luni, 25 iulie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 18

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o discuţie despre mărturisirea credinţei în zilele noastre la diferite categorii de oameni din societatea în care trăim.

Invitatul este părintele Matei Vulcănescu, un preot român care se ocupă de catehizarea cetăţenilor de altă etnie decât cea greacă, care doresc să obţină cetăţenia statului grecesc.

Misiunea creştină şi împărtăşirea adevărului sunt extrem de importante într-o epocă a minciunii generalizate.

În timp ce unii se proclamă mari misionari şi se pun în rând cu Apostolul Pavel pentru că deţin funcţii înalte în administraţia bisericească, preoţi, teologi şi chiar creştini învăţaţi îşi pun viaţa în pericol şi chiar sunt martirizaţi peste tot în lume pentru curajul de a susţine adevărul de credinţă al Bisericii noastre.

Printre multe altele, părintele Matei Vulcănescu ne face cunoştinţă cu cel mai nou dintre martirii lumii: sfântul martir Daniel Sisoev, martirizat în cea mai mare ţară ortodoxă din lume pentru rostirea plină de iubire a adevărului creştin.

Asta în epoca în care se proclamă dreptul tuturor la conştiinţă şi la exprimare. Însă se pare că aceste drepturi nu îi privesc şi pe creştini.

joi, 21 iulie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 17

Pornind de la cuvântul teologului antic Tertullian, care spunea că alma naturaliter christiana, adică sufletul este în mod firesc creştin, emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o reîntâlnire cu profesorul Ioan Vlăducă într-o discuţie de maximă actualitate despre suflet.



Sufletul a fost o preocupare din cele mai vechi timpuri pentru toţi gânditorii lumii şi fiecare i-a oferit o definiţie şi o funcţie în viaţa noastră.

Creştinismul însă este singura religie a lumii care a stabilit relaţia corectă dintre suflet şi trup în cadrul persoanei umane şi cum aceasta îl ajută pe om să se mântuiască.

Emisiunea pe care v-o propunem este o încercare de a alunga norul de falsitate şi minciună care s-a pus asupra a ceea ce ştim noi despre suflet din învăţăturile Bisericii.

Urmând calea de aur a Părinţilor Bisericii, Profesorul Vlăducă afirmă realitatea, necorporalitatea şi spiritualitatea sufletului, legătura sa intrinsecă cu trupul, felul în care anumite boli ale sufletului se transmit în trup şi în general felul în care sufletul se mântuieşte împreună cu trupul în care locuieşte.

Nădăjduim ca prin această emisiune, în mintea celor ce o privesc să fie risipite atât bâiguielile pseudoştiinţifice referitoare la faptul că sufletul nu e decât o stare umorală indusă de diferite reacţii fiziologice, aşa-numita "chimie" dintre persoane, cât şi cacofonia "vedetelor" şi a "starurilor" care poluează fonic minţile oamenilor cântându-şi patimile dezgustătoare cărora le dau denumirea atât de nemeritată de "suflet".

Vizionare de folos!

joi, 9 iunie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 16

Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o discuţie despre familia creştină, despre valorile care o compun, despre paradigma socială contemporană a familiei, cu doamna judecător Carmen Păduraru.



De ce familia creştină se află în declin? Ce este familia în general? De ce familia a pierdut latura ei creştină? Ce se poate face?

Totul intr-un dialog interesant cu judecătorul creştin Carmen Păduraru

Credinţă şi tradiţii nemţene 15

Bicazul şi comunele limitrofe împlinesc patru secole de atestare documentară printr-un hrisov al voievodului Constantin Movilă de la 1611.

Cu această ocazie, Credinţă şi tradiţii nemţene vă prezintă o comunitate foarte frumoasă din această zonă: locuitorii satului Neagra, din Comuna Taşca, cunoscuţi pentru credinţa lor puternică şi curată, pentru tradiţiile frumoase pe care încă le mai păstrează şi despre care încă mai putem auzi vorbindu-se.


Emisiunea vă propune o discuţie interesantă cu părintele paroh Dumitru Diaconu despre Neagra, despre istoria acestei localităţi şi despre parohia Neagra.

În a doua parte a emisiunii vă puteţi delecta cu câteva cântări pascale intepretate de corul parohial extrem de talentat Koinoneia.

Credinţă şi tradiţii nemţene 14

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o călătorie într-un univers de care mulţi se tem şi pe care oricine dintre oamenii sănătoşi la minte încearcă să-l evite: lumea celor privaţi de libertate.

Emisiunea desfăşurată la Târgu Ocna, Bacău, avându-l ca invitat-gazdă pe părintele capelan Paul Vamanu urmează cuvintele Mântuitorului: "In temniţă am fost şi aţi venit la mine" şi oferă un exemplu de slujire a Bisericii în mijlocul celor pe care toată lumea îi dispreţuieşte şi îi doreşte cât mai departe de societate.



Există vreo şansă de recuperare pentru persoanele private de libertate? Este omul aflat în sistemul penitenciar o brută sau e doar o persoană lipsită temporar de libertate care îşi desfăşoară activităţile normale în penitenciar?

În ce fel îl poate Biserica ajuta pe omul aflat în această situaţie? În ce fel în ajută practic?

Răspunsuri la toate aceste întrebări aflaţi urmărind emisiunea.

vineri, 20 mai 2011

Dezamăgiri legate de "Blonda, chiorul şi piticul"

Este de nedescris cât de uşor pot fi prostiţi în ţara asta chiar şi cei care au pretenţia că nu pot fi surprinşi cu nimic de cineva precum Băsescu.

Astăzi a fost un scandal legat de o piesă de teatru numită Blonda, chiorul şi piticul, un titlu destul de străveziu după opinia mea şi destul de cretinuţ. Directoarea teatrului în care piesa a fost programată pentru premieră a interzis-o şi a început un scandal întreg pe tema cenzurii şi a libertăţii etc.

La un anumit moment dat, Băsescu a anunţat în stilul lui specific că piesa se poate juca la Cotroceni, gest care i-a făcut pe toţi să cadă în limbă de admiraţie tâmpă faţă de o cacealma de cea mai joasă speţă.

Îl văd la Antena 3 pe Radu Tudor, pentru care am foarte mult respect, spunând că “preşedintele a făcut un gest inteligent”. Dana Grecu spune că a “dat o lovitură de imagine”. Asta mă face să cred că românii, chiar şi cei mai inteligenţi dintre ei, sunt printre cei mai stupizi oameni de pe planetă. Din următoarele motive.

Băsescu a făcut o cacealma specifică, pentru că doar a promis că îi invită să se joace piesa la palatul “lui”. Asta nu înseamnă că atunci când se vor duce nu vor lua un şut în cur, fie el şi sub forma unei scuze formale: “Ştiţi, a închiriat sala Carlo Goldoni, joacă Bădăranii. Au jucat Rinocerii şi au făcut sala praf, e în reconstrucţie”.

Din ce în ce mai puţinii români rămaşi cu creierul la purtător ştiu că o vorbă rostită de Băsescu nu valorează nimic. Se pare că nici Radu Tudor, nici Dana Grecu nu îşi mai amintesc asta.

Apoi, să admitem că piesa se joacă. De câte ori se joacă? Au să facă o întreagă stagiune la Cotroceni? Câţi oameni vin să o vadă? Câţi oameni poate primi Cotroceniul?

De unde ştie Radu Tudor că Băsescu nu a pus toată escrocheria asta la cale? La modul: tu, directoare de teatru, îi refuzi piesa, eu i-o primesc la Cotroceni şi poporul o să vadă ce tolerant sunt eu…? La un om ca Băsescu te poţi aştepta la orice e mai rău.

De unde ştiu cei ce stau cu nasul lipit de ecranul televizorului muţi de admiraţie băsistă că Băsescu nu a mizat pe faptul că la Cotroceni artiştii nu vor avea curaj să joace de faţă cu el chestia aia a lor?

La întrebarea tipic mioritică: "Lasă, dom'le, ce-ai fi voit să facă Băsescu în acest caz?", răspunsul e simplu: "Nimic". Ce e el? Ministrul Culturii, să ia decizii în privinţa pieselor de teatru? E director de teatru la Cotroceni? Teatrul ăla de la Cotroceni nu are şi el un director?

Prin gestul lui, care s-a vrut a fi zmecher, Băsescu a arătat de fapt că se recunoaşte indirect în vreunul dintre personajele din piesa respectivă (deşi autorul a arătat că titlul e un artificiu de marketing).

Dacă tot am ajuns cu discuţia aici, ţin să reamintesc că în urmă cu câţiva ani s-a jucat la Iaşi o stagiune întreagă o scârnă numită Evangheliştii, în care Iisus Hristos era călcat în picioare. Nimeni nu s-a formalizat, nimeni nu a luat nici un fel de atitudine, nici măcar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sau Arhiepiscopia Romano-Catolică din Iaşi care trăiesc de pe urma lui Hristos, şi nu trăiesc rău deloc.

În altă ordine de idei, faptul că chiar şi oameni inteligenţi ca Radu Tudor cad pradă unor persoane de genul lui Băsescu are rădăcini în spiritualitatea superficială a generaţiei noastre.

În vremurile de mult apuse, eremiţii creştini (şi chiar creştinii obişnuiţi) aveau capacitatea de a discerne între minciună şi adevăr şi nu judecau “cu inima” cum judecă superficialii zilelor noastre. Învăţăturile lor, concluziile lor au fost transmise din generaţie în generaţie, însă zac închise în cărţi pe care nimeni nu le citeşte.

Din acest motiv, românii sunt ca frunza pe apă şi sunt în bătaia de joc a oricui vrea să îi prostească. Unii consideră acest lucru „nevinovăţie” şi “curăţie sufletească”. Eu îl găsesc de-a dreptul revoltător.

Pe principiul că "dacă toate tutele are cărţi publicate, eu nu pot fi mai prost decât ele" am decis ca peste ceva timp să scot o carte de eseuri care să cuprindă în general panseuri publicate de-a lungul timpului pe acest site sau în alte părţi.

Cartea se va numi Cugetări din ţara în care chioru-i împărat (titlul fiind o aluzie oarecum autosuficientă la celebrul dicton potrivit căruia “în ţara orbilor chioru-i împărat”, fără nici o legătură cu domnia domnului Băsescu sau cu porecla cu care e gratulat de cei ce îl cunosc sau măcar l-au văzut în carne şi oase, întrucât eu găsesc că este josnic să iei în derâdere infirmităţile cuiva).

Ce ziceţi domnule preşedinte al republicii, vă băgaţi la un proiect de promovare? O lansare la Cotroceni? O discuţie cu editorul (dacă o să găsesc vreunul care să o publice, vă anunţ din timp) să mi-o interzică? O închidere de librărie, ceva?

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...