Presa bucureşteană a
publicat în urmă cu două săptămâni un sondaj de opinie interesant, în care
românii erau întrebaţi cum şi-ar dori să fie preşedintele lor. Între calităţile
enumerate, cetăţenii au precizat şi că preşedintele lor ar trebui să fie ortodox. Nu se ştie exact, sau mai
precis eu nu ştiu exact, de ce a publicat presa centrală asemenea sondaj. Poate
a fost luată prin surprindere de răspunsul dat de populaţie, poate a dorit să
folosească această informaţie împotriva unui candidat anume. Poate a dorit să
deschidă această discuţie, pentru a tranşa o dată pentru totdeauna problema şi
a stabili dacă contează sau nu ce religie are un candidat la o funcţie de
reprezentare a naţiunii române.
Indiferent de
motivaţia apariţiei acestui sondaj, mai interesante sunt reacţiile la el. Odată
ce poporul a făcut eroarea de a spune că îşi doreşte un preşedinte ortodox,
unii formatori de opinie s-au şi grăbit să ajusteze această pretenţie.
“Discriminarea”
Prima reacţie a fost aceea că a-l întreba pe un
candidat la preşedinţie ce religie are înseamnă a-l discrimina, mai ales în
situaţia în care religia sa nu este cea majoritară. Personal consider că afirmaţia
este falsă, întrucât singurele forme de a-l discrimina pe un candidat la
preşedinţie pe criterii religioase ar fi 1.
să-i interzici să participe în
competiţia electorală din pricina apartenenţei la o religie anume; 2. să foloseşti
apartenenţa sa la o altă religie pentru a-i îndemna deschis pe cetăţeni să nu
voteze cu el. Aceste lucruri nu se întâmplă. În plus, interzicerea discuţiei despre religia unui candidat la preşedinţie ar
putea să-i discrimineze şi să-i prejudicieze pe alegători, care au dreptul
să dorească să fie reprezentaţi de cineva care le împărtăşeşte convingerile
religioase. Există ţări în care monarhul este obligat să aibă anumită
confesiune religioasă (Marea Britanie, Danemarca, Suedia, chiar fostul Regat al
României), fără ca cineva să considere acest lucru o discriminare. Nu cred că
există motive să credem că cineva va fi discriminat pe criterii religioase în
societatea românească.
“Religia este o chestiune privată”
Apropiată de ideea discrimării este afirmaţia că religia este o
chestiune privată, care nu trebuie discutată în public. Chiar dacă ar fi aşa, religia este o chestiune privată, însă nu
poate fi, prin lege (art. 40, alin. 4 din Constituţia României) o chestiune secretă. Şi atunci, de ce
nu poate fi discutată în public? De ce să nu ştie votantul dacă cel ce îi va fi
preşedinte este sau nu de aceeaşi religie cu el? Oare nu este o formă de
fraudare a încrederii votantului ca acesta să afle la ani distanţă că
preşedintele său are o altă convingere religioasă decât a sa, poate una opusă,
sau nu are nici o urmă de religiozitate?
Vor fi existând religii care sunt chestiuni private, însă Ortodoxia,
religia majoritară de pe teritoriul României este o problemă comunitară.
Credinţa ortodoxă în Dumnezeu creează şi la nivel social Trupul lui Hristos
care este Biserica. Biserica Ortodoxă nu este o abstracţie, ci o prezenţă
foarte concretă şi foarte implicată în viaţa socială, pentru că ea suntem noi,
ortodocşii care votăm din cinci în cinci ani preşedintele României. Ştiind
acest lucru, Constituţia din 1866 a României stipula, în art. 82, “Coborâtorii Măriei Sele vor fi crescuţi in religiunea ortodoxă a
resăritului”[1],
precizare reluată textual în art. 77 al Constituţiei Regatului României din
1923[2].
În condiţiile republicii democratice, putem cădea de acord ca religia
ortodoxă să nu mai fie obligatorie pentru preşedintele statului, dar nu vedem
de ce apartenenţa religioasă să nu mai fie discutată deloc, mai ales în
condiţiile în care poporul arată clar din acel sondaj că doreşte un preşedinte de aceeaşi religie cu el. Or, nici
măcar teoriile politice nu pot înfrânge voinţa populară, pentru că ştim încă de
la nenea Iancu că în democraţie box
populi, box Dei.
“Dumnezeu este Unu pentru toţi”
S-a exprimat şi ideea că Dumnezeu este unul pentru toţi românii şi că nu
contează diferenţele confesionale. Această viziune, curat ecumenistă, merită o
abordare teologică, pentru că ea marşează pe o concepţie falsă înrădăcinată şi
în mentalul multor creştini ortodocşi din ţara noastră. Este perfect adevărat
că “Dumnezeu este Unu pentru toţi oamenii”, însă nu este la fel de adevărat că “toate
drumurile [religioase] duc la Dumnezeu”. Dimpotrivă, este perfect logic să
credem că un singur drum religios duce
la Dumnezeu, celelalte ducând cine ştie unde. Distincţia o fac clar
cuvintele lui Iisus: “Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce
face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7,21). Din acest punct de vedere, nu e greu să îţi dai seama că
drumul care păstrează voia lui Dumnezeu neîntinată este Ortodoxia, chiar dacă
mulţi oameni, trăind după regulile lumii actuale, o consideră învechită sau
perimată.
Concursul “cel mai ortodox candidat”
Campania electorală nu trebuie să degenereze într-un război religios,
lucru pe care nu îl permite de altfel, în mod corect, nici Constituţia, care spune că orice
învrăjbire religioasă, în relaţiile dintre culte, este interzisă (art. 29 [4]
din Constituţie). Dacă admitem însă că preşedintele se
votează în funcţie de personalitatea pe care o proiectează în spaţiul public
candidatul respectiv, iar aprecierea e strict subiectivă, la voia alegătorului,
atunci pentru ca alegătorul să aleagă în cunoştinţă de cauză trebuie să ştie ce
religie are alesul său.
Dezavuez cu dispreţ
concursul, de proastă calitate, care s-a lansat imediat după publicarea acestui
sondaj, între candidaţii prezidenţiali, care se întrec să îşi manifeste “ortodoxia”. Apartenenţa religioasă nu trebuie să fie singurul criteriu de votare a
preşedintelui şi nu trebuie să devină o marfă de proastă calitate în bătălia
electorală. Ca ortodox practicant şi ca teolog pot să spun,
fără să greşesc, că în această campanie nu există nici un candidat care să
poată fi asimilat dorinţei exprimate de popor în acel sondaj.
Până la urmă discuţia
se rezumă la întrebarea retorică: Chiar doreşte poporul
român un ortodox preşedinte al său? Şi dacă da, este
dispus să îl urmeze pe acesta?
