Ziarul Cotidianul ne oferă o ştire şocantă: Ozzy Osbourne, „tatăl heavy-metal-ului”, concertează la Bucureşti pe data de 2 octombrie, la sala Arena, într-un concert care va marca un turneu mondial al „starului” mondial. Cotidianul prezintă această ştire cu aerul că România este parte dintr-un mare act cultural. Sunt prezentate marile „performanţe muzicale” ale lui Osbourne. Prezentarea se încheie cu haucinanta frază: „…Ozzy a intrat în topul celor mai bizare performanţe pe scenă în momentul în care decapitează un liliac viu. Se spune că artistul nu ştia că are de-a face cu un liliac adevărat, ci cu unul de cauciuc aruncat de un fan din primele rânduri”.
Stilul aceasta, cu care deja ne-a obişnuit „presa culturală” română, pare a fi făcut de cineva care a coborât de curând din nava spaţială cu care a ajuns în galaxia noastră. Pentru că forma în care Osbourne este prezentat publicului român este de-a dreptul ruşinoasă o să apelăm în continuare la presa americană, care nu se sfieşte să spună adevărul despre „fenomenul Ozzy”.
Astfel, oricine dă o căutare pe Google a numelui lui Osbourne poate vedea un puhoi de articole care vorbesc despre vulgaritatea limbajului acestuia, despre violenţa „muzicii” (urletelor animalice) sale, despre tendinţele suicidale pe care le induce şi nu în ultimul rând despre satanismul afişat al lui „Ozzy”.
În anul 1984, un tânăr de 19 ani s-a împuşcat în urma audierii volumului Suicide Solution. Cercetările de specialitate au arătat că „melodiile” conţineau mesajul subliminal „Împuşcă-te!”. Ozzy a scăpat de puşcărie în baza amendamentului 1 al Constituţiei americane care garantează libertatea de expresie (în cazul de faţă, libertatea de manipulare subliminală).
În 1969, Osbourne a pus bazele formaţiei de rock Black Sabbath (denumirea se referă la ritualurile magice ale Evului Mediu în care se consideră că vrăjitoarele făceau dragoste cu diavolul; potrivit cercetătorilor, Sâmbăta Neagră era un ritual satanic, săvârşit şi de către Sandor LaVay, „părintele” satanismului modern), formaţie cu care „a cucerit notorietate în întreaga lume”. Pe toate albumele acestei trupe apare imaginea zeului antic Pan, zeul desfrâului şi al violenţei sexuale, devenit imaginea simbolică a demonului. Membrii acestui grup au declarat în repetate rânduri că încearcă să facă „muzică vrăjitorească”. Dacă ne uităm la mulţimea de „naivi” care îi adoră încă, putem spune că au şi reuşit. Ozzy Osbourne şi-a declarat admiraţia deschisă faţă de un clasic al satanismului, Aleister Crowley, căruia i-a şi dedicat, împreună cu Black Sabbath, cântecul „Mr. Crowley”.
Din noianul de melodii cu tentă satanistă (chiar dacă Ozzy se declară că totul e un show, nu e „pe bune”, lucru pe care mulţi îl acceptă în mod şocant), să analizăm doar versurile melodiei Nativity in Black care este un imn satanic cât se poate de autentic:
Some people say MY LOVE cannot be true
Please believe me, MY LOVE, and I'll show you
I will give you those things you thought unreal . . .
YOUR LOVE FOR ME has just got to be real . . .
Look into my eyes, you will see who
I amMy Name Is Lucifer, Please Take My Hand![1]Acesta este "ecorşeul" vedetei Ozzy Osbourne, dezgolit de make-up-ul minciunii şi al intepretărilor schizoide care sunt un afront la adresa inteligenţei oricui decide să gândească în viaţă cu creierul din dotare. Pentru că aceste aspecte nu pot fi eludate de către adoratorii săi români, să vedem cum este prefaţat acest „eveniment epocal” de către media electronică românească. Pe siteul
http://www.carteadenisip.ro/ se spune despre el: „Odată cu fondarea trupei
Black Sabbath, Ozzy intră în istorie. De-a lungul celor 11 ani petrecuţi alături de acest monument al rockului, îşi construieşte o imagine satanistă, fiind atras de magia neagră şi de ocultism”.
Cum de nu ne-am dat oare seama că sărmanul Ozzy „îşi construieşte” o imagine de satanist, în timp ce, în realitate, el e doar un artist care se joacă de-a demonul! La aceeaşi pagină de internet, putem citi un interviu halucinant, în care Osbourne se prezintă ca un dandy englez, puţin introvertit, timid şi modest, care doar se joacă de-a demonul, în timp ce el e un om extraordinar:
„
Care este, după tine, cea mai eronată impresie pe care o are lumea despre Ozzy Osbourne?Că aş fi diavolul în persoană... Multă lume încă face o relaţie simplă: Ozzy = Diavolul. În trecut mă jucam cu ideea asta. Mă îmbrăcam ca diavolul, mă comportam ca el şi cîntam despre el în piesele mele, dar 100% nu sînt diavolul în persoană, mai ales acum, în 2007. Se întîmplă să mai ies pe străzi şi mă opreşte lume care-mi spune: Wow! Te-am văzut la televizor! Nu mă aşteptam să trăieşti la modul acela. Nu ştiu la ce se aşteptau. Să mă vadă într-un castel din Transilvania mîncînd capete de lilieci în fiecare noapte? Îmi iubesc soţia, îmi iubesc copiii şi cîinii. Nu sînt diavolul, dar e posibil ca lumea să nu priceapă asta niciodată” (
http://www.carteadenisip.ro/interviuri/ozzy-osbourne-nu-sint-anticristul/1534).
Aşadar, „mă îmbrăcam ca diavolul, mă comportam ca diavolul şi cântam despre el în piesele mele...”. A cântat despre diavol, s-a comportat ca diavolul şi a distrus mii de suflete nevinovate, dar, desigur, el nu are nimic de-a face cu acesta, mai ales că toate acestea se întâmplau „în trecut”, nu? Apropo! De unde ştie Ozzy cum se îmbracă diavolul? Mărturisesc că eu am ajuns cu studiul teologiei până la doctorat, dar asta nu am aflat-o (o fi citit că Diavolul de îmbracă de la Prada?).
Dacă ar fi să ne luăm după aceste baliverne, în care Osbourne recunoaşte că şi-a trăit viaţa într-o totală imitatio diaboli, în timp ce el era de fapt un „tip OK”, am putea să tragem concluzia că el e de fapt e un artist rebel, un neadaptat, un „nebun al marilor oraşe”, un om absolut inofensiv. Dar oare aşa să fie?
În ciuda afirmaţiilor manipulatoare din interviul de mai sus, Ozzy Osbourne rămâne una dintre cele mai nocive persoane din spaţiul mediatic. Fie că s-a jucat de-a diavolul, fie că îl adoră cu adevărat, aşa cum reiese din „muzica” lui, fapt este că „arta” sa e de inspiraţie demonică, fiind un real pericol pentru oricine o ascultă.
Nimeni nu îl acuză pe Ozzy că ar fi „diavolul în persoană” cum se autogratulează el în stil mitoman în interviul de mai sus. Cel mult se poate spune despre el că „are diavol în persoană”, lucru care e greu de contestat. Prietenia sa cu Marilyn Manson, satanist declarat, membru al „bisericii” lui LaVey, admiraţia faţă de Aleistar Crowley, un „clasic” al satanismului, şi gesturi rituale precum cel de decapitare a unui liliac viu pe scenă (scuza că nu a ştiut că liliacul e viu e ridicolă, deoarece un om normal nu are asemenea porniri) ne arată că de fapt Osbourne se învârte în cercurile „sacerdoţiului” satanist, „concertele” sale nefiind altceva decât black sabbat-uri.
Acestea fiind spuse, trebuie să precizăm că:
1. Ozzy Osbourne nu este un artist, ci o persoană malefică, inspirată direct din stilul de viaţă demonic, pe care fie îl imită din convingere, ceea ce îl face extrem de periculos, fie pentru că i se pare cool, ceea ce îl face extrem de prost. Prezentarea lui ca un artist este o manipulare grosolană, cu atât mai periculoasă cu cât e făcută în limbajul pretenţios al criticilor muzicali. Referinţa sa "culturală" despre castelele din Transilvania şi mâncatul de lilieci arată cam cât de profund este sub aspectul pregătirii intelectuale.
2. Osbourne nu e „cool” (locul în care se va sălăşlui după moarte e mai curând „hot”), „trendy”, „classic”, iar trecutul său satanist nu poate fi uitat decât dacă luăm în seamă cuvintele lui A. Dumas: „îmbătrânind, nebunul devine om cu minte, şi fetele de stradă devin cu vârsta… sfinte”.
3. Participarea la concertele sale este de fapt o participare la un ritual satanic, lucru extrem de periculos pentru oricine şi inacceptabil pentru o persoană care împărtăşeşte credinţa creştină. Consider că părinţii au dreptul să ştie la ce îşi expun copiii.
4. Muzica lui Osbourne nu este un protest împotriva nedreptăţii sistemului capitalist (care l-a făcut destul de bogat), nu e un manifest antisistem şi nici un act cultural, ci professio fidei a unui satanist care propune o adorare a unei entităţi spirituale extrem de periculoase şi nocive.
Cred că autorităţile eclesiale ale principalelor Biserici creştine ar trebui să ia atitudine faţă de o asemenea provocare. Să ne imaginăm că la acest concert se vor duce mii de oameni, minţiţi de marketingul agresiv care îl prezintă ca pe un artist, când de fapt el nu e decât o sursă de infecţie morală şi, după cum s-a văzut, un pericol pentru sănătatea psihică a celor care îl ascultă. Unii dintre aceşti oameni sunt „rockerii” noştri cei de toate zilele (mulţi dintre ei sunt adepţii acestui stil de gândire şi nu cred că ar asculta un sfat bun chiar dacă nu ar veni de la cineva din „tabăra adversă”). Alţii însă sunt „victime colaterale”, persoane cu o cultură medie, care cred că e de bun augur să vezi o „legendă” a rockului. Mulţi dintre oamenii care se vor duce la concertul lui Osbourne sunt creştini, poate chiar practicanţi, care au fost educaţi de Zeitgeist-ul zilelor noastre să facă distincţii schizofrenice între „credinţa religioasă intimă” şi „participarea la acte culturale” şi care nu înţeleg că în momentul în care fredonează alături de Osbourne „cântecele” lui, dând din cap şi facând semnul satanic al coarnelor de fapt participă cu toată fiinţa la un ritual satanic, lucru care este perfect incompatibil cu statutul de creştin. Aici trebuie să intervină cei ce conduc Bisericile, nu pentru a cere interzicerea concertului, lucru imposibil de altfel, ci pentru a-i convinge pe cei ce participă la el de pericolele reale la care se expun.
Strategia ignorării totale a unor astfel de manifestări este profund perdantă. Când Iisus a fost insultat în diferite ocazii (piesa
Evangheliştii, care s-a jucat în Iaşi o stagiune întreagă, emisiunile lui Coruţ etc.) nu s-a luat nici o atitudine. Când sfinţii Bisericii au fost insultaţi (interzicerea unei expoziţii dedicate sfinţilor închisorilor, tot în Iaşi) nu s-a luat nici o atitudine. Când s-a pus problema atacului la libertatea umană prin abuzul tehnologic al cipurilor biometrice nu s-a luat nici o atitudine oficială. Când alte religii au oficiat ritualuri în biserici ortodoxe (ritualuri masonice săvârşite în biserici... tot în Iaşi) nu s-a luat nici o atitudine convingătoare. Acum, sataniştii ţin ritualuri publice (formaţia satanică AC/DC [
After Christ Devil Comes] va concerta pe 16 mai tot la Bucureşti). Ne permitem oare să nu avem nici o atitudine nici de data asta? Dacă da, oare de ce ne mai mirăm că poporul nostru este din ce în ce mai degenerat? Ce ar trebui să se mai întâmple ca să ieşim din această moarte spirituală?
PS Acest articol a fost publicat iniţial pe siteul
http://ro.altermedia.info/. Acolo am fost realmente crucificat de tot felul de apelpisiţi care mi-au reproşat că sunt un „popă nenorocit”, un închistat, un primitiv, un om care nu înţelege nimic din artă etc. Acest lucru demonstrează că de fapt astfel de luări de poziţie sunt tardive, pentru că în ţara noastră deja s-a creat o artă a apărării cauzelor altora. Şi mai demonstrează ca adevărul pe care eu îl rostesc fără menajamente în acest articol deranjează enorm, mai ales pe cei care s-au lăsat minţiţi şi şi-au construit universul personal în jurul unor impostori precum Osbourne, lucru care poate fi văzut şi de spumosul şi brutalul schimb de replici de mai jos.
Note:
[1] „Unii spun că dragostea mea nu e adevărată
Crede-mă, dragostea mea, şi am să îţi demonstrez
Am să-ţi dau ceea ce nu ai crezut a fi posibil . . .
Dragostea ta pentru mine trebuie să fie reală . . .
Priveşte-mă în ochi, ai să vezi cine sunt Sunt Lucifer, ia-mă de mână!”.
And so, he went on describing the beauty of Syria, and the richards of Iran, the modernity of Turkey and the beauty of the women in Marocco. When he finished, he sold my friend the precious narghile for 10 Euros. And he invited him to come back for more. How did my friend convince him to cut down to 10% of the initial demand? He talked to him. In fact, he didn’t even talk. He listened to him. For Arabs, trade is not all about making profit; it is about meeting people, sharing thoughts, ideas, experiences. Trade is about establishing a communion between people. Does it surprise us then that the founder of the Islamic religion was a merchant? The moral of the story is that we can trade to our advantage with an Arab, if we know this little detail. Arabs hate Westerners who dig into their pockets and pay the requested money without bargaining a little. 
