturii sinodului din Creta este de ajuns să facem precizarea că în documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”, la articolul 19, se spune: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată Biserica, bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest consiliu”. Prin această afirmaţie sinodul din Creta ratifică Declaraţia de la Toronto, ale cărei premise eclesiologice le consideră “de importanţă capitală”. În Declaraţia de la Toronto, a treia premisă eclesiologică este “Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că  Hristos este Domnul”. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise: “Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe participante la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică. Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra muros [în afara zidurilor Bisericii], care aparţin aliquo modo [în aceeaşi măsură] Bisericii şi chiar că există o ecclesia extra ecclesiam [Biserică în afara Bisericii]”. Afirmaţia asumată de sinodul din Creta, prin referirea la premisele (documentul vorbeşte de premise, la plural, chiar dacă în continuarea textului citează un pasaj dintr-una singură) Declaraţiei de la Toronto, potrivit căreia Biserica Ortodoxă nu este întrutotul identică cu Biserica lui Hristos şi că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii şi chiar o “Biserică” în afara Bisericii are un caracter dogmatic, este falsă şi, prin urmare, este eretică. Toţi cei care au semnat documentul respectiv în Creta s-au asociat acestei afirmaţii eretice şi au făcut-o public, în văzul întregii planete, deci cad sub incidenţa directă a canonului 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.

După ce a lămurit “problema teologică”, „Comunicatul” trece la atacuri la persoană. Cu un dispreţ fără margini faţă de nişte oameni care, până la judecarea faptelor ce le sunt imputate şi condamnarea lor, se află sub prezumţia de nevinovăţie, sunt preoţi ai Bisericii lui Hristos şi merită respectul oricărui “grup de credincioşi”, autorii “Comunicatului” se lansează în câteva afirmaţii faţă de care avem următoarele întrebări:

1.       De unde ştiu membrii “grupului de credincioşi” că Părintele Ieronim de la Codrii Paşcanilor este preot căsătorit şi ce probe au prezentat în acest sens redacţiei ziarului, pentru a li se permite publicarea unei asemenea calomnii? Părintele Ieronim este ieromonah, adică este preot călugăr, iar asupra Preacuvioşiei Sale nu s-a adus niciodată, pe linie bisericească, o asemenea acuză.

2.      De unde ştiu credincioşii din Târgu Neamţ cum îşi desfăşoară activitatea părintele Mihail Popescu în municipiul Piatra Neamţ? Părintele Mihail Popescu este foarte apreciat nu numai în Spitalul Judeţean de Urgenţe, dar şi în întreg oraşul Piatra Neamţ, iar la adresa Sfinţiei Sale Spitalul Judeţean de Urgenţe Piatra Neamţ nu a formulat niciodată niciun reproş pe linie profesională.

Comunicatul lansează ideea, vehiculată şi în presa naţională, că cei ce fac astfel de “schisme” slujesc interesele “străine de neam şi ţară”. De prezentat dovezi nu prezintă şi nimeni din redacţia ziarului nu le pretinde, că doar e o ţară liberă şi, în numele libertăţii la informare, oricine are dreptul să înjure pe oricine. Este evident pentru orice om de bună-credinţă faptul că, în contrast cu nivelul josnic al „Comunicatului” de Târgu Neamţ, Scrisoarea remisă Înaltpreasfinţiei sale Teofan şi publicului a respectat linia celui mai firesc respect şi a bunului-simţ.

Cea mai interesantă parte a acestui comunicat este cea legată de “cele 1000 de semnături publicate”. Pasajul care vorbeşte despre semnături este o minciună de la un capăt la altul, dar el ne oferă o imagine despre cine se află de fapt în spatele acestui comunicat.

Întrucât se laudă că ne vor acţiona în judecată, scutindu-ne de obligaţia de a-i acţiona noi, ne manifestăm curiozitatea faţă de câteva răspunsuri pe care vajnicii apărători ai Ortodoxiei din “grupul de credincioşi” vor fi chemaţi să le ofere oamenilor legii la întrebări de genul:

1.       Pe siteul nostru au fost publicate câteva liste de semnături, conţinând cel mult 250 de nume din 4500. Publicarea lor s-a făcut cu protejarea confidenţialităţii datelor şi cu acordul celor care şi-au dat semnătura pe aceste liste. Unde au fost publicate celelalte 750 de semnături până la cifra de “1000 de semnături”, pe care o vehiculează articolul, de vreme ce toate cele 4500 de semnături adunate au fost trimise Înaltpreasfinţiei Sale, Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, care, conform Legii 677/2001, are obligaţia să le păstreze şi să nu le ofere nimănui, cu atât mai puţin să le publice?

2.      De unde ştiu membrii “grupului de credincioşi” că “cele 1000 de semnături publicate” sunt nişte falsuri? De unde ştiu că chiar şi cele 250 de semnături publicate pe site sunt falsuri? Doar pentru că, conformându-ne Legii 667/2001, care cere protecţia datelor personale, nu am afişat seria şi numărul de buletin? Cum au făcut această verificare şi mai ales cu ce drept legal? Afirmaţia că listele de semnături înaintate de noi Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sunt false o pot face numai organele de cercetare penală, după ce le studiază, dacă sunt sesizate să facă acest lucru. Până în acest moment nu am auzit nici ca organele de anchetă penală să fi fost sesizate în această privinţă sau să se fi autosesizat, nici să fi emis un act legal care să arate că 1000 de semnături din cele 4500 sunt false.

3.      De unde îi cunosc membrii “grupului de credincioşi” pe cei 4500 de semnatari ai acelor liste, de vreme ce listele sunt confidenţiale şi se află în posesia Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, care are obligaţia legală de a nu le oferi nimănui?

4.      Cum vor dovedi membrii “grupului de credincioşi” că “majoritatea celor ce apar cu semnătura”  nu au fost întrebaţi, fiind înscrişi în fals? Semnăturile au venit din toată Mitropolia, este exclus ca majoritatea lor să fi venit din Târgu Neamţ, pentru a presupune, de exemplu, că cei mai mulţi semnatari ar fi membri ai acestui “grup de credincioşi”. Cum îi vor afla pe toţi cei ce au semnat pe liste şi cum vor demonstra că ei au fost păcăliţi? O astfel de activitate este de competenţa organelor de cercetare penală, iar asumarea ei de către cineva care nu are calitatea de a exercita autoritatea de stat se constituie în infracţiunea penală de uzurpare de calităţi oficiale şi se pedepseşte, potrivit art. 258 Noul Cod Penal, art. 1, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

5.      Cum a fost posibil ca o publicaţie responsabilă să admită publicarea unor asemenea elucubraţii pe baza unei promisiuni vagi: “vom dovedi că majoritatea...”, când normal era ca dovedirea să se facă înainte de publicarea materialului şi să facă obiectul conţinutului său?

6.      De unde ştiu membrii “grupului de credincioşi” că toţi semnatarii tabelelor de susţinere “se dezic de aceste semnături”? Au cumva contact cu 1000 de persoane din toată Mitropolia, sau, mai precis cu 4500, câţi sunt ei în realitate? Sau au început să facă investigaţii în teritoriu? Cu ce drept?   

7.      Cum vor putea demonstra membrii “grupului de credincioşi” din Târgu Neamţ că cei ce au semnat au fost manipulaţi şi nu au ştiut ce semnează, când capetele tabelelor de semnături precizau următoarele: “Tabel cu semnături împotriva sinodului din Creta 2016 pentru susţinerea Scrisorii adresate ierarhilor participanţi şi celor din Sinodul BOR”? Un astfel de model de tabel se poate descărca şi acum de pe siteul nostru www.aparam-ortodoxia.ro. De la momentul publicării acestei scrisori s-au mai adăugat circa 800 de semnături, iar acuzaţia că semnatarii acestora sunt dezinformaţi nu mai poate fi invocată, dat fiind fluxul de informaţii produs de acest subiect atât de fierbinte.

8.     Cum vor putea demonstra membrii “grupului de credincioşi” calitatea procesuală în cazul acţiunii juridice pe care ne-o intentează? Mai precis, în afara cazului în care vor demonstra că ei înşişi au fost trecuţi pe acele liste de semnatari în mod fraudulos, cum vor putea motiva acţiunea în justiţie, când nu sunt vătămaţi în mod direct în niciun fel de demersul nostru?

9.      Cum vor reuşi membrii “grupului de credincioşi” să-şi păstreze acest convenabil anonimat, la adăpostul căruia îşi permit să jignească pe oricine, când vor fi obligaţi să îşi decline identitatea pentru a putea înainta o acţiune judiciară?

10.  Sunt conştienţi membrii “grupului de credincioşi” că în Noul Cod Penal există o infracţiune numită inducerea în eroare a organelor judiciare, care se pedepseşte cu închisoarea? Infracţiunea constă în intentarea unei acţiuni penale cuiva despre care ştii că este în fapt nevinovat.

11.   Potrivit deontologiei presei, dreptul de a informa nu trebuie să fie utilizat în scopul de a prejudicia persoane sau grupuri din punct de vedere fizic, moral, intelectual, cultural sau economic. Astfel, “Codul deontologic al jurnalistului” prevede că: „Jurnalistul este dator să caute, să respecte și să comunice faptele - așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile – în virtutea dreptului publicului de a fi informat (...) Jurnalistul este dator să nu instige la ură și violență atunci când relatează fapte sau își exprimă opiniile. Jurnalistul va verifica informațiile în mod rezonabil înainte de a le publica și va exprima opinii pe o bază factuală. Informațiile vădit neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate.” Este conştientă jurnalista care a postat acest document de răspunderea care-i revine în faţa legii, pentru că a girat un text calomnios, plin de informaţii neverificate şi vădit tendenţioase?

Finalul “Comunicatului” este un îndemn la lecturarea unui şir lung de canoane ale Sfintei Biserici. Este de presupus că, datorită lungimii scrierii, autorii au uitat că, doar cu câteva paragrafe mai sus, deplânseseră lipsa din casele credincioşilor ortodocşi a unor scrieri bisericeşti care să cuprindă canoanele Sfintei Biserici.  

Mihai-Silviu Chirilă

De ce a fost conferinţa de la Piatra Neamţ un eşec total pentru organizatori

Joi, 1 septembrie[1] 2016, la Cinematograful Dacia Panoramic, din centrul municipiului Piatra Neamţ, s-a desfăşurat o conferinţă numită “O dezbatere teologică în legătură cu Sinodul din Creta”. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Christiana, cu sprijinul Protopopiatului Piatra Neamţ, iar scopul acestuia a fost demonstrarea ataşamentului clerului şi credincioşilor nemţeni faţă de hotărârile Sinodului din Creta.

Motivul organizării unei astfel de conferinţe la Piatra Neamţ a fost apariţia în zona Neamţului a unei luări de poziţie foarte puternice contra acestui sinod. Atitudinea tranşantă a unor monahi, clerici, teologi şi mireni a fost criticată atât de către Asociaţia Christiana, care a lansat un comunicat în care contestatarii sinodului erau acuzaţi de… rupere a unităţii Bisericii după modelul uniatist[2], cât şi de unele personalităţi ale lumii clericale nemţene, care au simţit nevoia să scrie “întru apărarea Mitropolitului nostru”[3]. În ultimele săptămâni, în zona Neamţ a fost răspândit zvonul că autorii Scrisorii către ierarhi... doresc “să-l dea jos pe Înaltul”, lucru cu desăvârşire neadevărat.

Pentru ca acest eveniment să aibă succesul scontat, preoţii din protopopiat l-au recomandat credincioşilor din parohii, iar organizatorii au invitat trei profesori, doi universitari şi unul de seminar, din diverse părţi ale ţării, pentru a demonstra că la nivel naţional există un consens şi că atitudinea de contestare a sinodului din Creta este greşită.

         Răsturnare de situaţie

La ora începerii conferinţei totul părea perfect aranjat pentru un succes de răsunet, menit a transmite un mesaj la nivel naţional că opozanţii sinodului la Neamţ sunt o mână de oameni, care nu pot avea nicio influenţă asupra poporului credincios şi nu trebuie luaţi în considerare. O sală arhiplină îi făcea pe organizatori să se plimbe încrezători şi zâmbitori printre credincioşii invitaţi din parohiile nemţene, în aşteptarea evenimentului menit a demonstra că sinodul din Creta a fost “o victorie a Ortodoxiei”, iar contribuţia ierarhilor români la acesta a avut darul de a-i impresiona pe participanţi[4]. Printre cei prezenţi, opozanţii deja cunoscuţi datorită poziţiei luate contra sinodului din Creta, în număr foarte mic, au trăit sentimentul aruncării într-o groapă cu lei, aşteptând să fie judecaţi şi condamnaţi.

Şi totuşi, în ciuda tuturor pregătirilor, ceva nu a funcţionat deloc. La câteva minute de la începerea conferinţei, cea mai mare parte a audienţei s-a întors împotriva invitaţilor şi a organizatorilor, iar atmosfera s-a transformat dintr-una de adeziune la concluzii prestabilite într-una de dezbatere teologică autentică, cu accente critice, cu întrebări foarte pertinente, cu replici foarte documentate ale sălii, cu manifestări de indignare, de altfel inerente unei astfel de confruntări.

Această conferinţă a fost scăpată de sub control de către organizatori din două motive:

1.      Voia lui Dumnezeu.

2.     Patru erori fatale pe care le-au făcut.

         Nu încape nicio îndoială că totul se întâmplă cu voia lui Dumnezeu pe acest pământ. Când un eveniment atât de bine organizat se întoarce împotriva celor care l-au pus la cale, nu e greu de înţeles că el nu a fost bineplăcut lui Dumnezeu. Cei prezenţi la acel eveniment din postura de opozanţi ai sinodului din Creta au resimţit acest lucru mai bine decât oricine altcineva.

            Erori fatale de organizare

În ceea ce priveşte erorile fatale de organizare, ele au fost, în opinia mea, următoarele:

1.    Preoţii nu au ţinut seama de structura spirituală a unor parohii. Atunci când au făcut invitaţiile, preoţii nu au luat în considerare faptul că duhul ecumenist, mentalitatea secularistă şi slaba activitate misionar-pastorală au făcut ca multe dintre parohiile ortodoxe actuale să fie alcătuite din două categorii de credincioşi: credincioşii ocazionali, cei care vin la biserică din diverse motive (necazuri, obişnuinţă etc.), dar care nu sunt ataşaţi cu trup şi suflet învăţăturilor Bisericii, pe care le amestecă cu tot felul de ideologii lumeşti, şi credincioşii devotaţi Bisericii, care, în fiecare parohie, alcătuiesc un grupuscul de oameni bine puşi la punct cu problematica spirituală, informaţi, preocupaţi de lectură, cu o viaţă duhovnicească ordonată de relaţia strânsă cu un duhovnic. Cei din prima categorie menţionată nu participă la conferinţe, pentru că tematica discutată nu îi preocupă. În acest fel, în momentul în care preoţii au făcut mobilizarea la conferinţă, fatalmente au apelat la credincioşii devotaţi, care în mare parte sunt adversari ai sinodului din Creta, deoarece înţeleg implicaţiile acestuia şi nu se lasă impresionaţi de discursuri triumfaliste. Aşa se explică faptul că sala a trecut atât de repede de partea contestatarilor sinodului, deşi a fost adusă să ovaţioneze realizările acestuia.

2.   S-a pronunţat cuvântul “extremişti”. A doua eroare fatală a fost etichetarea celor care contestă sinodul ca “extremişti”, o acuzaţie extrem de gravă şi cu conotaţii penale în legislaţia civilă. Încredinţat de către organizatori că se află în prezenţa unei audienţe favorabile, unul dintre invitaţi a catalogat, cam în a doua frază pe care a rostit-o, pe cei ce contestă sinodul din Creta drept “extremişti”. Acest termen a avut efectul unui chibrit aprins aruncat într-un siloz plin de fân uscat. Din acel moment, între pupitru şi sală s-a instalat o stare de vădită ostilitate.

3.    Nu s-a început cu rugăciune. A treia eroare fatală a fost începerea acestei conferinţe fără rostirea rugăciunii de deschidere. O conferinţă teologică ce începe fără rugăciunea “Împărate ceresc” este sortită a se desfăşura fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Rugăciunea a fost făcută după vreo 15 minute, când cineva din sală le-a atras atenţia organizatorilor asupra acestui lucru.

4.  Invitaţii care contestau sinodul au fost invitaţi să plece. Către sfârşitul conferinţei, când atmosfera era încinsă, un tânăr domn, care s-a recomandat ca reprezentant al unei asociaţii partenere în organizarea conferinţei, s-a urcat pe scenă şi a invitat pe cei cărora nu le convine discuţia să plece. Peste câteva minute, aproape întreaga audienţă a cântat de trei ori “Hristos a înviat!” şi a părăsit sala.

         Vocea poporului contestă vehement sinodul din Creta

         Timp de două ore şi jumătate, într-o atmosferă punctată şi cu discuţii cât se poate de teologice, dar şi cu răbufniri de indignare, sala a cerut răspunsuri la întrebările care o frământau. Pe unele le-a primit, pe cele mai multe le-a contestat. O doamnă din Germania a povestit, cu lacrimi în ochi şi în glas, care este situaţia în diaspora românească din acea ţară, cum ecumenismul este practicat acolo de ani buni, cum ereticii se împărtăşesc în bisericile ortodoxe chiar fără a fi botezaţi. I s-a recomandat să depună o plângere la autorităţile eclesiale, ca şi cum acestea nu ar fi la curent cu această situaţie.

           Unul dintre invitaţii să conferenţieze a cerut să i se arate cea mai mică urmă de erezie în documentele din Creta. I s-au citat câteva dintre premisele Declaraţiei de la Toronto, despre care sinodul spune că “sunt de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aceste premise spun că apartenenţa la Biserica Universală depăşeşte apartenenţa la propriul corp eclesial, că nu există o identitate completă între Biserica lui Hristos şi membrele CMB (deci că Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Hristos, ci doar o parte din ea), că în afara Bisericii există creştini, care trebuie consideraţi în egală măsură membri ai Bisericii, că există chiar “Biserică în afara Bisericii”. S-a pus întrebarea “cum se împacă afirmaţia din Declaraţia de la Toronto ecclesia extra ecclesiam [“Biserică în afara Bisericii”] cu cuvintele sfântului Ciprian al Cartaginei extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”]? S-a afirmat că această recunoaştere a premiselor Declaraţiei de la Toronto ca fundamentale reprezintă o părtăşie la erezia eclesiologică a acestora.

          Răspunsul la această interpelare a fost că documentul 6 nu se referă decât la premisa din Declaraţie pe care o citează (premisa 2), în ciuda faptului că textul spune “Ele [Bisericile Ortodoxe] au convingerea profundă că premisele Declaraţiei de la Toronto sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, deci evocă premisele la plural, iar apoi citează una din ansamblul lor, care se aplica argumentării respective din text, fără a spune că este de acord doar cu acea premisă sau cu încă vreuna, dar că le-ar respinge pe cele ce sunt profund neconforme cu Ortodoxia şi sunt purtătoare ale unei concepţii eclesiologice eretice.

            Un alt răspuns şocant a fost că pe siteul oficial www.basilica.ro, documentele sinodului sunt... traduse greşit. Cum este posibil aşa ceva? Să nu existe nimeni în România care să poată traduce câteva pagini din limbile oficiale ale sinodului, în condiţiile în care în ţară există zeci de mii de cabinete de traducere profesională? De ce îşi asuma Patriarhia Română astfel de erori care dezinformează credincioşii?

          S-a obiectat că, chiar şi în condiţiile în care se acceptă doar premisa citată în text, anume că membrele CMB nu sunt obligate să se recunoască reciproc ca biserici în adevăratul sens al cuvântului şi că nicio biserică nu e obligată să-şi modifice eclesiologia, prezenţa Bisericilor Ortodoxe în CMB este inutilă şi contrară principiilor misionare afirmate cu emfază în textul documentului 6 (ducerea mesajului lui Hristos către cei ce s-au despărţit de Biserică etc.), deoarece, în baza acestor principii, nu va reuşi să impună niciodată cuiva din CMB eclesiologia ortodoxă, prin urmare nu va reuşi niciodată să îi aducă la Ortodoxie pe ereticii prezenţi în acel consiliu. În plus, neobligativitatea recunoaşterii ca biserici depline este reciprocă, aşadar celelalte membre CMB nu sunt nici ele obligate să recunoască Biserica Ortodoxă ca Biserică deplină. Asumarea şi acceptarea acestui principiu, pe lângă o lepădare de credinţa ortodoxă, reprezintă şi un grav deserviciu adus misiunii Bisericii, deoarece ereticii vor vedea Biserica Ortodoxă ca pe încă una dintre “bisericile” creştine, nicidecum ca pe singura deţinătoare a adevărului de credinţă.

           S-au adus obiecţii cu privire la “discriminarea de gen”, arătându-se că aceasta este o concesie gravă făcută lobby-ului LGBT. Astfel, s-a arătat că într-unul din documentele semnate în Creta apar referiri la teoria genului, inflamând, practic, lupta ONG-urilor creştine cu propaganda susţinută de mişcarea LGBT. Invitaţii au fost întrebaţi de ce era nevoie de aceste prevederi într-unul din documentele oficiale ale Bisericii Ortodoxe, de vreme ce Biserica nu a practicat şi nu practică discriminarea, manifestând dragoste faţă de toţi fiii ei, inclusiv faţă de persoanele de orientare homosexuală, pe care doreşte să le aducă pe calea credinţei. La răspunsul neconvingător ce s-a dat, s-a replicat că a fost un moment în care participanţii ortodocşi din CMB au fost aproape de a admite o reconsiderare a poziţiei teologice faţă de homosexualitate, folosindu-se cu acel prilej expresia “nediscriminare de orice natură”.

             A fost contestat articolul 22 al documentului 6, punându-se întrebarea dacă nu cumva plasarea în mijlocul unui text referitor la participarea ortodoxă la CMB a unei declaraţii de condamnare a celor angajaţi într-o “presupusă apărare a Ortodoxiei autentice” se referă de fapt doar la cei ce condamnă implicarea Bisericilor Ortodoxe în ecumenism, ştiut fiind că pentru toate celelalte forme de neorânduială canonică există legi canonice stricte.

           S-a pus întrebarea dacă nu cumva sistemul sinodal a fost pervertit prin deciziile sinodului. Răspunsul a fost nesatisfăcător, fiind centrat pe motivarea modului de reprezentare la sinod, când de fapt întrebarea era dacă nu cumva s-a creat un nou sistem sinodal, unul de tip papal, cu puteri extinse în mod necanonic.

           Au existat puternice obiecţii faţă de practica rugăciunii interconfesionale, iar la răspunsul că această practică a fost stopată în ultima perioadă, s-au prezentat înregistrări video şi imprimate de slujbe săvârşite în comun de preoţi ortodocşi şi catolici.

               Conferenţiarii de la tribună au afirmat că Bisericile Ortodoxe evaluează participarea la CMB. Li s-a replicat că nicăieri nu scrie în documente că s-a luat decizia retragerii din CMB, ci doar că se face o evaluare, ceea ce nu înseamnă că la capătul acestei evaluări se va lua decizia părăsirii CMB. Dimpotrivă, documentul 6 abundă de angajamente de continuare a dialogului ecumenic.

         Unul dintre conferenţiari a afirmat că nu există nicio menţiune a termenului “ecumenist” în text, o încercare subtilă de eludare a realităţii, ştiut fiind că, de fapt, “ecumenism” şi “mişcare ecumenică” reprezintă acelaşi lucru.

           Una dintre cele mai disputate teme a fost, cum era de aşteptat, denumirea de “biserici” acordată ereticilor şi schismaticilor. S-a încercat explicaţia dogmatico-filosofică a detaşării numelui de esenţa pe care o denumeşte, pentru a se înţelege cum se poate numi ceva “biserică”, pentru ca apoi să i se conteste caracterul eclesial. În sprijinul argumentării a fost adusă explicaţia “dacă am numi maimuţa om, nu înseamnă că maimuţa este om”. La această explicaţie s-a replicat că Aristotel, părintele logicii formale, consideră că numele surprinde trăsăturile esenţiale ale lucrului denumit. La fel, Scriptura ne spune că Adam a dat nume tuturor animalelor. Cum le-ar fi dat nume, dacă nu înţelegea ce sunt? Unul dintre invitaţi a replicat că asocierea numelui la natură este riscantă, dând exemplu unor eretici din Antichitatea creştină, care au creat o teorie triteistă referitoare la modul de însuşire a Fiinţei comune de către Persoanele Treimice. I s-a reproşat că încurcă planurile, deoarece ereticii antici au făcut această confuzie din cauza incapacităţii de a înţelege maniera perihoretică în care coexistă Persoanele Treimice, având o singură Fiinţă, Care rămâne astfel indivizibilă. O replică ce a stârnit hilaritate a fost aceea că dacă ereticii au fost numiţi “biserici” aşa cum s-ar numi maimuţa om, atunci sinodalii şi-au bătut joc de ei, şi-au bătut joc şi de noi, şi de maimuţă, şi de om... 

              La această temă s-a încercat şi o demonstraţie canonico-istorică, argumentată cu un text al unui sinod local din 1484, cu altul din Enciclica Patriarhală din 1848, şi chiar cu canonul Sfântului Vasile care vorbeşte despre schismatici. S-a replicat că termenul “ecclesia” folosit de acele texte poate fi interpretat în sensul său de bază, ca “adunare”, nu în sensul teologic de Biserică, aşa cum făceau Molitfelnicele româneşti, care vorbeau despre lepădarea de “adunarea papistaşilor” sau “adunarea luteranilor” etc. Mai mult, s-a argumentat (din păcate s-a vociferat, deoarece nu s-a mai oferit microfonul pentru ca obiecţia să se facă auzită) că acel canon al Sfântului Vasile trebuia însoţit de tâlcuirea din Pidalion, care punea în altă lumină cele afirmate de către cel ce îl folosea pentru a spune la un moment dat: “Nu s-a făcut mai mult la acest sinod decât au făcut Sfântul Vasile sau cei prezenţi la sinodul din 1484” (cuvinte care au fost întâmpinate cu ostilitate).

             Obiecţia referitoare la interpretarea trunchiată a canoanelor a primit-o din nou acelaşi invitat, care trebuie admirat pentru modul în care a reuşit să dialogheze cu aproximativ 500 de oameni, dintre care cei mai mulţi erau în vădit dezacord cu ce spunea, şi atunci când, inevitabil, s-a ajuns la problema nepomenirii ierarhului. Acesta a prezentat canonul 31 apostolic, arătând că acel canon îl osândeşte pe preotul care nu pomeneşte pe ierarhul său, apoi a asociat acest canon cu canonul 13 al sinodului I-II din Constantinopol. I s-a cerut să pună pe ecran şi tâlcuirea canonului 31 apostolic, care spune aşa: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” (Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70). Tâlcuirea face şi o firească legătură cu canonul 15, pe care invitatul a omis să o facă. Diferenţierile operate de sfinţia sa între ereziarh, eretic, erezie etc. au fost neconvingătoare, nereuşind să întoarcă prevederile clare ale canonului 31 şi ale canonului 15 I-II. La fel de irelevantă a fost şi precizarea că trebuie aşteptat ca episcopul eretic să greşească de trei ori (adică să fie sancţionat, în cazul nostru, după al treilea sinod panortodox de tipul celui din Creta?).

           Doar din lectura acestor teme discutate şi din vizionarea altor întrebări pertinente care s-au pus şi care nu pot fi cuprinse în această relatare datorită numărului mare, dar vor putea fi analizate pe filmarea care va fi pusă în curând la dispoziţia publicului larg, se poate constata că la conferinţa de la Piatra Neamţ au participat nişte oameni care au discutat probleme foarte importante şi serioase, în cunoştinţă de cauză. Relatările contrare, care au pus accent exclusiv pe protestele din sală din unele momente ale conferinţei, încearcă să mascheze acest eşec al celor care au dorit să facă o conferinţă de fidelizare cu sinodul din Creta.

          Cu această ocazie, preoţii din parohiile nemţene au putut observa pe viu reacţia vehementă a poporului, care se opune clar deciziilor eretice ale sinodului şi nu este dispus să se lase manipulat să le accepte sub falsul pretext al apărării unităţii Bisericii de duşmani închipuiţi.

            Cât despre organizatori, cred că se poate spune că au pregătit conferinţa lor, dar au participat la conferinţa poporului.

            Concluzii

         Deşi era firesc ca tema Conferinţei să pornească de la nivelul atins de declaraţiile Comunicatului MMB din 13 august 2016, ca raspuns la Scrisoarea deschisă adresată ierarhilor cu privire la sinodul din Creta, s-a luat de la început toată argumentaţia pentru susţinerea necondiţionata a sinodului, fără nicio critică şi fără greşelile deja recunoscute public. 

            De asemenea, se uită aspectul esenţial că Scrisoarea deschisă, cu toate cele 7 anexe, a primit aprecieri deosebite în cercurile MMB,  ca argumentaţie şi obiectivitate, cu o singură observaţie: că s-a greşit numai la capitolul “nepomenirea ierarhului”.  

            Lipsa acestor elemente esenţiale, care ţin de obiectivitatea demersului şi dezbaterilor începute pe marginea Scrisorii deschise, a contribuit la crearea de confuzii, derută şi tulburare la nivelul opiniei publice şi al celor prezenţi la conferinţă. 

           Toate aceste lacune i-au determinat pe organizatori şi pe conferenţiari să fie pripiţi cu catalogările şi ofensele aduse chiar de la începutul conferinţei.

         O astfel de abordare subiectivistă dovedeşte o lipsă de realism şi de profunzime a înţelegerii fenomenului în cauză, lipsa spiritului creator, de dialog, de conlucrare şi lipsa interesului pentru o rezolvare paşnică a unui conflict pornit tocmai pe dezinformare şi partizanat teologic.

           Iubirea pentru Adevăr cere reguli stricte, care, atunci când sunt eludate, produc reacţii adverse şi neaşteptate. 

              La Piatra Neamţ nu trebuia să fie reluate temele sinodului, ci aduse în discuţie toate datele la zi, din toate Bisericile Ortodoxe, de la ierarhi, clerici, teologi. Trebuia prezentată suma dezbaterilor din toate Bisericile Ortodoxe în momentul de faţă. Atunci tema şi conţinutul conferinţei s-ar fi dovedit realiste, actuale şi constructive. Or, conferinţa şi-a propus din start impunerea “victoriei sinodului”, fără nicio umbră, fără abateri, greşeli şi amendamente. S-a încercat  reducerea la tăcere a celor care au contestat laturile neortodoxe ale acestuia. Faptul că nu au fost acceptate forme de opoziţie denotă o notă de impostură, deloc specifică vieţii, comuniunii şi dezbaterilor ortodoxe.

---

[1] Data de 1 septembrie a fost proclamată de către Sinodul din Creta drept zi de meditaţie creştină asupra mediului înconjurător, cu alte cuvinte, zi de sărbătoare New Age, ştiut fiind că ecologia este arma ideologică prin care se propagă idolatria cultului New Age. Această zi se serbează şi de către romano-catolici, într-o zi mondială instituită de papa Francisc, în 2015. Iată, descris de un site iezuit, modul în care ecologia new-agistă îşi dă mâna cu ecumenismul: “Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei pune accentul în primul rând pe aspectul ecumenic, astfel că creştinii catolici şi ortodocşi se pot regăsi într-o unică rugăciune pentru îngrijirea creaţiei lui Dumnezeu. Nu este o întâmplare faptul că enciclica Laudato si face trimitere, încă din primele paragrafe, la contribuţiile patriarhului ecumenic Bartolomeu și ale mitropolitului ortodox Ioannis Zizioulas. De aceea, se poate spune că Ziua mondială de rugăciune este o urmare firească a enciclicei pontificale” (http://www.iezuiti.ro/2015/08/11/papa-a-proclamat-1-septembrie-ziua-mondiala-de-rugaciune-pentru-ocrotirea-creatiei/).  

[2]http://www.activenews.ro/stiri-social/Comunicat-important-privind-tulburarile-aduse-de-Sinodul-din-Creta-Atanasie-si-iezuitii-au-recurs-la-aceeasi-viclenie-la-sfarsitul-secolului-al-XVII-lea-cand-au-reusit-sa-sfasie-trupul-Bisericii-Ortodoxe-din-Transilvania-135873. Comparaţia făcută de cei de la Christiana este interesantă din perspectiva faptului că sinodul din Creta creează într-adevăr premisele transformării Bisericii Ortodoxe într-un fel de Biserică Greco-Catolică, însă rolul lui Atanasie Anghel îl joacă în acest scenariu semnatarii deciziilor din Creta, nicidecum semnatarii Scrisorii adresate ierarhilor cu privire la sinodul din Creta.

[3] https://www.facebook.com/protopopiatpnt/. Acest articol a fost publicat în preziua conferinţei, având un titlu sugestiv şi mobilizator.

[4]https://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/23083-patriarhul-daniel-si-ips-teofan-au-impresionat-sfantul-si-marele-sinod-din-creta.html.