Ma chinui de o saptamana sa relatez un episod foarte placut, care mi s-a intamplat în Piatra Neamt, și nu reusesc. Prins de diferite chestiuni urgente sau de dezbateri pe teme de actualitate, aman ceea ce e de neamanat. Iata ca, în sfârșit, a venit timpul sa scriu despre telescopul suedez.
Atrag atentia celor care sunt obișnuiti relatari în care un om a muscat un caine ca aceasta poveste li se va parea extrem de banala si, prin urmare, nu merita sa își piarda trei minute din viata descifrand mazgalelile mele. Cei care însă pretuiti relatiile interumane profunde și frumoase puteti sa mai aveti un bob zabava și sa cititi cele ce urmeaza.
In urma cu exact o saptamana, m-am dus la Piatra Neamt, unde am rezolvat niste chestiuni birocratice la Casa de Pensii. Cladirea Casei Judetene de Pensii este una impresionanta, ceea ce demonstreaza ca administrarea pensiilor și a pensionarilor este o intreprindere foarte banoasa. în interior, am gasit doua tipuri de angajati: unii mai tineri, care vorbesc foarte civilizat și la obiect (mie mi-au vorbit asa, cel putin), și unii mai de demult, care vorbesc ca orice birocrat din sistemul de stat. Mai ales cu pensionarii vorbesc extrem de urat. Eram la rand, După o batrana, careia o birocrata îi vorbea ingrozitor, și ma asteptam sa imi vina randul și sa imi vorbeasca la fel, pentru ca intentionam sa îi rastorn tot biroul ala în cap. Când am ajuns la rand... mi-a vorbit frumos, civilizat! Asa ca am conchis ca or fi suferind de vreo gerontofobie sau ceva, ca altfel nu se explica. Cladirea are vreo 4-5 etaje și nici un lift. Imaginati-va ce s-ar intampla daca unul dintre acesti batrani ar fi invitat sa se duca la vreun ghiseu de la etajul 4, pe scari. Nu m-ar mira sa aiba și o morga, pentru orice eventualitate. Cladirea e foarte moderna.
In fine, eram eu la Casa de Pensii și m-au trimis sa imi trag la xerox un milion de acte. Spre marea mea surprindere, cineva își pusese un xerox chiar la coltul strazii. Asta e ceea ce eu numesc „stilul saprofit de viata de pe urma activitatii birocratice” si, desigur, pe chetuiala cetateanului. Am intrat în micuta incapere, adapostita într-o cladire veche, antebelica, și m-a servit o doamna, cu un aer neutru. M-am intors, mi-am completat toate actele si, când le-am dus la ghiseu, unul era gresit. Din nou la xerox.
Intru. La masina se afla acum un pusti, care tragea cu un ochi în laptop și cu altul la comanda mea. Pe o usa din spate a aparut un domn, cu un aer nitel boem, care m-a întrebat frumos ce vreau sa imi faca și s-a apucat cuminte sa imi comaseze nu stiu cate pagini de buletin pe o singura coala de A4, asa cum îi cerusem eu.
Am început sa ma uit prin incapere. Deodata, privirea mi se fixeaza pe un telescop, catarat pe un dulap. Am întrebat daca telescopul este de vanzare. Chipul omului meu s-a luminat. Atunci am observat ca aducea cumva cu celebrul personaj vernian Jacques Paganel. Era inalt, cu frunte lata, ochi senini, ochelari și parul putin dezordonat. Mi-a raspuns ca telescopul este suedez, ca e foarte bun, ca l-a adus el din Suedia... Incantat, am întrebat inca o data daca e de vanzare. Mi-a raspuns ca nu. Mi-a spus apoi ca îl foloseste pentru a se uita noaptea cu el la stele, de pe dealul Cozlei. Mi-a mai spus ca în Scândinavia cerul este mult mai jos decât în Piatra Neamt, foarte, foarte jos, și se vede mult mai bine. A vobit transportat despre cum vede noaptea cate un crater în Luna, iar în craterul ala mai vede unul. „Este un univers cu totul nou”, mi-a spus incantat. Am fost intrutotul de acord cu el.
I-am marturisit ca eu m-am „convertit” la astronomie în vara trecuta, pe când lucram la o carte de astronomie excelenta, publicata de editura bucuresteana Curtea Veche. Asta a pus capac. După ce mi-a dat hartiile pentru Casa de Pensii, omul a luat telescopul de la locul lui, m-a luat și pe mine, am iesit cu totii în fata pravaliei, și Paganelul meu nu s-a lasat pana ce nu a instalat telescopul în plina strada, pe trotuar, și pana nu mi-a aratât varful dealului Cozla, regretand ca nu e noapte pentru a putea vedea craterele din Luna.
Ne-am despartit cu zambetul pe buze, ca doi oameni care își regasesc o pasiune comuna, asa cum ai gasi un firicel de apa în mijlocul unui desert imens. Marturisesc ca de ani de zile nu mi-a fost dat sa mai intalnesc oameni care au visuri, preocupari intelectuale, care sa traiasca viata boem, cinstit, sa duca o existenta obișnuita, castigându-si o paine cinstita și urmandu-si pasiunea, visul. fără sa stie, acest om mi-a inseninat zilele acestui început rece de an, mai ales ca, cu o saptamana inainte de a ma intalni cu el, ma intalnisem direct, fata catre fata, cu Moartea. Existenta acestui om, într-o realitate cenusie, a fost ca o intoarcere la lecturile frumoase ale copilariei, unde eroi romantici și boemi își urmau visul, fără sa le pese de conventiile sociale, de ce cred „oamenii seriosi”, oamenii „adevarati” despre ei. Iata ca, într-o zi banala de februarie, personajul de roman de copilarie prinde chip în realitate, devine la fel de normal și de natural ca noi cei ce traim în prozaic. Sentimentul este extraordinar și merita și trait, și povestit altora.
Daca ajungeti în Piatra Neamt și vreti sa vedeti cerul nemtean prin ochiul de sticla al telescopului suedez, mergeti pe strada Calistrat Hogas, care incepe la Casa Memoriala Hogas și trece pe sub strada unde se afla Colegiul National „Calistrat Hogas” (un liceu eminent, unde am avut și eu onoarea de a fi elev), și când veti vedea pe o cladire veche o firma pe care scrie XEROX, ati ajuns. Tot ce trebuie sa faceti e sa intrati și sa traiti aceeasi senzatie de placere pe care am trait-o eu. Va asigur ca nu veti regreta. Va vine sa credeti sau nu, astfel de oameni inca mai exista. Ei sunt mult mai aproape de noi decât credem, și trebuie doar sa ne oprim un pic din ritmul nostru demonic de viata și sa îi observam.
Atrag atentia celor care sunt obișnuiti relatari în care un om a muscat un caine ca aceasta poveste li se va parea extrem de banala si, prin urmare, nu merita sa își piarda trei minute din viata descifrand mazgalelile mele. Cei care însă pretuiti relatiile interumane profunde și frumoase puteti sa mai aveti un bob zabava și sa cititi cele ce urmeaza.
In urma cu exact o saptamana, m-am dus la Piatra Neamt, unde am rezolvat niste chestiuni birocratice la Casa de Pensii. Cladirea Casei Judetene de Pensii este una impresionanta, ceea ce demonstreaza ca administrarea pensiilor și a pensionarilor este o intreprindere foarte banoasa. în interior, am gasit doua tipuri de angajati: unii mai tineri, care vorbesc foarte civilizat și la obiect (mie mi-au vorbit asa, cel putin), și unii mai de demult, care vorbesc ca orice birocrat din sistemul de stat. Mai ales cu pensionarii vorbesc extrem de urat. Eram la rand, După o batrana, careia o birocrata îi vorbea ingrozitor, și ma asteptam sa imi vina randul și sa imi vorbeasca la fel, pentru ca intentionam sa îi rastorn tot biroul ala în cap. Când am ajuns la rand... mi-a vorbit frumos, civilizat! Asa ca am conchis ca or fi suferind de vreo gerontofobie sau ceva, ca altfel nu se explica. Cladirea are vreo 4-5 etaje și nici un lift. Imaginati-va ce s-ar intampla daca unul dintre acesti batrani ar fi invitat sa se duca la vreun ghiseu de la etajul 4, pe scari. Nu m-ar mira sa aiba și o morga, pentru orice eventualitate. Cladirea e foarte moderna.
In fine, eram eu la Casa de Pensii și m-au trimis sa imi trag la xerox un milion de acte. Spre marea mea surprindere, cineva își pusese un xerox chiar la coltul strazii. Asta e ceea ce eu numesc „stilul saprofit de viata de pe urma activitatii birocratice” si, desigur, pe chetuiala cetateanului. Am intrat în micuta incapere, adapostita într-o cladire veche, antebelica, și m-a servit o doamna, cu un aer neutru. M-am intors, mi-am completat toate actele si, când le-am dus la ghiseu, unul era gresit. Din nou la xerox.
Intru. La masina se afla acum un pusti, care tragea cu un ochi în laptop și cu altul la comanda mea. Pe o usa din spate a aparut un domn, cu un aer nitel boem, care m-a întrebat frumos ce vreau sa imi faca și s-a apucat cuminte sa imi comaseze nu stiu cate pagini de buletin pe o singura coala de A4, asa cum îi cerusem eu.
Am început sa ma uit prin incapere. Deodata, privirea mi se fixeaza pe un telescop, catarat pe un dulap. Am întrebat daca telescopul este de vanzare. Chipul omului meu s-a luminat. Atunci am observat ca aducea cumva cu celebrul personaj vernian Jacques Paganel. Era inalt, cu frunte lata, ochi senini, ochelari și parul putin dezordonat. Mi-a raspuns ca telescopul este suedez, ca e foarte bun, ca l-a adus el din Suedia... Incantat, am întrebat inca o data daca e de vanzare. Mi-a raspuns ca nu. Mi-a spus apoi ca îl foloseste pentru a se uita noaptea cu el la stele, de pe dealul Cozlei. Mi-a mai spus ca în Scândinavia cerul este mult mai jos decât în Piatra Neamt, foarte, foarte jos, și se vede mult mai bine. A vobit transportat despre cum vede noaptea cate un crater în Luna, iar în craterul ala mai vede unul. „Este un univers cu totul nou”, mi-a spus incantat. Am fost intrutotul de acord cu el.
I-am marturisit ca eu m-am „convertit” la astronomie în vara trecuta, pe când lucram la o carte de astronomie excelenta, publicata de editura bucuresteana Curtea Veche. Asta a pus capac. După ce mi-a dat hartiile pentru Casa de Pensii, omul a luat telescopul de la locul lui, m-a luat și pe mine, am iesit cu totii în fata pravaliei, și Paganelul meu nu s-a lasat pana ce nu a instalat telescopul în plina strada, pe trotuar, și pana nu mi-a aratât varful dealului Cozla, regretand ca nu e noapte pentru a putea vedea craterele din Luna.
Ne-am despartit cu zambetul pe buze, ca doi oameni care își regasesc o pasiune comuna, asa cum ai gasi un firicel de apa în mijlocul unui desert imens. Marturisesc ca de ani de zile nu mi-a fost dat sa mai intalnesc oameni care au visuri, preocupari intelectuale, care sa traiasca viata boem, cinstit, sa duca o existenta obișnuita, castigându-si o paine cinstita și urmandu-si pasiunea, visul. fără sa stie, acest om mi-a inseninat zilele acestui început rece de an, mai ales ca, cu o saptamana inainte de a ma intalni cu el, ma intalnisem direct, fata catre fata, cu Moartea. Existenta acestui om, într-o realitate cenusie, a fost ca o intoarcere la lecturile frumoase ale copilariei, unde eroi romantici și boemi își urmau visul, fără sa le pese de conventiile sociale, de ce cred „oamenii seriosi”, oamenii „adevarati” despre ei. Iata ca, într-o zi banala de februarie, personajul de roman de copilarie prinde chip în realitate, devine la fel de normal și de natural ca noi cei ce traim în prozaic. Sentimentul este extraordinar și merita și trait, și povestit altora.
Daca ajungeti în Piatra Neamt și vreti sa vedeti cerul nemtean prin ochiul de sticla al telescopului suedez, mergeti pe strada Calistrat Hogas, care incepe la Casa Memoriala Hogas și trece pe sub strada unde se afla Colegiul National „Calistrat Hogas” (un liceu eminent, unde am avut și eu onoarea de a fi elev), și când veti vedea pe o cladire veche o firma pe care scrie XEROX, ati ajuns. Tot ce trebuie sa faceti e sa intrati și sa traiti aceeasi senzatie de placere pe care am trait-o eu. Va asigur ca nu veti regreta. Va vine sa credeti sau nu, astfel de oameni inca mai exista. Ei sunt mult mai aproape de noi decât credem, și trebuie doar sa ne oprim un pic din ritmul nostru demonic de viata și sa îi observam.
Si sa ne bucuram de prezenta lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu