vineri, 21 mai 2010

Definiţia Guvernului României


Ludovic Orban a dat acum câteva zile definiţia cea mai clară a Guvernului României.


„Guvernul actual al României este o asociere de indivizi în vederea săvârşirii de infracţiuni”.


No comment.


(Pentru informaţii detaliate despre acest tip de guvern, recomandăm art. 323 Cod Penal.)

luni, 17 mai 2010

De ce trag clopotele [iadului], Mitică?

Formaţia satanică AC/DC (After Christ Devil Comes este explicaţia reală a numelui, iar fulgerul din mijloc este semnul biblic al demonului care cade din cer ca fulgerul [Luca 10,18], lucru de altfel evocat şi de cântecul de faţă. Trebuie să fii complet imbecil să crezi că denumirea vine de la precizarea referitoare la curentul alternativ şi continuu de pe aparatele casnice, aşa cum mint de îngheaţă apa aia care au ales acest nume) a susţinut o „liturghie” satanică în Bucureşti având ca audienţă zeci de mii de români, unii dintre ei având chiar impresia că sunt creştini.
Dacă cineva mai are vreo îndoială că ieri 60.000 de români au participat la o liturghie satanică desfăşurată în mijlocul capitalei ţării noastre, îl invit să citească versurile acestui cântec pe care toţi le-au fredonat în Bucureşti. Îi rog să citească aceste versuri cu ochii omului sănătos la cap, şi nu cu ochii bolnavului mintal, căruia nu poţi în nici un fel să îi explici că realitatea e una şi ficţiunea din creieraşul său e altceva. Sublinierile îmi aparţin



Hell's Bells

I'm a rolling thunder,
poutin rain
I'm comin' down like a hurricane
My lightning's flashing across the sky
You're only young but you're gonna die
I won't take no prisoners, won't spare no lives
Nobody's putting up a fight
I got my bell, I'm gonna take you to hell
I'm gonna get ya, Satan get ya

CHORUS:
Hell's BellsYeah, Hell's Bells
You got me ringin' Hell's Bells
My temperature's high, Hell's Bells
I'll give you black sensations up and down your spine
If you're into evil you're a friend of mine
See my white light flashing as I split the night'
Cause if Good's on the left,
Then I'm stickin' to the right

I won't take no prisoners, won't spare no lives
Nobody's puttin' up a fight
I got my bell, I'm gonna take you to hell
I'm gonna get ya, Satan get you
Hell's BellsYeah, Hell's Bells
You got me ringin' Hells Bells
My temperature's high, Hell's Bells

INSTUMENTAL (SOLO)CHORUS
Hell's Bells, Satan's comin' to you
Hell's Bells, he's ringing them now
Hell's Bells, the temperature's high
Hell's Bells, across the sky
Hell's Bells, they're takin' you down
Hell's Bells, they're draggin' you around
Hell's Bells, gonna split the night
Hell's Bells, there's no way to fight, yeah
Ow, ow, ow, ow
Hell's Bells



Iată şi melodia. Să nu vă lăsaţi impresionaţi de faptul că acum e cântată de nişte boşorogi care se dau tipi de treabă. Există undeva pe internet şi varianta în care melodia e urlată cu voci din adâncurile iadului. Faptul că bătaia clopotului este folosită exact ca în bisericile creştine pentru a acompania asemenea versuri se înscrie clar pe linia ritualurilor satanice care mimează şi batjocoresc elemente ale cultului creştin

E dureros să vezi mulţimi uriaşe cântând imnuri satanice. Tineretul acestui popor imbecilizat. Obligat să comită cea mai josnică formă de idolatrie şi să îşi arunce la gunoi tinereţea şi curăţia vârstei. De ce? Imbecilizare completă sub scoarţa unei atitudini pseudoculturale, lipsa oricărei perspective în viaţă. Cumplit. Păcat de acest popor. Din păcate, nemaiavând nici o urmă de valoare spirituală şi de leadership spiritual, acest popor e condamnat să cadă în mâna tuturor impostorilor şi escrocilor pseudointelectuali.
Cât de cumplit sună în acest context un titlu din ziarul Adevărul: „Fulgerul AC/DC a lovit 70.000 de suflete”. Cumplit, nu? Iată cum prezintă acelaşi ziar, în ton cu toate celelalte, „evenimentul”:
„Ieri s-a scris istoria muzicii rock şi la Bucureşti. Angus Young şi Brian Johnson au adunat în acelaşi loc, Piaţa Constituţiei, generaţii de 13 ani cu cele de 60 de ani. 70.000 de oameni au trecut de la extaz la fericire şi înapoi, pe muzica de neoprit a celor de la AC/DC. Ploaia nu şi-a făcut apariţia, dar furtuna s-a dezlănţuit pe scenă.”
Ori sunt eu nebun, ori ăştia care scriu asemenea lucruri prin ziare sunt complet imbecili. Sau, în ţara terţiului exclus, or fi posibile amândouă variantele! Cine ştie!

marți, 4 mai 2010

Scrisoare adresată camaradului Zob

M-am săturat ca de fiecare dată când scriu ceva pe un site să fiu pus la punct de tot felul de habarnişti, „oameni de bine”, luptători pentru cauzele altora, de parcă aş fi un om nebun, care nu are voie să deschidă gura decât pentru a rosti aceleaşi imbecilităţi comune, care au devenit dogme ale hedonismului subuman transformat in religie universală.
Articolul de mai jos este răspunsul pe care i l-am dat unui mâzgâlitor de site care semnează „Zob” (sugerând, nu e aşa, statutul de mascul feroce, care ar fi poate de apreciat dacă ar fi fost manifestat prin publicarea pe site a numelui din buletin, ca să ştiu şi eu cine mă înjură). Răspunsul adresat lui Zob este valabil pentru toţi cei care nu au ce face şi îşi dau cu părerea pe orice temă, pentru că, după cum spune un fost coleg de-al meu de la Polirom, într-o carte foarte bună, Românii e dăştepţi! Vă las să intuiţi din răspunsul meu ce mi-a scris Zob... (dar pentru că unele lucruri nu pot fi intuite de o minte sănătoasă, trebuie să spun că după domnul Zob gestul meu de a-l reclama la CNA pe Diaconescu în cazul Coruţ face parte dintr-o conspiraţie împotriva patrioţilor români, cu bubuli, cu trădători etc. etc)

Camarade Zob, stăpânii mei americani sunt bine mersi, dar mi-au cerut să fiu foarte vigilent cu tine, pentru că patriotismul tău debordant îi face să nu poată dormi noaptea de spaimă. De fapt tot planul lor de a subjuga Republica Capitalistă România cu ajutorul capitalismo-creştinismului pare compromis de atitudinea ta curajoasă. Mi-au mai poruncit stăpânii mei americani să nu te dau în judecată pentru obrăznicia cu care mă insulţi fără ca eu să îţi fi făcut vreodată ceva şi să îţi spun că facultatea aia despre care scrii tu acolo se numeşte de fapt „postpucism”.

Ştii ce cred eu despre tine, camarade Zob? Că la „fierăria lui Iocan” dumneata ai fi bravul camarad Victor Bălosu (dacă nu înţelegi la ce mă refer, să ştii că e dintr-o carte, se numeşte Moromeţii, o găseşti prin librării. Dacă nu eşti obişnuit să citeşti cărţi, să ştii că s-a făcut şi un film după cartea asta. Bun filmul). Numai el vorbea ca tine, până ce „îi turti a’ lu’ Birică facultăţile”.

Nu pot să nu îmi ascund o curiozitate: din conceptele pe care le vânturi în luarea de poziţie faţă de mine am sentimentul că eşti un legionar francmason. Să nu crezi că mă miră prea tare. Trăim în ţara terţiului inclus (concept inventat de un filozof din Iaşi; terţiul inclus este opusul terţiului exclus, care este, la rândul său, un principiu logic elementar), unde a spune de exemplu că ceva „cade în jos” nu este o exprimare pleonastică, ci o precizare necesară, pentru că aici ar putea foarte bine cădea în sus, aşa cum hoţii sunt oameni cinstiţi, curvele sunt virgine, proştii sunt academicieni, iar laşii, anonimii şi neica-nimeni sunt patrioţi.

Aşa că, dragă Zob, închei această replică a mea cu rugămintea ca atunci când vei avea prima zvâcnire de civism în tine să ne dai de ştire. Îţi promit că nu te voi pârî stăpânilor mei americani, ci voi fi onorat să îţi spun „cetăţene”, titlu cu care m-ai gratulat şi tu azi, lucru pentru care îţi mulţumesc. Până atunci însă nu ar fi rău dacă ai avea măcar bărbăţia să semnezi cu numele adevărat, pe care ţi l-au dat la botez popii aia burduhănoşi de care nu încapi tu în lume. Sunt convins că Decemvirii şi Nicadorii aşa ar proceda, nu crezi? Cât despre Căpitan, cred că dacă ar fi intuit bietul om că toată zbaterea lui te va avea ca rezultat pe tine, şi-ar fi tras un glonţ în cap şi i-ar fi scutit pe stăpânii mei americani, iudeo-masoni şi bubuli de o muncă în plus.
Cu nesfârşită milă şi un pic de dispreţ
(combinaţie specifică exclusiv poporului terţiului inclus)
Mihai-Silviu Chirilă
PS. Dedic tuturor pitecantropilor care mă critică de imi merg fulgii pentru părerile mele exprimate pe alte siteuri această supermelodie pe care Jim Carry a gândit-o pentru ei... Cam aşa arată ei exprimându-şi părerile avizate... Ce melodie se poate dedica mai bine în ţara imposturii totale?

luni, 3 mai 2010

What do we say when we do not say anything

Nonverbal communication refers to all forms of communication between people that do not involve speaking abilities. In fact, all our gestures can be deemed as such. The way we walk, sit down or stand up, salute, utter the words or shake hands constitutes what we generally call nonverbal communication.

When trying to communicate, we must be aware of all the details that practically make up the message that we sometimes convey even without wanting to, especially without wanting to.
Most of the nonverbal communication principles are derived from the psychological observation of human behavior. The last century refined the way we understand our own conduct. Thus, we are more careful about our gestures that can give away what we say when we do not say anything. Every negotiator knows that the way we shake hands speaks about our character: if we extend the hand with the palm inclined downwardly, we let others know we have a dominant personality. If the palm is upwardly inclined, we demonstrate a subservient attitude.


Psychological explanations do not exhaust the multitude of nonverbal communication aspects. Every one of us has a distinct spiritual heritage, which shapes our world vision, thus imprinting on our minds certain behavioral patterns. Therefore, a very important role plays in the way we communicate our cultural background.

A friend of mine went to Tunisia, and he visited the beautiful sites this African country has to show the tourists. At some point, he arrived to the Bazar. As he was gazing at the immense amount of merchandise displayed by the local merchants, his eye was caught by a narghile. He asked about the price, and the merchant told him, with a large smile upon his face, that the narghile in question was worth 100 Euros. My friend was very close to a heart attack. He told him he would never pay that money for such an item. The trader asked: ‘Why not? It is no ordinary narghile’. Then, he began telling an incredible 1001 Nights fairy tale about his narghile. It had been forged in Syria, our merchant explained, and its component parts had been brought from all over the Islamic world. And so, he went on describing the beauty of Syria, and the richards of Iran, the modernity of Turkey and the beauty of the women in Marocco. When he finished, he sold my friend the precious narghile for 10 Euros. And he invited him to come back for more. How did my friend convince him to cut down to 10% of the initial demand? He talked to him. In fact, he didn’t even talk. He listened to him. For Arabs, trade is not all about making profit; it is about meeting people, sharing thoughts, ideas, experiences. Trade is about establishing a communion between people. Does it surprise us then that the founder of the Islamic religion was a merchant? The moral of the story is that we can trade to our advantage with an Arab, if we know this little detail. Arabs hate Westerners who dig into their pockets and pay the requested money without bargaining a little.

I know a very classy Greek gentleman who lives in my town. Like all Greeks, he is a devout of the Orthodox Christian faith. His moral conduct is an inspiration to all of us. And yet, he managed to appall our entire Christian congregation. How? On one Sunday, at the end of the liturgical office, he went out into the church yard and… lit a cigarette. Everybody eyeballed at him. It took a lot of explaining to convince the Romanian parishioners that in Greece smoking has no moral strings attached, and the man meant no disrespect. Had he remembered in time that Romanians think smoking is a certified way to hell, he would have saved himself a whole lot of trouble.

There was a time when, in order to get home, I had to walk across a Gypsy neighborhood. All my friends advised me against it, fearing for my safety. Yet, I never hesitated to take that route. It is not about courage or open-mindedness. It is about information. I knew that Gypsies do not attack people in their neighborhood for obvious reasons: they do not want to draw police attention to their houses or families.

There are a lot of cultural aspects that must be taken into account, so that we are in control of what we say when we do not say anything. We must know how people we interact with perceive reality. We would not want to place ourselves in the position of a Romanian president, who shook hands with the butlers at Champs-Elysee, would we?

Demonul Ozzy Osbourne „concertează” în România


Ziarul Cotidianul ne oferă o ştire şocantă: Ozzy Osbourne, „tatăl heavy-metal-ului”, concertează la Bucureşti pe data de 2 octombrie, la sala Arena, într-un concert care va marca un turneu mondial al „starului” mondial. Cotidianul prezintă această ştire cu aerul că România este parte dintr-un mare act cultural. Sunt prezentate marile „performanţe muzicale” ale lui Osbourne. Prezentarea se încheie cu haucinanta frază: „…Ozzy a intrat în topul celor mai bizare performanţe pe scenă în momentul în care decapitează un liliac viu. Se spune că artistul nu ştia că are de-a face cu un liliac adevărat, ci cu unul de cauciuc aruncat de un fan din primele rânduri”.

Stilul aceasta, cu care deja ne-a obişnuit „presa culturală” română, pare a fi făcut de cineva care a coborât de curând din nava spaţială cu care a ajuns în galaxia noastră. Pentru că forma în care Osbourne este prezentat publicului român este de-a dreptul ruşinoasă o să apelăm în continuare la presa americană, care nu se sfieşte să spună adevărul despre „fenomenul Ozzy”.

Astfel, oricine dă o căutare pe Google a numelui lui Osbourne poate vedea un puhoi de articole care vorbesc despre vulgaritatea limbajului acestuia, despre violenţa „muzicii” (urletelor animalice) sale, despre tendinţele suicidale pe care le induce şi nu în ultimul rând despre satanismul afişat al lui „Ozzy”.


În anul 1984, un tânăr de 19 ani s-a împuşcat în urma audierii volumului Suicide Solution. Cercetările de specialitate au arătat că „melodiile” conţineau mesajul subliminal „Împuşcă-te!”. Ozzy a scăpat de puşcărie în baza amendamentului 1 al Constituţiei americane care garantează libertatea de expresie (în cazul de faţă, libertatea de manipulare subliminală).

În 1969, Osbourne a pus bazele formaţiei de rock Black Sabbath (denumirea se referă la ritualurile magice ale Evului Mediu în care se consideră că vrăjitoarele făceau dragoste cu diavolul; potrivit cercetătorilor, Sâmbăta Neagră era un ritual satanic, săvârşit şi de către Sandor LaVay, „părintele” satanismului modern), formaţie cu care „a cucerit notorietate în întreaga lume”. Pe toate albumele acestei trupe apare imaginea zeului antic Pan, zeul desfrâului şi al violenţei sexuale, devenit imaginea simbolică a demonului. Membrii acestui grup au declarat în repetate rânduri că încearcă să facă „muzică vrăjitorească”. Dacă ne uităm la mulţimea de „naivi” care îi adoră încă, putem spune că au şi reuşit. Ozzy Osbourne şi-a declarat admiraţia deschisă faţă de un clasic al satanismului, Aleister Crowley, căruia i-a şi dedicat, împreună cu Black Sabbath, cântecul „Mr. Crowley”.

Din noianul de melodii cu tentă satanistă (chiar dacă Ozzy se declară că totul e un show, nu e „pe bune”, lucru pe care mulţi îl acceptă în mod şocant), să analizăm doar versurile melodiei Nativity in Black care este un imn satanic cât se poate de autentic:

Some people say MY LOVE cannot be true
Please believe me, MY LOVE, and I'll show you
I will give you those things you thought unreal . . .
YOUR LOVE FOR ME has just got to be real . . .
Look into my eyes, you will see who
I amMy Name Is Lucifer, Please Take My Hand![1]


Acesta este "ecorşeul" vedetei Ozzy Osbourne, dezgolit de make-up-ul minciunii şi al intepretărilor schizoide care sunt un afront la adresa inteligenţei oricui decide să gândească în viaţă cu creierul din dotare. Pentru că aceste aspecte nu pot fi eludate de către adoratorii săi români, să vedem cum este prefaţat acest „eveniment epocal” de către media electronică românească. Pe siteul http://www.carteadenisip.ro/ se spune despre el: „Odată cu fondarea trupei Black Sabbath, Ozzy intră în istorie. De-a lungul celor 11 ani petrecuţi alături de acest monument al rockului, îşi construieşte o imagine satanistă, fiind atras de magia neagră şi de ocultism”.

Cum de nu ne-am dat oare seama că sărmanul Ozzy „îşi construieşte” o imagine de satanist, în timp ce, în realitate, el e doar un artist care se joacă de-a demonul! La aceeaşi pagină de internet, putem citi un interviu halucinant, în care Osbourne se prezintă ca un dandy englez, puţin introvertit, timid şi modest, care doar se joacă de-a demonul, în timp ce el e un om extraordinar:
Care este, după tine, cea mai eronată impresie pe care o are lumea despre Ozzy Osbourne?
Că aş fi diavolul în persoană... Multă lume încă face o relaţie simplă: Ozzy = Diavolul. În trecut mă jucam cu ideea asta. Mă îmbrăcam ca diavolul, mă comportam ca el şi cîntam despre el în piesele mele, dar 100% nu sînt diavolul în persoană, mai ales acum, în 2007. Se întîmplă să mai ies pe străzi şi mă opreşte lume care-mi spune: Wow! Te-am văzut la televizor! Nu mă aşteptam să trăieşti la modul acela. Nu ştiu la ce se aşteptau. Să mă vadă într-un castel din Transilvania mîncînd capete de lilieci în fiecare noapte? Îmi iubesc soţia, îmi iubesc copiii şi cîinii. Nu sînt diavolul, dar e posibil ca lumea să nu priceapă asta niciodată” (http://www.carteadenisip.ro/interviuri/ozzy-osbourne-nu-sint-anticristul/1534).

Aşadar, „mă îmbrăcam ca diavolul, mă comportam ca diavolul şi cântam despre el în piesele mele...”. A cântat despre diavol, s-a comportat ca diavolul şi a distrus mii de suflete nevinovate, dar, desigur, el nu are nimic de-a face cu acesta, mai ales că toate acestea se întâmplau „în trecut”, nu? Apropo! De unde ştie Ozzy cum se îmbracă diavolul? Mărturisesc că eu am ajuns cu studiul teologiei până la doctorat, dar asta nu am aflat-o (o fi citit că Diavolul de îmbracă de la Prada?).

Dacă ar fi să ne luăm după aceste baliverne, în care Osbourne recunoaşte că şi-a trăit viaţa într-o totală imitatio diaboli, în timp ce el era de fapt un „tip OK”, am putea să tragem concluzia că el e de fapt e un artist rebel, un neadaptat, un „nebun al marilor oraşe”, un om absolut inofensiv. Dar oare aşa să fie?

În ciuda afirmaţiilor manipulatoare din interviul de mai sus, Ozzy Osbourne rămâne una dintre cele mai nocive persoane din spaţiul mediatic. Fie că s-a jucat de-a diavolul, fie că îl adoră cu adevărat, aşa cum reiese din „muzica” lui, fapt este că „arta” sa e de inspiraţie demonică, fiind un real pericol pentru oricine o ascultă.

Nimeni nu îl acuză pe Ozzy că ar fi „diavolul în persoană” cum se autogratulează el în stil mitoman în interviul de mai sus. Cel mult se poate spune despre el că „are diavol în persoană”, lucru care e greu de contestat. Prietenia sa cu Marilyn Manson, satanist declarat, membru al „bisericii” lui LaVey, admiraţia faţă de Aleistar Crowley, un „clasic” al satanismului, şi gesturi rituale precum cel de decapitare a unui liliac viu pe scenă (scuza că nu a ştiut că liliacul e viu e ridicolă, deoarece un om normal nu are asemenea porniri) ne arată că de fapt Osbourne se învârte în cercurile „sacerdoţiului” satanist, „concertele” sale nefiind altceva decât black sabbat-uri.

Acestea fiind spuse, trebuie să precizăm că:
1. Ozzy Osbourne nu este un artist, ci o persoană malefică, inspirată direct din stilul de viaţă demonic, pe care fie îl imită din convingere, ceea ce îl face extrem de periculos, fie pentru că i se pare cool, ceea ce îl face extrem de prost. Prezentarea lui ca un artist este o manipulare grosolană, cu atât mai periculoasă cu cât e făcută în limbajul pretenţios al criticilor muzicali. Referinţa sa "culturală" despre castelele din Transilvania şi mâncatul de lilieci arată cam cât de profund este sub aspectul pregătirii intelectuale.
2. Osbourne nu e „cool” (locul în care se va sălăşlui după moarte e mai curând „hot”), „trendy”, „classic”, iar trecutul său satanist nu poate fi uitat decât dacă luăm în seamă cuvintele lui A. Dumas: „îmbătrânind, nebunul devine om cu minte, şi fetele de stradă devin cu vârsta… sfinte”.
3. Participarea la concertele sale este de fapt o participare la un ritual satanic, lucru extrem de periculos pentru oricine şi inacceptabil pentru o persoană care împărtăşeşte credinţa creştină. Consider că părinţii au dreptul să ştie la ce îşi expun copiii.
4. Muzica lui Osbourne nu este un protest împotriva nedreptăţii sistemului capitalist (care l-a făcut destul de bogat), nu e un manifest antisistem şi nici un act cultural, ci professio fidei a unui satanist care propune o adorare a unei entităţi spirituale extrem de periculoase şi nocive.


Cred că autorităţile eclesiale ale principalelor Biserici creştine ar trebui să ia atitudine faţă de o asemenea provocare. Să ne imaginăm că la acest concert se vor duce mii de oameni, minţiţi de marketingul agresiv care îl prezintă ca pe un artist, când de fapt el nu e decât o sursă de infecţie morală şi, după cum s-a văzut, un pericol pentru sănătatea psihică a celor care îl ascultă. Unii dintre aceşti oameni sunt „rockerii” noştri cei de toate zilele (mulţi dintre ei sunt adepţii acestui stil de gândire şi nu cred că ar asculta un sfat bun chiar dacă nu ar veni de la cineva din „tabăra adversă”). Alţii însă sunt „victime colaterale”, persoane cu o cultură medie, care cred că e de bun augur să vezi o „legendă” a rockului. Mulţi dintre oamenii care se vor duce la concertul lui Osbourne sunt creştini, poate chiar practicanţi, care au fost educaţi de Zeitgeist-ul zilelor noastre să facă distincţii schizofrenice între „credinţa religioasă intimă” şi „participarea la acte culturale” şi care nu înţeleg că în momentul în care fredonează alături de Osbourne „cântecele” lui, dând din cap şi facând semnul satanic al coarnelor de fapt participă cu toată fiinţa la un ritual satanic, lucru care este perfect incompatibil cu statutul de creştin. Aici trebuie să intervină cei ce conduc Bisericile, nu pentru a cere interzicerea concertului, lucru imposibil de altfel, ci pentru a-i convinge pe cei ce participă la el de pericolele reale la care se expun.

Strategia ignorării totale a unor astfel de manifestări este profund perdantă. Când Iisus a fost insultat în diferite ocazii (piesa Evangheliştii, care s-a jucat în Iaşi o stagiune întreagă, emisiunile lui Coruţ etc.) nu s-a luat nici o atitudine. Când sfinţii Bisericii au fost insultaţi (interzicerea unei expoziţii dedicate sfinţilor închisorilor, tot în Iaşi) nu s-a luat nici o atitudine. Când s-a pus problema atacului la libertatea umană prin abuzul tehnologic al cipurilor biometrice nu s-a luat nici o atitudine oficială. Când alte religii au oficiat ritualuri în biserici ortodoxe (ritualuri masonice săvârşite în biserici... tot în Iaşi) nu s-a luat nici o atitudine convingătoare. Acum, sataniştii ţin ritualuri publice (formaţia satanică AC/DC [After Christ Devil Comes] va concerta pe 16 mai tot la Bucureşti). Ne permitem oare să nu avem nici o atitudine nici de data asta? Dacă da, oare de ce ne mai mirăm că poporul nostru este din ce în ce mai degenerat? Ce ar trebui să se mai întâmple ca să ieşim din această moarte spirituală?

PS Acest articol a fost publicat iniţial pe siteul http://ro.altermedia.info/. Acolo am fost realmente crucificat de tot felul de apelpisiţi care mi-au reproşat că sunt un „popă nenorocit”, un închistat, un primitiv, un om care nu înţelege nimic din artă etc. Acest lucru demonstrează că de fapt astfel de luări de poziţie sunt tardive, pentru că în ţara noastră deja s-a creat o artă a apărării cauzelor altora. Şi mai demonstrează ca adevărul pe care eu îl rostesc fără menajamente în acest articol deranjează enorm, mai ales pe cei care s-au lăsat minţiţi şi şi-au construit universul personal în jurul unor impostori precum Osbourne, lucru care poate fi văzut şi de spumosul şi brutalul schimb de replici de mai jos.

Note:

[1] „Unii spun că dragostea mea nu e adevărată
Crede-mă, dragostea mea, şi am să îţi demonstrez
Am să-ţi dau ceea ce nu ai crezut a fi posibil . . .
Dragostea ta pentru mine trebuie să fie reală . . .
Priveşte-mă în ochi, ai să vezi cine sunt Sunt Lucifer, ia-mă de mână!”.

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...