vineri, 12 noiembrie 2010

Jaroslav Pelikan, Credo: ghid istoric şi teologic al crezurilor şi mărturisilor de credinţă din tradiţia creştină




Jaroslav Pelikan, Credo: ghid istoric şi teologic al crezurilor şi mărturisilor de credinţă din tradiţia creştină, traducere din limba engleză de Mihai-Silviu Chirilă, Polirom, 2010.

Editura Polirom prezintă, cu ocazia anului consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, volumul introductiv al celei mai bune colecţii de cărţi de teologie credală din întreaga literatură de specialitate.

Volumul introduce (fiind în acelaşi timp o lucrare de sine stătătoare, motiv pentru care mai jos celelalte volume sunt numerotate de la 1 la 3) o serie de patru volume numite Crezuri şi mărturisiri de credinţă în tradiţia creştină editat de Jaroslav Pelikan şi Valerie Hotchkiss. Setul prezintă mai mult de 225 de documente care au fost principalele mărturisiri de credinţă ale Bisericii creştine din vremuri biblice până în prezent, în diferite culturi. Colecţia depăşeşte Crezuri ale creştinătăţii din 1877 a lui Philip Schaff, altă colecţie celebră care era până la apariţia lucrării lui Pelikan era sursa în limba engleză pentru studii credale.

Volumul Credo, al eminentului profesor Jaroslav Pelikan, cuprinde o tratare eshaustivă a definiţiilor credale şi confesionale, originea, autoritatea şi istoricul lor. Este cea mai substanţială tratare a acestei teme, având la bază munca de o viaţă a lui Pelikan.

Patru sunt, după Pelikan, factorii care contribuie la conturarea unui simbol de credinţă: exegeza, rugăciunea, polemica şi politica. În virtutea acestor factori îşi organizează cartea în patru părţi: „Definirea crezului şi a mărturisirii”; „Apariţia crezurilor şi mărturisirilor”; „Autoritatea crezurilor şi mărturisirilor”; „Istoria crezurilor şi mărturisirilor” şi şaptesprezece capitole: „Continuitate şi schimbare în crezuri şi mărturisiri”, „Imperativul credal şi confesional”, „Mărturisirea credinţei ca doctrină”, „Credinţă şi orânduire”; „Scriptură, tradiţie şi crez”; „Regula rugăciunii şi regula credinţei”; „Formule ale concordiei – şi ale discordiei”; „Formularea mărturisirilor şi politica religioasă”; „Dogma credală ca lege bisericească”; „Fapte, nu crezuri?”; „Transmiterea crezurilor şi mărturisirilor la alte culturi”; „Ortodoxia adunării credincioşilor”; „Regulile credinţei în Biserica primară”; „Afirmarea credinţei în Ortodoxia răsăriteană”; „Profesiuni de credinţă în Occidentul medieval”; „Mărturisiri de credinţă în epoca Reformei”; „Expuneri ale credinţei în creştinismul modern”.

Pelikan ilustrează pe larg contextul uman în care au apărut şi s-au dezvoltate crezurile şi simbolurile de credinţă, dar şi valoarea lor: „Impresia covârşitoare pe care o va avea orice cititor care parcurge oricare dintre colecţiile de texte credale şi confesionale din diferite perioade istorice menţionate la «Ediţii, colecţii şi surse bibliografice» sau în volumele Crezuri şi mărturisiri de credinţă în tradiţia creştină este aceea că ele se repetă în mod invariabil. Mai mult decât altele, crezurile din epoca Bisericii primare şi apoi, din nou, dar la o şi mai mare dimensiune, mărturisirile din epoca Reformei protestante par a argumenta acelaşi lucru mereu şi mereu, adesea în aceeaşi terminologie ezoterică şi arhaică, menţionând aceleaşi pasaje biblice ca dovezi şi pronunţând aceleaşi condamnări faţă de aceleaşi erezii (sau asupra ereziilor mai noi ale celorlalte confesiuni) – şi toate aceste cu sentimentul încrederii în sine şi al corectitudinii absolute. Deşi fac referiri discrete sau pe faţă unele la altele, pentru a argumenta sau a refuza, după caz, diferenţele dintre ele, rezultate din controversa teologică şi care la rândul lor au generat alte controverse teologice (care au produs desigur alte crezuri şi mărturisiri, la nesfârşit, se pare), probabil că par uneori cititorului modern atât de mărunte şi marginale, încât numai un specialist în teologia istorică ar putea să distingă poziţiile confesionale sau ar fi suficient de interesat să facă aşa ceva. Această impresie nu e mai puţin pregnantă nici când cititorul este un creştin serios căruia îi pasă de credinţa şi învăţătura creştine”.

Cum funcţionează exprimările credinţei şi credinţele însele ca autorităţi ale credinţei? Aceasta este o întrebare crucială într-o epocă în care „faptele” sunt preferate „credinţelor”. O provocare la adresa autorităţii este şi ruptura dintre codurile morale şi crezurile dogmatice. Pelikan reafirmă „legătura de nestricat dintre fapte şi credinţe”, în timp ce dragostea creştină este premisa confesiunii creştine.

Documentele credale sunt transmise în alte culturi, ceea ce face ca noi forme de expresie să apară cu prilejul indigenizării şi inculturării acelor crezuri.

Istoria crezurilor şi a mărturisirilor de credinţă cuprinde perioadele istorice ale Bisericii primare, Ortodoxiei răsăritene, Occidentului medieval, epocii Reformei şi creştinismului modern.

Celelalte titluri ale colecţiei sunt:

Volumul 1. Reguli ale credinţei în Biserica primară, afirmaţii ortodoxe răsăritene ale credinţei, formulări ale credinţei în Occidentul medieval;

Volumul 2: Crezuri şi mărturisiri în epoca Reformei;

Volumul 3: Formulări ale credinţei în creştinismul modern.


PRR-CD

Partidul Recidiviştilor din România-Creştin Democrat - un partid românesc ce va deveni sigur partid unic, înglobând toate partidele existente la ora actuală. Un partid radical cu tendinţe antidemocratice, antiparlamentare.
Descoperit şi făcut public de Victor Ciutacu. Nice work!

Faceți căutări pe acest blog

Cateva consideratii cu privire la motivele pentru care consider ca lupta antiecumenista se afla intr-un impas de moment

Ii respect pe toti cei ce scriu cu buna credinta pe pagina mea de facebook , chiar si pe cei ce scriu impotriva mea, imi pare rau ca lu...