Apel adresat asociaţiilor creştine pentru înfiinţarea Forumului Alternativa Creştină

"Atunci când se ridică sus oameni de nimic,
 nelegiuiţii mişună peste tot."
(Psalm 11,8)

Evenimentele din ultima vreme i-au convins şi pe cei care mai aveau o urmă de speranţă că lucrurile ar putea merge bine în România că nu se va întâmpla aşa atât timp cât actualul sistem politic, instaurat după răsturnarea regimului comunist în 1989, va continua să fie deservit de clasa politică existentă. A existat o speranţă că, după căderea regimului comunist, România va reveni la o stare de normalitate, iar economia ţării va cunoaşte o rapidă regenerare, aducând cu sine şi o sporire considerabilă a nivelului de trai. Constituţia din 1991 chiar dădea speranţe cetăţenilor în acest sens, proclamând, în articolul 3, statul român ca pe un stat social, căruia îi trasa, în articolul 47, obligaţia “să ia măsuri economice de dezvoltare economică şi protecţie socială, de natură să asigure un cetăţenilor români un nivel de trai decent”. În paralel cu elaborarea acestei generoase Constituţii însă, Guvernul României proclama industria românească “un morman de fiare vechi” şi demara cel mai vast şi mai criminal proces de dezindustrializare pe care o ţară europeană l-a cunoscut probabil în ultimele secole. În timp ce alte state ale blocului comunist au adus o modernizare tehnologiei pe care statul comunist le-o lăsase, reuşind să refacă din temelii economiile lor naţionale pe baza acelei moşteniri, România a trecut printr-un proces de devalizare completă, ale cărei iţe până şi justiţia a încetat să le mai cerceteze, dat fiind că majoritatea faptelor, crime care ar fi trebuit să fie de-a pururi imprescriptibile, s-au prescris şi s-au uitat. Aşa se face că una dintre cele mai prospere ţări din Europa interbelică, o ţară profund creştină, a ajuns să fie singura ţară comunistă în care reformele lui Gorbaciov glasnost şi perestroika s-au aplicat la virgulă, asigurând supravieţuirea aparatului şi sistemului de gândire comunisto-securist “cu faţă umană”.

În faţa acestui dezastru, politicienii români au promis unui popor înfometat, umilit şi dezamăgit că s-a găsit soluţia salvatoare: aderarea la Uniunea Europeană, prezentată românilor ca singura şansă a naţiunii, ca obiectiv pentru care s-a şi născut poporul român, ca El Dorado care va rezolva toate problemele grave ale societăţii româneşti. Aderarea la Uniunea Europeană a fost un proces dificil atât din punct de vedere economic, cât mai ales spiritual. Uniunea a impus României, ca o precondiţie a aderării, să scape de ultimii “mastodonţi” ai industriei ceauşiste, care în epoca comunistă făcuseră o concurenţă serioasă firmelor de profil din spaţiul comunitar, să facă unele “privatizări strategice”, adică să lichideze ultima rămăşiţă a unei economii altădată funcţionale. Cele mai devastatoare privatizări au fost în domeniul energiei, unde guvernul a pierdut o sursă uriaşă de venituri la bugetul statului. În momentul aderării, România nu era decât o piaţă de desfacere a produselor comunitare (de fapt, a copiilor produselor occidentale, pentru că românii au fost învăţaţi ca la acelaşi preţ cu cel al produselor originale occidentale să cumpere nişte „clone” de foarte proastă calitate), cu un guvern care între timp renunţase la toate pârghiile economice prin care şi-ar fi putut colecta suficiente venituri la bugetul statului încât să nu fie nevoit să ţină aparatul de stat pe spinarea cetăţenilor.

Cele mai multe state ale Uniunii Europene experiază ceea ce în istoriografie se numeşte deja “epoca postcreştină”, în care valorile multiseculare ale moralei creştine au fost înlocuite cu unele pseudovalori newagiste, având în centru o înţelegere complet falsă a ideii de libertate a omului. Dogma libertăţii absolute a omului, un fals logic, filozofic şi teologic, a făcut ca cetăţenii statelor Uniunii Europene să adopte moravuri dintre cele mai dubioase şi să le impună şi statelor noi care au aderat. Aşa se face că, pe lângă dărâmarea economiei naţionale, românii s-au trezit integraţi într-un club de state cu valori morale de cele mai multe ori contrare moralei creştine, profund înrădăcinate în rândurile acestui popor. Mare parte a ceea ce europenii numesc valoare culturală morala creştină numeşte păcat. Din acest motiv, românii resimt încă un puternic sentiment de alienare spirituală, atunci când iau contactul cu “valorile” culturii europene actuale.  

La şapte ani de la momentul aderării la UE a devenit clar că aceasta nu este câtuşi de puţin interesată de rezolvarea problemelor economice ale României, că nu are nici interesul, nici pârghiile să facă ceva pentru români, că economia sa planificată, care aminteşte de cea sovietică, nu poate satisface cerinţele unei societăţi aflate în profundă disoluţie. În timp ce cei mai mulţi dintre românii apţi de muncă au plecat în străinătate, unde lucrează munci pe care nimeni dintre localnici nu doreşte să le facă, Uniunea Europeană îşi impune pe teritoriul României proiectul său de modificare a mentalităţilor acestui popor, a etosului său, a spiritualităţii sale, printr-o campanie propagandistică virulentă purtată prin intermediul administraţiei locale, a şcolii şi a întregului discurs public, populat cu lozinci şi clişee propagandistice paneuropeniste, în paralel cu eforturi de asimilare a teritoriului naţional al României, care aparţine poporului român în conformitate cu art. 3 (1) din Constituţie, în ceea ce se doreşte a fi la un moment dat Statele Unite ale Europei. Procesul de desfiinţare a statului român şi integrare a sa în Statele Unite ale Europei se face prin transferuri succesive de suveranitate de la Bucureşti la Bruxelles şi prin procesul de regionalizare, pe care guvernul îl accelerează cu riscul de a emite legi neconstituţionale.  

În faţa acestei realităţi, toate partidele politice din România şi-au manifestat incapacitatea de a se pune în slujba cetăţenilor care le-au votat, neputinţa sau lipsa de voinţă de a deveni, în cadrul Uniunii Europene, apărătoarele interesului naţional al cetăţenilor români. În locul unor soluţii pe care cetăţenii români le aşteaptă de decenii, politicienii români le oferă o retorică găunoasă, presărate cu clişee europene şi cu fantezii politice continentale, dincolo de care transpare o slujire necondiţionată a intereselor unor forţe externe, politice sau nu.

Ultima astfel de dezamăgire este actuala coaliţie de guvernare, care a înlocuit un partid urât pentru politicile sale imbecile de majoritatea populaţiei. Ajunşi la putere prin promisiuni solemne şi măreţe, actualii guvernanţi au scos resursele naţionale ale României la mezat şi s-au făcut instrumentul politicilor economice globaliste, permiţând unor companii transnaţionale să exploateze aceste resurse în condiţii economice umilitoare pentru statul român şi în condiţii de mediu care creează calamităţi populaţiei din zonele în care se fac aceste exploatări. Cu un tupeu nemărginit, partidele care alcătuiesc coaliţia actuală şi în timpul guvernărilor cărora s-a săvârşit marea devalizare a economiei numesc vânzarea resurselor naturale pe nimic investiţii strategice în economie.   

În faţa tuturor acestor realităţi sumbre, devine clar că soluţia reală la toate aceste probleme este adoptarea unei atitudini proactive, care să o înlocuiască pe cea reactivă, specifică activismului social. Mai precis, este necesară crearea unui partid politic menit să întrunească adevăratele aspiraţii şi necesităţi ale acestui popor şi să le satisfacă. Acest partid politic trebuie să fie creat de cetăţenii oneşti, să aibă o mentalitate complet diferită de a tuturor partidelor politice din România, să nu fie tributar nici unei organizaţii româneşti sau străine şi să se ghideze după un singur comandament: slujirea intereselor României şi ale românilor.

Există în rândul cetăţenilor români o lehamite bine cultivată faţă de implicarea în actul politic. Trebuie să înţelegem că orice decizie care se ia pentru viaţa noastră de zi cu zi şi a generaţiilor ce vor veni este esenţialmente politică, iar dacă nu ne implicăm în luarea ei în mod activ, ea se va lua fără noi şi adesea împotriva intereselor noastre. Efortul care se cere majorităţii cetăţenilor este de a sprijini în alegeri acest partid nou, care să îi reprezinte. Nu este un efort prea mare. Aşa cum educaţia copiilor o punem în mâna profesorilor, sănătatea în mâna medicilor, sufletul în mâna preoţilor şi aşa mai departe, este foarte uşor să punem şi responsabilitatea unor decizii importante pentru viaţa ţării în mâinile unor politicieni care doresc să îşi facă datoria faţă de aceasta şi de cetăţenii ei.

Există disperarea că nu se mai poate face nimic, că totul este deja stabilit, că sistemul este prea bine înrădăcinat pentru a fi dislocat. Celor ce împărtăşesc acest sentiment le reamintim că în 1989 statul comunist părea etern şi nu a trebuit decât o scânteie pentru ca întregul sistem să se prăbuşească. Pe aceste meleaguri a trecut una dintre cele mai cumplite plăgi cunoscute umanităţii, invazia mongolă din secolul al XIII-lea. După ce ea a trecut, românii şi-au reconstruit societatea şi au supravieţuit. 
Am convingerea totală că acest popor are un substrat excepţional şi că odată repus pe un făgaş normal, el va deveni unul dintre cele mai civilizate şi mai puternice popoare. În acest moment, societatea românească experiază situaţia descrisă în Psalmul 11,8, pe care l-am citat în motto. E datoria noastră ca oamenii de nimic să nu mai ajungă sus, pentru că odată realizat acest lucru, şi căile nelegiuiţilor se vor împuţina în această ţară.   

Din acest motiv

Vă invităm

să sprijiniţi platforma politică numită “Iniţiativa nemţeană”, care reprezintă o viziune despre cum ar trebui să fie condusă această ţară, pe baza cugetării de bun-simţ şi de bună credinţă, dar şi a experienţei altor popoare, care au reuşit să depăşească momente de criză poate mai adânci decât criza românească. Pornind de la această platformă politică, vă invităm să începem discuţii pentru crearea unui partid politic, cu care să participăm în campaniile electorale din 2016, pe care să încercăm să le câştigăm pentru a da României un alt curs. “Iniţiativa nemţeană” nu are pretenţia de a oferi toate răspunsurile la problemele societăţii româneşti, dar este un punct serios de plecare în alcătuirea unui program complet de guvernare, pe care ulterior să îl putem aplica punct cu punct, dacă cetăţenii români ne vor acorda încrederea lor.

Este momentul să lăsăm la o parte orgoliile personale şi sentimentul că posedăm soluţii mesianice de salvare a României şi să conştientizăm că pe umerii noştri, ca intelectuali şi credincioşi creştini, apasă obligaţia de a face ceva concret pentru patria noastră. De felul cum vom răspunde acestei obligaţii vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu şi a generaţiilor viitoare. Există zeci de cetăţeni care îşi doresc să întemeieze un partid politic, fiecare crezând că are soluţia salvatoare. Dacă nu ne vom uni eforturile, vom fi cu toţi slabi şi neputincioşi. Toate ideile acestor lideri de opinie trebuie puse cap la cap ca din ele să rezulte un program complet. Altă cale nu există.

Este momentul să conştientizăm că atitudinea reactivă, de protest faţă de unele măsuri aberante ale guvernanţilor, nu poate depăşi graniţele proverbului românesc “Câinii latră, ursul merge”. Societatea românească nu are un grad de civism suficient dezvoltat pentru ca activismul social să producă efectele dorite, iar clasa politică mizează pe acest lucru pentru a ignora orice semnal din partea societăţii civile. Singura soluţie este intrarea în arena politică şi dobândirea puterii politice cu care să implementăm un program naţional de guvernare.

Este momentul să conştientizăm că generaţii întregi de indolenţă şi neimplicare civică au făcut ca bătălia care ne aşteaptă să se desfăşoare pe terenul adversarului politic, ceea ce ne impune să ne adaptăm strategia în aşa fel încât să putem deveni adversari cu şanse egale. Există în spaţiul public diverse forme de manifestare a dorinţei de a face ceva pentru ţară, înveşmântate însă în forme de luptă civică ce sunt fie stridente, fie depăşite de momentul istoric, fie ilegale, fie incapabile să atingă o coardă sensibilă în rândul populaţiei. În lupta noastră va trebui să ţinem seama de toate aceste detalii şi de mentalul din acest moment al poporului pe care dorim să îl avem de partea noastră în activitatea noastră. Dacă nu vom înţelege că o anumită retorică, ce avea un public în perioada interbelică, nu mai poate atrage pe nimeni după două decenii de democraţie “originală”, efortul nostru va fi zadarnic. Dacă nu vom înţelege că anumite idei, care acum câteva decenii puteau avea un public, acum sunt considerate ilegale, atunci ne vom petrece timpul scuzându-ne în ochii opiniei publice.  

Este momentul să conştientizăm că mentalul colectiv românesc este atât de divizat şi de încrâncenat încât numai un program naţional în care să se regăsească toţi cetăţenii îi mai poate uni pe aceştia în jurul unui partid politic. Considerăm din acest motiv că un program de guvernarea realist, onest şi fezabil este mai important decât promovarea unor lideri care să cucerească mulţimile prin harisma lor. După ce ne vom constitui într-un partid, vom purcede la o serioasă recrutare de personal cu care să implementăm acest program de guvernare.

Este momentul să înţelegem că s-ar putea să fie ultima ocazie de a lucra împreună ca naţiune un astfel de program politic. Regionalizarea ar putea adânci foarte mult diferenţele de mentalitate dintre diverse provincii, în aşa fel încât închegarea unui ideal naţional, atât de greu posibil acum, să devină practic imposibil după ce acest proces îşi va produce efectele.  

Sperăm că acest apel va găsi înţelegerea necesară pentru a vă alătura iniţiativei noastre.

Numai împreună vom putea FACe ceva pentru ţară!

În numele grupului de iniţiativă nemţean,

Mihai-Silviu Chirilă