luni, 28 februarie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 4

Moş Crăciun - cine nu îl iubeşte pe Moş Crăciun? Cine nu îl aşteaptă pe Moşu' cu sufletul la gură în fiecare an, fie că e părinte, fie că e ţânc? Cine? Silvian Man.

Unul intre cei mai buni elevi pe care "Colegiul Naţional Calistrat Hogaş" i-a dat de-a lungul unui secol de şcoală, Silvian Man este un tânăr despre care vom mai auzi cu siguranţă. Educat, cu lecturi serioase la bord, cu o gândire structurată şi cu o pasiune pentru istoria naţională şi pentru ţară, Silvian Man este deja un câştig pentru Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde va merge la facultate, şi pentru prietenul meu Liviu Vidican-Manci, care va face sigur nişte superemisiuni cu el începând de la toamnă la Renaşterea.

Silvian Man vorbeşte în stil "deconstructivist" despre Moş Crăciun şi despre alte obiceiuri paralele de Naşterea Domnului şi de ziua Sfântului Vasile cel Mare.

Cei care aveţi îndoieli cu privire la existenţa Moşului nu vă uitaţi la această emisiune; cei care încă mai savuraţi "spiritul Crăciunului" nu vă uitaţi la aceasta emisiune nici voi. Şi mai ales nu lăsaţi picii să se uite.

Dacă doriţi să ştiţi totuşi adevărul despre "Moşul", urmăriţi-l pe Silvian Man şi staţi în general cu ochii pe el, ca aveţi ce învăţa. Duminica asta la 1TV va vorbi despre sfinţii închisorilor...

duminică, 27 februarie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 3

Educaţia sexuală în şcoli, o temă de mare actualitate şi care stârneşte atât patimi, cât şi întrebări normale pentru orice om civilizat. Ce este educaţia sexuală? Cum de societatea contemporană a decăzut în aşa hal încât s-a ajuns ca omul contemporan să trebuiască educat să facă ceea ce poetul spunea că "e un instinct atât de van de se întâmplă şi la păsări de vreo două ori pe an"? De ce trebuie să existe o educaţie sexuală? Ce cuprinde ea? De ce în şcoală şi nu la cabinetul medicului de familie, cel mai în măsură să te înveţe să te protejezi de efectul practicării întâmplătoare a sexului? De ce la clasele mici (la clasa 1)? Este educaţia sexuală educaţie sau programare mentală? Cum se reflectă această educaţie sexuală în viaţa tânărului şi mai ales pentru ce şcoala românească a ajuns doar să constate decăderea fiinţială a tânărului român şi să se adapteze ei fără a face absolut nimic pentru a modela sufletul elevului, reducându-se la un loc unde se învaţă un set de cunoştinţe care, între noi fie spus, pot fi găsite printr-o simplă căutare pe Google?

Autorităţile sanitare ale acestei ţări doresc să facă un experiment pe copiii din şcolile nemţene cu un curs opţional de educaţie sexuală care să înceapă la clasa 1 şi să meargă până la clasa a XII-a.

Medicul psihiatru Paula Iliescu de la Spitalul Judeţean Neamţ, împreună cu Mihai-Silviu Chirilă, realizatorul emisiunii Credinţă şi tradiţii nemţene, discută fără prejudecăţi şi şabloane despre această situaţie, propunând educaţia morală în locul orei de cultivare a proficienţei sexuale juvenile.

Dacă experimentul de la Neamţ va fi un "succes", el va fi urmat de alte "succesuri" în judeţele dumneavoastră. Este oare suficientă constatarea defetisto-apocalipsistă "E clar că e sfârşitul lumii" sau mai e încă timp să spunem: "Nu, copilului meu nu îi faci aşa ceva!"?


Justify Full

duminică, 20 februarie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene 2


Teologie şi ştiinţă pare a fi o relaţie din ce în ce mai interesantă pentru din ce în ce mai mulţi.

Abordarările însă sunt foarte diferite, teologii căzând din păcate adesea în greşeala de a justifica conţinutul credinţei prin "dovezi" aduse de ştiinţă, iar oamenii de ştiinţă cad în extrema negării existenţei lui Dumnezeu, Care, sustrăgându-Se experienţei sensibile, nu există, evident.

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene încearcă să delimiteze adevărata ştiinţă de impostura pseudoştiinţifică care slujeşte ca instrument politic.

Invitat este profesorul Ion Vlăducă, în acelaşi timp teolog şi om de ştiinţă autentic. Este prima emisiune realizată la postul de televiziune 1TV Piatra Neamţ.



vineri, 11 februarie 2011

No comment!


Nu pot să cred că un asemenea titlu se poate publica pe o televiziune naţională. Este de necrezut. Sper că e totuşi un fake, pentru că e inacceptabil chiar şi vorbind de acest aşa-zis guvern. Dintre atâtea moduri de a vorbi în innuendo asta e de departe cel mai grobian. Dumnezeule, cât de incompetenţi pot fi oamenii de la postul ăsta tv?
Sursa capturii: www.pesurse.ro

luni, 7 februarie 2011

Credinţă şi tradiţii nemţene (1)

Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene este o emisiune de cultură şi spiritualitate creştină pe care o găzduieşte postul de televiziune 1TV Piatra Neamţ.

Realizatorul ei este teologul Mihai-Silviu Chirilă.

Emisiunea este săptămânală, se transmite duminica la ora 8.00 şi în reluare în aceeaşi zi de la ora 17.00, şi poate fi urmărită şi pe internet, tastând pe Google (pe Internet Explorer) 1TV Piatra Neamt şi descărcând toolbarul pe care îl oferă Internet Explorer.

Emisiunea îşi propune tematici dintre cele mai variate şi îndrăzneţe, permiţându-şi luxul de a aborda şi multe teme pe care societatea românească contemporană le consideră tabu, fie din laşitate dezgustătoare, fie din sfânta imbeţilitate care tronează ca o regină pe plaiurile noastre, populate odinioară cu oameni atât de inteligenţi şi cuminţi.

Celor care sunt împiedicaţi în vizionarea emisiunii de aspectul oarecum "sauvage" al realizatorului, le-ar prinde bine să se gândească la faptul că emisiunea nu îşi propune să fie una de entertainment şi de defilare pe catwalk.

Aceasta nefiind o scuză pentru aspectul realizatorului, ci doar un motiv pentru a-l ignora şi a vedea emisiunea care s-ar putea să merite acest efort.


Emisiunea de faţă îl are ca invitat pe părintele Liviu Lupu, preot în Gherăieşti, Roman, iar tematica este dedicată misiunii creştine în lumea de azi.

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...