Instigarea la ură împotriva Bisericii Ortodoxe Române

Jandarmeria Română şi organele de cercetare judiciară au obligaţia să ia notă de faptul că, de câteva zile, în unele oraşe de pe teritoriul României se desfăşoară, sub pretextul unor manifestaţii de stradă prilejuite de nemulţumiri sociale şi politice ale populaţiei, o acţiune extrem de gravă de încălcare în cascadă a întregii legislaţii naţionale cu privire la regimul cultelor religioase recunoscute de către stat.

Mai precis, ignorând complet sau interpretând în mod tendenţios şi cu rea-credinţă legislaţia României în domeniu, unele emisiuni de televiziune sau unii cetăţeni angajaţi în protestele de stradă care au cuprins România în ultimele zile prezintă activitatea perfect legală a Bisericii Ortodoxe Române de a-şi construi lăcaşuri de cult ca pe una infracţională, de jefuire a bugetului statului, acreditând ideea complet neadevărată că, din pricina construirii lăcaşurilor ortodoxe, România nu are spitale şi şcoli, afirmaţie infirmată, de exemplu, de practica guvernului din anii 2010-2012, care a închis spitale şi şcoli perfect funcţionale, pe motiv că... nu deservesc pe nimeni şi sunt o povară pentru buget. De asemenea, se acreditează ideea că fondurile bisericeşti ar trebui puse la dispoziţia bugetului de stat, în condiţiile în care toate cultele din România au facilităţi fiscale, prevăzute de lege.

 Sprijinul acordat de stat cultelor religioase pentru a-şi construi lăcaşuri de cult este stipulat de  articolul 10, al Legii 489/2006, a Cultelor, alineatul 2: “cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară”,  alineatul (3): “statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii” şi alineatul (6): “cultele recunoscute pot beneficia la cerere de sprijin material din partea statului, pentru cheltuieli privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale”, dar şi de articolul 11 al aceleiaşi legi, care spune “sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii”. 

Dreptul Bisericii Ortodoxe Române de a avea bunuri patrimoniale şi de a construi lăcaşuri de cult este prevăzut de art. 27 al Legii Cultelor, alineatul 1): “cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate şi administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii”, şi de Statutul Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 233, din 23 februarie 1949, art. 102, litera j), care prevede printre atribuţiile consiliului eparhial pe aceea de a “face demersuri către autorităţile publice centrale şi locale pentru obţinerea de sprijin destinat… construirii de noi biserici…”; de art. 185 al Statutului: “unităţile de cult pot solicita şi primi de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale fonduri în vederea construirii, reparării, conservării şi întreţinerii locaşurilor de cult..., în condiţiile prevăzute de lege”; de art. 189: “cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, precum şi pentru reparaţii şi construcţii noi vor fi acoperite de contribuţiile benevole ale credincioşilor, de veniturile unităţilor de cult obţinute din venituri proprii, de la bugetul de stat, de la bugetul autorităţilor publice locale şi al altor instituţii, în condiţiile legii” (sublinierile mele). 

Nu există până în acest moment din partea autorităţilor fiscale ale statului nici măcar o singură sesizare, rezoluţie, decizie, trimitere în judecată a Bisericii Ortodoxe Române pentru activităţi legate de dobândirea ilicită a sumelor utilizate pentru construirea de biserici.

Criteriile prevăzute de lege pentru primirea finanţării de la buget a bisericilor nou construite sunt îndeplinite de către proiectele Bisericii Ortodoxe, aceasta fiind condiţia sine qua non a aprobării lor de către autorităţile statului. Condiţia necesităţii noului lăcaş este documentată de către Biserică şi aprobată de autorităţile statului şi nu poate face obiectul aprecierilor persoanele ale unor persoane fizice sau redacţii de televiziune, cu atât mai puţin în cadrul unor revolte populare.

Biserica Ortodoxă are şi un drept moral de a primi subvenţii de la statul român pentru construirea de noi lăcaşuri de cult, dat fiind faptul că în timpul regimului comunist statul a distrus sute de biserici ortodoxe, unele dintre ele de patrimoniu naţional şi universal, a închis mănăstiri şi a dat altă utilizare clădirilor acestora. Toate aceste abuzuri au fost făcute în numele unor lozinci foarte asemănătoare celor din “strada” din zilele noastre.

În urma tuturor afirmaţiilor neadevărate, prezentate, exersate şi inculcate de ani de zile atât de  mass-media, cât şi de anumite pagini de pe Facebook sau de pe celelalte reţele de socializare, s-au înregistrat acţiuni concrete de stradă de instigare la ură faţă de Biserica Ortodoxă Română, prin:

1.     cereri de demitere a Patriarhului României, acuzat că nu a participat la o slujbă de pomenire a morţilor, unde nu îl invitase nimeni şi unde nu avea nicio obligaţie canonică să se prezinte, întrucât oficierea serviciilor funerare este obligaţia preotului paroh din parohia unde s-a înregistrat decesul (dacă este chemat la asemenea servicii), nu a Patriarhului României. În conformitate cu Statutul Bisericii Ortodoxe Române, art. 26, literele c), d) şi e), Patriarhul României reprezintă Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu autorităţile publice centrale sau locale, cu justiţia, cu societatea, cu celelalte Biserici surori, cu alte religii sau organizaţii cu caracter religios. Patriarhul este "interfaţa" Bisericii Ortodoxe cu societatea românească, iar un atac de asemenea anvergură la instituţia patriarhală (s-a strigat inclusiv "Jos Patriarhia!") este un atac la adresa tuturor credincioşilor ortodocşi români, mai ales în condiţiile în care această revoltă a reuşit să dărâme un guvern legitim al ţării şi se pregăteşte să destabilizeze şi alte instituţii politice;

2.    scandări împotriva clerului bisericesc ortodox, acuzat, la modul general, de fapte niciodată dovedite ca fiind săvârşite de toţi preoţii ortodocşi români;

3.      crearea unei pagini de Facebook numite “Jos Patriarhul Daniel”;

4.     scandări de genul: “Vrem spitale, nu catedrale”, “Jos Patriarhia”, “Jos Daniel”, “Jos hoţii din biserici”[1] (fără a se proba existenţa “hoţilor din biserici”);

5.       texte de genul “Scrisoare pentru Preafericitul Daniel: Mi-ar fi plăcut să te dai dracului jos din Mercedesul cu scaune încălzite şi să mângâi mamele care îşi caută copiii, să le spui că le îngropi morţii fără bani”[2], în care Patriarhul României este numit “cearşaf alb”, preoţii ortodocşi sunt numiţi “cohorte de popi”, funcţionarii bisericeşti sunt numiţi “slugi”, se acreditează ideea, nedemonstrată în niciun fel, că patriarhul nu a participat la serviciul funerar respectiv pentru că… nu i s-au oferit bani etc. (despre acest text se spune că a devenit viral pe reţelele de socializare);

6.      emisiuni în care se fac afirmaţii de genul "bisericile apar ca ciupercile după ploaie", difuzate în zilele în care pe străzi cetăţenii nemulţumiţi îşi manifestă deja ura faţă de Biserica Ortodoxă;

7.  acţiunile "străzii" pot inspira comportamente huliganice la adresa Bisericii în toată ţara. Un preot nemţean a fost insultat, de exemplu, în municipiul Iaşi, pentru simplul motiv că mergea pe stradă îmbrăcat în reverendă. 

Toată latura “religioasă” a mişcării de stradă poate avea ca ţintă destructurarea Bisericii Ortodoxe Române, prin denigrarea clerului său, prin acreditarea că aceasta este o povară pe spinarea bugetului României, prin acreditarea ideii că se poate religie şi fără “popi şi biserici” etc.

Acest val de ură provocată poate avea consecinţe distrugătoare permanente asupra imaginii publice a Bisericii Ortodoxe, căreia statul român îi recunoaşte, în art. 7, alineat 1) din Legea Cultelor, “rolul important în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti”. Este absolut inacceptabil că prin acest demers sunt întorşi împotriva propriei Biserici unii credincioşi ortodocşi, care, neavând cum să verifice spusele mass-media şi ale străzii, şi-ar putea pierde încrederea în propriul cult.

Cel mai grav lucru este că această ură dezlănţuită împotriva Bisericii Ortodoxe ar putea fi folosită pe  viitor pentru a justifica legi contrare spiritualităţii creştine şi conştiinţei credincioşilor ortodocşi. Având în vedere desfăşurarea evenimentelor din stradă, cei ce ar putea folosi acest moment împotriva Bisericii ar putea spune că aceasta a fost criticată de propriii credincioşi, însă un credincios ortodox nu se va lansa niciodată la un atac de acest fel faţă de întâi-stătătorul Bisericii sale sau faţă de oricine altcineva, indiferent de părerile şi nemulţumirile personale, pentru simplul fapt că în Biserica Ortodoxă operează forme spirituale de rezolvare a conflictelor şi nemulţumirilor, care ţin seama de principiul fraternităţii, de cel al iubirii de aproape, de slăbiciunile pe care orice persoană le poate avea.

Constituţia României stabileşte limite ale libertăţii de exprimare, interzicând îndemnul la ură religioasă, prin articolul 30, alineatul (7): “sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă…”. De aici rezultă că invocarea dreptului la informare şi la liberă exprimare de către oricine a instigat la acest tip de ură religioasă contra Bisericii Ortodoxe nu are niciun fundament, întrucât cele mai multe afirmaţii făcute în mass-media sunt interpretări tendenţioase ale unor realităţi (de exemplu, este adevărat că se construiesc multe biserici în România, dar este fals ceea ce insinuează informaţiile de presă în legătură cu acest adevăr, că aceste biserici se construiesc în vreun fel în mod ilegal; este adevărat că în anumite locuri din ţară se percep taxe pentru servicii religioase, dar este fals faptul că această practică este generalizată în Biserică sau că ar condiţiona înmormântarea persoanelor sărace, sau că ar fi ilegală etc.).  

Legea 489/2006, a Cultelor, art. 13, alineatul (2): “În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.

Art. 369 din Noul Cod Penal pedepseşte incitarea la ură şi discriminare: “Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda”. Preoţii Bisericii Ortodoxe, împotriva cărora se dezlănţuie acest val de ură, formează o categorie de persoane din România.

Art. 19 din Legea 48/2002, “Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie...”. Patriarhul României este o persoană din România, preoţii ortodocşi şi creştinii ortodocşi formează un grup de persoane, iar insultarea Bisericii Ortodoxe Române şi a întâistătătorului său reprezintă “crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare” pentru toţi ortodocşii români.

Articolul 9, litera a) a Legii 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, spune: “sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte propagarea ideilor totalitare, de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ură naţională şi religioasă...”.

Dacă această încălcare a legii va continua şi nu va fi sancţionată, se va crea impresia că ea s-a desfăşurat “cu voie de la stăpânire” şi că în România este interzisă discriminarea de orice fel şi în orice situaţie, în afara cazului în care ea se referă la religia majoritară şi la credincioşii acesteia.

---

[1] http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/-colectiv--o-noua-mobilizare-pe-facebook--jos-patriarhul-daniel--398656.

[2] http://www.evz.ro/scrisoare-pentru-preafericitul-daniel-mi-ar-fi-placut-sa-te-dai-dracului-jos-din-mercedesul-cu-scaune-incalzite.html.