Dezamăgiri legate de "Blonda, chiorul şi piticul"

Este de nedescris cât de uşor pot fi prostiţi în ţara asta chiar şi cei care au pretenţia că nu pot fi surprinşi cu nimic de cineva precum Băsescu.

Astăzi a fost un scandal legat de o piesă de teatru numită Blonda, chiorul şi piticul, un titlu destul de străveziu după opinia mea şi destul de cretinuţ. Directoarea teatrului în care piesa a fost programată pentru premieră a interzis-o şi a început un scandal întreg pe tema cenzurii şi a libertăţii etc.

La un anumit moment dat, Băsescu a anunţat în stilul lui specific că piesa se poate juca la Cotroceni, gest care i-a făcut pe toţi să cadă în limbă de admiraţie tâmpă faţă de o cacealma de cea mai joasă speţă.

Îl văd la Antena 3 pe Radu Tudor, pentru care am foarte mult respect, spunând că “preşedintele a făcut un gest inteligent”. Dana Grecu spune că a “dat o lovitură de imagine”. Asta mă face să cred că românii, chiar şi cei mai inteligenţi dintre ei, sunt printre cei mai stupizi oameni de pe planetă. Din următoarele motive.

Băsescu a făcut o cacealma specifică, pentru că doar a promis că îi invită să se joace piesa la palatul “lui”. Asta nu înseamnă că atunci când se vor duce nu vor lua un şut în cur, fie el şi sub forma unei scuze formale: “Ştiţi, a închiriat sala Carlo Goldoni, joacă Bădăranii. Au jucat Rinocerii şi au făcut sala praf, e în reconstrucţie”.

Din ce în ce mai puţinii români rămaşi cu creierul la purtător ştiu că o vorbă rostită de Băsescu nu valorează nimic. Se pare că nici Radu Tudor, nici Dana Grecu nu îşi mai amintesc asta.

Apoi, să admitem că piesa se joacă. De câte ori se joacă? Au să facă o întreagă stagiune la Cotroceni? Câţi oameni vin să o vadă? Câţi oameni poate primi Cotroceniul?

De unde ştie Radu Tudor că Băsescu nu a pus toată escrocheria asta la cale? La modul: tu, directoare de teatru, îi refuzi piesa, eu i-o primesc la Cotroceni şi poporul o să vadă ce tolerant sunt eu…? La un om ca Băsescu te poţi aştepta la orice e mai rău.

De unde ştiu cei ce stau cu nasul lipit de ecranul televizorului muţi de admiraţie băsistă că Băsescu nu a mizat pe faptul că la Cotroceni artiştii nu vor avea curaj să joace de faţă cu el chestia aia a lor?

La întrebarea tipic mioritică: "Lasă, dom'le, ce-ai fi voit să facă Băsescu în acest caz?", răspunsul e simplu: "Nimic". Ce e el? Ministrul Culturii, să ia decizii în privinţa pieselor de teatru? E director de teatru la Cotroceni? Teatrul ăla de la Cotroceni nu are şi el un director?

Prin gestul lui, care s-a vrut a fi zmecher, Băsescu a arătat de fapt că se recunoaşte indirect în vreunul dintre personajele din piesa respectivă (deşi autorul a arătat că titlul e un artificiu de marketing).

Dacă tot am ajuns cu discuţia aici, ţin să reamintesc că în urmă cu câţiva ani s-a jucat la Iaşi o stagiune întreagă o scârnă numită Evangheliştii, în care Iisus Hristos era călcat în picioare. Nimeni nu s-a formalizat, nimeni nu a luat nici un fel de atitudine, nici măcar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sau Arhiepiscopia Romano-Catolică din Iaşi care trăiesc de pe urma lui Hristos, şi nu trăiesc rău deloc.

În altă ordine de idei, faptul că chiar şi oameni inteligenţi ca Radu Tudor cad pradă unor persoane de genul lui Băsescu are rădăcini în spiritualitatea superficială a generaţiei noastre.

În vremurile de mult apuse, eremiţii creştini (şi chiar creştinii obişnuiţi) aveau capacitatea de a discerne între minciună şi adevăr şi nu judecau “cu inima” cum judecă superficialii zilelor noastre. Învăţăturile lor, concluziile lor au fost transmise din generaţie în generaţie, însă zac închise în cărţi pe care nimeni nu le citeşte.

Din acest motiv, românii sunt ca frunza pe apă şi sunt în bătaia de joc a oricui vrea să îi prostească. Unii consideră acest lucru „nevinovăţie” şi “curăţie sufletească”. Eu îl găsesc de-a dreptul revoltător.

Pe principiul că "dacă toate tutele are cărţi publicate, eu nu pot fi mai prost decât ele" am decis ca peste ceva timp să scot o carte de eseuri care să cuprindă în general panseuri publicate de-a lungul timpului pe acest site sau în alte părţi.

Cartea se va numi Cugetări din ţara în care chioru-i împărat (titlul fiind o aluzie oarecum autosuficientă la celebrul dicton potrivit căruia “în ţara orbilor chioru-i împărat”, fără nici o legătură cu domnia domnului Băsescu sau cu porecla cu care e gratulat de cei ce îl cunosc sau măcar l-au văzut în carne şi oase, întrucât eu găsesc că este josnic să iei în derâdere infirmităţile cuiva).

Ce ziceţi domnule preşedinte al republicii, vă băgaţi la un proiect de promovare? O lansare la Cotroceni? O discuţie cu editorul (dacă o să găsesc vreunul care să o publice, vă anunţ din timp) să mi-o interzică? O închidere de librărie, ceva?

USL-ului i-a trecut glonţul pe la ureche

Nu mi-aş fi închipuit niciodată că am să îmi pierd timpul scriind despre Convenţia PD-L sau că am să îmi pierd timpul privind la televizor acest eveniment. Îmi propusesem ca weekendul acesta să nu trec deloc pe la televiziunile de ştiri, tocmai pentru a nu mă enerva suplimentar.

S-a întâmplat însă ca accidental să trec pe acolo tocmai când îşi susţinea moţiunea Toader Paleologu. Discursul său mi-a captat atenţia imediat.

Toată lumea se aştepta ca discursul lui Paleologu să fie momentul ridicol al şedinţei, el fiind tratat ca un tolerat. În realitate însă a fost singurul moment decent şi politic al întregii paranghelii.

Cu o atitudine elegantă care combină un stand-up comedy de bun-gust cu un proiect politic infinit mai realist decât flecăreala imbecilă a lui Boc sau cazoneriile de sergent ale lui Blaga, Paleologu a ţinut un discurs pentru publicul larg, nu pentru mafioţii din sala de congres, în care cuvintele de forţă au fost Eu sunt L din PD-L, prin care de fapt recunoaşte că partidul nu e de dreapta, lucru care este mai mult decât evident, şi se distanţează de mentalitatea pedistă din restul partidului, care nu e acoperit de umbrela L-ului lui.

Rar mi-a fost dat să văd pe cineva care ştie să valorizeze poziţia de outsider pentru a se prezenta ca o punte de legătură şi de unitate în interiorul partidului (îmi e foarte greu să folosesc acest cuvânt în acest context) pe de o parte, şi cu Partidul Naţional Liberal, de la ale cărui valori se revendică ca liberal “născut, iar nu făcut”.

Înţepături rafinate la adresa colegilor din taberele opuse, scoaterea în evidenţă discretă şi în stilul ridendo castigat mores a stupidităţii “moţiunilor” contracandidaţilor şi o foarte inteligentă ofertă politică ce arată că nu e doar un visător căzut în groapa cu lei din întâmplare.

Paleologu a oferit un spectacol de zile mari, însă nu pentru aia din sală, ci pentru publicul larg şi probabil pentru posteritate. Elena Udrea leşina de plictiseală, Ştefan dormea liniştit, Flutur se gândea cum ar arăta numele lui Paleologu scris pe dealurile Bucovinei cu oi, Boc avea un râs tâmp, Blaga se uita şi el aspru, cum îi e felul, Cristian Preda (parcă aşa îl cheamă) a ţinut unul dintre discursurile lui isterice…

USL poate să spună că i-a trecut glonţul pe la ureche. Fără îndoială, Paleologu nu are nici o şansă la aceste alegeri, slavă Domnului, pentru că ar fi avut capacitatea de a pune o nouă imagine pe chipul hidos al partidului de la guvernare şi ar fi putut aduce apocalipsa pentru acest popor.

Din fericire, jocurile sunt făcute de ăla care mai de dimineaţa, călcând în picioare Constituţia, a venit la congres, a plâns, a minţit, a dat indicaţii, a spus cuvinte pentru care orice politician din Europa şi America ar fi fost omorât cu pietre, cum ar fi: “Nu cei de la televizor (adică cetăţenii) trebuie să ştie ce s-a întâmplat cu banii de la FMI, ci voi (adică banda de manglitori)”.

Problema nu este că Paleologu va pierde alegerile (probabil). Problema e că acest om ar fi trebuit să aibă de mult o funcţie importantă în PNL. De ce nu e în PNL?De ce în locul lui pe ecranele televizorului vectorii de imagine ai partidului lui Crin Antonescu sunt tot felul pe persoane dubioase, neinstruite, neharismatice? De ce nu e Elwis Săftoiu la PD-L şi Paleologu la PNL? Alegerile nu se câştigă doar aşteptând să moară adversarii.

Eu nu am nici o simpatie pentru partidul de la guvernare, dar pentru o clipă m-am oprit să îl ascult pe Paleologu. Şi nu îmi pare rău că am făcut-o. Pentru o clipă era cât pe ce să uit ce rămâne când dai L-ul la o parte.

Faptul că a fost aplaudat la scenă deschisă de ambele tabere care se urăsc de moarte în partidul ăla demonstrează că a avut dreptate. Chiar dacă mai nimeni de acolo nu a înţeles absolut nimic din ce a spus.

Credinţă şi traditii nemţene 13

Hristos a înviat!

Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune un regal de teologie cu un invitat special, părintele Nicolae Capşa, preot paroh la Parohia Bodeşti, Neamţ, pe o temă specială: fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut.

Cu spiritul său teologic ce combină profunzimea spiritualităţii cu ascuţimea intelectuală a argumentului dialectic, părintele Nicolae explică în această emisiune principalele aspecte ale evenimentului crucial al creştinismului: învierea Mântuitorului.

De ce Biserica le anunţă credincioşilor în noaptea de Înviere vestea cea bună cu cuvintele Psalmilor victoriei ai lui David, în timp ce a doua zi le proclamă acelaşi eveniment naţiunilor în toate limbile pământului utilizând pericopa scepticismului lui Toma?

Ce înseamnă această fericire a celor care nu au văzut şi au crezut? Cum se adresează ea celor care îl văd pe Mântuitorul prezent prin sfintele icoane sau prin Sfânta Euharistie?

Ce înseamnă această fericire pentru cei care deşi văd nu cred? Ce înseamnă dorinţa stupidă a omului contemporan de a-l "vedea" pe Dumnezeu pentru a crede în El?

Avem nevoie de argumente pentru a crede în Învierea Domnului? Care sunt ele? Ajută ele pe cei ce sunt decişi să nu creadă?

Răspunsuri la toate aceste întrebări vă oferă părintele Nicolae Capşa. Urmăriţi-l! Merită din plin.

Un gând de 10 mai

De o bucată bună de vreme unii dintre români au început să îşi dorească din ce în ce mai mult reinstaurarea monarhiei, ca unică formă de salvare naţională. Demersul nu este de condamnat, dat fiind faptul că şi aşa în societatea românească actuală există o discuţie interminabilă despre “dar pe cine să alegem?” ca preşedinte. Dacă ţinem seama de prestaţia catastrofală a actualului preşedinte, cred că ideea monarhiei nu mai e chiar aşa de fantezistă.

Desigur, discuţia e până la urmă una ipotetică, dat fiind că potrivit Constituţiei în vigoare, Articolul 152, referitor la limitele revizuirii Constituţiei, spune la paragraful 1:

Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

E adevărat că acest articol a fost deja încălcat în ce priveşte independenţa justiţiei, care este o cârpă în mâna oricărui mafiot, se pregăteşte să fie încălcat în privinţa limbii oficiale şi a integrităţii teritoriale. Până la urmă cred că dacă ar exista 70% monarhişti în ţară s-ar găsi o soluţie (procentul lor e probabil mult mai mic).

Totuşi, discuţia rămâne ipotetică pentru că nu cred că cineva din pretinsa clasă politică ar dori să se dea la o parte pentru a face loc unei monarhii. Îşi mai imaginează cineva pe Elena Udrea mergând prin ţară ca o regină şi fiind întâmpinată de toţi lingăii când ar exista o regină autentică? Pe Flutur scriind cu oi pe dealurile Bucovinei “Trăiască Regele!”?

Nici nu se ştie măcar care este procentul de români care ar dori monarhia. Nu cred că s-a pus într-o cercetare sociologică această întrebare. Ar trebui să se pună. Până şi în Rusia a fost o asemenea discuţie. Nu moare nimeni.

Nu se ştie nici cine ar urma să fie rege. Ultima Constituţie regală validă, cea din 1923, spunea clar că regele nu poate fi decât “primogenitură masculină”:

Art 77. Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale Regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat, prin ordinul de primogenitură şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. Coborâtorii Majetăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului.

Art 78. În lipsă de coborâtori în linie bărbătească ai Majestăţii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea tronului se va cuveni celui mai în vârstă din fraţii săi sau coborâtorilor acestora, după regulile statornicită în acticolul precedent.

Dacă nici unul dintre fraţii sau coborâtorii lor nu s-ar mai gasi în viată sau ar declara mai dinainte că nu primesc tronul, atunci Regele va putea indica succesorul său dintr-o dinastie suverană din Europa cu primirea Reprezentaţiunii naţionale, dată în forma prescrisă de art. 79. Dacă nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Din ce scrie aici, nici Principesa Margareta, nici principele Radu nu au nici un drept la succesiunea tronului. Şi atunci cine să fie rege, dacă să zicem, monahistul Crin Antonescu ar avea ideea de a face o consultare populară pe această temă în timpul mandatului său de preşedinte?

Să mai adăugăm că azi, 10 mai 2011, regele Mihai a decis ca familia sa, casa regală română, să rupă orice legătură cu casa princiară Hohenzollern, devenind cumva o casă regală românească, ceea ce o face şi mai puţin legitimă din perspectiva aceleiaşi Constituţii din 1923, care vorbeşte clar de o casă regală străină.

Sincer, eu aş zice că dacă monarhia se va reinstaura vreodată, în fruntea ei să fie o dinastie românească (nu una prusacă ce se autoreneagă), chiar un român de valoare, fără sânge albastru, care să fie începător de dinastie. De ce nu? Muşatinii nu au avut şi ei un început? Corvinii nu au început şi ei de undeva? Basarabii au căzut din cer? De ce ne trebuie regi străini? Suntem nişte primiviti şi nu ne putem autoguverna (mă tem să dau un răspuns la această întrebare)?

Există şi riscuri: societatea românească este atât de coruptă încât riscul ca acest putregai moral să fie ridicat la grad de nobilitate este foarte mare. Vă imaginaţi cum ar fi ca baronii locali de orice culoare politică să ajungă baroni pe bune, ridicaţi la rang nobiliar de un rege? Cum ar fi ca toată gaşca politică să fie înnobilată?

Nu ştiu dacă va mai fi vreodată monarhie. Ştiu însă că se cuvine să le respectăm celor care serbează 10 mai ca zi de suflet pentru ei dreptul de a face asta.

Mai ştiu şi că imnul regal este absolut cuceritor. Ca unul care cunosc aproape toate imnurile din lume pot afirma fără reţinere că imnul regal poate concura orice imn din lumea aceasta.

Trăiască Regele

În pace şi onor

De ţară iubitor

Şi-apărător de ţară.

Fie Domn glorios

Fie peste noi,

Fie-n veci norocos

În război, război.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc părinte,

Susţine cu a Ta mână

Coroana Română!

Trăiască Patria

Cât soarele ceresc,

Rai vesel pământesc

Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit

De nevoi,

Fie-n veci locuit

De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc Părinte,

Întinde a Ta mână

Pe Ţara Română!

Ce s-a ales de raiul vesel pământesc? Unde sunt eroii care să populeze patria? Cine mai cere Cerescului Părinte să protejeze Ţara Română?

Credinţă şi tradiţii nemţene 12

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o discuţie despre rugăciune, despre rugăciunea publică şi cea privată, prilejuită de Duminica vameşului şi a fariseului.

Invitat este părintele Mihail Popa, preot paroh la Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Dodeni, Bicaz, un preot originar din Moldova de est, dintre Prut şi Nistru (sau mai corect din Moldova de mijloc dacă ţinem seama de Moldova dintre Nistru şi Bug), care s-a acomodat perfect în Moldova noastră occidentală, dintre Prut şi Cheile Bicazului (mi se pare că acestea sunt singurele forme de descriere geografică şi politică a frumoasei şi sfintei noastre Moldove).

Pe lângă discuţia despre anumite aspecte sociale ale rugăciunii, Părintele Mihail vorbeşte despre activitatea sa culturală ca preot şi ca intelectual în zonă.

În anul 2009, când a şi devenit paroh, părintele Mihail a participat activ la crearea unei asociaţii culturale numite Piatra Corbului.

Când obiectivele acestei asociaţii şi mai ales mentalitatea celor ce o conduceau nu au mai corespuns celor ale tinerilor membri, a fost unul dintre cei care s-au alăturat proiectului Revistei Valea Muntelui.

Întrucât revista a devenit un succes editorial, părintele a sugerat crearea unui club intelectual al celor care, preocupaţi de spirit şi de literă, să se regăsească şi să se întărească într-o societate extrem de ostilă oamenilor de cultură.

Proiectele pe care Părintele Mihail le expune au şi început să devină realitate, făcând ca la Bicaz să se întâmple lucruri foarte frumoase şi cu un miez cultural incontestabil.