luni, 25 iulie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 18

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o discuţie despre mărturisirea credinţei în zilele noastre la diferite categorii de oameni din societatea în care trăim.

Invitatul este părintele Matei Vulcănescu, un preot român care se ocupă de catehizarea cetăţenilor de altă etnie decât cea greacă, care doresc să obţină cetăţenia statului grecesc.

Misiunea creştină şi împărtăşirea adevărului sunt extrem de importante într-o epocă a minciunii generalizate.

În timp ce unii se proclamă mari misionari şi se pun în rând cu Apostolul Pavel pentru că deţin funcţii înalte în administraţia bisericească, preoţi, teologi şi chiar creştini învăţaţi îşi pun viaţa în pericol şi chiar sunt martirizaţi peste tot în lume pentru curajul de a susţine adevărul de credinţă al Bisericii noastre.

Printre multe altele, părintele Matei Vulcănescu ne face cunoştinţă cu cel mai nou dintre martirii lumii: sfântul martir Daniel Sisoev, martirizat în cea mai mare ţară ortodoxă din lume pentru rostirea plină de iubire a adevărului creştin.

Asta în epoca în care se proclamă dreptul tuturor la conştiinţă şi la exprimare. Însă se pare că aceste drepturi nu îi privesc şi pe creştini.

joi, 21 iulie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 17

Pornind de la cuvântul teologului antic Tertullian, care spunea că alma naturaliter christiana, adică sufletul este în mod firesc creştin, emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene vă propune o reîntâlnire cu profesorul Ioan Vlăducă într-o discuţie de maximă actualitate despre suflet.



Sufletul a fost o preocupare din cele mai vechi timpuri pentru toţi gânditorii lumii şi fiecare i-a oferit o definiţie şi o funcţie în viaţa noastră.

Creştinismul însă este singura religie a lumii care a stabilit relaţia corectă dintre suflet şi trup în cadrul persoanei umane şi cum aceasta îl ajută pe om să se mântuiască.

Emisiunea pe care v-o propunem este o încercare de a alunga norul de falsitate şi minciună care s-a pus asupra a ceea ce ştim noi despre suflet din învăţăturile Bisericii.

Urmând calea de aur a Părinţilor Bisericii, Profesorul Vlăducă afirmă realitatea, necorporalitatea şi spiritualitatea sufletului, legătura sa intrinsecă cu trupul, felul în care anumite boli ale sufletului se transmit în trup şi în general felul în care sufletul se mântuieşte împreună cu trupul în care locuieşte.

Nădăjduim ca prin această emisiune, în mintea celor ce o privesc să fie risipite atât bâiguielile pseudoştiinţifice referitoare la faptul că sufletul nu e decât o stare umorală indusă de diferite reacţii fiziologice, aşa-numita "chimie" dintre persoane, cât şi cacofonia "vedetelor" şi a "starurilor" care poluează fonic minţile oamenilor cântându-şi patimile dezgustătoare cărora le dau denumirea atât de nemeritată de "suflet".

Vizionare de folos!

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...