Dezamăgiri legate de "Blonda, chiorul şi piticul"

Este de nedescris cât de uşor pot fi prostiţi în ţara asta chiar şi cei care au pretenţia că nu pot fi surprinşi cu nimic de cineva precum Băsescu.

Astăzi a fost un scandal legat de o piesă de teatru numită Blonda, chiorul şi piticul, un titlu destul de străveziu după opinia mea şi destul de cretinuţ. Directoarea teatrului în care piesa a fost programată pentru premieră a interzis-o şi a început un scandal întreg pe tema cenzurii şi a libertăţii etc.

La un anumit moment dat, Băsescu a anunţat în stilul lui specific că piesa se poate juca la Cotroceni, gest care i-a făcut pe toţi să cadă în limbă de admiraţie tâmpă faţă de o cacealma de cea mai joasă speţă.

Îl văd la Antena 3 pe Radu Tudor, pentru care am foarte mult respect, spunând că “preşedintele a făcut un gest inteligent”. Dana Grecu spune că a “dat o lovitură de imagine”. Asta mă face să cred că românii, chiar şi cei mai inteligenţi dintre ei, sunt printre cei mai stupizi oameni de pe planetă. Din următoarele motive.

Băsescu a făcut o cacealma specifică, pentru că doar a promis că îi invită să se joace piesa la palatul “lui”. Asta nu înseamnă că atunci când se vor duce nu vor lua un şut în cur, fie el şi sub forma unei scuze formale: “Ştiţi, a închiriat sala Carlo Goldoni, joacă Bădăranii. Au jucat Rinocerii şi au făcut sala praf, e în reconstrucţie”.

Din ce în ce mai puţinii români rămaşi cu creierul la purtător ştiu că o vorbă rostită de Băsescu nu valorează nimic. Se pare că nici Radu Tudor, nici Dana Grecu nu îşi mai amintesc asta.

Apoi, să admitem că piesa se joacă. De câte ori se joacă? Au să facă o întreagă stagiune la Cotroceni? Câţi oameni vin să o vadă? Câţi oameni poate primi Cotroceniul?

De unde ştie Radu Tudor că Băsescu nu a pus toată escrocheria asta la cale? La modul: tu, directoare de teatru, îi refuzi piesa, eu i-o primesc la Cotroceni şi poporul o să vadă ce tolerant sunt eu…? La un om ca Băsescu te poţi aştepta la orice e mai rău.

De unde ştiu cei ce stau cu nasul lipit de ecranul televizorului muţi de admiraţie băsistă că Băsescu nu a mizat pe faptul că la Cotroceni artiştii nu vor avea curaj să joace de faţă cu el chestia aia a lor?

La întrebarea tipic mioritică: "Lasă, dom'le, ce-ai fi voit să facă Băsescu în acest caz?", răspunsul e simplu: "Nimic". Ce e el? Ministrul Culturii, să ia decizii în privinţa pieselor de teatru? E director de teatru la Cotroceni? Teatrul ăla de la Cotroceni nu are şi el un director?

Prin gestul lui, care s-a vrut a fi zmecher, Băsescu a arătat de fapt că se recunoaşte indirect în vreunul dintre personajele din piesa respectivă (deşi autorul a arătat că titlul e un artificiu de marketing).

Dacă tot am ajuns cu discuţia aici, ţin să reamintesc că în urmă cu câţiva ani s-a jucat la Iaşi o stagiune întreagă o scârnă numită Evangheliştii, în care Iisus Hristos era călcat în picioare. Nimeni nu s-a formalizat, nimeni nu a luat nici un fel de atitudine, nici măcar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sau Arhiepiscopia Romano-Catolică din Iaşi care trăiesc de pe urma lui Hristos, şi nu trăiesc rău deloc.

În altă ordine de idei, faptul că chiar şi oameni inteligenţi ca Radu Tudor cad pradă unor persoane de genul lui Băsescu are rădăcini în spiritualitatea superficială a generaţiei noastre.

În vremurile de mult apuse, eremiţii creştini (şi chiar creştinii obişnuiţi) aveau capacitatea de a discerne între minciună şi adevăr şi nu judecau “cu inima” cum judecă superficialii zilelor noastre. Învăţăturile lor, concluziile lor au fost transmise din generaţie în generaţie, însă zac închise în cărţi pe care nimeni nu le citeşte.

Din acest motiv, românii sunt ca frunza pe apă şi sunt în bătaia de joc a oricui vrea să îi prostească. Unii consideră acest lucru „nevinovăţie” şi “curăţie sufletească”. Eu îl găsesc de-a dreptul revoltător.

Pe principiul că "dacă toate tutele are cărţi publicate, eu nu pot fi mai prost decât ele" am decis ca peste ceva timp să scot o carte de eseuri care să cuprindă în general panseuri publicate de-a lungul timpului pe acest site sau în alte părţi.

Cartea se va numi Cugetări din ţara în care chioru-i împărat (titlul fiind o aluzie oarecum autosuficientă la celebrul dicton potrivit căruia “în ţara orbilor chioru-i împărat”, fără nici o legătură cu domnia domnului Băsescu sau cu porecla cu care e gratulat de cei ce îl cunosc sau măcar l-au văzut în carne şi oase, întrucât eu găsesc că este josnic să iei în derâdere infirmităţile cuiva).

Ce ziceţi domnule preşedinte al republicii, vă băgaţi la un proiect de promovare? O lansare la Cotroceni? O discuţie cu editorul (dacă o să găsesc vreunul care să o publice, vă anunţ din timp) să mi-o interzică? O închidere de librărie, ceva?