joi, 19 noiembrie 2015

Secularismul vizează desfiinţarea religiei şi excluderea lui Dumnezeu din societate

Consider că cei ce i-au instigat pe protestatarii din săptămânile trecute la ură împotriva Bisericii sunt oameni care nu urăsc neapărat Biserica Ortodoxă, ci se manifestă pregnant contra acesteia pentru că este cultul dominant. În realitate, ei urăsc religia şi Îl urăsc pe Dumnezeu şi ar dori ca spaţiul românesc să fie unul cu totul secular, ateist. De aceea, sunt numiţi şi secularişti, umanişti etc.
Protestul împotriva BOR a vizat religia şi dreptul la existenţă al tuturor cultelor din România. Reproşurile la adresa Bisericii Ortodoxe reprezintă doar un pretext, lipsit de substanţă, pentru ca de fapt să se creeze premisele scoaterii religiei din spaţiul public. Problema priveşte în egală măsură toate cultele religioase şi sunt convins că toate resimt această presiune.   


Eu nu ştiu cine au fost cei ce au protestat în stradă, nu ştiu dacă sunt credincioşi sau nu, unii dintre ei pot fi, formal, chiar membri ai Bisericii Ortodoxe, un fel de "creştini după închipuire", ca să folosesc o sintagmă din  titlul unei frumoase cărţi scrise de profesorul grec Ioannis Kornarakis. Acest tip de creştini este cel mai periculos, deoarece ei contează la numărătoare ca ortodocşi, dar sunt un fel de "cai troieni" în interiorul comunităţii religioase din care fac parte, întrucât încearcă să slujească şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Nu am nici cea mai mică idee dacă în stradă au fost atei sau nu (de aceea am şi spus că nu se ştie), nici nu îmi dau seama prea bine ce înseamnă a fi ateu în zilele noastre sau dacă sloganul "vrem spitale, nu catedrale" te poate clasifica în rândul ateilor, din punct de vedere social, aşa cum te clasifică din punct de vedere teologic. Indiferent cine au fost aceşti oameni, ei au câte ceva în comun: idealul laicităţii (i.e. ateismului) statului şi câteva dintre temele susţinute de lobbyul ateist-secularist în spaţiul public de ani de zile: ideea scoaterii religiei din şcoli, ideea înlocuirii orei de Religie cu ora de Istorie a Religiilor, minciuna că spoliind Biserica se vor rezolva probleme sociale, ideea mai nouă legată de naţionalizarea averilor bisericeşti sau măcar impozitarea lor etc. 
Aceşti oameni sunt duşmanii din afară ai Bisericii. La ei m-am referit când am spus că Biserica trebuia să înveţe pe credincioşii ei în primul rând să se detaşeze de creştinii care colportează asemenea idei chiar şi în interiorul său şi să nu le acorde sprijinul, mai ales politic, celor care susţin asemenea idei din afara Bisericii. Duşmanul actual al Bisericii Ortodoxe este secularismul (o denumire mai stilizate a necredinţei), este un duşman care afectează toate cultele şi toate religiile din lume. Situaţia despre care vorbim nu ţine de relaţiile dintre culte, nu se ciorovăiesc două culte sau mai multe între ele, ci este  vizat fenomenul religios în ansamblu de către grupări antireligioase, care doresc un stat fără nicio manifestare religioasă în el (cred că se poate numi un stat ateist).

 Precizări: 
1. Când am spus "patriarhul din 1918" am avut în minte că mitropolitul din 1918, Miron Cristea, a devenit patrarh in 1925. În momentul unirii nu avea încă titulatura de patriarh.
2. Doresc să nu înţeleagă nimeni greşit, proiectul "Oraşul Zeiţei" nu doreşte să schimbe denumirea municipiului Piatra Neamţ, ci brandul oraşului, felul în care municipiul Piatra Neamţ, care se va chema mai departe Piatra Neamţ, este cunoscut sub aspect turistic, publicitar etc. Sper ca s-a înţeles până la urmă din emisiune că nu e vorba de denumirea oficială a municipiului, ci de o denumire simbolică.

luni, 9 noiembrie 2015

Instigarea la ură împotriva Bisericii Ortodoxe Române

Jandarmeria Română şi organele de cercetare judiciară au obligaţia să ia notă de faptul că, de câteva zile, în unele oraşe de pe teritoriul României se desfăşoară, sub pretextul unor manifestaţii de stradă prilejuite de nemulţumiri sociale şi politice ale populaţiei, o acţiune extrem de gravă de încălcare în cascadă a întregii legislaţii naţionale cu privire la regimul cultelor religioase recunoscute de către stat.
Mai precis, ignorând complet sau interpretând în mod tendenţios şi cu rea-credinţă legislaţia României în domeniu, unele emisiuni de televiziune sau unii cetăţeni angajaţi în protestele de stradă care au cuprins România în ultimele zile prezintă activitatea perfect legală a Bisericii Ortodoxe Române de a-şi construi lăcaşuri de cult ca pe una infracţională, de jefuire a bugetului statului, acreditând ideea complet neadevărată că, din pricina construirii lăcaşurilor ortodoxe, România nu are spitale şi şcoli, afirmaţie infirmată, de exemplu, de practica guvernului din anii 2010-2012, care a închis spitale şi şcoli perfect funcţionale, pe motiv că... nu deservesc pe nimeni şi sunt o povară pentru buget. De asemenea, se acreditează ideea că fondurile bisericeşti ar trebui puse la dispoziţia bugetului de stat, în condiţiile în care toate cultele din România au facilităţi fiscale, prevăzute de lege.

 Sprijinul acordat de stat cultelor religioase pentru a-şi construi lăcaşuri de cult este stipulat de  articolul 10, al Legii 489/2006, a Cultelor, alineatul 2: “cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară”,  alineatul (3): “statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii” şi alineatul (6): “cultele recunoscute pot beneficia la cerere de sprijin material din partea statului, pentru cheltuieli privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale”, dar şi de articolul 11 al aceleiaşi legi, care spune “sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii”

Dreptul Bisericii Ortodoxe Române de a avea bunuri patrimoniale şi de a construi lăcaşuri de cult este prevăzut de art. 27 al Legii Cultelor, alineatul 1): “cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate şi administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii”, şi de Statutul Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 233, din 23 februarie 1949, art. 102, litera j), care prevede printre atribuţiile consiliului eparhial pe aceea de a “face demersuri către autorităţile publice centrale şi locale pentru obţinerea de sprijin destinat… construirii de noi biserici…”; de art. 185 al Statutului: “unităţile de cult pot solicita şi primi de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale fonduri în vederea construirii, reparării, conservării şi întreţinerii locaşurilor de cult..., în condiţiile prevăzute de lege”; de art. 189: “cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, precum şi pentru reparaţii şi construcţii noi vor fi acoperite de contribuţiile benevole ale credincioşilor, de veniturile unităţilor de cult obţinute din venituri proprii, de la bugetul de stat, de la bugetul autorităţilor publice locale şi al altor instituţii, în condiţiile legii” (sublinierile mele). 

Nu există până în acest moment din partea autorităţilor fiscale ale statului nici măcar o singură sesizare, rezoluţie, decizie, trimitere în judecată a Bisericii Ortodoxe Române pentru activităţi legate de dobândirea ilicită a sumelor utilizate pentru construirea de biserici.
Criteriile prevăzute de lege pentru primirea finanţării de la buget a bisericilor nou construite sunt îndeplinite de către proiectele Bisericii Ortodoxe, aceasta fiind condiţia sine qua non a aprobării lor de către autorităţile statului. Condiţia necesităţii noului lăcaş este documentată de către Biserică şi aprobată de autorităţile statului şi nu poate face obiectul aprecierilor persoanele ale unor persoane fizice sau redacţii de televiziune, cu atât mai puţin în cadrul unor revolte populare.

Biserica Ortodoxă are şi un drept moral de a primi subvenţii de la statul român pentru construirea de noi lăcaşuri de cult, dat fiind faptul că în timpul regimului comunist statul a distrus sute de biserici ortodoxe, unele dintre ele de patrimoniu naţional şi universal, a închis mănăstiri şi a dat altă utilizare clădirilor acestora. Toate aceste abuzuri au fost făcute în numele unor lozinci foarte asemănătoare celor din “strada” din zilele noastre.

În urma tuturor afirmaţiilor neadevărate, prezentate, exersate şi inculcate de ani de zile atât de  mass-media, cât şi de anumite pagini de pe Facebook sau de pe celelalte reţele de socializare, s-au înregistrat acţiuni concrete de stradă de instigare la ură faţă de Biserica Ortodoxă Română, prin:
1.     cereri de demitere a Patriarhului României, acuzat că nu a participat la o slujbă de pomenire a morţilor, unde nu îl invitase nimeni şi unde nu avea nicio obligaţie canonică să se prezinte, întrucât oficierea serviciilor funerare este obligaţia preotului paroh din parohia unde s-a înregistrat decesul (dacă este chemat la asemenea servicii), nu a Patriarhului României. În conformitate cu Statutul Bisericii Ortodoxe Române, art. 26, literele c), d) şi e), Patriarhul României reprezintă Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu autorităţile publice centrale sau locale, cu justiţia, cu societatea, cu celelalte Biserici surori, cu alte religii sau organizaţii cu caracter religios. Patriarhul este "interfaţa" Bisericii Ortodoxe cu societatea românească, iar un atac de asemenea anvergură la instituţia patriarhală (s-a strigat inclusiv "Jos Patriarhia!") este un atac la adresa tuturor credincioşilor ortodocşi români, mai ales în condiţiile în care această revoltă a reuşit să dărâme un guvern legitim al ţării şi se pregăteşte să destabilizeze şi alte instituţii politice;
2.    scandări împotriva clerului bisericesc ortodox, acuzat, la modul general, de fapte niciodată dovedite ca fiind săvârşite de toţi preoţii ortodocşi români;
3.      crearea unei pagini de Facebook numite “Jos Patriarhul Daniel”;
4.     scandări de genul: “Vrem spitale, nu catedrale”, “Jos Patriarhia”, “Jos Daniel”, “Jos hoţii din biserici[1] (fără a se proba existenţa “hoţilor din biserici”);
5.       texte de genul “Scrisoare pentru Preafericitul Daniel: Mi-ar fi plăcut să te dai dracului jos din Mercedesul cu scaune încălzite şi să mângâi mamele care îşi caută copiii, să le spui că le îngropi morţii fără bani[2], în care Patriarhul României este numit “cearşaf alb”, preoţii ortodocşi sunt numiţi “cohorte de popi”, funcţionarii bisericeşti sunt numiţi “slugi”, se acreditează ideea, nedemonstrată în niciun fel, că patriarhul nu a participat la serviciul funerar respectiv pentru că… nu i s-au oferit bani etc. (despre acest text se spune că a devenit viral pe reţelele de socializare);
6.      emisiuni în care se fac afirmaţii de genul "bisericile apar ca ciupercile după ploaie", difuzate în zilele în care pe străzi cetăţenii nemulţumiţi îşi manifestă deja ura faţă de Biserica Ortodoxă;

7.  acţiunile "străzii" pot inspira comportamente huliganice la adresa Bisericii în toată ţara. Un preot nemţean a fost insultat, de exemplu, în municipiul Iaşi, pentru simplul motiv că mergea pe stradă îmbrăcat în reverendă. 

Toată latura “religioasă” a mişcării de stradă poate avea ca ţintă destructurarea Bisericii Ortodoxe Române, prin denigrarea clerului său, prin acreditarea că aceasta este o povară pe spinarea bugetului României, prin acreditarea ideii că se poate religie şi fără “popi şi biserici” etc.
Acest val de ură provocată poate avea consecinţe distrugătoare permanente asupra imaginii publice a Bisericii Ortodoxe, căreia statul român îi recunoaşte, în art. 7, alineat 1) din Legea Cultelor, “rolul important în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti”. Este absolut inacceptabil că prin acest demers sunt întorşi împotriva propriei Biserici unii credincioşi ortodocşi, care, neavând cum să verifice spusele mass-media şi ale străzii, şi-ar putea pierde încrederea în propriul cult.
Cel mai grav lucru este că această ură dezlănţuită împotriva Bisericii Ortodoxe ar putea fi folosită pe  viitor pentru a justifica legi contrare spiritualităţii creştine şi conştiinţei credincioşilor ortodocşi. Având în vedere desfăşurarea evenimentelor din stradă, cei ce ar putea folosi acest moment împotriva Bisericii ar putea spune că aceasta a fost criticată de propriii credincioşi, însă un credincios ortodox nu se va lansa niciodată la un atac de acest fel faţă de întâi-stătătorul Bisericii sale sau faţă de oricine altcineva, indiferent de părerile şi nemulţumirile personale, pentru simplul fapt că în Biserica Ortodoxă operează forme spirituale de rezolvare a conflictelor şi nemulţumirilor, care ţin seama de principiul fraternităţii, de cel al iubirii de aproape, de slăbiciunile pe care orice persoană le poate avea.

Constituţia României stabileşte limite ale libertăţii de exprimare, interzicând îndemnul la ură religioasă, prin articolul 30, alineatul (7): “sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă…”. De aici rezultă că invocarea dreptului la informare şi la liberă exprimare de către oricine a instigat la acest tip de ură religioasă contra Bisericii Ortodoxe nu are niciun fundament, întrucât cele mai multe afirmaţii făcute în mass-media sunt interpretări tendenţioase ale unor realităţi (de exemplu, este adevărat că se construiesc multe biserici în România, dar este fals ceea ce insinuează informaţiile de presă în legătură cu acest adevăr, că aceste biserici se construiesc în vreun fel în mod ilegal; este adevărat că în anumite locuri din ţară se percep taxe pentru servicii religioase, dar este fals faptul că această practică este generalizată în Biserică sau că ar condiţiona înmormântarea persoanelor sărace, sau că ar fi ilegală etc.).  
Legea 489/2006, a Cultelor, art. 13, alineatul (2): “În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.
Art. 369 din Noul Cod Penal pedepseşte incitarea la ură şi discriminare: Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda”. Preoţii Bisericii Ortodoxe, împotriva cărora se dezlănţuie acest val de ură, formează o categorie de persoane din România.
Art. 19 din Legea 48/2002, “Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie...”. Patriarhul României este o persoană din România, preoţii ortodocşi şi creştinii ortodocşi formează un grup de persoane, iar insultarea Bisericii Ortodoxe Române şi a întâistătătorului său reprezintă “crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare” pentru toţi ortodocşii români.
Articolul 9, litera a) a Legii 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, spune: “sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte propagarea ideilor totalitare, de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ură naţională şi religioasă...”.
Dacă această încălcare a legii va continua şi nu va fi sancţionată, se va crea impresia că ea s-a desfăşurat “cu voie de la stăpânire” şi că în România este interzisă discriminarea de orice fel şi în orice situaţie, în afara cazului în care ea se referă la religia majoritară şi la credincioşii acesteia.

Cum se schimbă ţara în bine prin îndemnuri la ură contra Bisericii Ortodoxe?

Serviciul de ştiri Yahoo are un articol în care ne spune că “preşedintele României, Klaus Johannis, a cerut duminică sprijinul protestatarilor pentru reformarea ţării". Această vizită a preşedintelui în "stradă" vine în condiţiile în care, în urmă cu câteva zile, protestatarii au scandat împotriva Bisericii Ortodoxe, a întâi-stătătorului acesteia şi a clerului ortodox. De aceea, nu ar fi rău dacă ni s-ar explica mai clar ce doreşte domnul preşedinte să facă împreună cu cei care au încălcat toată legislaţia ţării cu privire la regimul cultelor şi la convieţuirea religioasă în România: o reformare politică a ţării sau [/şi] o reformă religioasă? Pentru ca dacă în planurile sale de “reformă” se află acceptarea denigrării în stradă a Bisericii Ortodoxe, aşa cum a fost ea denigrată zilele acestea, sub ochii blajini ai autorităţilor, care nu iau încă nicio atitudine, noi, credincioşii ortodocşi din România nu vom permite acest lucru, iar demersurile revoluţionare ale susţinătorilor domniei sale din stradă se vor izbi de votul nostru contrar (desigur, dacă în statul reformat politic va mai exista vot, şi ţara nu se va conduce direct prin decrete din “stradă”).

Domnul preşedinte Iohannis a mai spus “că numai împreună putem face schimbarea”, un leitmotiv politic (dacă aş avea un cent pentru fiecare dată când politicienii români au spus asta, aş fi miliardar) care se referă, de această dată, la domnia sa şi la protestatarii din piaţă. Prin faptul că i-a luat ca împreună-lucrători la opera de “reformă”, putem înţelege că preşedintele s-a solidarizat cu cei ce protestează în stradă, deci, pe cale de consecinţă, şi cu încălcarea de către aceştia a art. 30, alin. 7 al Constituţiei, a Legii Cultelor, a Legii adunărilor publice, a Legii împotriva discriminării şi chiar a unui articol din Noul Cod Penal?
Oare dorinţa protestatarilor de desfiinţare a clasei politice, care contravine art. 3, art. 40, alin. (2) şi art. 152, alin. (1) din Constituţia României, face parte din aceste eforturi de reformare a ţării?
Dar visul unor cetăţeni din “stradă” de a impozita veniturile Bisericii, de a lua la buget patrimoniul Bisericii, contrar art. 74, alin. 2, care stipulează că "Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale"?

În mod surprinzător, această mulţime care protestează împotriva a toate şi a tot nu strigă împotriva preşedintelui ţării. Oare de ce? Între noi fie vorba, între prestaţia Guvernului demis şi cea a Administraţiei Prezidenţiale actuale există o diferenţă de calitate favorabilă guvernului demis. Guvernul, departe de a fi unul ideal, cu foarte multe atitudini controversate (felul în care a tratat cetăţenii de la Pungeşti nu poate fi uitat), a asigurat o stabilitate pe care ţara nu o avea în timpul guvernării Boc-Băsescu (una dintre calităţii guvernului proaspăt demis este şi aceea că a şters urmele traumatizante ale guvernării Băsescu-Boc). Preşedintele, pe de altă parte, fără a avea un an de mandat strălucitor, s-a remarcat mai mult prin semnarea unor legi nepopulare şi antidemocratice, precum Legea 217/2015, împotriva căreia a existat o vie reacţie în spaţiul public, Legea Dragnea, la rândul său, intens contestată, şi alte acte normative destul de discutabile. Nu se cuvenea oare să împartă aceeaşi nepopularitate de care “se bucură” politicienii care au conceput aceste legi sau care le-au primit gata concepute şi le-au votat fără prea multă reflecţie asupra lor?


Articolul 80 al Constituţiei spune că preşedintele este mediator între stat şi societate. Sunt convins că, dacă va fi întrebat vreodată de Parlament de ce a adus “strada” la consultările pentru formarea guvernului, domnul preşedinte va spune că şi-a exercitat calitatea din art. 80, deşi această calitate trebuia să o exercite înaintea căderii guvernului, sau în alt cadrul decât consultarea pentru formarea noului guvern, unde art. 103, alin. 1 invită numai partidele parlamentare.
Nedumerirea mea este legată de faptul ca domnul preşedinte al României s-a întâlnit de două ori cu cetăţenii revoltaţi, dar nu le-a spus niciodată să pună capăt acestei revolte şi să se ducă acasa. Nu asta trebuia să facă, în primul rând, un mediator? Să încheie conflictul? Mărturisesc că nu am urmărit toate intervenţiile domnului preşedinte, e posibil să fi spus şi asta, ar fi de aşteptat să o fi făcut. Dar daca nu, oare de ce nu a făcut-o?

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...