miercuri, 30 martie 2011

Jaroslav Pelikan la Bicaz

Marţi, 29 martie 2011, am avut plăcerea deosebită de a conferenţia la Biblioteca Orăşenească Bicaz despre partea cea mai importantă a activităţii mele diversificate - traducător de carte teologică.
În cadrul numeroaselor activităţi ale bibliotecii micuţului oraş muntean din Neamţ a fost strecurată o întâlnire cu cartea teologică academică, prilej minunat pentru a prezenta publicului bicăjean excepţionalele lucrări ale lui Jaroslav Pelikan, Tradiţia creştină şi Credo, în a căror traducere în limba română m-am implicat atât în calitate de traducător, cât şi de redactor de carte în Editura Polirom din Iaşi.

Pe lângă prezentarea cărţilor lui Jaroslav Pelikan, mi-a făcut o deosebită plăcere să prezint cărţile părintelui nonagenar Ion Cârciuleanu, care la 95 de ani încă se pregăteşte să lanseze un volum nou.Expozeul meu despre cartea teologică a fost însoţit de un recital excelent al formaţiei de muzică folk bicăjene "Adonis", care au fost o surpriză plăcută pentru toţi cei prezenţi.


Jaroslav Pelikan (1923-2006), a fost un teolog luteran care s-a convertit la Ortodoxie în 1997. A fost editor la Encyclopaedia Britannica, membru de onoare al Fundatiei Carnegie pentru Perfecţionarea Învătământului, preşedinte al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe.

În 2004, i s-a decernat „Premiul John W. Kluge pentru întreaga activitate în slujba Stiintelor Umaniste”, acordat de Biblioteca Congresului SUA.

Dintre volumele publicate: From Luther to Kierkegaard (1950); Development of Christian Doctrine (1969); The Vindication of Tradition (1984); Jesus Through the Centuries (1985); Imago Dei (1990); Christianity and Classical Culture (1993); Faust the Theologian (1995); Mary Through the Centuries (1996); The Reformation of the Bible/The Bible of the Reformation (1996).

În limba română s-au tradus până acum: Fecioara Maria de-a lungul secolelor, Editura Humanitas, 1996; Iisus de-a lungul secolelor, Editura Humanitas, 1998; Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei, vol. I-V (2004, 2006, 2008), editate de Editura Polirom din Iaşi.

Cititorii din Bicaz şi din localităţile înconjurătoare pot găsi monumentala lucrare Tradiţia creştină şi volumul iniţial Credo în rafturile Bibliotecii Orăşeneşti din Bicaz.

joi, 17 martie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 6

Profesorul Ion Vlăducă ne încântă cu câteva referiri excepţionale la arta românească tradiţională, la legătura dintre arta românească inspirată de trăirea curată a Sfintelor Scripturi şi a tradiţiei Bisericii Ortodoxe şi sănătatea noastră mintală şi, până la urmă, chiar fizică.

Arta tradiţională ca medicament pentru acest ritm demonic de viaţă în care trăim inutil, fără nici un orizont spiritual, tetrapilectomând pe tema unui nimic existenţial care ne inundă şi ne ucide sufletul zi de zi.

Cincizeci de minute de meditaţie la faptul ca acest paradis a fost viu şi a fost al nostru nu mai departe de două generaţii în urmă. Între timp noi l-am distrus şi l-am vândut la bucată, aşa cum ne-am vândut şi ţara, şi sufletul, şi onoarea, şi ruşinea...

Nu meşterii care să facă aceste splendori lipsesc, ci românii care să le cumpere şi să-şi înfrumuseţeze casele cu ele, ne spune Ion Vlăducă.

Întrebându-l pe un artist din Maramureş ce înseamnă coloana infinitului, acela i-a răspuns invitatului meu că fiecare segment de acolo este un sicriu al celor ce s-au jertfit în fiecare generaţie pentru ca verticalitatea acestui popor să fie păstrată. Ultimul segment îşi aşteaptă jertfa sa. Va veni?

Şi încă ceva. Tablourile acelea frumoase care împodobesc studioul pot fi achiziţionate şi pot împodobi casele fiecăruia/fiecăreia dintre dumneavoastră. Vizionare plăcută.



vineri, 11 martie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 5

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene are plăcerea de a vă oferi o emisiune de-a dreptul de colecţie având ca invitată pe doamna Aspazia Oţel Petrescu, o martiră a închisorilor comuniste.

Timp de o oră şi jumătate, doamna Oţel Petrescu ne poartă prin atmosfera fantastică a României Mari, singurul proiect naţional pe care România l-a avut vreodată şi pe care l-a şi pierdut între timp a la roumaine, prin Cernăuţiul universitar şi intelectual, aflat acum sub ocupaţie străină, prin Clujul universitar, prin frumosul Sibiu, prin lumea ideilor şi conceptelor care populau acele centre universitare, dar şi prin atmosferă de iad a închisorilor comuniste, unde a petrecut 14 ani pentru vina de a fi făcut parte dintr-o organizaţie din care despre unii se spune că ar fi făcut nişte fapte niciodată condamnate oficial de un tribunal, fie el român, fie străin.

Doamna Aspazia Oţel Petrescu nu este invitată a acestei emisiuni neapărat pentru că este o femeie legionară, ci pentru că este un cetăţean român pe care statul român, căruia şi ea, şi noi îi dăm taxe a chinuit-o până la limita disperării, i-a încălcat toate drepturile pe care le avea şi a hărţuit-o timp de 30 de ani după ce în prealabil i-a aplicat aceeaşi pedeapsă de două ori pentru o "infracţiune" pe care nu a făcut-o, pentru ca apoi să o supună unui proces de ostracizare şi în cele din urmă de ignorare.

Niciodată în această jumătate de secol statul român nu i-a cerut iertare, cum au făcut alte state ale lumii faţă de poporul lor. Niciodată nu o va face. De ce? Mai are rost să ne întrebăm? Uitaţi-vă în jur. Arată acest stat ca şi când ar fi capabil să facă acest gest nobil? Uitaţi-vă în istoria modernă. A fost statul român în slujba cetăţeanului măcar o zi în ultimele două secole?

O întâlnire cu spiritualitatea închisorilor, cu acea experienţă la limită care fie te duce la pierderea minţilor, fie ţi-L descoperă pe Dumnezeu. Este şi o lecţie de viaţă care nu trebuie uitată niciodată.



luni, 28 februarie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 4

Moş Crăciun - cine nu îl iubeşte pe Moş Crăciun? Cine nu îl aşteaptă pe Moşu' cu sufletul la gură în fiecare an, fie că e părinte, fie că e ţânc? Cine? Silvian Man.

Unul intre cei mai buni elevi pe care "Colegiul Naţional Calistrat Hogaş" i-a dat de-a lungul unui secol de şcoală, Silvian Man este un tânăr despre care vom mai auzi cu siguranţă. Educat, cu lecturi serioase la bord, cu o gândire structurată şi cu o pasiune pentru istoria naţională şi pentru ţară, Silvian Man este deja un câştig pentru Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde va merge la facultate, şi pentru prietenul meu Liviu Vidican-Manci, care va face sigur nişte superemisiuni cu el începând de la toamnă la Renaşterea.

Silvian Man vorbeşte în stil "deconstructivist" despre Moş Crăciun şi despre alte obiceiuri paralele de Naşterea Domnului şi de ziua Sfântului Vasile cel Mare.

Cei care aveţi îndoieli cu privire la existenţa Moşului nu vă uitaţi la această emisiune; cei care încă mai savuraţi "spiritul Crăciunului" nu vă uitaţi la aceasta emisiune nici voi. Şi mai ales nu lăsaţi picii să se uite.

Dacă doriţi să ştiţi totuşi adevărul despre "Moşul", urmăriţi-l pe Silvian Man şi staţi în general cu ochii pe el, ca aveţi ce învăţa. Duminica asta la 1TV va vorbi despre sfinţii închisorilor...

duminică, 27 februarie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 3

Educaţia sexuală în şcoli, o temă de mare actualitate şi care stârneşte atât patimi, cât şi întrebări normale pentru orice om civilizat. Ce este educaţia sexuală? Cum de societatea contemporană a decăzut în aşa hal încât s-a ajuns ca omul contemporan să trebuiască educat să facă ceea ce poetul spunea că "e un instinct atât de van de se întâmplă şi la păsări de vreo două ori pe an"? De ce trebuie să existe o educaţie sexuală? Ce cuprinde ea? De ce în şcoală şi nu la cabinetul medicului de familie, cel mai în măsură să te înveţe să te protejezi de efectul practicării întâmplătoare a sexului? De ce la clasele mici (la clasa 1)? Este educaţia sexuală educaţie sau programare mentală? Cum se reflectă această educaţie sexuală în viaţa tânărului şi mai ales pentru ce şcoala românească a ajuns doar să constate decăderea fiinţială a tânărului român şi să se adapteze ei fără a face absolut nimic pentru a modela sufletul elevului, reducându-se la un loc unde se învaţă un set de cunoştinţe care, între noi fie spus, pot fi găsite printr-o simplă căutare pe Google?

Autorităţile sanitare ale acestei ţări doresc să facă un experiment pe copiii din şcolile nemţene cu un curs opţional de educaţie sexuală care să înceapă la clasa 1 şi să meargă până la clasa a XII-a.

Medicul psihiatru Paula Iliescu de la Spitalul Judeţean Neamţ, împreună cu Mihai-Silviu Chirilă, realizatorul emisiunii Credinţă şi tradiţii nemţene, discută fără prejudecăţi şi şabloane despre această situaţie, propunând educaţia morală în locul orei de cultivare a proficienţei sexuale juvenile.

Dacă experimentul de la Neamţ va fi un "succes", el va fi urmat de alte "succesuri" în judeţele dumneavoastră. Este oare suficientă constatarea defetisto-apocalipsistă "E clar că e sfârşitul lumii" sau mai e încă timp să spunem: "Nu, copilului meu nu îi faci aşa ceva!"?


Justify Full

duminică, 20 februarie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 2


Teologie şi ştiinţă pare a fi o relaţie din ce în ce mai interesantă pentru din ce în ce mai mulţi.

Abordarările însă sunt foarte diferite, teologii căzând din păcate adesea în greşeala de a justifica conţinutul credinţei prin "dovezi" aduse de ştiinţă, iar oamenii de ştiinţă cad în extrema negării existenţei lui Dumnezeu, Care, sustrăgându-Se experienţei sensibile, nu există, evident.

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene încearcă să delimiteze adevărata ştiinţă de impostura pseudoştiinţifică care slujeşte ca instrument politic.

Invitat este profesorul Ion Vlăducă, în acelaşi timp teolog şi om de ştiinţă autentic. Este prima emisiune realizată la postul de televiziune 1TV Piatra Neamţ.



Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...