Învăţămintele alegerilor europarlamentare. Al doilea apel la solidaritate creştină

 Alegerile europarlamentare, care tocmai s-au încheiat, ne-au descoperit câteva aspecte interesante, în ceea ce priveşte percepţia cetăţeanului român atât faţă de politică în general, cât şi faţă de implicarea creştinilor în actul politic, în mod special. După o campanie electorală plină de minciunile caracteristice politicii româneşti, cetăţenii au votat împotriva trendului politic european, dar, ca de obicei, şi a propriilor interese. În primul rând, prezenţa la vot în România a fost mare, comparativ cu alte (aproape toate) ţări europene, înregistrând 32%, ceea ce ne arată că unii români mai aşteaptă încă (până când?) o “salvare” de la Uniunea Europeană, iar alţii încă nu ştiu mai nimic despre blocul politic continental. În al doilea rând, în România s-a votat împotriva trendului european, exclusiv cu partidele de sistem, desfiinţându-se cu totul orice formă de reprezentare a euroscepticismului politic, lucru foarte îngrijorător pentru mediul politic românesc, în condiţiile în care în societate există deja un sentiment destul de puternic de nemulţumire faţă de unele aspecte ce decurg din statutul de membru UE al ţării: directive şi recomandări, transpuse orbeşte în legislaţia română, legate de actele biometrice, percepute ca un atac frontal la adresa libertăţii şi vieţii private; diferite rapoarte, precum Lunacek, Estrela, Zuber, care susţin agresiv agenda LGBT împotriva familiei creştine sau falsifică evidenţa, promovând teorii de gen fără nici o bază ştiinţifică, logică sau morală; perspectiva regionalizării teritoriului, considerată de mulţi ca un pas spre dispariţia statului naţional şi ca poruncită de Bruxelles; transferul de suveranitate, prezentat românilor ca o realitate inexorabilă, prin manipulări grosolane şi ilegale de genul “în lumea globalizată, suveranitatea naţională e un concept perimat”; legislaţia care pune teritoriul agricol al României la dispoziţia capitalului extern; “alinierea” diverselor preţuri la nivelul european, păstrând însă calitatea serviciilor respective „nealiniată”; faptul că aderarea la Uniunea Europeană nu a schimbat cu nimic aspectul dezolant al vieţii economice din România, care trăieşte în acest moment din împrumuturi externe şi din taxe împovărătoare impuse cetăţenilor, şi multe altele. Tratarea României mai mult ca o colonie decât ca partener în cadrul UE se constituie, la rândul său, în alt motiv de nemulţumire a populaţiei, momentul de vârf al manifestării acesteia constituindu-l vara anului 2012, când votul exprimat de peste 7 milioane de români a fost înfrânt de o decizie mai mult decât controversată, fiind catalogat apoi ca “lovitură de stat” (singura din analele istoriei realizată prin referendum!!!). Faptul că, cu toate acestea, partidele actualului eşicher au reuşit să disipeze această nemulţumire cu promisiuni pompoase de reprezentare corectă a intereselor ţării în viitorul legislativ european, de genul “Ridicăm România!”, sau “România puternică în Europa”, sau “Luptăm pentru România ta”, sau “Votează EuroCampionii”, sau “Schimbă-i cu Forţa”, este de-a dreptul stupefiant, deşi nu cu totul neaşteptat pentru cine s-a obişnuit cu mentalitatea politică a votantului român, şi îi lasă, pe termen lung, când perdeaua de fum a manipulării de campanie se va fi evaporat, şi oamenii se vor revedea în faţa realităţii deprimante a vieţii de zi cu zi, cu totul nereprezentaţi politic pe cei care doresc o schimbare profundă, atât a modului în care se face politică în România, cât şi a modului în care ţara este tratată la nivel european.

Cei care s-au dus la vot în urmă cu o săptămână au optat în mare parte pentru partidul socialist, aflat la putere, însă nu pentru că acesta ar avea performanţe economice majore, deoarece vinderea resurselor naturale pe nimic, exploatarea gazelor de şist, cu riscul otrăvirii unor părţi ale subsolului naţional, şi alte astfel de măsuri cu greu se pot numi performanţe economice. Mai mult, după ce a venit pe un val uriaş de speranţă, guvernul socialist a dat dovadă de o atitudine servilă faţă de agenda unor puteri mondiale, manifestând când o isterie periculoasă pe tema “războiului care bate la uşă”, când o opacitate desăvârşită faţă de glasul celor ce protestează de luni, chiar ani, contra exploatării de la Roşia sau Pungeşti, contra actelor biometrice, contra propagandei agresive LGBT în spaţiul public, iar de câteva zile contra dosarului electronic medical, care îi încalcă cetăţeanului dreptul la viaţa privată şi îl prezumă nesănătos şi potenţială sursă de infecţie (lucru care nici în timp de epidemie nu ar putea fi invocat, într-o societate sănătoasă la cap). Cei ce i-au votat totuşi sunt dintre votanţii, din urmă cu doi ani, ai USL, care mai cred că vina ruperii alianţei este exclusiv a liberalilor.

“Masacrul” s-a produs însă pe dreapta eşicherului politic, unde rezultatele, luate la nivelul fiecărui partid în parte, au fost devastatoare, pentru simplul motiv că cetăţenii cu vederi de dreapta s-au simţit nereprezentaţi de partide şi persoane care mimează doar valorile lor politice. În urma acestei aparente înfrângeri, a fost activat, ca de obicei, eternul mit al “coagulării dreptei”, care va rămâne vorbă goală atât timp cât pe eşicher nu va apărea un partid de dreapta autentic, un partid creştin, capabil să recupereze şi unească în jurul său toate energiile sănătoase ale acestei naţiuni. Cu ocazia acestor alegeri, s-au prăbuşit, probabil ireversibil, partide precum PPDD, iar altele, PMP, PNR, PFC, au înţeles că au puţine şanse reale de reprezentare, fiind destinate deocamdată rolului ingrat de atomizare a opţiunilor electorale ale cetăţenilor. 

Trecerea PNL la PPE şi anunţul unei viitoare fuziuni cu PD-L (sau, după cum arată negocierile, o absorbţie a PD-L de către PNL, cu privire la care nu se ştie nici dacă PNL îşi asumă şi guvernarea PD-L, contra căreia a luptat ani de zile, nici ce poziţie va avea în noua construcţie adevăratul lider al PD-L, Băsescu Traian), pe lângă faptul că vor distruge definitiv PNL-ul şi vor arăta că partidul liberal nu-şi respectă votanţii din 2012, pe care îi insultă în clipa în care se aliază cu PD-L (chiar dacă se poate ca membrii PNL să perceapă asta ca  scoaterea mult promisă din scenă a PD-L), vor pune bazele unei adunături zise “mare coaliţie de dreapta”, care ar putea, dacă nu apare un partid creştin puternic în anii următori, să readucă la putere regimul care a condus România aproape continuu din 2004, cu rezultatele cunoscute. La ora actuală, situaţia este exact cea din 2004, când în contrapondere la colosul socialist s-a creat alianţa PNL-PD, cunoscută şi ca Alianţa D.A. "Strategii" complexului politico-mediatic nici nu se deranjează să mai inventeze ceva nou, după modelul "echipa câştigătoare nu se schimbă". În funcţie de rolul pe care şi-l va asuma fostul preşedinte al României în această "construcţie politică" se poate determina dacă vor continua "reformele", începute atât de "curajos" în 2010 cu tăierea salariilor şi impozitarea pensiilor, continuate cu celebrele investiţii, împotriva cărora strigau liberalii la vremea respectivă de duduiau televizoarele...  Probabil că cel ce va candida la preşedinţie din partea "noului PNL" va fi Klauss Johannis, iar votantul român, aşa cum îl ştim, va considera că votând pe Johannis, votează pentru "sfârşitul erei Băsescu", chiar dacă sfârşitul erei îi găseşte pe toţi cei din jurul lui Băsescu în jurul lui Johannis... Fleacuri. Mărunţişuri de care votantul român nu se împiedică niciodată...

Ceea ce nu au înţeles cetăţenii votanţi, care au dorit să pedepsească partidele pretins de dreapta, este că, adunate, toate aceste partide care mimează grija faţă de valorile naţionale, tradiţionale, religioase, continuitatea pe linia conservatoare (deşi singurul lucru de conservat acum este averea însuşită mult mai rapid decât se putea în mod normal) oferă un confortabil 40%, cu care se va putea face un guvern chiar la toamnă, dacă noua alianţă "de dreapta" va da preşedintele. Ar putea fi un guvern cu Traian Băsescu prim-ministru, de exemplu. Numit de Johannis. De ce nu? Ce dacă în 2009 Băsescu nu l-a numit pe Johannis prim-ministru? Cine îşi mai aduce aminte momentul ăla? În nici un caz votantul român.

Fără un partid creştin, care să ofere o alternativă reală la partidul socialist, această manevră de tipul “prinde orbul, scoate-i ochii” are toate şansele de izbândă. Ne dă garanţie campania din 2004.

Cea mai interesantă concluzie care s-a degajat la sfârşitul acestui ciclu electoral este aceea că voinţa de implicare a creştinilor în viaţa cetăţii a devenit un fapt, dar că ea trebuie călăuzită în direcţia care să-i permită să producă realizări notabile. Entuziasmul din campania electorală a fost de bun augur, atunci când el a reflectat dorinţa sinceră a unor creştini ortodocşi de a avea o voce în forurile decizionale (deşi Parlamentul European ar fi oferit unei astfel de voci un minut pe şedinţă pentru a se afirma ca o genuină vox clamantis in deserto), dar a îmbrăcat, în câteva cazuri, forme profund groteşti, când a produs anateme de genul “cine nu votează cu noi nu este ortodox” sau a pus la încercare hristocentrismul absolut inerent trăirii sănătoase şi predicării luminoasei noastre Ortodoxii. În cele din urmă, rezultatele pot fi considerate produsul unor erori de evaluare şi metodologie. O înţelegere sumară a nivelului decăderii stării naţiunii ne obligă să realizăm că bătălia pentru recuperarea ţării din mâinile celor care o desfiinţează încetul cu încetul nu se poate duce şi, cu atât mai puţin câştiga, de către un singur om (sau doi). Ea trebuie să fie efortul comun, susţinut, cu credinţă puternică în Dumnezeu şi cu dorinţa de sacrificiu personal pentru binele generaţiilor ce vor veni, un efort dezinteresat, purtat de toţi cei implicaţi cu smerenie şi dragoste faţă de aproapele şi, mai ales, cu armele de convingere ale adevărului, nu ale manipulării, la care apelează politicienii de obicei. Această lucrare trebuie să ne canalizeze încrederea înspre Hristos, Izvorul vârtuţii noastre, evitând cu grijă transformarea unor persoane sau a unor idei în idoli politici. Metoda propusă în aceste alegeri a fost întrucâtva una deus ex machina, neagreată de votanţi, care au evaluat posibilitatea reală a obţinerii unor beneficii naţionale şi chiar oportunitatea acestei reprezentări. Pentru ca un astfel de demers să fie o reuşită, el trebuie să fie atât de curat şi de animat de spirit de sacrificiu, încât Dumnezeul Cel viu să iasă la luptă alături de noi. Fără El, nu putem face nimic.  

Pe parcursul mai multor ani, unii dintre noi am depus eforturi pentru a convinge populaţia ortodoxă să se implice în viaţa publică, în aşa fel încât marile decizii sociale să nu mai fie luate împotriva intereselor sale de către decidenţi străini etosului creştin. Unii au răspuns chemării de a fi reprezentaţi în deciziile politice de persoane care să le înţeleagă şi să le slujească interesele, ceea ce este încurajator. Când se va accepta şi faptul că, pentru a reuşi, e nevoie de muncă, de sacrificiu şi de o implicare masivă, nu de o soluţie comodă şi rapidă, că trebuie să existe o reprezentare la toate nivelurile puterii, că un singur om nu poate face nimic, că oamenii aleşi să ducă această bătălie trebuie să fie cei potriviţi, atunci schimbarea aşteptată de atât de mult timp se va produce. Implicarea creştină în viaţa politică este în acelaşi timp o mărturisire şi o acţiune pragmatică şi profesionistă de rezolvare a unor probleme pentru care societatea acordă încredere. Dacă nu li se oferă cetăţenilor ceea ce li s-a promis, mărturisirea devine goală de conţinut, iar efortul cade în derizoriul celorlalte partide.

Ţinând seama de toate aceste aspecte, Forumul Alternativa Creştină, partid democratic creştin aflat în faza de constituire, prin strângere de semnături pentru înscrierea la tribunal şi organizare în teritoriu, invită, cu dragoste frăţească, pe toţi cei care, în această perioadă, au manifestat dorinţa de a se implica în susţinerea unei reprezentări creştine solide la conducerea treburilor ţării, să se alăture efortului de strângere de semnături, cu acelaşi entuziasm cu care au strâns semnături pentru alegerile ce au trecut. Mai mult decât oricând, este necesar ca membrii comunităţii ortodoxe din România să fie uniţi şi să vorbească pe un singur glas, pentru a convinge marea masă de alegători să ne ofere încrederea pe care până acum, din 1990 încoace, au oferit-o numai celor care au lucrat contra intereselor lor.

Îi aşteptăm pe toţi creştinii ortodocşi de bună-credinţă să se implice în formarea unui partid creştin puternic, deschis unei largi reprezentări, doritor să facă ce este mai bine pentru ţară şi locuitorii săi. Alegerile ne-au învăţat că românii s-au săturat de concepte elitiste, de vorbe goale, de retorici mesianiste şi de identităţi fabricate mai mult de complexul media decât de merite reale. Forumul Alternativa Creştină propune un efort serios, susţinut, de construire a unei formaţiuni politice conştiente şi receptive la marile probleme ale societăţii româneşti, în general, şi ale comunităţii ortodoxe, în particular. Îi sfătuim pe cei ce vor să ni se adauge să o facă în numele unui proiect naţional şi al dorinţei de a sluji interesele acestei ţări, nu neapărat de dragul unui lider harismatic, pentru că până la apariţia acelui lider (dacă ea se va produce cândva) ţara trebuie servită şi apărată de noi, oamenii obişnuiţi, cu calităţi şi cu defecte, chemaţi, de respectul faţă de trecut şi de responsabilitatea faţă de viitor, să punem umărul, într-un efort comun de reparare a erorilor făcute în deceniile trecute şi de recuperare a demnităţii naţionale şi personale.

Forumul Alternativa Creştină se doreşte a fi depozitarul unei voinţe politice neştirbite de a servi interesele României şi ale cetăţenilor ei, de a participa la reaşezarea societăţii româneşti pe temelia unor principii morale reale, inspirate şi din învăţătura creştină, şi din valorile morale autentice ce decurg din cugetarea filozofică şi etică a omului. În procesul de întrupare a acestei voinţe politice, FAC speră să poată miza pe profesionişti din toate domeniile de activitate, cărora să le acorde putere de decizie asupra proiectelor legate de domeniul în care activează, în aşa fel încât să poată oferi partidului idei reale, fezabile chiar şi în contextul actual, centrate pe asigurarea prosperităţii României şi a cetăţenilor ei. Aceste proiecte, care se vor constitui în oferta noastră electorală de peste doi ani, vor fi discutate cu cei cărora li se propun spre a fi votate, cetăţenii României, în general, şi diferitele categorii profesionale, în special, în aşa fel încât aceştia să ştie exact ce propunem, cât este de realist ce propunem, care sunt resursele disponibile pentru a realiza ce propunem, cum va afecta ceea ce propunem diferite categorii ale societăţii. Un partid serios nu este cel care pretinde că are răspunsuri la toate problemele unei societăţi, ci cel care are capacitatea de a aduce în rândurile sale persoane competente care să ofere răspunsuri avizate la problemele respective. Acest tip de partid îşi propune să fie Forumul Alternativa Creştină.

   

FACem ce trebuie!

Dumnezeu să ne ajute!

                                                                                                                                    Mihai-Silviu Chirilă,
                                                                                              Preşedinte interimar al Grupului de Iniţiativă al

Forumului Alternativa Creştină