sâmbătă, 14 mai 2011

USL-ului i-a trecut glonţul pe la ureche

Nu mi-aş fi închipuit niciodată că am să îmi pierd timpul scriind despre Convenţia PD-L sau că am să îmi pierd timpul privind la televizor acest eveniment. Îmi propusesem ca weekendul acesta să nu trec deloc pe la televiziunile de ştiri, tocmai pentru a nu mă enerva suplimentar.

S-a întâmplat însă ca accidental să trec pe acolo tocmai când îşi susţinea moţiunea Toader Paleologu. Discursul său mi-a captat atenţia imediat.

Toată lumea se aştepta ca discursul lui Paleologu să fie momentul ridicol al şedinţei, el fiind tratat ca un tolerat. În realitate însă a fost singurul moment decent şi politic al întregii paranghelii.


Cu o atitudine elegantă care combină un stand-up comedy de bun-gust cu un proiect politic infinit mai realist decât flecăreala imbecilă a lui Boc sau cazoneriile de sergent ale lui Blaga, Paleologu a ţinut un discurs pentru publicul larg, nu pentru mafioţii din sala de congres, în care cuvintele de forţă au fost Eu sunt L din PD-L, prin care de fapt recunoaşte că partidul nu e de dreapta, lucru care este mai mult decât evident, şi se distanţează de mentalitatea pedistă din restul partidului, care nu e acoperit de umbrela L-ului lui.

Rar mi-a fost dat să văd pe cineva care ştie să valorizeze poziţia de outsider pentru a se prezenta ca o punte de legătură şi de unitate în interiorul partidului (îmi e foarte greu să folosesc acest cuvânt în acest context) pe de o parte, şi cu Partidul Naţional Liberal, de la ale cărui valori se revendică ca liberal născut, iar nu făcut”.

Înţepături rafinate la adresa colegilor din taberele opuse, scoaterea în evidenţă discretă şi în stilul ridendo castigat mores a stupidităţii “moţiunilor” contracandidaţilor şi o foarte inteligentă ofertă politică ce arată că nu e doar un visător căzut în groapa cu lei din întâmplare.

Paleologu a oferit un spectacol de zile mari, însă nu pentru aia din sală, ci pentru publicul larg şi probabil pentru posteritate. Elena Udrea leşina de plictiseală, Ştefan dormea liniştit, Flutur se gândea cum ar arăta numele lui Paleologu scris pe dealurile Bucovinei cu oi, Boc avea un râs tâmp, Blaga se uita şi el aspru, cum îi e felul, Cristian Preda (parcă aşa îl cheamă) a ţinut unul dintre discursurile lui isterice…

USL poate să spună că i-a trecut glonţul pe la ureche. Fără îndoială, Paleologu nu are nici o şansă la aceste alegeri, slavă Domnului, pentru că ar fi avut capacitatea de a pune o nouă imagine pe chipul hidos al partidului de la guvernare şi ar fi putut aduce apocalipsa pentru acest popor.

Din fericire, jocurile sunt făcute de ăla care mai de dimineaţa, călcând în picioare Constituţia, a venit la congres, a plâns, a minţit, a dat indicaţii, a spus cuvinte pentru care orice politician din Europa şi America ar fi fost omorât cu pietre, cum ar fi: “Nu cei de la televizor (adică cetăţenii) trebuie să ştie ce s-a întâmplat cu banii de la FMI, ci voi (adică banda de manglitori)”.

Problema nu este că Paleologu va pierde alegerile (probabil). Problema e că acest om ar fi trebuit să aibă de mult o funcţie importantă în PNL. De ce nu e în PNL?De ce în locul lui pe ecranele televizorului vectorii de imagine ai partidului lui Crin Antonescu sunt tot felul pe persoane dubioase, neinstruite, neharismatice? De ce nu e Elwis Săftoiu la PD-L şi Paleologu la PNL? Alegerile nu se câştigă doar aşteptând să moară adversarii.

Eu nu am nici o simpatie pentru partidul de la guvernare, dar pentru o clipă m-am oprit să îl ascult pe Paleologu. Şi nu îmi pare rău că am făcut-o. Pentru o clipă era cât pe ce să uit ce rămâne când dai L-ul la o parte.

Faptul că a fost aplaudat la scenă deschisă de ambele tabere care se urăsc de moarte în partidul ăla demonstrează că a avut dreptate. Chiar dacă mai nimeni de acolo nu a înţeles absolut nimic din ce a spus.

2 comentarii:

  1. Bun articol, bine ai facut povestind....stiu, nu prea stim cu ce ne pierdem vremea, cred ca asta e si zona tinta a cuiva, sa ne pierdem vremea....

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...