joi, 17 iulie 2014

Semnarea Actului Constitutiv al Forumului Alternativa Creştină

Marţi, 15 iulie 2014, membrii fondatori ai partidului Forumul Alternativa Creştină au semnat Actul Constitutiv al formaţiunii politice, primul pas în drumul juridic de transformare a unei idei în realitate şi de înscriere în Registrul Partidelor Politice din România. Prin acest document s-a dat glas dorinţei Grupului de Iniţiativă al Forumului Alternativa Creştină de a constitui un partid democratic creştin, care să reprezinte în spaţiul politic agenda publică a comunităţii creştine din România, dar şi doleanţele majorităţii populaţiei, ignorate sistematic de către actuala clasă politică. 

Într-o atmosferă de prietenie şi înţelegere, cei prezenţi au decis ca partidul care se constituie să se identifice în peisajul politic românesc prin faptul că:



1.                          nu este alcătuit din politicieni "de rasă", ci din cetăţeni care s-au săturat să trăiască într-o ţară administrată împotriva intereselor poporului care o locuieşte.
2.                          liderii partidului nu doresc cariere politice, ci oportunitea de a participa la deciziile fundamentale din societate, pentru a se asigura că acestea sunt luate de oameni competenţi şi oneşti.
3.                          nici unul dintre conducătorii partidului nu se va crampona de funcţia politică pe care o va ocupa în interiorul partidului sau în spaţiul public, fiind gata să o părăsească cu demnitate, atunci când/dacă va deveni incompatibil cu ea.
4.                          partidul nu îi va păcăli pe cetăţeni cu gogoşi electorale, ci le va face, la timpul cuvenit, o propunere electorală foarte serioasă şi realistă, pe care, în cazul succesului în alegeri, o va duce la îndeplinire întocmai.
5.                          activitatea partidului va fi transparentă, va respecta legile statului român şi va fi pusă în slujba cetăţeanului.
6.                nici unul dintre membrii fondatori ai partidului nu reprezintă interese ascunse ale unei persoane sau grupări de persoane, nu participă la asociaţii cu caracter ascuns din România sau din afară, dovada acestui lucru fiind şi faptul ca în campania de strângere de semnături progresul este mai lent decât al altor formaţiuni sau candidaţi independenţi, deoarece trebuie să convingă pe fiecare dintre cei ce îşi pun încrederea în ţelurile partidului.
7.             FAC va încerca să aducă în spaţiul politic valori creştine precum: cinstea, respectarea cuvântului dat, hărnicia, respectul faţă de ceilalţi, grija faţă de mediul înconjurător, buna-cuviinţă, cumpătarea. 
 




S-au stabilit priorităţile partidului pentru perioada imediat următoare: 

1.                                intensificarea campaniei de strângere de semnături, pentru a putea înscrie la tribunal formaţiunea politică până la sfârşitul anului în curs. 
2.                                implicarea membrilor partidului în diferite activităţi prin care cetăţenii să fie informaţi de obiectivele partidului şi de modalităţile de a le duce la îndeplinire.
3.                                implicarea în soluţionarea, cu mijloacele aflate la îndemână în acest moment, a unor probleme cu care cetăţenii se confruntă în viaţa de zi cu zi.
4.                                recrutarea unor specialişti din diferite domenii de activitate, care să elaboreze proiecte pe care partidul să le pună în aplicare, dacă va întruni voturile cetăţenilor.
5.                                recrutarea cu maximum de atenţie a membrilor filialelor locale, în aşa fel încât partidul să nu se confrunte cu lipsa de loialitate şi cu traseismul cu care se confruntă alte formaţiuni politice.
6.                     înfiinţarea unui site al partidului şi elaborarea unei strategii media prin care să se facă cunoscute publicului punctele de vedere ale partidului pe diferite teme de actualitate.

26 de comentarii:

  1. Nu, multumim! Sunt atatia crestini incepand cu Dragnea, incat mi-e sila de acest adjectiv corupt , siluitor si anti-statal. Nu are nimic in comun cu cetateanul, cu democratia, dimpotriva, seamana a discriminare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cine seamana a discriminare? adjectivul de crestin? de ce e antistatal? sa intelegem ca dumneavoastra ati fi mult mai fericit(a) intr-un stat in care crestinii nu ar mai exista? dimpotriva, mie mi se pare profund democratic sa avem un partid crestin intr-un stat cu populatie crestina. Germania are la conducere un partid crestin-democrat, cea mai mare familie politica europeana este crestin-democrata, asa ca nu vad ce e atat de "siluitor" si "antistatal".

      Ștergere
    2. de obicei nu cenzurez opiniile care se exprima pe blog, chiar si atunci cand ma injura copios. mi se pare ca orice opinie trebuie acceptata. am cenzurat insa una care era de o abjectie sinistra, era o blasfemie iesita din mintea unei persoane care nu are probabil un echilibru in viata. Puteti sa ma injurati pe mine cat doriti, puteti sa nu fiti de acord cu partidul pe care eu il propun, puteti sa fiti critici fata de ideile mele, este perfect in regula, dar va rog nu va chinuiti sa scrieti mesaje in care sa Il insultati pe Dumnezeu, sa Il insultati pe Fiul Sau divin, Iisus Hristos, sa insultati Biserica. Astfel de blasfemii nu vor fi publicate niciodata.

      Ștergere
    3. Domnule Chirila, din moment ce v-ati exprimat clar impotriva "blasfemiilor", ne puteti prezenta pozitia dumneavoastra referitoare la libera exprimare a unor opinii ne-crestine sau critica fata de aceasta religie?
      De exemplu, daca partidul dvs. ar ajunge la putere, in ce masura ar fi afectate drepturile mele ca necredincios?

      Ștergere
    4. ABIA ASTEPT SA SE CONTUREZE LUCRURILE.
      OAMENII ORBI L-AR VREA PE DUMNEZEU ARUNCAT AFARA DIN ORICE. LE DAU UN SFAT: SA SE DUCA-N OCCIDENT. ACOLO, CUM A SPUS TANARA ACEEA: DUMNEZEU ESTE DEJA OMORAT, SI SE VOR SIMTI DE MINUNE...
      DUMNEZEU SA BINECUVINTEZE LUCRUL DVS. SI SA NE AJUTE SA INAINTAM IN CREDINTA!

      Ștergere
    5. Draga Flavius, m-am exprimat contra BLASFEMIILOR SCRISE PE SITEUL MEU, daca vom ajunge la putere, vom respecta TOATE DREPTURILE CETATENESTI, inclusiv dreptul la exprimare, dar vom milita pentru o maniera de exprimare civilizata intre cetateni si pentru respectarea limitelor exprimarii care exista si azi in legislatia actuala. Si astazi, daca insulti pe cineva, te poate da in judecata, daca faci anumite afirmatii in mass-media poti fi amendat. NU VOM INTRODUCE NICI UN FEL DE CENZURA, este si interzis prin Constitutie, dar vom milita pentru un nivel civilizat de exprimare in public. In conditiile in care critica fata de crestinism este facuta cu argumentele logice, teologice, culturale etc., sine ira et studio, ea se inscrie in cadrul legal stabilit de catre legile statului. Cand ea va imbraca forme blasfematoare (insulte la adresa lui Dumnezeu, a simbolurilor religioase, a personalitatilor religioase crestine si nu numai), organizatiile religioase (ONG-uri sau organizatii cultuale, Biserica, Muftiatul, Sinagoga etc.) isi vor putea exprima punctul de vedere contrar, fie in mass-media, fie in justitie. NIMENI NU ARE A SE TEME DIN PARTEA NOASTRA DE INCHIZITIE SAU DE ARDEREA PE RUG, MAI ALES CA IN SPATIUL ORTODOX ACESTE PRACTICI AU FOST INEXISTENTE DE-A LUNGUL ISTORIE

      Ștergere
    6. Multumesc pentru raspuns.
      As fi interesat insa de cateva precizari.
      In primul rand, m-ar interesa ce intelegeti mai exact prin "insulta la adresa lui Dumnezeu". De exemplu, eu fiind necredincios, mi-as putea exprima complet liber opinia ca Dumnezeu nu exista? As putea exprima liber critici la adresa lui Dumnezeu (ca personaj literar, evident), pe baza unor evenimente descrise in Biblie, precum potopul sau uciderea copiilor egipteni?
      In al doilea rand, care ar fi limitele in care intelegi dvs. "insultelor la adresa simbolurilor religioase"? Spre exemplu, ar fi legal sa-mi exprim opinia ca veneratul moastelor este un ritual inutil si sa cer testarea eficientei lui prin metode stiintifice?

      Ștergere
    7. Ca partid politic, nu va putem impune alte limite ale respectarii legii decat cele care exista deja. Nici intr-un caz nu vom avea practici ce tin de Inchizitia occidentala. Dumnezeu Insusi ne da o pilda de toleranta, atunci cand El accepta existenta demonilor, care Il contesta, si a slujitorilor lor omenesti. Noi nu putem fi altfel decat ne invata Dumnezeu.
      Daca veti dori sa expuneti opinia nonexistentei lui Dumnezeu de la catedra, o veti putea face in cursul de filozofie, ca pe o parere personala. Noi nu agreem invatarea acestei opinii ca dogma, in orele de biologie sau geografie, care au alt obiect de studiu decat cosmogonia Daca doriti sa spuneti asta intr-o carte, noi nu vom reinvia cenzura, sa va cenzuram cartea, daca o veti spune in media, iar un crestin va dori sa va cheme sa explicati in justitie ce probe aveti cu privire la nonexistenta lui Dumnezeu, exista deja un cadru legal pentru aceasta. Ar putea-o face si acum, ma mir ca nimeni nu a facut-o...
      Cred ca sunteti de acord ca "testarea eficientei moastelor prin metode stiintifice" este o propunere ce nu tine seama de natura moastelor si nu cred ca are o metodologie stiintifica posibila, de vreme ce tot ce tine de moaste se circumscrie domeniului pur spiritual al credintei si al actiunii divine metafizice, iar nu celui al expertizei stiintifice, care nu are nici un cuvant de spus in aceasta problema.

      Intr-un stat civilizat, in care ne respectam unii pe altii, exprimarea libera a opiniilor dumneavoastra trebuie sa tina seama de sensibilitatea religioasa a celor care se inchina lui Dumnezeu sau sfintilor, tot asa cum de exemplu in societate nu poti sa injuri familia, sotia, sotul, copiii cuiva fara a fi chemat in fata legii.
      Daca criticile dumneavoastra la adresa lui Dumnezeu ca "personaj literar" sunt bazate pe cercetari stiintifice temeinice, iar nu pe propaganda si manipulare, cum sunt din pacate multe critici de acest fel, e dreptul dumneavoastra ca om de litere sa va expuneti punctul de vedere. Dupa cum e si dreptul crestinilor sa nu va asculte sau sa nu va trimita copiii la clase pe aceste teme.

      Ștergere
    8. Multumesc din nou pentru raspuns, a fost foarte sugestiv si m-a lamurit in foarte mare masura cu privire la intentiile dvs. reale.
      Sper ca imi mai permiteti o intrebare. Vorbiti de posibilitatea chemarii mele in justitie daca imi exprim in public dubiile cu privire la existenta divinitatii crestine si la validitatea ritualurilor ortodoxe.
      Reciproca este si ea valabila? Adica eu, ca necredincios, as putea sa chem in justitie BOR pentru a cere justificarea cultului moastelor? Sau pentru a cere daune morale in cazul in care apar referiri nepotrivite fata de necredinciosi din partea personalului bisericesc (asa cum s-a intamplat cred de curand intr-un mesaj oficial al patriarhului Daniel)?
      Sau, o alta posibilitate, un hindus sau un budist ar putea chema in judecata BOR (sau un preot anume sau chiar un crestin-ortodox oarecare) pentru a-i cere sa justifice faptul ca respinge existenta zeilor hindusi?

      Ștergere
    9. Desigur ca si reciproca este valabila, cu o singura nuanta: cei ce fac cultul moastelor nu trebuie sa prezinte nicio proba in justitie, deoarece cultul lor e o chestiune de credinta, iar in chestiuni de credinta nu e nevoie de probatoriu, pe cand atunci cand un cetatean va cheama pe dumneavoastra in justitie si va acuza ca i-ati invatat copilul de exemplu ca Dumnezeu nu exista, dumneavoastra trebuie sa aduceti un probatoriu, o proba a veritatii, deoarece il respingeti pe Dumnezeu in baza unor pretinse dovezi stiintifice, iar acele dovezi trebuie prezentate. De asemenea puteti chema BOR in justitie, dar procesul nu va ajunge niciodata sa se judece, pentru ca BOR va dovedi inca din fazele preliminare ca statul roman i-a acceptat un statut de functionare, in care ea explica faptul ca Hristos e subiectul de adorare al religiei crestine, nu zeii hindusi sau Buddha.
      In cazul in care referirile la necredinciosi facute de personalul bisericesc aduc atingere demnitatii personale si nu sunt facute intr-un context catehetic, in care se vorbeste despre necredinciosi la general, adica daca cineva din Biserica v-a jignit personal pe dumneavoastra in public, il puteti da in judecata, cu sanse mari de castig.
      Intentiile noastre reale sunt cele spune cu glas tare in documentele noastre. Posibilitatea chemarii in judecata a dvs. o poate exercita orice cetatean crestin si acum, nu trebuie sa venim noi la putere.

      Ștergere
  2. CRESTIN ORTODOX ! ... si nu crestin democrat! ... ca democratia e o gogorita...

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Mihai Silviu,

    Doresc să spun că sunt de acord cu ideologia propusă de ogranizaţia dumneavoastră, că înţeleg zelul dumneavoastră pentru religia pe care o practicaţi şi că înţeleg valorile creştine pe care dumneavoastră vreţi să le aprindeţi sau să le prezervaţi, respectiv.

    Nu doresc să vă insult religia dar nici nu doresc să fiu suporter al bisericii, instituţia românească ortodoxă care şi-a asumat rolul de ghid spiritual al românului creştin ortodox, fiindcă mulţi dintre noi - creştini sau nu, religioşi sau nu - suntem sătui de numeroasele manifestări anti-creştine ale Bisericii Ortodoxe Române - vanitate, scufundarea în lux, insistenţa pe administrare şi business, etc.

    De asemenea, ce se întâmplă cu cei care nu suntem creştini ortodocşi? Vă asumaţi povara să propagaţi valorile creştine prin acceptarea şi categoria noastră de români?... categoria noastră de oameni? Mă refer la atei, păgâni, agnostici - fac menţiunea că nu e necesară adoptarea creştinismului la nivel spiritual pentru a accepta şi propaga valorile creştine pe care le-aţi enumerat mai sus.

    Mulţumesc că aţi citit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Partidul este deschis oricui se regaseste in idealurile lui, asa cum si cere legea. sigur, tara aceasta este preponderent ortodoxa, motiv pentru care partidul va fi eminamente ortodox. ne angajam sa respectam drepturile tuturor comunitatilor religioase sau nereligioase. NU VOM FACE UN STAT CARE SA IMPUNA ORTODOXIA CU FORTA CELOR CE NU SUNT CRESTINI ORTODOCSI, Dumnezeu nu incalca libertatea nimanui si nu converteste pe nimeni cu forta. Nu dorim instituirea vreunui stat fundamentalist ortodox sau a vreunei teocratii de genul Iranului, ci doar respectarea legii si a drepturilor cetatenesti si protejarea comunitatilor religioase de asaltul secularizarii si globalizarii. Partidul doreste sa fie un partid al dialogului si al concilierii, al respectului reciproc.

      Ștergere
    2. a nu se intelege insa prin aceasta ca practicam vreo forma de ecumenism. dorim sa traim in pace in aceeasi tara, sa ne respectam ca oameni, sa ne respectam ca vecini si concetateni, sa nu ne uram unii pe altii pentru ca avem credinte diferite, insa fara sa imbratisam tendinta de a relativiza adevarul revelat si de a topi toate confesiunile si religiile intr-o religie fara chip, asa cum este trendul new-age la nivel mondial in acest moment

      Ștergere
    3. cand spun ca partidul va fi eminamente ortodox am in vedere ca va fi preponderent ortodox

      Ștergere
  4. Daca sunt ateu, pot sa ma inscriu in partidul dumneavoastra? Va multumesc anticipat pentru raspuns.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca va regasiti in idealurile pentru care luptam, daca respectati faptul ca noi suntem crestini, si acest lucru nu va deranjeaza va asteptam! :)

      Ștergere
  5. Numai ca apare la orizont alianta crestin liberala, formata din pdl si pnl, care numai crestina nu se poate numi! nu credeti ca va exista confuzie privind termenul crestin in politica?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu poate exista confuzie, deoarece alianta "crestin" liberala nu are nimic de a face cu crestinismul

      Ștergere
  6. AM FOST MEMBRU FONDATOR AL UNUI PARTID, ACEL PARTID A DISPARUT, ABSOBIT DE UN PARTID MAI MARE, CEI CARE AU FOST INTELIGENTI, DIN FONDATORI, AU AJUNS MINISTRII SI PARLAMENTARI, DECI, DEGEBA SCRIETI SI IN STATUT, AU MAI SCRIS SI CEI DE LA PPDD, OAMENII SUNT OAMENI..MASURILE CRESTINE SUNT INTERESANTE DAR POT FI PUSE IN PRACTICA SI DE UN PARTID CARE SA NU AIBA CRESTIN IN SIGLA..DOCTRINA ECONOMICA ESTE DINCOLO DE PROBLEMELE DE MORALA OAMENII TREBUIE SA CASTIGE PENTRU A MANCA, ECONOMIA TREBUIE SA FUNCTIONEZE..IN DEFINITIA UNUI PARTID SE PRESUPUNE CA ACSTA LUPTA SA CASTIGE PUTEREA, SA ZICEM CA MAINE SUNTETI CEL MAI INPORTANT PARTID, LUATI MASURILE CU CASATORIILE, BIOMETRIA, CE FACETI CU ECONOMIA, CE DOCTRINA ECONOMICA APLICATI/GASITI ECONOMISTI DE MARCA SI OAMENI CU IDEI SOLIDE SI PRACTICA IN ECONOMIE, ALTFEL TOTUL ESTE DOAR O INCERCARE..IN EUROPA EXISTA CRESTIN-DEMOCRATIA, CA PARTID POLITIC, VA INSPIRATI DE ACOLO?EI SUNT CATOLICI, APROPIATI DE VATICAN..CE VIZIUNE AVETI, IN POLITICA INTERNATIONALA, FATA DE UE, DE EXEMPLU..DOMNILOR, E SIMPLU SA PUNEM PE HARTIE NISTE IDEI, PRACTICA NE OMOARA, SOCIOLOGIA SPUNE CA OAMENII VOTEAZA, IN PRINCIPAL, DIN INTERES ECONOMIC, VOR SALARII MAI MARI, LOCURI DE MUNCA, APOI SE VOR GANDI, DACA AU ACESTE LUCRUR ASIGURATE SI LA BULETINUL BIOMETRIC..TREBUIE ORGANIZATII IN MAI MULT DE JUMATATE DIN JUDETELE TARII, CE OAMENI PUNETI LA CONDUCERE..DAN DIACONESCU A AVUT BANI, TELEVIZIUNE SI OAMENII, SI VEDETI CE SE INTAMPLA CU PARTIDUL LUI, ESTE UN EXEMPLU, NU ESTE SMIPLU, FACETI UN EXERCITIU SERIOS DE IMAGINATIE, MAINE UNUL DIN DV. ESTE PRESEDINTE SI CELALAT PRIM-MINISTRU, DAR, FABRICILE TREBUIE SA MEARGA,SALARIILE DATE, AVETI OMENI, AVETI IDEE CE TREBUIE FACUT, PE CINE AVETI LA SRI, SIE, BANCA NATIONALA, EXTERNE,INTERNE, JUSTIE,,ETC,DACA EXISTA PRESUNI EXTERNE, SI SANCTUNI, CUM REACTIONATI, O TARA NU E SIMPLU DE CONDUS, CE FACETI, PENTRU FINAL, CU CEI TRIMISI SA SE INSCRIE IN PARTID, CU MISIUNE, ACOPERITI, TRIMISI DE UNII SI DE ALTII, II DESCOPERITI APOI CAND VA ESTE MAI GREU..ACESTE LUCRURI SUNT POSIBILE, EU NU MAI INSCRIU, SUNT ORTODX DAR NU AMESTEC BISERICA SI CREDINTA CU POLITICA, ORICUM AM INCERCA, POLITICA ESTE SI MURDARA SI O ARTA A COMPROMISULUI,UNEORI TREBUIE SA FACI RAU UNORA PENTRU BINELE ALTORA, CUM ALEGI, DACA ALEGERILE SE RAFRANG ASUPARA BISEICII SI CREDINTEI, DACA INTNAM CREDINTA SI BISEICA, ASA CUM AU FACUT LEGIONARII,LEGIONARISMUL A PORNIT CA O IDEE MARE SI A FOST UN FIASCO, AU AJUNS LA CRIME SI PENTRU MINE ESTE O MISCARE CRIMINALA, ASTA SI PENTRU CA AU INTRAT IN POLITICA..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vom face tot ce tine de noi pentru ca alegerile sa nu se rasfranga asupra Bisericii. Nu dorim sa implicam Biserica in general in demersul nostru, pentru ca eventualele noastre erori sa nu se rasfranga asupra ei.

      Ștergere
  7. Buna ziua !
    O persoana de contact pentru Piatra Neamt ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne ajuta,Mihai!
    Ma bucur sa-ti scriu citeva rinduri pe blogul tau,dupa ce am citit cele scrise de mai sus.Sa dea Dumnezeu, ca partidul vostru sa ajunga la putere,dar trebuie multa rugaciune si mai ales, dorinta fierbinte din partea electoratului ,care ar dori cu adevarat o SCHIMBARE in guvernarea tarii.Eu am fost de acord de la inceput cu aceasta platforma -program,dorind din toata inima sa razbata in constiinta tuturor celor ce simt si traiesc romaneste.Fie ca romanii de pretutindeni, sa se trezeasca din letargia nepasarii sau blazarii,sa aiba curajul sa se orienteze si sa aleaga altceva ..., ceva nou , ceva ,care n-a mai fost probat si care nu contine tare comuniste .Fie ,ca Bunul Dumnezeu sa implineasca gindul milioanelor de romani ,ce-si doresc cu adevarat libertatea spirituala si de credinta.Cu mult drag ,Marinela.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...