Am
citit cu consternare un articol intitulat “Comunicat
la comunicatul schismaticilor” (numit în continuarea textului „Comunicat”), publicat în ediţia din 28
august 2016 a ziarului dumneavoastră, scris în numele unui “grup de credincioşi din Târgu Neamţ”, în care se doreşte exprimarea
ataşamentului credincioşilor respectivi faţă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit
Teofan al Moldovei şi Bucovinei
şi faţă de hotărârile sinodului din Creta, pe care înaltul ierarh le-a semnat.
Articolul este scris într-o manieră reducţionistă,
răuvoitoare, şi cuprinde un şir întreg de dezinformări, interpretări teologice
deformate şi mai ales atacuri la persoană cu un conţinut nedemn de o publicaţie
ce îşi propune informarea corectă a publicului. Tema este Scrisoarea către arhiereii ortodocşi, publicată de către un grup de
teologi, clerici şi mireni, adresată Înaltpreasfinţiei Sale, Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în care semnatarii îi cereau înaltului
ierarh să se dezică de hotărârile eretice ale sinodului din Creta, pentru a nu
lăsa ca erezia să se cuibărească în dreapta cugetare ortodoxă a Bisericii
Ortodoxe din Moldova şi Bucovina. Textul Scrisorii
a fost însoţit de liste de susţinere din partea a 4500 de credincioşi ortodocşi
de pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
“Comunicatul” semnat de credincioşii din Târgu Neamţ
porneşte de la prezumţia că “mulţi dintre bunii credincioşi nu au la dispoziţie
cărţi ce cuprind canoanele date în timp de Biserică” şi îşi propune să le
explice acestora că semnatarii Scrisorii
către ierarhi cu privire la sinodul din Creta ar fi interpretat greşit şi
mincinos canoanele. În acest scop, citează canonul 31 Apostolic, dar oferă o
explicaţie trunchiată a acestuia, întrucât, după cum poate vedea oricine
citeşte textul canonului, acesta impune
ascultarea preoţilor faţă de episcop, cu condiţia ca acesta să nu fi fost vădit
ca “vrednic de osândă
în privinţa dreptei credinţei şi dreptăţii”. Punem pe seama
faptului că şi “grupul de credincioşi” suferă de lipsa cărţilor ce cuprind canoanele date
în timp de Biserică, motiv pentru care nu a reuşit să citească şi tâlcuirea
canonului 31 apostolic, din Pidalion,
care spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor
mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul
tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor
de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se
învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” (Pidalion,
Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70). Mai pe înţelesul tuturor,
preoţilor le este interzis să se despartă de episcopul lor pe orice alt motiv
invocabil, dar au dreptul să se despartă
prin nepomenire de episcopul dovedit ca învăţând erezii.
Autorii “Comunicatului” trădează faptul că ştiau sensul
complet al canonului 31, pe care însă l-au ascuns de publicul cititor, deoarece
încearcă, cu o explicaţie absolut puerilă, demonstrarea faptului că la sinodul
din Creta nu s-a proferat nicio erezie: “sinodul nu a avut în
discuţie nicio învăţătură dogmatică”, deci,
conform logicii “grupului de credincioşi”, ierarhii nu puteau fi de acord cu o
erezie oarecare. Pentru dovedirea caracterului eretic al învăţăturii sinodului
din Creta este de ajuns să facem precizarea că în documentul “Relaţia
Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”,
la articolul 19, se spune: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB) au
convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto
(1950), intitulată Biserica, bisericile
şi Consiliul Mondial al Bisericilor sunt de o importanţă capitală pentru
participarea ortodoxă la acest consiliu”. Prin această afirmaţie sinodul din Creta ratifică Declaraţia de la Toronto, ale cărei
premise eclesiologice le consideră “de importanţă
capitală”. În Declaraţia
de la Toronto, a treia premisă eclesiologică este “Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare
decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin
urmare, ele caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor,
care mărturisesc că Hristos este Domnul”. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise:
“Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe
participante la CMB – nota noastră],
inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între apartenenţa
la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică.
Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra
muros [în
afara zidurilor Bisericii], care aparţin aliquo modo [în aceeaşi măsură]
Bisericii şi chiar că există o ecclesia
extra ecclesiam [Biserică în afara Bisericii]”. Afirmaţia asumată de sinodul din Creta, prin referirea
la premisele (documentul vorbeşte de premise,
la plural, chiar dacă în continuarea textului citează un pasaj dintr-una
singură) Declaraţiei de la Toronto, potrivit
căreia Biserica Ortodoxă nu este întrutotul identică cu Biserica lui Hristos şi
că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii şi chiar o “Biserică”
în afara Bisericii are un caracter dogmatic, este falsă şi, prin urmare, este eretică.
Toţi cei care au semnat documentul respectiv în Creta s-au asociat acestei
afirmaţii eretice şi au făcut-o public, în văzul întregii planete, deci cad sub
incidenţa directă a canonului 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.
După ce a lămurit “problema teologică”, „Comunicatul”
trece la atacuri la persoană. Cu un dispreţ fără margini faţă de nişte oameni
care, până la judecarea faptelor ce le sunt imputate şi condamnarea lor, se
află sub prezumţia de nevinovăţie, sunt preoţi ai Bisericii lui Hristos şi
merită respectul oricărui “grup
de credincioşi”,
autorii “Comunicatului” se lansează în câteva afirmaţii faţă de care avem
următoarele întrebări:
1.
De unde ştiu membrii
“grupului de credincioşi” că
Părintele Ieronim de la Codrii Paşcanilor este preot căsătorit şi ce probe au
prezentat în acest sens redacţiei ziarului, pentru a li se permite publicarea
unei asemenea calomnii? Părintele Ieronim este ieromonah, adică este preot
călugăr, iar asupra Preacuvioşiei Sale nu s-a adus niciodată, pe linie
bisericească, o asemenea acuză.
2.
De unde ştiu
credincioşii din Târgu Neamţ cum îşi desfăşoară activitatea părintele Mihail
Popescu în municipiul Piatra Neamţ? Părintele Mihail Popescu este foarte
apreciat nu numai în Spitalul Judeţean de Urgenţe, dar şi în întreg oraşul Piatra Neamţ, iar la
adresa Sfinţiei Sale Spitalul Judeţean de Urgenţe Piatra Neamţ nu a formulat
niciodată niciun reproş pe linie profesională.
Comunicatul lansează ideea, vehiculată şi
în presa naţională, că cei ce fac astfel de “schisme”
slujesc interesele “străine de neam şi ţară”. De prezentat dovezi nu prezintă şi
nimeni din redacţia ziarului nu le pretinde, că doar e o ţară liberă şi, în
numele libertăţii la informare, oricine are dreptul să înjure pe oricine. Este
evident pentru orice om de bună-credinţă faptul că, în contrast cu nivelul
josnic al „Comunicatului” de Târgu Neamţ, Scrisoarea
remisă Înaltpreasfinţiei sale Teofan şi publicului a respectat linia celui mai
firesc respect şi a bunului-simţ.
Cea mai
interesantă parte a acestui comunicat este cea legată de “cele 1000 de semnături
publicate”. Pasajul care vorbeşte despre
semnături este o minciună de la un capăt la altul, dar el ne oferă o imagine
despre cine se află de fapt în spatele acestui comunicat.
Întrucât se laudă că ne vor acţiona în judecată,
scutindu-ne de obligaţia de a-i acţiona noi, ne manifestăm curiozitatea faţă de
câteva răspunsuri pe care vajnicii apărători ai Ortodoxiei din “grupul de
credincioşi” vor fi chemaţi să le ofere oamenilor legii la întrebări de genul:
1.
Pe siteul nostru au fost
publicate câteva liste de semnături, conţinând
cel mult 250 de nume din 4500. Publicarea lor s-a făcut cu protejarea
confidenţialităţii datelor şi cu acordul celor care şi-au dat semnătura pe
aceste liste. Unde au fost publicate celelalte 750 de semnături până la cifra
de “1000 de semnături”, pe care o vehiculează
articolul, de vreme ce toate cele 4500
de semnături adunate au fost trimise Înaltpreasfinţiei Sale, Mitropolitului
Moldovei şi Bucovinei, care, conform Legii 677/2001,
are obligaţia să le păstreze şi să nu le ofere nimănui, cu
atât mai puţin să le publice?
2.
De unde ştiu membrii “grupului
de credincioşi” că “cele 1000 de semnături publicate” sunt nişte falsuri? De
unde ştiu că chiar şi cele 250 de semnături publicate pe site
sunt falsuri? Doar pentru că, conformându-ne Legii 667/2001, care cere protecţia datelor
personale, nu am afişat seria şi numărul de buletin? Cum au făcut
această verificare şi mai ales cu ce drept legal? Afirmaţia că
listele de semnături înaintate de noi Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sunt
false o pot face numai organele de cercetare penală, după ce le studiază, dacă
sunt sesizate să facă acest lucru. Până
în acest moment nu am auzit nici ca organele de anchetă penală să fi fost
sesizate în această privinţă sau să se fi autosesizat, nici să fi emis un act
legal care să arate că 1000 de semnături din cele 4500 sunt false.
3.
De unde îi cunosc membrii “grupului de credincioşi” pe cei 4500 de semnatari ai acelor liste, de vreme
ce listele sunt confidenţiale şi se află în posesia Mitropolitului Moldovei şi
Bucovinei, care are obligaţia legală de a nu le oferi nimănui?
4.
Cum vor dovedi membrii
“grupului de credincioşi” că
“majoritatea celor ce apar cu semnătura” nu au fost
întrebaţi, fiind înscrişi în fals? Semnăturile au venit din toată Mitropolia,
este exclus ca majoritatea lor să fi venit din Târgu Neamţ, pentru a presupune,
de exemplu, că cei mai mulţi semnatari ar fi membri ai acestui “grup de
credincioşi”. Cum îi
vor afla pe toţi cei ce au semnat pe liste şi cum vor demonstra că ei au fost
păcăliţi? O astfel de activitate este de competenţa organelor de cercetare
penală, iar asumarea ei de către cineva
care nu are calitatea de a exercita autoritatea de stat se constituie în
infracţiunea penală de uzurpare de calităţi oficiale şi se pedepseşte, potrivit
art. 258 Noul Cod Penal, art. 1, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
5.
Cum a fost posibil ca o
publicaţie responsabilă să admită publicarea unor asemenea elucubraţii pe baza
unei promisiuni vagi: “vom dovedi că majoritatea...”, când normal era ca dovedirea să se facă înainte de publicarea materialului şi să facă
obiectul conţinutului său?
6.
De unde ştiu membrii
“grupului de credincioşi” că
toţi semnatarii tabelelor de susţinere “se dezic de aceste semnături”? Au cumva contact cu 1000 de persoane din toată
Mitropolia, sau, mai precis cu 4500, câţi sunt ei în realitate? Sau au început
să facă investigaţii în teritoriu? Cu ce drept?
7.
Cum vor putea demonstra
membrii “grupului de credincioşi” din Târgu Neamţ că cei ce au semnat au fost
manipulaţi şi nu au ştiut ce semnează, când capetele tabelelor de semnături
precizau următoarele: “Tabel cu semnături împotriva sinodului din
Creta 2016 pentru susţinerea Scrisorii adresate ierarhilor participanţi şi
celor din Sinodul BOR”? Un astfel de model de
tabel se poate descărca şi acum de pe siteul nostru www.aparam-ortodoxia.ro. De la
momentul publicării acestei scrisori s-au mai adăugat circa 800 de semnături,
iar acuzaţia că semnatarii acestora sunt dezinformaţi nu mai poate fi invocată,
dat fiind fluxul de informaţii produs de acest subiect atât de fierbinte.
8.
Cum vor putea demonstra
membrii “grupului de credincioşi” calitatea procesuală în cazul acţiunii juridice pe
care ne-o intentează? Mai precis, în afara cazului în care vor demonstra că ei
înşişi au fost trecuţi pe acele liste de semnatari în mod fraudulos, cum vor
putea motiva acţiunea în justiţie, când nu sunt vătămaţi în mod direct în
niciun fel de demersul nostru?
9.
Cum vor reuşi membrii
“grupului de credincioşi” să-şi
păstreze acest convenabil anonimat, la adăpostul căruia îşi permit să jignească
pe oricine, când vor fi obligaţi să îşi decline identitatea pentru a putea
înainta o acţiune judiciară?
10.
Sunt conştienţi membrii
“grupului de credincioşi” că în
Noul Cod Penal există o infracţiune numită inducerea
în eroare a organelor judiciare, care se pedepseşte cu închisoarea?
Infracţiunea constă în intentarea unei acţiuni penale cuiva despre care ştii că
este în fapt nevinovat.
11.
Potrivit deontologiei
presei, dreptul de a informa nu trebuie să fie utilizat în scopul de a
prejudicia persoane sau grupuri din punct de vedere fizic, moral, intelectual,
cultural sau economic. Astfel, “Codul deontologic al jurnalistului” prevede că:
„Jurnalistul este dator să caute, să
respecte și să comunice
faptele - așa cum acestea pot
fi cunoscute prin verificări rezonabile – în virtutea dreptului publicului de a
fi informat (...) Jurnalistul este dator să nu instige la ură și violență atunci când
relatează fapte sau își exprimă opiniile.
Jurnalistul va verifica informațiile în mod
rezonabil înainte de a le publica și va exprima opinii
pe o bază factuală. Informațiile vădit
neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că
sunt false nu vor fi publicate.” Este
conştientă jurnalista care a postat acest document de răspunderea care-i revine
în faţa legii, pentru că a girat un text calomnios, plin de informaţii
neverificate şi vădit tendenţioase?
Finalul “Comunicatului” este un îndemn la lecturarea
unui şir lung de canoane ale Sfintei
Biserici. Este de presupus că, datorită lungimii scrierii, autorii au uitat că,
doar cu câteva paragrafe mai sus, deplânseseră lipsa din casele credincioşilor
ortodocşi a unor scrieri bisericeşti care să cuprindă canoanele Sfintei
Biserici.
Mihai-Silviu Chirilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu