Românii are talent

Deşi nu sunt un mare iubitor de reality-show-uri, mărturisesc că una dintre cele mai plăcute emisiuni pe care am văzut-o în viaţa mea este America’s Got Talent şi varianta britanică Britain's Got Talent.

Ideea de bază a acestui show este de a da o şansă unui talent autentic pe care societatea aceasta, atât de nedreaptă, i-o refuză. Marile vedete ale televiziunii coborând printre muritorii de rând şi ridicând unul dintre ei în fiecare an, parcă e o poveste de spus nepoţilor, nu?

Cine nu a fost emoţionat când a văzut-o pe Susan Boyle care a cucerit planeta întreagă cu talentul ei debordant şi a devenit deja o interpretă mondială?

Cine nu a văzut-o pe Taylor Ware, care la vreo 12 ani a demonstrat un talent teribil în stilul yodel şi care s-a remarcat la America’s Got Talent? Sau pe filipeneza aceea, al cărei nume în scapă, care are o voce de aur şi s-a remarcat la acelaşi concurs.

Când am văzut bucuria de pe chipul lui Susan Boyle mi-am zis că aşa ceva numai într-o ţară anglofonă se poate întâmpla, pentru că în limba engleză s-a inventat conceptul de fair play şi din păcate tot acolo a şi rămas.

Când am auzit că în România se va face o variantă românească a acestui show excepţional m-am îngrozit. Păstram în minte amintirea traumatizantă a felului în care Andreea Marin şi-a bătut joc de superbul show Gracias por todo de la TVE, pe care îl urmăream când eram student şi care era un regal de bun-gust şi de bun-simţ.

În mintea mea un România are talent (aşa credeam că ar trebui să se cheme) nu putea fi decât un prilej pentru clasa parazitară de a mai face nişte şmenuri, de a mai promova nişte fomiste (sau fomişti) care le încălzesc paturile.

Îmi şi închipuiam discuţia dintre un realizator şi un “om important” de pe cheiurile dâmboviţene (sau de altundeva din patria mioritică): “Auzi, bă, am şi eu o fată, talentată, dar fără noroc. Am vrut să o dau la manele, dar aia mi-au zis că are voce şi nu o pot primi. Am vrut să o dau la Mamaia, dar mi-a zis Moculescu că să o mai las vreo 30 de ani să câştige experienţă, că nu are talent... Nu mă poţi ajuta? Hai că nu rămân dator”.

Din acest motiv nu m-am uitat la show, dar intuiam că va fi un fiasco. E adevărat că până la urmă nu a ieşit chiar atât de rău şi de murdar cât mi l-am închipuit (probabil şi pentru că nu s-a ţinut la televiziunea aia care trăieşte parazitar pe spinarea cetăţenilor sau poate că s-a făcut cu inspecţia celor ce au inventat concursul, nepermiţând prea mari mânăreli).

Dar a fost un fiasco. Zilele acestea a izbucnit un scandal pe tema câştigătorului, un anume domn Adrian Ţuţu, un fel de rapper care cântă un fel de rap naţionalist, cu nişte versuri protocroniste din care se desprinde ideea că românii e dăştepţi (cum ar zice colegul meu de Polirom Radu Pavel Gheo), dar că viaţa e o curvă care nu i-a lăsat să se remarce, că dacă îi lăsa, cine ştie ce ar fi făcut… Mândria de român, optimism, Dumnezeu, tricolor, iertare, uitare, viitor, România, yes we can în varianta impotentă, frustrare socială - toate se găsesc în această melodie, puse una peste alta, lângă alta, sub alta... Îşi închipuie cineva, sincer, că un internaut din Taiwan, de exemplu, sau din Burundi, sau din Australia va asculta pierdut melodia lui Ţuţu, aşa cum le ascult eu pe Taylor Ware, pe Susan Boyle sau pe Floral Hightones? Eu nu prea cred.

Unii spun că adevăratul câştigător ar fi trebuit să fie un anumit Narcis Ianău, care practică un fel de glassbreaking music. Desigur că nu are nici un strop de talent dacă îl comparăm cu Floral Highnotes de la Britain’s Got Talent, care cântă Rule Britannia, arătând că poţi participa la un concurs de genul ăsta şi să îl şi faci pe Piers Morgan să se simtă mândru că e briton.

Neînţelegând ideea concursului şi confundând oferirea unei oportunităţi cu o formă de milă lipsită de demnitate, tânărul Ianău spune că nu se supără că a câştigat cine a câştigat, pentru că "săracul, nu are părinţi...". Mai e ceva de zis?

Un al treilea pretendent era tânărul Valentin Dinu, care de avut voce are, ce să zic, dar care confundă ţara şi participă la Românii au talent cu o melodie în engleză cu care ar fi impresionat poate la America’s Got Talent.

Ombladon spune despre câştigător că “face nişte versuri împuţite”. Aici sunt de acord. Mihai Trăistariu spune că ştia cine va câştiga din semifinale. Wow! Vorba lui Toma Caragiu: "concursul se ţine joi şi postul e ocupat de marţi".

Românii au talent, asta nu se mai poate pune la îndoială. Ceea ce le lipseşte însă unora dintre ei (din ce în ce mai mulţi) este caracterul. Marele istoric Nicolae Iorga spunea că “lipsa de caractere este boala care distruge societatea românească” (citez din memorie).

Pe lângă banii pe care concursul îi pune la bătaie, Susan Boyle a plecat acasă cu capul sus şi cu admiraţie unei planete întregi. Adrian Duţu a plecat acasă cu 120.000 de euro. Să-i folosească sănătos (după ce dă taxa de protecţie aşa-zisului guvern al României, condus de cu clovn care putea el însuşi câştiga un premiu la concursul asta pentru talentul de a nu şti să faci absolut nimic şi a fi totuşi în fruntea bucatelor).

Până la urmă un concurs de acest fel din care lipseşte Edi Tălmăcean nu valorează nimic.

Ok, românii are talent. Am văzut. Dar româncele? (Că nu am văzut nici una între pretendenţii la titlu şi la mălaiul aferent.)