miercuri, 7 septembrie 2016

De ce a fost conferinţa de la Piatra Neamţ un eşec total pentru organizatori


Joi, 1 septembrie[1] 2016, la Cinematograful Dacia Panoramic, din centrul municipiului Piatra Neamţ, s-a desfăşurat o conferinţă numită “O dezbatere teologică în legătură cu Sinodul din Creta”. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Christiana, cu sprijinul Protopopiatului Piatra Neamţ, iar scopul acestuia a fost demonstrarea ataşamentului clerului şi credincioşilor nemţeni faţă de hotărârile Sinodului din Creta.
Motivul organizării unei astfel de conferinţe la Piatra Neamţ a fost apariţia în zona Neamţului a unei luări de poziţie foarte puternice contra acestui sinod. Atitudinea tranşantă a unor monahi, clerici, teologi şi mireni a fost criticată atât de către Asociaţia Christiana, care a lansat un comunicat în care contestatarii sinodului erau acuzaţi de… rupere a unităţii Bisericii după modelul uniatist[2], cât şi de unele personalităţi ale lumii clericale nemţene, care au simţit nevoia să scrie “întru apărarea Mitropolitului nostru[3]. În ultimele săptămâni, în zona Neamţ a fost răspândit zvonul că autorii Scrisorii către ierarhi... doresc “să-l dea jos pe Înaltul”, lucru cu desăvârşire neadevărat.
Pentru ca acest eveniment să aibă succesul scontat, preoţii din protopopiat l-au recomandat credincioşilor din parohii, iar organizatorii au invitat trei profesori, doi universitari şi unul de seminar, din diverse părţi ale ţării, pentru a demonstra că la nivel naţional există un consens şi că atitudinea de contestare a sinodului din Creta este greşită.

         Răsturnare de situaţie

La ora începerii conferinţei totul părea perfect aranjat pentru un succes de răsunet, menit a transmite un mesaj la nivel naţional că opozanţii sinodului la Neamţ sunt o mână de oameni, care nu pot avea nicio influenţă asupra poporului credincios şi nu trebuie luaţi în considerare. O sală arhiplină îi făcea pe organizatori să se plimbe încrezători şi zâmbitori printre credincioşii invitaţi din parohiile nemţene, în aşteptarea evenimentului menit a demonstra că sinodul din Creta a fost “o victorie a Ortodoxiei”, iar contribuţia ierarhilor români la acesta a avut darul de a-i impresiona pe participanţi[4]. Printre cei prezenţi, opozanţii deja cunoscuţi datorită poziţiei luate contra sinodului din Creta, în număr foarte mic, au trăit sentimentul aruncării într-o groapă cu lei, aşteptând să fie judecaţi şi condamnaţi.
Şi totuşi, în ciuda tuturor pregătirilor, ceva nu a funcţionat deloc. La câteva minute de la începerea conferinţei, cea mai mare parte a audienţei s-a întors împotriva invitaţilor şi a organizatorilor, iar atmosfera s-a transformat dintr-una de adeziune la concluzii prestabilite într-una de dezbatere teologică autentică, cu accente critice, cu întrebări foarte pertinente, cu replici foarte documentate ale sălii, cu manifestări de indignare, de altfel inerente unei astfel de confruntări.
Această conferinţă a fost scăpată de sub control de către organizatori din două motive:
1.      Voia lui Dumnezeu.
2.     Patru erori fatale pe care le-au făcut.
         Nu încape nicio îndoială că totul se întâmplă cu voia lui Dumnezeu pe acest pământ. Când un eveniment atât de bine organizat se întoarce împotriva celor care l-au pus la cale, nu e greu de înţeles că el nu a fost bineplăcut lui Dumnezeu. Cei prezenţi la acel eveniment din postura de opozanţi ai sinodului din Creta au resimţit acest lucru mai bine decât oricine altcineva.

            Erori fatale de organizare

În ceea ce priveşte erorile fatale de organizare, ele au fost, în opinia mea, următoarele:
1.    Preoţii nu au ţinut seama de structura spirituală a unor parohii. Atunci când au făcut invitaţiile, preoţii nu au luat în considerare faptul că duhul ecumenist, mentalitatea secularistă şi slaba activitate misionar-pastorală au făcut ca multe dintre parohiile ortodoxe actuale să fie alcătuite din două categorii de credincioşi: credincioşii ocazionali, cei care vin la biserică din diverse motive (necazuri, obişnuinţă etc.), dar care nu sunt ataşaţi cu trup şi suflet învăţăturilor Bisericii, pe care le amestecă cu tot felul de ideologii lumeşti, şi credincioşii devotaţi Bisericii, care, în fiecare parohie, alcătuiesc un grupuscul de oameni bine puşi la punct cu problematica spirituală, informaţi, preocupaţi de lectură, cu o viaţă duhovnicească ordonată de relaţia strânsă cu un duhovnic. Cei din prima categorie menţionată nu participă la conferinţe, pentru că tematica discutată nu îi preocupă. În acest fel, în momentul în care preoţii au făcut mobilizarea la conferinţă, fatalmente au apelat la credincioşii devotaţi, care în mare parte sunt adversari ai sinodului din Creta, deoarece înţeleg implicaţiile acestuia şi nu se lasă impresionaţi de discursuri triumfaliste. Aşa se explică faptul că sala a trecut atât de repede de partea contestatarilor sinodului, deşi a fost adusă să ovaţioneze realizările acestuia.
2.   S-a pronunţat cuvântul “extremişti. A doua eroare fatală a fost etichetarea celor care contestă sinodul ca “extremişti”, o acuzaţie extrem de gravă şi cu conotaţii penale în legislaţia civilă. Încredinţat de către organizatori că se află în prezenţa unei audienţe favorabile, unul dintre invitaţi a catalogat, cam în a doua frază pe care a rostit-o, pe cei ce contestă sinodul din Creta drept “extremişti”. Acest termen a avut efectul unui chibrit aprins aruncat într-un siloz plin de fân uscat. Din acel moment, între pupitru şi sală s-a instalat o stare de vădită ostilitate.
3.    Nu s-a început cu rugăciune. A treia eroare fatală a fost începerea acestei conferinţe fără rostirea rugăciunii de deschidere. O conferinţă teologică ce începe fără rugăciunea Împărate ceresc” este sortită a se desfăşura fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Rugăciunea a fost făcută după vreo 15 minute, când cineva din sală le-a atras atenţia organizatorilor asupra acestui lucru.
4.  Invitaţii care contestau sinodul au fost invitaţi să plece. Către sfârşitul conferinţei, când atmosfera era încinsă, un tânăr domn, care s-a recomandat ca reprezentant al unei asociaţii partenere în organizarea conferinţei, s-a urcat pe scenă şi a invitat pe cei cărora nu le convine discuţia să plece. Peste câteva minute, aproape întreaga audienţă a cântat de trei ori “Hristos a înviat!” şi a părăsit sala.

         Vocea poporului contestă vehement sinodul din Creta

         Timp de două ore şi jumătate, într-o atmosferă punctată şi cu discuţii cât se poate de teologice, dar şi cu răbufniri de indignare, sala a cerut răspunsuri la întrebările care o frământau. Pe unele le-a primit, pe cele mai multe le-a contestat. O doamnă din Germania a povestit, cu lacrimi în ochi şi în glas, care este situaţia în diaspora românească din acea ţară, cum ecumenismul este practicat acolo de ani buni, cum ereticii se împărtăşesc în bisericile ortodoxe chiar fără a fi botezaţi. I s-a recomandat să depună o plângere la autorităţile eclesiale, ca şi cum acestea nu ar fi la curent cu această situaţie.
           Unul dintre invitaţii să conferenţieze a cerut să i se arate cea mai mică urmă de erezie în documentele din Creta. I s-au citat câteva dintre premisele Declaraţiei de la Toronto, despre care sinodul spune că “sunt de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aceste premise spun că apartenenţa la Biserica Universală depăşeşte apartenenţa la propriul corp eclesial, că nu există o identitate completă între Biserica lui Hristos şi membrele CMB (deci că Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Hristos, ci doar o parte din ea), că în afara Bisericii există creştini, care trebuie consideraţi în egală măsură membri ai Bisericii, că există chiar “Biserică în afara Bisericii”. S-a pus întrebarea “cum se împacă afirmaţia din Declaraţia de la Toronto ecclesia extra ecclesiam [“Biserică în afara Bisericii”] cu cuvintele sfântului Ciprian al Cartaginei extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”]? S-a afirmat că această recunoaştere a premiselor Declaraţiei de la Toronto ca fundamentale reprezintă o părtăşie la erezia eclesiologică a acestora.
          Răspunsul la această interpelare a fost că documentul 6 nu se referă decât la premisa din Declaraţie pe care o citează (premisa 2), în ciuda faptului că textul spune “Ele [Bisericile Ortodoxe] au convingerea profundă că premisele Declaraţiei de la Toronto sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, deci evocă premisele la plural, iar apoi citează una din ansamblul lor, care se aplica argumentării respective din text, fără a spune că este de acord doar cu acea premisă sau cu încă vreuna, dar că le-ar respinge pe cele ce sunt profund neconforme cu Ortodoxia şi sunt purtătoare ale unei concepţii eclesiologice eretice.
            Un alt răspuns şocant a fost că pe siteul oficial www.basilica.ro, documentele sinodului sunt... traduse greşit. Cum este posibil aşa ceva? Să nu existe nimeni în România care să poată traduce câteva pagini din limbile oficiale ale sinodului, în condiţiile în care în ţară există zeci de mii de cabinete de traducere profesională? De ce îşi asuma Patriarhia Română astfel de erori care dezinformează credincioşii?
          S-a obiectat că, chiar şi în condiţiile în care se acceptă doar premisa citată în text, anume că membrele CMB nu sunt obligate să se recunoască reciproc ca biserici în adevăratul sens al cuvântului şi că nicio biserică nu e obligată să-şi modifice eclesiologia, prezenţa Bisericilor Ortodoxe în CMB este inutilă şi contrară principiilor misionare afirmate cu emfază în textul documentului 6 (ducerea mesajului lui Hristos către cei ce s-au despărţit de Biserică etc.), deoarece, în baza acestor principii, nu va reuşi să impună niciodată cuiva din CMB eclesiologia ortodoxă, prin urmare nu va reuşi niciodată să îi aducă la Ortodoxie pe ereticii prezenţi în acel consiliu. În plus, neobligativitatea recunoaşterii ca biserici depline este reciprocă, aşadar celelalte membre CMB nu sunt nici ele obligate să recunoască Biserica Ortodoxă ca Biserică deplină. Asumarea şi acceptarea acestui principiu, pe lângă o lepădare de credinţa ortodoxă, reprezintă şi un grav deserviciu adus misiunii Bisericii, deoarece ereticii vor vedea Biserica Ortodoxă ca pe încă una dintre “bisericile” creştine, nicidecum ca pe singura deţinătoare a adevărului de credinţă.
           S-au adus obiecţii cu privire la “discriminarea de gen”, arătându-se că aceasta este o concesie gravă făcută lobby-ului LGBT. Astfel, s-a arătat că într-unul din documentele semnate în Creta apar referiri la teoria genului, inflamând, practic, lupta ONG-urilor creştine cu propaganda susţinută de mişcarea LGBT. Invitaţii au fost întrebaţi de ce era nevoie de aceste prevederi într-unul din documentele oficiale ale Bisericii Ortodoxe, de vreme ce Biserica nu a practicat şi nu practică discriminarea, manifestând dragoste faţă de toţi fiii ei, inclusiv faţă de persoanele de orientare homosexuală, pe care doreşte să le aducă pe calea credinţei. La răspunsul neconvingător ce s-a dat, s-a replicat că a fost un moment în care participanţii ortodocşi din CMB au fost aproape de a admite o reconsiderare a poziţiei teologice faţă de homosexualitate, folosindu-se cu acel prilej expresia “nediscriminare de orice natură.
             A fost contestat articolul 22 al documentului 6, punându-se întrebarea dacă nu cumva plasarea în mijlocul unui text referitor la participarea ortodoxă la CMB a unei declaraţii de condamnare a celor angajaţi într-o “presupusă apărare a Ortodoxiei autenticese referă de fapt doar la cei ce condamnă implicarea Bisericilor Ortodoxe în ecumenism, ştiut fiind că pentru toate celelalte forme de neorânduială canonică există legi canonice stricte.
           S-a pus întrebarea dacă nu cumva sistemul sinodal a fost pervertit prin deciziile sinodului. Răspunsul a fost nesatisfăcător, fiind centrat pe motivarea modului de reprezentare la sinod, când de fapt întrebarea era dacă nu cumva s-a creat un nou sistem sinodal, unul de tip papal, cu puteri extinse în mod necanonic.
           Au existat puternice obiecţii faţă de practica rugăciunii interconfesionale, iar la răspunsul că această practică a fost stopată în ultima perioadă, s-au prezentat înregistrări video şi imprimate de slujbe săvârşite în comun de preoţi ortodocşi şi catolici.
               Conferenţiarii de la tribună au afirmat că Bisericile Ortodoxe evaluează participarea la CMB. Li s-a replicat că nicăieri nu scrie în documente că s-a luat decizia retragerii din CMB, ci doar că se face o evaluare, ceea ce nu înseamnă că la capătul acestei evaluări se va lua decizia părăsirii CMB. Dimpotrivă, documentul 6 abundă de angajamente de continuare a dialogului ecumenic.
         Unul dintre conferenţiari a afirmat că nu există nicio menţiune a termenului “ecumenist” în text, o încercare subtilă de eludare a realităţii, ştiut fiind că, de fapt, “ecumenism” şi mişcare ecumenică” reprezintă acelaşi lucru.
           Una dintre cele mai disputate teme a fost, cum era de aşteptat, denumirea de “biserici” acordată ereticilor şi schismaticilor. S-a încercat explicaţia dogmatico-filosofică a detaşării numelui de esenţa pe care o denumeşte, pentru a se înţelege cum se poate numi ceva biserică”, pentru ca apoi să i se conteste caracterul eclesial. În sprijinul argumentării a fost adusă explicaţia “dacă am numi maimuţa om, nu înseamnă că maimuţa este om”. La această explicaţie s-a replicat că Aristotel, părintele logicii formale, consideră că numele surprinde trăsăturile esenţiale ale lucrului denumit. La fel, Scriptura ne spune că Adam a dat nume tuturor animalelor. Cum le-ar fi dat nume, dacă nu înţelegea ce sunt? Unul dintre invitaţi a replicat că asocierea numelui la natură este riscantă, dând exemplu unor eretici din Antichitatea creştină, care au creat o teorie triteistă referitoare la modul de însuşire a Fiinţei comune de către Persoanele Treimice. I s-a reproşat că încurcă planurile, deoarece ereticii antici au făcut această confuzie din cauza incapacităţii de a înţelege maniera perihoretică în care coexistă Persoanele Treimice, având o singură Fiinţă, Care rămâne astfel indivizibilă. O replică ce a stârnit hilaritate a fost aceea că dacă ereticii au fost numiţi “biserici” aşa cum s-ar numi maimuţa om, atunci sinodalii şi-au bătut joc de ei, şi-au bătut joc şi de noi, şi de maimuţă, şi de om... 
              La această temă s-a încercat şi o demonstraţie canonico-istorică, argumentată cu un text al unui sinod local din 1484, cu altul din Enciclica Patriarhală din 1848, şi chiar cu canonul Sfântului Vasile care vorbeşte despre schismatici. S-a replicat că termenul “ecclesia” folosit de acele texte poate fi interpretat în sensul său de bază, ca “adunare”, nu în sensul teologic de Biserică, aşa cum făceau Molitfelnicele româneşti, care vorbeau despre lepădarea de “adunarea papistaşilor” sau “adunarea luteranilor” etc. Mai mult, s-a argumentat (din păcate s-a vociferat, deoarece nu s-a mai oferit microfonul pentru ca obiecţia să se facă auzită) că acel canon al Sfântului Vasile trebuia însoţit de tâlcuirea din Pidalion, care punea în altă lumină cele afirmate de către cel ce îl folosea pentru a spune la un moment dat: “Nu s-a făcut mai mult la acest sinod decât au făcut Sfântul Vasile sau cei prezenţi la sinodul din 1484” (cuvinte care au fost întâmpinate cu ostilitate).
             Obiecţia referitoare la interpretarea trunchiată a canoanelor a primit-o din nou acelaşi invitat, care trebuie admirat pentru modul în care a reuşit să dialogheze cu aproximativ 500 de oameni, dintre care cei mai mulţi erau în vădit dezacord cu ce spunea, şi atunci când, inevitabil, s-a ajuns la problema nepomenirii ierarhului. Acesta a prezentat canonul 31 apostolic, arătând că acel canon îl osândeşte pe preotul care nu pomeneşte pe ierarhul său, apoi a asociat acest canon cu canonul 13 al sinodului I-II din Constantinopol. I s-a cerut să pună pe ecran şi tâlcuirea canonului 31 apostolic, care spune aşa: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” (Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70). Tâlcuirea face şi o firească legătură cu canonul 15, pe care invitatul a omis să o facă. Diferenţierile operate de sfinţia sa între ereziarh, eretic, erezie etc. au fost neconvingătoare, nereuşind să întoarcă prevederile clare ale canonului 31 şi ale canonului 15 I-II. La fel de irelevantă a fost şi precizarea că trebuie aşteptat ca episcopul eretic să greşească de trei ori (adică să fie sancţionat, în cazul nostru, după al treilea sinod panortodox de tipul celui din Creta?).

           Doar din lectura acestor teme discutate şi din vizionarea altor întrebări pertinente care s-au pus şi care nu pot fi cuprinse în această relatare datorită numărului mare, dar vor putea fi analizate pe filmarea care va fi pusă în curând la dispoziţia publicului larg, se poate constata că la conferinţa de la Piatra Neamţ au participat nişte oameni care au discutat probleme foarte importante şi serioase, în cunoştinţă de cauză. Relatările contrare, care au pus accent exclusiv pe protestele din sală din unele momente ale conferinţei, încearcă să mascheze acest eşec al celor care au dorit să facă o conferinţă de fidelizare cu sinodul din Creta.
          Cu această ocazie, preoţii din parohiile nemţene au putut observa pe viu reacţia vehementă a poporului, care se opune clar deciziilor eretice ale sinodului şi nu este dispus să se lase manipulat să le accepte sub falsul pretext al apărării unităţii Bisericii de duşmani închipuiţi.
            Cât despre organizatori, cred că se poate spune că au pregătit conferinţa lor, dar au participat la conferinţa poporului.

            Concluzii

         Deşi era firesc ca tema Conferinţei să pornească de la nivelul atins de declaraţiile Comunicatului MMB din 13 august 2016, ca raspuns la Scrisoarea deschisă adresată ierarhilor cu privire la sinodul din Creta, s-a luat de la început toată argumentaţia pentru susţinerea necondiţionata a sinodului, fără nicio critică şi fără greşelile deja recunoscute public. 
            De asemenea, se uită aspectul esenţial că Scrisoarea deschisă, cu toate cele 7 anexe, a primit aprecieri deosebite în cercurile MMB,  ca argumentaţie şi obiectivitate, cu o singură observaţie: că s-a greşit numai la capitolul “nepomenirea ierarhului”.  
            Lipsa acestor elemente esenţiale, care ţin de obiectivitatea demersului şi dezbaterilor începute pe marginea Scrisorii deschise, a contribuit la crearea de confuzii, derută şi tulburare la nivelul opiniei publice şi al celor prezenţi la conferinţă. 
           Toate aceste lacune i-au determinat pe organizatori şi pe conferenţiari să fie pripiţi cu catalogările şi ofensele aduse chiar de la începutul conferinţei.
         O astfel de abordare subiectivistă dovedeşte o lipsă de realism şi de profunzime a înţelegerii fenomenului în cauză, lipsa spiritului creator, de dialog, de conlucrare şi lipsa interesului pentru o rezolvare paşnică a unui conflict pornit tocmai pe dezinformare şi partizanat teologic.
           Iubirea pentru Adevăr cere reguli stricte, care, atunci când sunt eludate, produc reacţii adverse şi neaşteptate. 
              La Piatra Neamţ nu trebuia să fie reluate temele sinodului, ci aduse în discuţie toate datele la zi, din toate Bisericile Ortodoxe, de la ierarhi, clerici, teologi. Trebuia prezentată suma dezbaterilor din toate Bisericile Ortodoxe în momentul de faţă. Atunci tema şi conţinutul conferinţei s-ar fi dovedit realiste, actuale şi constructive. Or, conferinţa şi-a propus din start impunerea “victoriei sinodului”, fără nicio umbră, fără abateri, greşeli şi amendamente. S-a încercat  reducerea la tăcere a celor care au contestat laturile neortodoxe ale acestuia. Faptul că nu au fost acceptate forme de opoziţie denotă o notă de impostură, deloc specifică vieţii, comuniunii şi dezbaterilor ortodoxe.


[1] Data de 1 septembrie a fost proclamată de către Sinodul din Creta drept zi de meditaţie creştină asupra mediului înconjurător, cu alte cuvinte, zi de sărbătoare New Age, ştiut fiind că ecologia este arma ideologică prin care se propagă idolatria cultului New Age. Această zi se serbează şi de către romano-catolici, într-o zi mondială instituită de papa Francisc, în 2015. Iată, descris de un site iezuit, modul în care ecologia new-agistă îşi dă mâna cu ecumenismul: Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei pune accentul în primul rând pe aspectul ecumenic, astfel că creştinii catolici şi ortodocşi se pot regăsi într-o unică rugăciune pentru îngrijirea creaţiei lui Dumnezeu. Nu este o întâmplare faptul că enciclica Laudato si face trimitere, încă din primele paragrafe, la contribuţiile patriarhului ecumenic Bartolomeu și ale mitropolitului ortodox Ioannis Zizioulas. De aceea, se poate spune că Ziua mondială de rugăciune este o urmare firească a enciclicei pontificale (http://www.iezuiti.ro/2015/08/11/papa-a-proclamat-1-septembrie-ziua-mondiala-de-rugaciune-pentru-ocrotirea-creatiei/).  
[2]http://www.activenews.ro/stiri-social/Comunicat-important-privind-tulburarile-aduse-de-Sinodul-din-Creta-Atanasie-si-iezuitii-au-recurs-la-aceeasi-viclenie-la-sfarsitul-secolului-al-XVII-lea-cand-au-reusit-sa-sfasie-trupul-Bisericii-Ortodoxe-din-Transilvania-135873. Comparaţia făcută de cei de la Christiana este interesantă din perspectiva faptului că sinodul din Creta creează într-adevăr premisele transformării Bisericii Ortodoxe într-un fel de Biserică Greco-Catolică, însă rolul lui Atanasie Anghel îl joacă în acest scenariu semnatarii deciziilor din Creta, nicidecum semnatarii Scrisorii adresate ierarhilor cu privire la sinodul din Creta.
[3] https://www.facebook.com/protopopiatpnt/. Acest articol a fost publicat în preziua conferinţei, având un titlu sugestiv şi mobilizator.

8 comentarii:

  1. Las un alt parinte care lucreaza la o replica sa demonteze aprecierile si analiza dumneavoastra. Evident ati participat la alta dezbatere decat cea la care m-am dus eu... Imi rezerv dreptul sa scriu si eu cateva randuri, daca voi simti nevoia si nu voi fi satisfacut, ca sa repet un cuvant care va place, de anumite argumente, poate prea blande si evident fara efect in inima dumneavoastra, macar pe cititori sa de-smintim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. preacucernice parinte, de ce sa lasati alt parinte sa lucreze la replica? de ce sa nu mi-o dati dumneavoastra, de vreme ce va vad asa de vocal pe internet? de ce sa lupte altul in locul domniei voastre? nu e mai indicat asa?

      Ștergere
  2. DREPT LA REPLICA:
    Mă simt obligat să reacționez la postarea "De ce a fost conferinţa de la Piatra Neamţ un eşec total pentru organizatori" scrisă de Dl Chirilă.

    In toată tulburarea provocată de unii pe marginea Sinodului din Creta sunt multe abordări tendențioase, și eu am venit de la 3000 de Km, ca un simplu invitat, pentru a discuta deschis despre un eveniment major al Bisericii la care am participat.
    Sunt convins că mulți dintre contestatarii Sinodului sunt de bună credință, dar unii chiar nu doresc să înțeleagă acest eveniment. Am venit la dezbatere pentru că simteam nevoia să discut deschis despre aceste lucruri, în mijlocul poporului în sânul căruia au apărut provocările. Mă gândeam că voi întâlni oameni doritori să audă, din mărturia unei persoane care a fost acolo, ce s-a întâmplat în Creta. Din păcate cei ce au venit la dezbatere ca protestatari, cu excepția câtorva, chiar nu erau interesați de lucruri concrete. Ceea ce era important era scandalul și provocarea.
    Nimeni nu și-a propus să arate că există consens în privința Sfântului și Marelui Sinod. Ne-am propus pur și simplu să dezbatem, să înțelegem mai bine ce stă în spatele acuzațiilor ce se aduc Sinodului din Creta și semnatarilor documentelor. Trebuie să recunosc faptul că am acceptat fără ezitare invitația și pentru că Înaltului Teofan i se face o mare nedreptate și m-am simțit obligat să aduc o mărturie despre contribuția Înaltpreasfinției Sale la lucrările Sinodului.

    La ora începerii dezbaterii de la Neamț chiar credeam că vom avea parte de o seară interesantă. În foarte scurt timp mi-am dat seama că o buna parte din cei prezenți erau acolo nu pentru a asculta sau a pune întrebări ci pentru a manifesta.... Dovada a venit la câteva minute după începere. Cred că Domnul Pavel Chirilă a fost surprins de atmosfera creată chiar înainte de intervenții și a omis să anunțe rugăciunea. E o greșeală pe care mi-o asum și eu și din fericire o tânără ne-a adus cu picioarele pe pământ și am rostit împreună rugăciunea. Mă întreb cum de ați acceptat să vă rugați cu noi ecumeniștii.....
    Spuneți că acolo a fost o dezbatere teologică autentică, cu accente critice, cu întrebări foarte pertinente, cu replici foarte documentate ale sălii, cu manifestări de indignare, de altfel inerente unei astfel de confruntări. Dacă doriți vă pot pune la dispoziție înregistrarea dezbaterii care va dovedi că a fost o atmosferă de-a dreptul penibilă, pe care jurnaliștii prezenți în sală au și confirmat-o a doua zi. Din punctul meu de vedere acest eveniment a dovedit clar că unele persoane frustrate încearcă să ajungă în centrul atenției prin coordonarea unor proteste manipulatoare. Este trist.... Din întrebările puse, am înțeles că sunt unele persoane cu adevărat preocupate să înțeleagă mesajul Sinodului din Creta. Din păcate chiar și față de acestea sala a manifestat lipsă de respect, astfel încât Preacuviosul Părinte - nesusținător al Sinodului din Creta- a fost nevoit în mai multe rânduri să intervină și să atragă atenția că atitudinea adoptată de protestatari este cu totul nepotrivită.

    RăspundețiȘtergere

  3. Sunt foarte surprins că nu ați înțeles obiectul dezbaterii de la Neamț. Noi nu am fost acolo pentru a judeca documentele Consiliului Mondial al Bisericilor ci pentur a înțelege mesajul Sinodului din Creta. Dovada că textul sinodal validează doar premisele care sunt citate este însăși formularea din text: "Este de la sine înţeles, prin urmare, că CMB nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Nicio biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2)." Doar aceste premise sunt asumate de Sinod. Dacă vreți să faceți documentul să spună mai mult decât spune e problema dumneavoastră, nu a Sinodului.
    Nu înțeleg de ce vă șochează că nu sunt de acord cu traducerea de pe pagina basilica.ro? Eu am preferat să citez din documentul oficial în franceză știind că și dumneavoastră cunoașteți această limbă. Cred că prin formarea pe care o aveți puteți înțelege diferența dintre un text original și o traducere.
    Nu doriți să asumați valoarea textelor sinodale nici măcar în aspectele care în mod evident clarifică limitele participării Bisericii Ortodoxe în dialog. Am afirmat și afirm încă o dată că Patriarhia Română a introdus un amendament care obligă Biserica ortodoxă la o evaluare periodică a participării la dialog. În cadrul acestei evaluări se va putea ține seamă și de obiecțiile aduse clerici și mireni. În sfârșit în urma documentului din Creta, participarea la dialog nu este una care să se prelungească indiferent de rezultate, ci există clar obligația evaluarii și luării unor decizii în funcție de rezultatele concrete ale dialogului. Eu am întrebat retoric dacă ar fi fost mai bine să nu existe o astfel de obligație de evaluare a participării la dialog.

    RăspundețiȘtergere
  4. Când afirmați că a fost un răspuns neconvingător la intrebarea despre poziționarea Sinodului față de problema căsătoriilor persoanelor de același sex, dovediți că nu ați ascultat răspunsul. Poziția dumneavoastră se bazează pe zvonuri despre întâlnirile preconciliare. Eu am spus că nu putem judeca acolo zvonurile și am adus în atenție texte concrete. Am spus clar că textele sinodale se poziționează foarte clar în acest sens. Pentru prima dată un Sinod afirmă răspicat că pentru a putea vorbi despre familie," Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție indispensabilă" (Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta (1) ). Textul mai săune:
    " Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși... Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare cu persoane de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. (8,9,10)"
    Spuneți că "s-a pus întrebarea dacă nu cumva sistemul sinodal a fost pervertit prin deciziile sinodului. Răspunsul a fost nesatisfăcător, fiind centrat pe motivarea modului de reprezentare la sinod, când de fapt întrebarea era dacă nu cumva s-a creat un nou sistem sinodal, unul de tip papal, cu puteri extinse în mod necanonic. "
    Iarăși îmi dau seama că nu v-au preocupat răspunsurile mele. Eu am arătat că Biserica are o natură sinodală și că în sinod se exprimă Bisericile prin reprezentanții lor. În Sinod au avut drept de cuvânt toți episcopii și nimeni nu a fost împiedicat să-și spună părerea, iar Bisericile autocefale aveau posibilitatea să refuze un text sau altul în urma dezbaterilor interne influențate și de discuțiile din plen. V-am arătat cu argumente canonică că Sinodul din Creta respectă principiile de organizare sinodală. Spre surprinderea mea, răspunsul din sală a fost: "Ne-ați năucit cu atâtea canoane!" Asta spune multe despre cât de mult îi preocupa pe protestatari referințele la Tradiția canonică.

    Legat de rugăciunile interconfesionale, uitați să reproduceți afirmația mea prin care m-am declarat ferm împotriva rugăciunilor mixte. Spuneți că " Unul dintre conferenţiari ( de fapt eu sunt acela) a afirmat că nu există nicio menţiune a termenului “ecumenist” în text, o încercare subtilă de eludare a realităţii, ştiut fiind că, de fapt, “ecumenism” şi “mişcare ecumenică” reprezintă acelaşi lucru."
    Eu am făcut distincția între ecumenism ca ideologie, ca orice noțiune care se încheie prin ism, și deschiderea ecumenică despre care vorbesc documentele. Am afirmat că ecumenismul ca mișcare care și-ar propune să acrediteze teoria ramurilor sau să constitue superbiserică este într-adevăr o realitate străină de învățătura Bisericii. Am afirmat că Sinodul din Creta arată că participarea la mișcarea ecumenică nu are ca obiectiv crearea unei Super biserici, și nu apără o ideologie a unirii bisericilor prin intermediul CMB. Textul spune concret: "CMB nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici..." (19)

    RăspundețiȘtergere
  5. Surprindeți bine faptul că una dintre cele mai disputate teme a fost, cum era de aşteptat, denumirea de “biserici” dar vorbiți de acordarea acestei denumiri ereticilor şi schismaticilor. Chiar nu faceți distincția elementară între a accepta o denumire și a acorda o denumire? Chiar a fost nepotrivită insistența dumneavoastă în a introduce argumentele aristotelice, și a refuza evidența că în toate perioadele istorice a fost folosită noțiunea de biserică însoțită de un adjectiv calificativ. Părintele Bahrim a atras atenția că o abordare ca a dumneavoastră poate duce la erori doctrinare.
    Menționați corect că au fost aduse în discuție textele sinodului din 1484 și Enciclica Patriarhală din 1848, şi chiar canonul Sfântului Vasile care vorbeşte despre schismatici" pe care Sfântul Vasile cel mare îi numește "din Biserică" ( în original este cu majusculă) Uitați să recunoașteți că atunci când ați replicat că termenul “ecclesia” folosit de acele texte poate fi interpretat în sensul său de bază, ca “adunare”, nu în sensul teologic de Biserică v-am pus pe ecran textul în original unde este vorba de Biserică, Biserica latină (aceea de care se lepăda cel ce intra în Biserica ortodoxă) cu majusculă și ați asumat public evidența ( dovadă stă înregistrarea care poate să vă fie pusă la dispoziție).
    Da, am afirmat și afirm răspicat că “Nu s-a făcut mai mult la acest sinod decât au făcut Sfântul Vasile sau cei prezenţi la sinodul din 1484”. Patriarhii ortodocși au folosit răspicat noțiunea de Biserică cu referire la catolici. Ei vorbesc în paragraful 17 despre Biserica apuseană și despre: "însãsi haina cea sfîsiatã a Mîntuitorului" făcând trimitere la schisma dintre ortodocși și latini.

    RăspundețiȘtergere
  6. Spuneți că am primit obiecții pertinente referitoare la interpretarea trunchiată a canoanelor. Nu ați avut răbdare să mă ascultați și pe lângă cele afirmate v-am pus pe ecran textele. Probabil nu ați putut urmări textul afișat, de aceea vă redau aici esențialul ca să nu spuneți că e o interpretare trunchiată. (Dumneavoastră citați jumătate din canonul 15 I-II fără să citiți canoanele 13 și 14 ale aceluiași sinod. Cine face interpretarea trunchiată?)
    Eu am dorit să spun cele de mai jos, dar cum atmosfera era de necontrolat, în parte am spus și în parte am afișat:

    În ordine cronologică, primul canon care abordează această problematică este canonul 31 apostolic . În acest canon este foarte importantă formularea : „nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privința dreptei credințe și a dreptății”. Unii ar putea înțelege că dacă un episcop ar fi acuzat de abateri în privința dreptei credințe și a dreptății, clericii s-ar putea separa cu de la sine putere de acesta. Ori canonul dorește să condamne tocmai această atitudine. Formularea: „nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă” se referă explicit la un act de judecată bisericească asupra episcopului. Ori canoanele 12, 20, 100 Cartagina, 1 Constantinopol (394), 15 Antiohia, 1 Chiril al Alexandriei, arată că sinodul este instanța competentă să judece un episcop. Când canonul 31 apostolic numește pe cel ce se rupe de episcopul locului ca fiind uzurpator, dorește să arate prin aceasta că dacă un cleric rupe comuniunea cu episcopul său fără să aștepte judecata sinodului, el uzurpă competența sinodală de judecată și se face pe sine însuși judecător împotriva rânduielii canonice. Această înțelegere este confirmată de către canonul 6 II ecumenic, care arată explicit că nu poate fi acceptată o acuză împotriva episcopului fără ca ea să fie investigată. Completând această înțelegere, canonul 9 al sinodului IV ecumenic arată că orice litigiu dintre un cleric și episcop, trebuie judecat de sinodul provinciei, iar dacă neînțelegerea ar fi între preot și mitropolit, plângerea să fie adresată patriarhului. În același sens, canonul 14 Sardica arată că fiecare caz privind comuniunea cu episcopul trebuie să fie rezolvat cu grijă și cu credință deoarece: „după cum episcopul este dator să ofere slujitorilor dragoste curată și tratament bun, în același chip și supușii cu sinceritate trebuie să îndeplin¬ească pentru episcopi cele ale slujbei”.
    În problematica analizată aici, canoanele 13, 14, 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, au o importanță aparte. Canonul 13 I-II vorbește explicit despre osândirea clericilor care nu-și pomenesc episcopul după rânduiala liturgică și canonică, „înainte de condamnarea lui finală”, uzurpând judecata mitropoliților. Canonul 14 I-II condamnă disprețuirea episcopului de către preot și îndepărtarea de la comuniunea cu acesta înainte de decizia sinodală.

    RăspundețiȘtergere
  7. Atunci când canonul 15 I-II, după ce confirmă cele precizate de canoanele 13 și 14 I-II, laudă separarea de episcop datorită unei erezii, afirmă de fapt că aceia care rup comuniunea cu episcopul ce propovăduiește erezia „nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”. Din aceste cuvinte reiese deslușit că atitudinea lăudată nu este aceea de separare a preotului de Biserică și sinod, prin ruperea comuniunii cu episcopul locului, ci tocmai de valorizare a comuniunii sinodal ierarhice, prin apelul pe care preotul respectiv îl face la mitropolitul care are competența de chemare în judecată a episcopului dovedit a fi atașat unei erezii deja condamnate de către Sinod.
    Astfel, dacă un episcop, deja mustrat de sinod pentru învățătura pe care o propovăduiește, reîntors în eparhia sa ar persevera în acea învățătură, este evident că preoții nu trebuie să aștepte o nouă judecată, ci, refuzând pomenirea episcopului ereziarh, atrag atenția instanței sinodale competente care are capacitatea de a cere socoteală episcopului respectiv. Această interpretare este susținută de întreagă tradiția canonică care arată că sinodul are competența de a judeca episcopii atât pentru probleme pastoral-administrative, cât și doctrinare (6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 10, 11, 62 Cartag.; 13, 14 sin. I-II).
    În același timp este lesne de înțeles că într-un grup de canoane (13, 14,15 I-II C-tinopol) care articulează comuniunea eclezială prin sistemul sinodal, nu se poate identifica drept soluție canonică separarea de episcopul locului și de sinodul din care acesta face parte, ci se afirmă manifestarea recursului printr-un act de nepomenire care este consecința perseverării episcopului respectiv într-o atitudine condamnată deja definitiv „de către Sfintele Sinoade și de către Sfinții Părinți”. În acest sens, textul arată că instanța care are competența de judecată a unor astfel de cauze, adică sinodul, nu va condamna pe preotul care refuză pomenirea episcopului pentru aceste motive, ci îl va aprecia ca un apărător al rânduielii din Biserică.

    Am arătat deasemenea că menționarea nepomenirii Primatului Greciei de către Mitropolitul Pireului este o manipulare pentru că această nepomenire nu se datorează protestului față de deschiderea ecumenică ci rânduielii Bisericii Greciei. Pe Arhiepiscopul Greciei nu-l pomenește nici un ierarh din Grecia, nici cei mai deschiși spre dialog. Aducerea în discuție a acestui subiect pentru a argumenta corecta aplicare a canonului 15 I-II, prin nepomenirea Mitropolitului Teofan este evident o manipulare grosolană de care chiar dumneavoastră v-ați dezis în discuția avută.
    Ca o concluzie, îmi exprim amărăciunea că o întâlnire care ar fi putut fi de un real folos a fost degradată, de către cei pe care-i susțineți, la nivelul unei "babilonii" așa cum jurnaliștii prezenți în sală au și relatat.
    Eu sunt convins că toate cunoștințele pe care le-ați dobândit în școlile teologice și prin lecturile dumneavoastră vă dau posibilitatea să distingeți adevărul de manipulări. E păcat că aveți o atitudine militantistă și v-ați ales o tabără care din păcate vă compromite. Nu cred că sunteți mândru de atmosfera creată la Piatra-Neamț de cei ce erau în tabăra dumneavoastră.....
    Eu cred că Biserica are nevoie de voci care să critice constructiv, din interior, în comuniune, cu realism și durere. Ati putea fi o astfel de voce credibilă, dar trebuie să renunțați la negarea evidențelor și la deformarea unor realități la care au fost martori atâtea sute de persoane.
    Cu deosebit respect, Pr Patriciu VLAICU

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...