O nouă poveste despre nebunul orașului

În urmă cu câteva zile, discutam cu un tânăr rocker simpatic, care avea un medalion cu o rună la gât, când deodată aud în spatele meu:
- Băă! Criminalule!
Mă întorc în acea direcție vexat și îl văd pe nebunul orașului, privindu-mă cu niște ochi tăioși și justițiari.
- Recunoaște că ești un criminal!
- Recunosc.
- Ia zi, câte crime ai făcut?
- Nu mai știu, răspund eu după ce am făcut un calcul sumar...
- Ești arestat. Eu, Colombo, te arestez!
- Bine, zic. Arestează-mă!
O secundă a ezitat, luat pe nepregătite de răspunsul meu. După aceea zice, „împăciuitor”:
- Lasă, bă, nu te mai arestez. Mai bine dă și tu de o bere.
- Nu se poate, zic. După aceea să mă acuzi și că ți-am dat mită. Nu. Mă arestezi și după ce se rezolvă cu crimele, îți dau de o bere.
Mi-a întors spatele cu dispreț. Săracul rocker nu știa ce să mai creadă. Se uita la noi cu gura căscată. Nu știa care dintre noi doi este nebunul.

Dacă treceți vreodată prin Bicaz și auziți pe cineva strigând cât îl ține gura: „Bă! Criminalule!” să știți că ăla e nebunul orașului. Asta mai înseamnă că strigă la mine, deci sunt și eu prin zonă. Mi-ar plăcea tare mult să stau de vorbă cu dumneavoastră, dacă reușesc să scap de „Colombo”...