Marţi, 7 februarie 2012, volumul de interviuri Credinţă şi tradiţii nemţene. O perspectivă creştină asupra vieţuirii în lumea contemporană a fost prezentat publicului ieşean în cadrul unei lansări găzduite cu amabilitate de librăria Avant-Garde din Iaşi. A fost un bun prilej pentru a le arăta celor din capitala culturală a României un crâmpei din trăirea şi simţirea intelectualilor nemţeni. Lansarea a fost mediată de către tânărul student Silvian Emanuel Man, iar volumul a fost prezentat de către realizatorul TV preot Dumitru Păduraru.
Plăcerea a fost amplificată şi de întâlnirea cu prietenul meu Eugen Harasim şi cu soţia sa Zamfira Bîrzu, ilustru artist plastic. Eugen este şi autorul superbelor fotografii care însoţesc aceste gânduri.
Împreună cu Eugen, Zamfira şi Cornel am petrecut o oră la pizzeria Odeon, într-un oraş înzăpăzit şi, ca de obicei, prost administrat.
Cel mai interesant lucru atunci când scrii un volum de interviuri este că toată lumea are tendinţa de a te considera un simplu scrib care transcrie interviurile. Dacă ar fi aşa, atunci volumul meu ar trebui să fie sub auctorialitatea distinsei doamne Mihaela Antici, cea care a cules textul propriu-zis de pe suport TV pe suport Word, lucru pentru care îi sunt recunoscător.
Volumul însă este un volum de creaţie pentru că emisiunea mea este ea însăşi de creaţie, eu nefiind un prompterist care citeşte ceea ce i se spune din producţie. Bune sau rele, interviurile au fost concepute de mine, mă au pe mine ca partener în fiecare dintre ele, întrebările sunt puse de mine cu scopul de a obţine anumite răspunsuri şi a lămuri anumite probleme.
De aici încolo intră în joc şi valoarea culturală şi intelectuală a invitaţilor mei. Selectarea lor în aşa fel încât să fie capabili să răspundă la întrebările puse este tot obligaţia mea, ca realizator al emisiunii.
Toate aceste aspecte am avut posibilitatea să le explic unuia dintre participanţii la lansare cu prilejul sesiunii de întrebări şi răspunsuri care a însoţit prezentarea cărţii.
!!!
RăspundețiȘtergere???
ȘtergereFELICITARI !
RăspundețiȘtergereINCANTATA DE CUNOSTINTA !!
Multumesc. Placerea e de partea mea :)
ȘtergereFelicitari pentru lansarea volumului! Pacat ca nu am stiut din timp, mi-ar fi placut sa fiu prezenta.
RăspundețiȘtergereLa cat mai multe lansari!
Madalena T.
felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!cu sigranta am sa cumpar cartea ..............
RăspundețiȘtergereBravo!!Felicitari!!:)
RăspundețiȘtergereFelicitari si mult succes in continuare!
RăspundețiȘtergerefrumos articol si prezentarea de asemenea....:)
RăspundețiȘtergerefelicitari,:)
RăspundețiȘtergereFoarte bine!!!Bravooo
RăspundețiȘtergereFelicitari si mult succes in continuare :)
RăspundețiȘtergereCategoric voi dori sa o citesc:)
RăspundețiȘtergereFelicitari si succes in continuare!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru lansarea cartii:) la cat mai multe lansari!!:)
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos pentru cuvintele bune. Sper ca la toamna sa mai lansez una.
RăspundețiȘtergereFelicitari!!
RăspundețiȘtergerefelicitari!
RăspundețiȘtergereFelicitari inca o data!:)
RăspundețiȘtergere:) mult succes in lansare...iti dorim sa ai parte de cat mai multi cititori
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru aceasta initiativa!
RăspundețiȘtergerefelicitari si mult succes in continuare!
RăspundețiȘtergereSuper ;)
RăspundețiȘtergeremult succes in continuarea ca urmatoarea lansare sa fie si mai si;)
RăspundețiȘtergereFelicitari:)
RăspundețiȘtergereFelicitari si succes in continuare!
RăspundețiȘtergerefelicitari si mult succes!
RăspundețiȘtergereBravo!!Felicitari:)
RăspundețiȘtergerefelicitari si mult succes
RăspundețiȘtergerePai ..toamna e aproape..te asteptam cu interes!:)
RăspundețiȘtergerefelicitari si mult mult succes in continuare!
RăspundețiȘtergerefelicitari si la cat mai multe carti!
RăspundețiȘtergereFelicitari!! Multa bafta si succes!!
RăspundețiȘtergereMult succes in continuare! Felicitari!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos. Mult succes pe mai departe!
RăspundețiȘtergereFelicitari si mult succes in continuare!
RăspundețiȘtergereFelicitari!! suntem mandrii ca esti de al nostru!!:)
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru articol!!!;)
RăspundețiȘtergereTe asteptam cu drag!!:)
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru lansarea volumului!
RăspundețiȘtergereMult mult succes pe viitor si sanatate si rabdare si fericire!!:)
RăspundețiȘtergereFelicitari si mult succes in continuare!
RăspundețiȘtergereIti urez sanatate ,succes,inspiratie si fericire:*
RăspundețiȘtergerefelicitari pentru carte si succes in continuare
RăspundețiȘtergereVa spun sincere felicitari din tot sufletul pentru efortul depus..si la cat mai multe carti!
RăspundețiȘtergere