FAC – un verb de acţiune românesc, nu o înjurătură englezească

De la începutul lui ianuarie, când am început să vorbesc despre ideea înfiinţării unui partid creştin, prima şi cea mai consistentă obiecţie a fost acronimul pe care acesta l-ar avea – FAC. Toată lumea s-a arătat îngrijorată că acesta ar putea să le sune tinerilor din zilele noastre, şi nu numai, ca o binecunoscută înjurătură din limba engleză. Cu toate acestea, denumirea partidului şi acronimul său inevitabil au rămas aceleaşi. De ce?

În primul rând, pentru că în limba română există un verb de acţiune care se numeşte “a face”. În exprimarea uzuală, vorbitorul de limbă română nu are o jenă atunci când spune “eu fac”, “ei fac”, “să fac” şi aşa mai departe. Cine rosteşte aceste cuvinte nu se gândeşte la înjurătura americană, ci la faptul de a face ceva anume. Este inadmisibil ca eu, vorbitor de română, să mă feresc de un verb din limba mea doar pentru că el este parazitat de un cuvânt dintr-o subcultură străină. Este de-a dreptul stupefiant să vezi că până şi oameni din cercurile conservatoare şi profund religioase ale societăţii au fost expuse atât de intens la subcultura de consum, încât acest cuvânt licenţios le-a rămas în minte. Îşi închipuie cineva că portughezii trăitori în România, fotbaliştii portughezi din ţara noastră, de exemplu, se vor ruşina să folosească forma a treia singular de indicativ a verbului portughez pular, doar pentru că ea ar fi identică cu un cuvânt licenţios din limba română suburbană? Îşi închipuie cineva că, din exact acelaşi motiv, croaţii ar schimba denumirea uneia dintre cele mai frumoase staţiuni din ţara lor, măcar şi în pliantele turistice care circulă în România?

În al doilea rând, această enervantă “omonimie” la nivel ortoepic nu se păstrează şi la nivelul ortografic. Sigla partidului nostru nu este FUCK, ci FAC, motiv pentru care nu ar trebui să existe confuzie, măcar atunci când o citim. Dacă ar fi să fim hipercorecţi ca filologi, am putea spune că u din cuvântul englezesc nici măcar nu se suprapune exact pe a din limba română. Urechea foarte fină a celui care înţelege limba engleză poate percepe o subtilă nuanţă de pronunţare. Ca să nu mai vorbim de anumite regiuni ale limbii engleze, cum ar fi Scoţia, Irlanda sau Australia, unde această diferenţă e marcantă, cuvântul englez pronunţându-se aproape cum se scrie. 

În al treilea rând, şi acum mă adresez mai ales cititorilor creştini, dacă am admite această suprapunere supărătoare, ar trebui să înlocuim, pentru a ne feri de blasfemie, cuvinte care se referă la Dumnezeu, precum Făcătorul, sau la actul său de creaţie, precum facerea (care este şi denumirea primei cărţi a Scripturii). Nu ar mai fi cuvenit să spunem că la început "a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" şi ar fi o blasfemie să spunem, de exemplu, "doresc să fac voia Domnului". 
În al patrulea rând, nu ne deranjează ceea ce se numeşte publicitate negativă, în sensul că dacă vor exista tineri sau vorbitori de engleză amuzaţi de faptul că există un partid cu astfel de acronim, atunci când vor dori să se intereseze despre ce e vorba, vor găsi siteul nostru (la care se lucrează intens) şi vor înţelege că de fapt era vorba de cu totul altceva, că e o treabă foarte serioasă. Poate unii ne vor şi urma după ce vor înţelege.

În al cincilea rând, există o vorbă franţuzească: Honi soit qui mal y pense! Noi nu dăm nimănui prilejul de a se gândi la prostii, nu e vina noastră că pentru mulţi anumite forme ale verbului esenţial a face sună ca o înjurătură în engleză. Poate nu ar fi rău să mai stingă din când în când televizorul. Nu ne vom ruşina de cuvintele limbii române, iar cine va încerca în media să facă această asociere nelalocul ei se va confrunta cu rigorile legii şi, sperăm, cu oprobriul celor care înţeleg despre ce e vorba.

Suntem un partid care doreşte să FACă ceva real pentru ţara aceasta. Ne asumăm cu mare plăcere, ca primă sarcină de partid, să le reamintim concetăţenilor noştri că a face este un verb în limba română, nu o înjurătură în limba engleză.

FACem ce trebuie!