Conferinta la Cluj Napoca pe tema "Hristos Se naste si in inima omului invatat"

În ziua de 21 decembrie 2014, teologul nemţean Mihai-Silviu Chirilă susţine în Biserica Studenţilor din Cluj Napoca, la invitaţia ASCOR din localitate, o conferinţă intitulată Hristos Se naşte şi în inima celor învăţaţi. Întâlnirea este prilejuită de apropiata sărbătoare a Naşterii Domnului şi are ca pretext spiritual o lucrare pe care domnul Chirilă a tradus-o şi care este în curs de publicare la Editura Renaşterea, a Mitropoliei Clujului, Feleacului şi Vadului, numită Întoarcerea spre Răsărit. Filosofi contemporani şi credinţa creştină veche.

Conferinţa va încerca să ofere răspunsuri la câteva întrebări legate de raporturile dintre Biserica Ortodoxă actuală şi intelectualitate: Poate Biserica oferi un răspuns la căutările intelectualului de azi? Este intelectualul de azi pregătit să Îl cunoască pe Hristos în cadrul Bisericii Ortodoxe?  Îl poate intelectualul afla pe Hristos şi în afara Bisericii Ortodoxe? Există o tendinţă în rândul unor intelectuali occidentali de a veni la Ortodoxie? Dar a unor intelectuali din spaţiul ortodox de a o părăsi? Cum se explică aceste atitudini contradictorii?

 

En délirant sur les quais de la Dambovita

După euforia naţională a alegerii lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, au apărut în spaţiul public unele manifestări care pot fi încadrate fără nicio problemă în ceea ce se numeşte îndeobşte hate speech. Ne vom ocupa de una singură, stupefiantă prin modul violent în care îşi permite să insulte Biserica Ortodoxă Română.  

Coincidenţă sau nu, la câteva ore după ce românii şi-au ales un preşedinte de confesiune protestantă, pe agenţia de ştiri Hotnews, cunoscută pentru loialitatea faţă de unul dintre partidele aflate în tabăra lui Iohannis, apare un articol[1] care îndeamnă la combaterea Bisericii Ortodoxe Române, pe care o identifică drept “o tumoare de pe corpul social al României”.

Articolul apare sub îndemnul “La arme (democratice), cetăţeni!”, calchiind, fără talent, celebrul îndemn din La Marseillaise, “Aux armes, citoyens!”, pe notele căreia s-a desfăşurat revoluţia iluministă din Franţa sfârşitului de secol XVIII şi a începutului de secol XIX. Dacă ţinem însă seama de faptul că versurile următoare din refrenul imnului francez sunt: Qu’un sang impur/Abreuve nos sillons! (“Pentru ca sângele [lor] spurcat/Să ne îngraşe brazdele”) am putea spune că, deşi acestea nu sunt citate în articol, ne aflăm, indirect, în faţa unei instigări la violenţă, printre altele, şi împotriva Bisericii Ortodoxe Române, despre care este vorba într-o parte a articolului. De altminteri, Gavroche de la Hotnews e supărat pe toată lumea: pe primari şi pe consilierii judeţeni propune să-i hărţuiască (evident, democratic); pe colegii de la un trust de presă opozant doreşte să-i vadă primind "echivalentul a ce a primit patronul lor în justiţie" şi... se opreşte. Slavă Domnului!

Învăţătura minunată a lui Hristos, pe care Biserica Ortodoxă o transmite acestui popor de la apostoli încoace este terfelită cu o expresie (“parazitarea minţii”) din arsenalul unor sceleraţi ai istoriei, precum arhitectul comunismului antiteu, Karl Marx, care minţea spunând că religia este "opiumul popoarelor". Discuţia despre parazitarea minţii nu are în vedere doar implicarea (neinspirată) în campania electorală a unor slujitori ai altarului (activitate care nu ne implică pe noi, creştinii, membri ai Bisericii, ci îi implică nominal doar pe cei ce au lipit afişe de la amvon, dacă ei au existat), ci are o bătaie mai lungă, pentru că, în fraza următoare, sunt elogiaţi doi inamici ai orei de religie în şcoli, iar “părinţii-votanţi de Românie normală”, adică de Iohannis, sunt îndemnaţi să îşi retragă copiii de la ora de religie. Mai mult, tinerii sunt invitaţi şi ei: “urmăriţi şi denunţaţi manevrele financiare, fiscale şi înlesnirile de tot felul acordate bisericilor...”. Dacă tot vorbim despre înlesniri de tot felul, de ce oare nu sunt îndemnaţi tinerii să ia atitudine, de exemplu, împotriva hotărârii de guvern, din urmă cu câteva zile, prin care RAPPS urmează să acorde gratis masoneriei un teren în valoare de 2,1 milioane lei, pentru construirea unui templu uriaş[2]? Câte şcoli şi spitale s-ar face cu 2,1 milioane lei, adică cu 20,1 miliarde de lei vechi? De ce banii pe care statul îi dă Bisericii Ortodoxe Române sunt “manevre financiare”, iar bunurile pe care le dă masoneriei nu sunt? La urma urmei, Biserica Ortodoxă Română serveşte nevoile spirituale a 90% din populaţia României, având o utilitate publică mult mai conturată decât cea a masoneriei, care se adresează doar unui număr foarte redus de iniţiaţi, despre care nici nu se ştie prea bine cu ce contribuie efectiv la binele public. În plus, statul român are şi o obligaţie de restitutio faţă de Biserica Ortodoxă, pentru că şi-a umplut vistieria (vezi reformele lui Cuza, deposedările în timpul comunismului etc.) din proprietăţile dăruite acesteia cu acte în regulă de către voievozii medievali, care aveau invariabil clauza “să o stăpânească pe vecie”.

În aceeaşi notă, se face afirmaţia vexantă: “Gândiţi-vă la milioanele de minţi infestate şi veţi înţelege o bună parte din dezastrul de astăzi”, cu referire desigur la “infestarea” minţii de către Biserica Ortodoxă în general, nu doar în campania electorală, încercând să facă Biserica responsabilă pentru dezastrul economic şi moral al poporului român, când de fapt  milioanele de minţi sunt infestate doar de minciunile şi manipulările ce curg în valuri pe căile de comunicare în masă.

Pentru conformitate, de câte ori vorbeşte despre Biserica Ortodoxă, autorul articolului face referire la actuala BOR, la actuala oră de religie etc. Această proiecţie illo tempore ne permite să întrezărim o urmă de respect al autorului pentru Biserica şi ora de religie de odinioară. Nu ştim de cât de odinioară. Şi nu scuză nici obrăznicia faţă de actuala BOR şi actuala oră de religie, care sunt, pe cale de succesiune apostolică, aceleaşi ca şi cele de odinioară.

S-ar putea spune că e doar un articol de presă care ar trebui ignorat. La urma urmei, autorul însuşi ne îndeamnă la “boicotarea activă a iniţiativelor care spală pe creier populaţia”. Numai că este publicat ca un “vast program” al “bătăliei pentru România, care abia acum începe” pe o agenţie de ştiri proprezidenţială (pro-fost-prezidenţială şi, se vede clar, şi pro-viitor-prezidenţială). Fără ca nimeni din administraţia siteului respectiv să se sesizeze că este o încălcare grosolană a tuturor legilor acestui stat să îndemni la dispreţ, combatere şi boicotare a religiei majoritare şi a Bisericii acestei religii, că învrăjbirea dintre culte este interzisă de Constituţie, chiar şi atunci când săvârşitorul nu îşi declină apartenenţa religioasă, că anumite referinţe culturale pot fi interpretate ca instigare directă la violenţă faţă de o anumită religie şi adepţii ei, chiar şi când acest îndemn este edulcorat cu cuvinte puse între paranteze: “la arme (democratice), cetăţeni!”. Or, dacă Hotnews nu respinge asemenea articol, înseamnă că şi-l asumă. Dacă şi-l asumă, putem spune că şi cei faţă de care are simpatii politice sunt de acord cu el. Nu i-am văzut cerându-şi scuze faţă de BOR sau arătând public că în această speţă s-a sărit calul.

A ignora cu totul astfel de producţie de presă este la fel de neindicat ca ignorarea faptului că pe agenţiile internaţionale de ştiri populaţia este pregătită de zor pentru cel de-al treilea război mondial, despre care se vorbeşte zilnic.

---

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18581405-arme-democratice-cetateni-apasati-acceleratie-batalia-pentru-romania-abia-acum-incepe.htm.

[2] http://www.realitatea.net/francmasonii-proiect-mamut-in-capitala-pe-un-teren-primit-gratis-de-la-guvernul-ponta_1563912.html?fb_action_ids=877679855584280&fb_action_types=og.likes.

Chiar vor românii un preşedinte ortodox?

Presa bucureşteană a publicat în urmă cu două săptămâni un sondaj de opinie interesant, în care românii erau întrebaţi cum şi-ar dori să fie preşedintele lor. Între calităţile enumerate, cetăţenii au precizat şi că preşedintele lor ar trebui să fie ortodox. Nu se ştie exact, sau mai precis eu nu ştiu exact, de ce a publicat presa centrală asemenea sondaj. Poate a fost luată prin surprindere de răspunsul dat de populaţie, poate a dorit să folosească această informaţie împotriva unui candidat anume. Poate a dorit să deschidă această discuţie, pentru a tranşa o dată pentru totdeauna problema şi a stabili dacă contează sau nu ce religie are un candidat la o funcţie de reprezentare a naţiunii române.

Indiferent de motivaţia apariţiei acestui sondaj, mai interesante sunt reacţiile la el. Odată ce poporul a făcut eroarea de a spune că îşi doreşte un preşedinte ortodox, unii formatori de opinie s-au şi grăbit să ajusteze această pretenţie.

“Discriminarea”

Prima reacţie a fost aceea că a-l întreba pe un candidat la preşedinţie ce religie are înseamnă a-l discrimina, mai ales în situaţia în care religia sa nu este cea majoritară. Personal consider că afirmaţia este falsă, întrucât singurele forme de a-l discrimina pe un candidat la preşedinţie pe criterii religioase ar fi 1. să-i interzici să participe în competiţia electorală din pricina apartenenţei la o religie anume; 2. să foloseşti apartenenţa sa la o altă religie pentru a-i îndemna deschis pe cetăţeni să nu voteze cu el. Aceste lucruri nu se întâmplă. În plus, interzicerea discuţiei despre religia unui candidat la preşedinţie ar putea să-i discrimineze şi să-i prejudicieze pe alegători, care au dreptul să dorească să fie reprezentaţi de cineva care le împărtăşeşte convingerile religioase. Există ţări în care monarhul este obligat să aibă anumită confesiune religioasă (Marea Britanie, Danemarca, Suedia, chiar fostul Regat al României), fără ca cineva să considere acest lucru o discriminare. Nu cred că există motive să credem că cineva va fi discriminat pe criterii religioase în societatea românească.  

“Religia este o chestiune privată”

Apropiată de ideea discrimării este afirmaţia că religia este o chestiune privată, care nu trebuie discutată în public. Chiar dacă ar fi aşa, religia este o chestiune privată, însă nu poate fi, prin lege (art. 40, alin. 4 din Constituţia României) o chestiune secretă. Şi atunci, de ce nu poate fi discutată în public? De ce să nu ştie votantul dacă cel ce îi va fi preşedinte este sau nu de aceeaşi religie cu el? Oare nu este o formă de fraudare a încrederii votantului ca acesta să afle la ani distanţă că preşedintele său are o altă convingere religioasă decât a sa, poate una opusă, sau nu are nici o urmă de religiozitate?

Vor fi existând religii care sunt chestiuni private, însă Ortodoxia, religia majoritară de pe teritoriul României este o problemă comunitară. Credinţa ortodoxă în Dumnezeu creează şi la nivel social Trupul lui Hristos care este Biserica. Biserica Ortodoxă nu este o abstracţie, ci o prezenţă foarte concretă şi foarte implicată în viaţa socială, pentru că ea suntem noi, ortodocşii care votăm din cinci în cinci ani preşedintele României. Ştiind acest lucru, Constituţia din 1866 a României stipula, în art. 82, “Coborâtorii Măriei Sele vor fi crescuţi in religiunea ortodoxă a resăritului”[1], precizare reluată textual în art. 77 al Constituţiei Regatului României din 1923[2].

În condiţiile republicii democratice, putem cădea de acord ca religia ortodoxă să nu mai fie obligatorie pentru preşedintele statului, dar nu vedem de ce apartenenţa religioasă să nu mai fie discutată deloc, mai ales în condiţiile în care poporul arată clar din acel sondaj că doreşte un preşedinte de aceeaşi religie cu el. Or, nici măcar teoriile politice nu pot înfrânge voinţa populară, pentru că ştim încă de la nenea Iancu că în democraţie box populi, box Dei.

“Dumnezeu este Unu pentru toţi”

S-a exprimat şi ideea că Dumnezeu este unul pentru toţi românii şi că nu contează diferenţele confesionale. Această viziune, curat ecumenistă, merită o abordare teologică, pentru că ea marşează pe o concepţie falsă înrădăcinată şi în mentalul multor creştini ortodocşi din ţara noastră. Este perfect adevărat că “Dumnezeu este Unu pentru toţi oamenii”, însă nu este la fel de adevărat că “toate drumurile [religioase] duc la Dumnezeu”. Dimpotrivă, este perfect logic să credem că un singur drum religios duce la Dumnezeu, celelalte ducând cine ştie unde. Distincţia o fac clar cuvintele lui Iisus: “Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7,21). Din acest punct de vedere, nu e greu să îţi dai seama că drumul care păstrează voia lui Dumnezeu neîntinată este Ortodoxia, chiar dacă mulţi oameni, trăind după regulile lumii actuale, o consideră învechită sau perimată.

Concursul “cel mai ortodox candidat”

Campania electorală nu trebuie să degenereze într-un război religios, lucru pe care nu îl permite de altfel, în mod corect, nici Constituţia, care spune că orice învrăjbire religioasă, în relaţiile dintre culte, este interzisă (art. 29 [4] din Constituţie). Dacă admitem însă că preşedintele se votează în funcţie de personalitatea pe care o proiectează în spaţiul public candidatul respectiv, iar aprecierea e strict subiectivă, la voia alegătorului, atunci pentru ca alegătorul să aleagă în cunoştinţă de cauză trebuie să ştie ce religie are alesul său.

Dezavuez cu dispreţ concursul, de proastă calitate, care s-a lansat imediat după publicarea acestui sondaj, între candidaţii prezidenţiali, care se întrec să îşi manifeste “ortodoxia”. Apartenenţa religioasă nu trebuie să fie singurul criteriu de votare a preşedintelui şi nu trebuie să devină o marfă de proastă calitate în bătălia electorală. Ca ortodox practicant şi ca teolog pot să spun, fără să greşesc, că în această campanie nu există nici un candidat care să poată fi asimilat dorinţei exprimate de popor în acel sondaj.

Până la urmă discuţia se rezumă la întrebarea retorică: Chiar doreşte poporul român un ortodox preşedinte al său? Şi dacă da, este dispus să îl urmeze pe acesta?

---

[1] http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755.

[2] http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517.

Drept la replică refuzat de ziarul Gândul

Faţă de cele scrise în articolul Domnii Chirilă şi Moleanu pregătesc un SuperFAC de România..., conceput în urma interviurilor telefonice realizate separat cu subsemnatul şi cu domnul Alexandru Moleanu şi publicat în cotidianul Gândul, din 24 iulie 2014, doresc să fac următoarele precizări:

1.   Domnul Alexandru Moleanu a exprimat opinii cu caracter personal, care nu se regăsesc în documentele şi doctrina Forumului Alternativa Creştină, un partid creştin-democrat inspirat din morala creştină, care respectă legea şi regulile jocului democratic.   

2.    Ne place să credem că expresia “SuperFAC de România” dă glas doar unei previziuni politice optimiste referitoare la creşterea fulminantă a viitorului partid.

3.   Formularea din şapou: “…să salveze ţara de la «o invazie mondială a evreilor»” nu aparţine niciunuia dintre noi şi nu se regăseşte în niciunul dintre documentele FAC.

4.  Preluarea din programul politic al partidului: ”Întrucât au creat o îngrijorare sporită în rândul populaţiei cu privire la potenţialul de îngrădire a libertăţilor personale, (n.r.- FAC) va elimina tehnologia biometrică” este inexactă, în document scriind: ”Întrucât au creat o îngrijorare sporită în rândul populaţiei cu privire la potenţialul de îngrădire a libertăţilor personale, va elimina obligativitatea tehnologiei biometrice”. 

5.     Referirea la nerecunoaşterea echivalării parteneriatului civil sau concubinajului cu căsătoria nu se referă în mod expres la persoanele aparţinând minorităţilor sexuale, ci şi la parteneriatul civil sau concubinajul heterosexual, şi se situează în litera şi spiritul art. 277 din Noul Cod Civil, care se numeşte “Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria”.

6.   Pentru clarificarea cuvintelor „milităm exclusiv pentru acest mod de a se concepe familia”, precizez că e vorba de modul actual, tradiţional, al uniunii liber consimţite dintre un bărbat şi o femeie, consfinţit de art. 258 (4) şi art. 259 (1, 2) din Noul Cod Civil.

                                                                                                                                      Mihai-Silviu Chirilă